Cel puțin 43 de oameni au fost uciși de viscolul neașteptat și avalanșele care au lovit săptămâna trecută circuitul turistic de trekking Annapurna, în centrul Nepalului iar aproximativ 100 sunt dați dispăruți. Dintre victime, 21 erau trekkeri și montaniarzi din țări ca India, Canada, Polonia, China și Slovacia, iar 22 ghizi nepalezi, porteri și localnici. Aproape 600 de oameni, mulți dintre ei răniți, au fost salvați de pe traseu cu elicopterele, în cea mai amplă operațiune de intervenție din istoria țării.
Un grup de 8 români a fost acolo când tragedia a avut loc, și a scăpat cu viață grație înțelepciunii ghidului lor, care a condus expediția. Este vorba despre Radu Vatcu, ghid Extreme Travel, care a condus un grup de 7 români în circuitul Annapurna. Radu Vatcu povestește în exclusivitate pentru Adrenallina unde i-a prins ninsoarea și vremea proastă, ce decizii a luat pentru a păstra grupul în siguranță și care crede că este cauza acestei tragedii, de la fața locului.
Cei 214 km de circuit turistic din regiunea Annapurna sunt accesibili în această perioadă a anului, rar înregistrându-se urme de zăpadă. Ruta unde a lovit surprinzător nemilosul viscol este una accesibilă tuturor trekkerilor, indiferent de nivelul de pregătire pe munte și cei mai mulți dintre cei care accesează circuitul Annapurna nu au experiență cu muntele. Așa cum spunea însă un official nepalez, citat de AFP, “în condiții de furtună ești brusc într-o altă dimensiune. Totul se transformă în ceea ce se cheamă alpinism și nu mai vorbim de trekking”.
Iată ce ne povestește Radu Vatcu (46 de ani), ghid Extreme Travel, montaniard cu sute de trasee la activ, care a escaladat cei mai înalți și mai provocatori munți ai lumii, plecat cu un grup turistic în circuitul Annapurna și aflat la câteva sute de me tri altitudine de tragedia care a lovit Nepalul, la doar 6 luni după avalanșa de pe Everest, la 8.850 de metri altitudine (care a ucis 16 montaniarzi, dintre care 13 șerpași).
“După prima noapte de ninsoare am rămas fără curent electric și fără net și fără telefon. A doua zi zăpada era deja de 1 metru. Și continua să ningă masiv. Noi eram la 3.500 de metri altitudine, în Manang, ultimul sat important de pe vale”, povestește Vatcu.
Împreună cu el și cei șapte români care au decis să facă acest circuit cu agenția de turism Extreme Travel, s-au mai aflat 5 porteri (localnici care cară din bagajele turiștilor) și 1 ghid nepalez.
“Am plecat mai sus, către Yak Khar Ka, la 4.100 de metri. Pe drum am trecut peste câteva avalanșe, întâmplate cu o zi înainte. Una dintre ele omorâse câțiva pui de iaci iar mamele lor stăteau și îi vegheau. Am ajuns apoi la cabană și am discutat cu ceilalți ghizi și am ajuns la concluzia că este prea riscant să continuăm, așa că am decis să coborâm cu toții. A doua zi au început să mișune elicoptere, să-i evacueze pe cei rămași blocați la cabanele superioare”, povestește Vatcu.
Cele mai multe victime ale tragediei nepaleze s-au înregistrat în trecătoarea Thorung La, cel mai înalt punct în urcare al circuitului turistic Annapurna, la 5.416 metri.
Vatcu a decis astfel că vor staționa în Yak Khar Ka și nu vor pleca mai departe decât atunci când va fi din nou senin și vremea se va fi îmbunătățit considerabil.
Nu astfel au acționat însă și alți trekkeri prezenți acolo, mulți dintre ei plătind cu prețul vieții această decizie.
“Cu toate că era clar că este un risc maxim de avalanșă, mai multe grupuri s-au aventurat să plece mai departe. Atunci s-au întâmplat majoritatea tragediilor. Și eu a trebuit să duc puțină muncă de lămurire cu unii colegi de expediție, care ar fi vrut să o luăm din loc și să ne continuăm călătoria. Zilele următoare am văzut cu toții elicopterele care i-au evacuat pe cei rămași blocați în cabanele de la peste 4000 de metri. Câteva sute de oameni”, spune Vatcu.
La acel moment riscul de avalanșă era încă ridicat. De altfel, echipele de intervenție au fost întrerupte de câteva mici avalanșe în timpul operațiunii de salvare.
“Thorong Pass este momentan închis de către autorități și până la topirea zăpezii nu va mai putea fi trecut fără echipament de iarnă. Între timp, nepaleziii au interzis accesul mai sus de Manang”, precizează ghidul.
Departamentul Oficial de Turism Nepal a anunțat că va introduce noi reguli, prin care un eventual dezastru să fie pe viitor evitat: vor fi îmbunătățite pronosticurile cu starea vremii iar mișcarea trekkerilor va fi mult mai atent monitorizată.
Astfel, trekkerii vor fi obligați să ia cu ei ghizi locali experimentați dar și să închirieze un system gps prin care autoritățile să îi poată localiza ușor în caz de urgență. Reprezentantul Departamentului Oficial de Turism Nepal a precizat că va anunța noile reguli și restricții înainte de următorul sezon de trekking, în primăvară.
“Principalul motiv al numărului mare de victime a fost acela că trekkerii nu au avut ghizi experimentați cu ei, și și-au continuat drumul în încercarea de a înfrunta furtuna. Așa că intenționăm să impunem noi reguli, pentru ca oamenii să nu mai intre pe traseu fără porter sau ghizi”, a mai declarat oficialul Departamentului de Turism nepalez pentru Associated Press.
Românii au trecut razant pe lângă această catastrofă, și au ajuns cu bine în țară. Iată câteva imagini din expediția lor, pe care nu o vor uita foarte curând.