Extreme Travel, prima agenţie de turism de aventură din România, a făcut un top al destinaţiilor de aventură favorite ale românilor, luând în calcul expediţiile alese de clienţi în ultimii ani.
Astfel, câştigătoare au ieşit:
- Africa de est, cu safari şi ascensiunile pe Kilimanjaro (5,895 m) şi Mount Kenya (5,199 m);
- Ascensiunile pe cele mai înalte vârfuri montane din Europa, Elbrus (5.642 m) şi Mont Blanc (4,809 m);
- Patagonia, trekking în unele dintre cele mai sălbatice și izolate zone ale planetei, ghetari spectaculosi, croaziere la “capătul lumii”, în Țara de Foc;
- Chile, Bolivia, Peru – Traversarea Anzilor din deșertul Atacama până la Salar de Uyuni;
- Noua Zeelanda – vizite fiorduri, colonii de foci, scufundări, trekking spre Milford Sound, unul dintre cele mai spectaculoase trasee din lume;
“Românii interesați de aventură sunt oameni cu mintea deschisă, dornici de explorare, media de vârstă e încadrată în segmentul 35-40 de ani. Sunt oameni cu venituri peste medie, interesaţi de destinaţii îndepărtate, exotice, şi de un gen de turism foarte apropiat de comunitatea locală. Vor să trăiască ca oamenii din ţinuturile unde ajung, să le înţeleagă tradiţiile, obiceiurile, şi să experimenteze Aventura în toată plenitudinea termenului. Majoritatea clienţilor nostri sunt recurenţi, revin anual sau de mai multe ori pe an în expediţiile noastre”, spune Radu Vatcu, alpinist, ghid şi fondator Extreme Travel.
În 2016, Extreme Travel pregăteşte noi destinaţii exotice:
-Patagonia Chiliană, între vulcanul Chaiten şi lacul O’Higgins (ianuarie);
– Africa Australă, expediţie de Aventură de la Cape Town la Cascadă Victoria (martie);
– Ethiopia, expediţie la triburile izolate din Valea Omo, până la selenara depresiune Danaquil (de Paşte);
-Prima ascensiune la Cercul Polar, pe Denali (6.194m) cel mai înalt vârf din America de Nord (iunie)
*Despre Extreme Travel
Extreme Travel este prima agenţie de turism de aventură din România. Ghizii Extreme Travel conduc români în destinaţii spectaculoase ale planetei: de la cele mai înalte şi celebre culmi muntoase – Mont Blanc (Franţa), Mount Kenya (Africa), Aconcagua (Argentina), la trekking şi aventură în Patagonia, Venezuela,Tanzania, Borneo, Antarctica, Peru, America Centrală, şi multe altele.
Programele Extreme Travel includ circuite pe toate continentele lumii şi se adresează atât persoanelor cu experienţă în escaladarea vârfurilor muntoase cât şi celor fără aptitudini fizice deosebite.