Competiție de mountainbike într-o… mină de sare!

Ce spuneți de un  concurs Mountain bike Cross Country (XCO) în interiorul unei mine de sare, la o adâncime de 208 metri? 🙂

calatorieCălătorie spre Centrul Pământului, organizat de Asociaţia Sportivă TransalpinBike şi Societatea Naţională a Sării SALROM, se desfășoară weekendul acesta, duminică, în interiorul minei de sare Salina Slănic Prahova, iar la start se vor alinia aproximativ 300 concurenţi. Se va concura în două manșe: participanții vor fi împărțiți în două grupuri egale, iar primii 150 din cele două manşe se vor califica apoi pentru finală.

Competiția se află anul acesta la a 2-a ediţie şi doreşte să devină unul din evenimentele de referinţă pentru cicliştii români.

Concurenţii care vor lua startul vor avea de pedalat un traseu de 3 km, pe care îl vor parcurge de mai multe ori, în limita timpului alocat de organizator. Când timpul s-a terminat, câştigător va fi declarat concurentul care a făcut cele mai multe ture în cel mai scurt timp.

Traseul de 3 km se desfăşoară în sala mare a salinei, sala Unirea, pentru 2 km, şi încă 1 km pe tunelul de acces care iese spre suprafaţă. Traseul este în întregime luminat, însă concurenţii vor fi obligaţi să-şi instaleze o lumină albă în faţă şi una roşie în spate. De asemenea, casca de protecţie pentru ciclism este obligatorie.

Concursul se va desfăşura la o adâncime de 208 metri şi, pentru prima dată, nu contează care sunt condiţiile meteo de la suprafaţă. Indiferent dacă plouă, ninge sau viscoleşte, concurenţii se vor bucura de o temperatură constantă de 12 grade şi o suprafaţă de rulare uscată.

Informaţii detaliate despre concurs puteţi găsi pe site-ul evenimentului: www.calatorie.transalpinbike.ro şi pe pagina de Facebook facebook.com/calatorie.

Previous Post

Ana Zaharia: “Sunt mândră de faptul că am intrat în lumea asta a sportului de amatori și am și rezultate”

Next Post

Cei mai tari sportivi aventurieri ai lumii (I)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top