Grecul de la concursurile mountain bike din România: “Sunt dependent de ideea de competiție”

Nu se poate să nu-l știți pe Iorgo, dacă sunteți familiari cu concursurile de bicicletă de pe la noi. Și asta pentru că este prezent aproape la toate. Georgiadis Georgios (47 de ani) tratează acest sport cu un respect aparte – face antrenamente regulate și își atrage și copiii în acest sport: fiul său, Anghel, este nelipsit și el de concursuri. Puțini știu însă că Iorgo a fost, cu ani în urmă, înainte de a se stabili în România cu familia, ciclist de performanță și campion al Greciei la proba de șosea. A intrat în ciclism dintr-o întâmplare incredibilă :), pe care ne-a povestit-o și nouă în interviu.

Georgiadis Georgios

Relația lui cu bicicleta este una tumultoasă, așa cum este de fapt și el construit ca personalitate. Un personaj mai mult decât interesant, cu multiple talente sportive: este un înotător excelent, face parte la acest moment din Lotul Național al Greciei la aruncare în distanță cu lanseta, este campion în concursuri internaționale de pescuit și un ciclist MTB demn de luat în seamă în noul sezon competițional.

Cum a început pasiunea ta pentru bicicletă, prima și prima dată?

Când eram puști eu făceam alt sport, făceam atletism dar la antrenamente mă duceam cu bicicleta. Toți antrenorii țipau la mine, că de ce vin cu bicicleta. Când mergeam în vacanță la mare cu familia eu nu mă urcam cu ei în mașină, făceam cei 80 de kilometri până acolo și înapoi cu bicicleta.

Fratele meu mai mic s-a înscris prima dată la ciclism. Într-o duminică avea competiție și m-am dus și eu să-l văd. Era un circuit de vreo 30 de kilometri. Și m-am gândit să mă duc și eu cu vreo mașină cu organizatorii ca să-l văd pe traseu. N-am găsit, așa că am zis că mă înscriu și eu la concurs, deși nu aveam echipament sau ceva. A început competiția, cicliștii au început ușurel, ca să se încălzească și prietenul cu care eram mi-a zis să mergem mai în față. Am ajuns la un polițist care dirija traficul și care ne-a arătat s-o luăm înainte și așa ne-a scos din concurs. Când ne-am uitat în spate tot plutonul de cicliști făcea stânga. Așa nervi mi-am făcut! Atunci am început să pedalez, am plecat după pluton, i-am ajuns și după aia i-am depășit și am câștigat concursul.

Nu pot să cred.

Ba da. Am trecut primul linia de finish, după care am căzut și am leșinat. Aveam 17 ani. Când mi-am revenit m-a luat antrenorul unei echipe de juniori, m-a băgat în mașină, mi-a zis să-mi las bicicleta acolo că-mi dă el alta mai bună. După 15 minute semnam un contract, primeam bicicletă nouă, pantofi, echipament și a doua zi la 9 trebuia să mă prezint la antrenament. Am alergat ca junior un an de zile, apoi m-a făcut senior. A venit un antrenor nou, care m-a luat apoi la Lotul Național.

Iorgo, pe când făcea parte din Lotul Național de Ciclism al Greciei

Știu că deții 2 titluri de campion național la ciclism de șosea.

Da, am fost 4 ani la Lot. Am ieșit de 2 ori campion național, în ‘84 și ’86. Grecia e împărțită în 2, Grecia de Nord și Grecia de Sud. Eu am fost campion la individual, în Nord.

Care a fost primul tău concurs la Lot și cum te-ai descurcat?

Primul meu concurs a fost Turul Greciei, în cadrul Campionatului European de Ciclism. Deodată m-am trezit în preajma campionilor mondiali, olimpici… La start au plecat toți și eu am rămas blocat. Nu am putut să plec de pe loc. Știi cum e atunci când tocmai ți-ai luat carnetul de conducere, ieși în trafic și începi să dai prioritate la toți șoferii, indiferent de situație, pentru că ai impresia că o merită, pentru că au o experiență mai mare decât a ta. Așa eram și eu. Mă gândeam că eu până anul trecut alergam cu juniorii și acum sunt la Lotul Național, la Cupa Europeană. Toți aveau așteptări mari de la mine.

Ți-ai revenit până la urmă?

A venit un coleg de la Lotul Național, m-a tras lângă el, a început să vorbească cu mine și m-a pus puțin pe picioare. Am rămas în grup, cu echipa, și am terminat cursa împreună cu ei.

Cât a durat această perioadă în care ai făcut sport de performanță?

Încă mai durează. De 3 ani sunt la Lotul Național al Greciei, dar în alt sport: aruncare la distanță cu lanseta.

Iorgo face performanță într-un sport aproape necunoscut în România: aruncare la distanță cu lanseta

Ești plin de suprize. Despre ce sport e vorba, cred că e prima oară când aud despre el.

Seamănă cu aruncatul suliței și este un sport care s-a dezvoltat din pescuitul maritim. S-au perfecționat mulinetele, lansetele, se aruncă lanseta de pescuit la distanță, dar se face asta pe uscat acum, ca să se poată măsura mai bine. Este un sport care nu există în România. Eu mă antrenez pentru concursurile din Grecia aici, pe câmp. Anul trecut am participat la Campionatul Mondial de aruncat în distanță, la Pisa. Iar anul acesta Campionatul Mondial este în Grecia.

Știu că ești pasionat și de pescuit.

Da, anul trecut am câștigat Cupa Internațională la pescuit crap, ce s-a ținut în România, pe lacul Sărulești.

Cum ai făcut trecerea de la ciclism de șosea la mountain bike?

M-am lăsat de bicicletă la un moment dat. Ce s-a întâmplat. Trebuia să mergem la Jocurile Olimpice din Los Angeles, în 1984, dar nu am mai mers pentru că au spus că nu sunt bani. Eu eram deja în România, făceam Facultatea de Sport, îmi era și greu să mă antrenez regulat, să mă duc în Grecia la concursuri. Apoi, ciclismul e un sport scump. Necesită hrană de calitate, echipament specific, medicamente, vitamine. Eu la un moment dat n-am mai avut chef să mai fac deloc ciclism.

Și te-ai lăsat de tot, pur și simplu?

Da. Apoi, în 2003 am avut un accident de motocicletă. Am stat 6 luni imobilizat la pat și apoi a trebuit să încep recuperarea. Și așa mi-a revenit ambiția. Am început cu înotul. Cu bicicleta m-a reîmprietenit nevastă-mea.

Cum?

Ea era și instructor de spinning, mergea și cu bicicleta de mountain bike. Și am început să ieșim la plimbare cu bicicletele. Ne-am dus la Moeciu, m-a băgat prin niște trasee de munte… Și când am văzut frumusețea aceea din pădure, totul verde în jur, un râu care curgea ca-n povești, curățenie, mi-a plăcut enorm. Erau urcările acelea și începuse să mi se deruleze filmul de dinainte, cu antrenamentele mele, cu tot. La o coborâre mi-a zburat schimbătorul. M-am dus la Brașov cu mașina ca să-mi iau schimbător la bicicletă. Am intrat într-un magazin și am înnebunit: ce biciclete! ce schimbătoare! I-am dat cardul vânzătorului și i-am spus să pună acolo și aia și aia și aia. După ce am luat toate astea pentru bicicleta mea, am văzut una Scott, foarte mișto. Am întrebat cât costă și i-am spus apoi vânzătorului să mi-o trimită la București, că o cumpăr.

Și așa a început din nou, deci.

Am văzut acolo și un afiș ce anunța un concurs de mountain bike la Sibiu. Era Geiger-ul. Nu știam că e cel mai greu concurs de pe aici, eu aveam impresia că o să dau acolo peste turiști cu rucsacul în spate, pe biciclete. S-a înscris și nevastă-mea și fiu-meu, Anghel. Am făcut 2 ture la Cernica drept antrenament și am plecat la concurs. Aveam impresia că o să le dăm clasă concurenților.

Și cum a fost acolo?

Când am ajuns, am găsit o nebunie acolo: biciclete, mașini, 500 de oameni. Plouase toată noaptea și era un noroi… Eu m-am așezat la start, acolo, în față. A început concursul, eram printre primii. A venit apoi urcarea. Iarbă, noroi, apă, ce era acolo… Apoi încep să aud din spate “stânga!“  “dreapta!“, nu știam pe atunci că asta înseamnă depășire. Până la acea urcare eram cam în primii 15. La final am ieșit pe locul 230. Eram praf. Nu aveam deloc antrenament. Ei, și după aia m-am enervat. Și am început să mă antrenez.

Pe podium la un concurs MTB, alături de Anghel, fiul său (stânga) și Daniel Sardan (NoMad Merida)

Și așa ai devenit din nou dependent de sport și de mișcare.

Și asta, dar cred că sunt mai mult dependent de competiție, de întrecere. Mereu vreau să mă întrec cu cineva.

Ce ai în plan anul acesta?

Toate concursurile posibile din calendar.

Previous Post

Cursă nocturnă de alergare montană și schi la Postăvaru’ Night!

Next Post

Învăț să înot pentru primul meu triatlon

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top