Constantin Lucutar (23 de ani) a descoperit acum cativa ani cursiera si n-a mai lasat-o. Obisnuieste sa pedaleze doar distante lungi, si in general fara companie: bicicleta il lasa timp de meditatie la ce a facut in viata lui si la ce va face sau ar fi bine sa faca. La competitii de ciclism nu prea ajunge, pentru ca l-ar costa ceva sa ajunga: locuieste in comuna Vama, judetul Suceava.
Constantin pleaca vineri, 6 septembrie, intr-o cursa inedita: va incerca sa pedaleze 1.000 de km, continuu, in mai putin de 45 de ore. Ne-a povestit despre cum si-a fixat acest obiectiv si de ce prefera sa pedaleze distante lungi, din ce in ce mai lungi.
Constatin Lucutar
Adrenallina: Cum ti-a venit in minte sa faci chestia asta, sa incerci sa parcurgi 1.000 de km pe bicicleta in mai putin de 45 de ore? Daca reusesti, vei bate recordul (n.r. neomologat) detinut pe aceasta distanta tot de un roman.
Constantin Lucutar: Da, diferenta acum va fi ca eu, spre deosebire de Pap Zoltan, detinatorul recordului, nu voi fi asistat de o masina tehnica, pentru hidratare si alte situatii care pot aparea pe traseu. Aveam o promisiune de la un prieten, care a spus ca o sa ma insoteasca de la volan, dar tocmai mi-a spus ca nu mai poate sa vina; si pe altcineva nu am gasit. Sper totusi sa fiu insotit pe ultimii 200 de km, mi-a promis un amic. Acuma, doar sa nu bea prea multa bere, ca e la mare.
Care va fi traseul?
Plec din Campulung Moldovenesc, trec prin Piatra Neamt, Bacau, Bucuresti, Constanta si retur Bucuresti. Osa imi pun mancare intr-un portbagaj la bicicleta. Eu sper sa reusesc totusi sa fac asta in mai putin de 45 de ore; neavand masina tehnica va trebui sa mai intru in vreun magazin, sa-mi mai cumpar cate ceva de mancare.
Cand a fost prima distanta mai lunga parcursa de tine pe bicicleta?
In mai anul acesta: 475 de km in 19 ore – comuna Vama, Suceava – Bucuresti. Am plecat la 4 dimineata de acasa si pe la 11 seara am fost in Bucuresti. Am avut vant doar din fata, am facut si vreo 3 pene, pe primii 170 de km, dar a fost ok. (rade).
Ce medie de viteza?
27, 2 km/h.
Spune-mi mai multe despre tine, ca sa inteleg relatia pe care o ai cu bicicleta. Asadar, esti sportiv amator…
Amator… Am participat la un singur concurs de ciclism, de fapt. La Road Grand Prix, la Iasi, pe 16 iunie, anul acesta. Dar totul a inceput in 2007, cand un amic mi-a imprumutat o cursiera, ca sa fac o tura; a fost dragoste la prima vedere. L-am rugat sa mi-o vanda. N-a vrut. Dupa o saptamana totusi l-am convins. Am mai bagat ceva bani in ea, ca era cam ruginita, si am inceput sa fac ture. Prima, 70 de km. Apoi, ture din ce in ce mai lungi. Am ajuns la 300 de km, o tura in care pe ultimii 80 de km am facut blocaj muscular la ambele picioare. M-am dat jos de pe bicicleta ca un robotel si mi-am facut un fel de masaj, ca sa pot pedala in continuare. Am ajuns in cele din urma acasa…
De la inceput ai avut apetenta asta pentru ture mai lungi?
Eu merg pe bicicleta de la 8 ani, doar ca am descoperit cursiera putin mai tarziu. Dupa ce am facut acesti 300 de km totul a devenit pentru mine o provocare. Mi-am dorit sa ating distante din ce in ce mai mari.
Dorinta aceasta de a pedala atat de mult si a de te autodepasi are legatura oare cu ceva ce s-a intamplat in viata ta? E legata transformarea asta de ceva anume?
Eu am o problema la maini, din cauza unei operatii mai complicate din copilarie. De la mana stanga imi lipseste un deget iar de la dreapta doua. Bicicleta m-a motivat si m-a ajutat foarte mult, pentru ca m-am simtit marginalizat de multe ori. La scoala, in viata de zi cu zi. Tin minte ca eram in clasa a 7-a, la Scoala de Arte plastice, si directoarea mi-a spus odata: „nu am nevoie de copii handicapati la mine in scoala.”
Cum te-a ajutat bicicleta?
Sa fiu mai increzator. Sa ma cunosc mai bine. Vorbesc mult cu mine insumi. Ma gandesc la ce am gresit, la ce am de facut pe viitor… Cred ca asta faci pe bicicleta cand esti singur: iti faci planuri, le desfaci, ai o discutie cu tine.
Cum poti omologa acest eventual record?
Le-am scris celor de la Cartea Recordurilor din Anglia despre asta, si mi-au raspuns ca nu pot sa fac acest record pe drumurile publice din cauza excesului de viteza; nu am inteles daca al bicicletei mele sau al masinilor. Si mi-au propus sa incerc un record de “cea mai lunga distanta pedalata in 24 de ore pe drumurile publice”. Problema este ca pentru a-l omologa e nevoie de un specialist care sa imi valideze recordul, si aducerea lui in tara m-ar costa in jur de 4.500 de lire…
Altfel, ar trebui sa filmez toata experienta, sa fie doi experti care sa dea declaratie pe proprie raspundere, certificand astfel acest record. Din ce stiu, cei doi sau unul dintre ei trebuie sa fie din SUA. Dar nici recordul lui Pap Zoltan nu este omologat, pentru ca altfel as fi gasit ceva despre asta sau mi-ar fi spus chiar cei carora le-am scris.
Dar mai important decat recordul este sa reusesc ceea ce mi-am propus. Acesta ar fi cel mai mare cadou pentru mine.
