Când am descoperit eu alergarea de trail nu mai eram nici așa de tânără și nici așa de odihnită! 😀 Practic, aveam 33 de ani (nu am o problemă să îmi strig vârsta în gura mare) și încă nu mă recuperasem complet după o cursă Ironman. Știu, cursa a fost pe final de iunie iar revelația mea cu alergarea de trail s-a petrecut cam 2 luni mai târziu. Dar oboseala aceea îți rămâne cumva, oricât ai dormi, mânca…
So, ca toate lucrurile faine din sport cu care m-am găsit cam după frumoasa bornă de 30, așa s-a petrecut și cu alergarea de trail: m-am prezentat frumușel la start, în Râmnicu Vâlcea, la Maratonul Olteniei, powered by CEZ Romania, și am început cu distanța unui semimaraton – încă eram sub imperiul ideii de anduranță și 10 kilometri mi se păreau o glumă. Sigur, între timp nu mai râd așa tare când mă așteaptă distanța asta în alergare :D.
Am început frumușel cu 1.2 km de șosea, apoi ne-a lovit pe toți un urcuș din ăla ticălos și apoi am intrat pe potecă, și ne-am întâlnit cu o nouă urcare dușmănoasă.
Curgeau apele de pe noi ca la concurs :D, dar s-a întâmplat ca după primii kilometri să uit cumva de traseu și de greutate. Era o zi luminoasă, un verde crud în jur, copăcei și surprizele pădurii la tot pasul: ba o urcare nisipoasă, ba o coborâre cu rădăcini, ba un sătuc izolat la care nici nu știam când am ajuns, ba un concurent care încerca să te depășească…
Lucrurile au devenit cu adevărat intense după o oră de urcări și coborâri, de alergătură cu “concurența“ în ceafă. Aici e povestea cursei, din seria “dacă doriți să revedeți“.
Toată combinația asta de natură pură și endorfine și pământ – v-am spus că urăsc asfaltul?; la mine în cartier asfaltează ăștia, într-un final, și, în timp ce toți vecinii se bucură, eu suspin – deci toată combinația asta, cu sudoare, adrenalină și durere în muschi și scrâșnit din dinți m-a cucerit. Așa am aflat și eu că atunci când merg în Tineretului e mult mai distractiv să alerg printre copaci decât pe asfalt, în jurul lacului. Dar lasă, vine și ziua aia când mă mut eu la munte! 😀
Anul ăsta mă bag la tura de 10 kilometri de alergare – nu, nu mi se mai pare amuzantă distanța asta, nu am mai alergat foarte lung lately, dar o să recuperez la biclă. Mă așteaptă 50 și ceva de km cu diferență de nivel. Can’t wait!
Maratonul Olteniei este pe 29 și 30 august, timp de pregătire și hidratare e :D, așa că ne vedem acolo.
Concursul va fi la cea de a 3-a ediție, va fi ca de obicei inițiat și energizat de Grupul CEZ în România. Sunt două zile de sport și aventură, 2 trasee de mountainbike, de 33 de km și respectiv 52 km iar pentru pasionații de alergare 21 de km, adica semimaratonul și cursa de 10 kilometri.
Până atunci, mai povestim pe aici cum anume să abordăm cursa, cum să ne antrenăm pentru distanțele de alergare, ce echipament să avem la noi pentru traseul ăsta și tot așa. Fiți pe poziții și spor la antrenamente!
