Dacă vă doriți să pedalați într-un cadru natural deosebit, pe un traseu solicitant, dar care să vă ofere satisfacții extraordinare la final, atunci Câmpulung vă așteaptă pe 18 iulie! Răzvan Jugănaru, multiplu campion național la MTB, Ciclocros și Velodrom împreună cu Riders Club 2015 organizează concursul „Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului”, o competiție plină de adrenalină, dar care oferă și posibilitatea unei aventuri pentru cei care au mai puțină experiență în ciclism.
Organizatorii au amenajat două trasee care se întind pe drumurile forestiere și potecile ce străbat poienile și pajiștile alpine ale Muntelui Strâmtu, pădurile întunecoase de conifere ale Culmii Măgura, cursul râului Bughea, precum și cărărui adăpostite de fagii Dealului Ciocanu. Primul traseu este unul standard, de 29 de km, pregătit pentru cei care își doresc mai multă plimbare, și mai au de acumulat la capitolele abilități tehnice și rezistență fizică.
Traseul Epic, cel de-al doilea, este amenajat pentru riderii cu experiență, căliți bine în urcări istovitoare și coborâri rapide, ce solicită manevre tehnice. Prima parte coincide cu cea a traseului Standard, iar restul drumului până la 53 de km va avea o succesiune de urcări relativ lejere și scurte, urmate de single trail-uri special amenajate pentru mountainbike.
Va exista un concurs special, destinat puștilor sub 14 ani, înscrierea se va face la fața locului și va fi gratuită. Concursul pentru copii se va desfășura pe un traseu delimitat în centrul Municipiului Câmpulung, parcurs ce va fi adaptat posibilităților fizice și tehnice ale acestora.
Peste 500 de participanți s-au înregistrat până acum în cea de a treia ediție a competiției Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului. Pentru cei care încă nu și-au rezervat locurile la start înscrierile sunt deschise online până pe 16 iulie pe pagina dedicată concursului. Totuși, dacă vă grăbiți , până pe 12 iulie este valabilă taxa de participare de 85 de lei de persoană.