Adrenallina a discutat în exclusivitate cu cea mai bună sportivă pe care o are sportul mountain bike Downhill la acest moment, în lume. Britanica Tracey Moseley (33 de ani) și-a atins visul de a deveni Campioană Mondială, după ce l-a vânat timp de peste un deceniu: s-a întâmplat în 2010, la Campionatul Mondial de Downhill din Mont Saint Anne, Canada, iar anul trecut l-a reconfirmat, ocupând din nou cea mai înaltă treaptă a podiumului. Tracey excelează în poate cea mai grea formă de mountain bike – Downhill înseamnă văi abrupte, teren accidentat, coborâri pe bicicletă la viteze amețitoare, sărituri în aer printre copaci, buruieni și pietre colțuroase. A practicat de mică acest sport, împreună cu fratele ei, în pădurea din apropierea casei sale, iar la 13 ani participa la primul ei concurs, improvizat de cei doi frați chiar la ferma familiei. Tracey ne-a vorbit despre copilăria ei, despre cum i-a schimbat viața acest sport, despre mecanicul ei, despre cum nici nu visa la 15 ani că va face parte din echipa Trek World Racing, că va ține în mâini o Cupă a excelenței mondiale și că va purta tricoul visurilor: jerseul curcubeu, purtat doar de campionul mondial la o disciplină ciclistică.
Tracey Moseley, campioana mondială la MTB Downhill
Adrenallina: Ai vânat jerseul-curcubeu mult timp – ai avut nu mai puțin de 13 încercări, inclusiv două medalii de argint ca junior. Anul trecut ți l-ai adjudecat în sfârșit – cel mai înalt titlu pe care îl poți câștiga în acest sport, acela de campioană mondială în Downhill MTB. Când a fost momentul specific al carierei tale când te-ai setat pentru victoria asta? Îți amintești?
Tracey Moseley: Când eram junioare am avut o șansă mare de a câștiga acest titlu, la Chateau D Ouex, în 1997, numai că am căzut aproape de linia de finish. Am fost foarte dezamăgită și de atunci am încercat să obțin titlul ! La acel moment habar nu aveam dacă va fi posibil, dar pe măsură ce timpul a trecut și eu am început să câștig câteva Cupe Mondiale, am realizat că am șanse. Era doar o chestiune de timp!
Cum te face să te simți un astfel de titlu? Îți amintești momentul exact când când ai realizat că e al tău? S-a întâmplat asta în timpul Campionatului de la Moint Sainte Anne sau poate că știai dinainte de cursă?
Câștigarea titlului de campioană mondială mi-a îndeplinit cel mai mare țel al vieții și am fost foarte fericită că în final s-a întâmplat. Este o mare onoare asociată numelui meu, ce-mi dă șansa de a purta culorile curcubeului de pe tricoul meu pentru tot restul vieții, ceea ce grozav! Nu am realizat că am câștigat la Moint Saint Anne decât după ce cursa s-a încheiat. Totul s-a petrecut foarte repede și numai când am ajuns pe podium, am îmbrăcat tricoul pentru prima dată și am auzit imnul național am înțeles ce am atins în acea zi. Chiar și acum când scriu am emoții cu privire la asta. A fost un vis devenit realitate.
Care sunt responsabilitățile ce derivă din noul tău statut? Ce trebuie să mai facă un campion mondial?
Sunt câteva responsabilități care vin cu acest titlu. Eu am simțit de exemplu că vreau să iau tricoul cu mine acasă, în Anglia, ca să-l port la curse locale și naționale din UK, cu gândul că ar putea inspira generațiile viitoare. Mai cred că să ai curcubeul la panglica ta aduce cu sine o presiune – simți că ai devenit un ambasador al ciclismului, pentru că acesta este un simbol recunoscut și apreciat, și trebuie să susții valorile acestui sport.
Sezonul trecut a fost cel mai bun din toată cariera ta de până acum. Ai stabilit și un nou record în acest sport, împreună cu Aaron Gwin, colegul tău de echipă de la Trek World Racing: a fost prima dată în istoria Cupei Mondiale de Downhill când o echipă a câștigat la ambele categorii titlul suprem – tu la feminin, Aaron la masculin. Cum ați sărbătorit?
Da, într-adevăr, un sezon grozav pentru noi doi și pentru echipă. Aaron câștigase titlul în La Bresse, așa că, la Campionatul din Italia, de la Val Di Sole, am fost tensionată – trebuia să am grijă de partea mea și să câștig. Am încercat să fac cursa să pară ca oricare alta, dar a fost greu știind câte sunt de pierdut sau de câștigat. Ca să nu mai zic că am tras o căzătură serioasă la antrenamente, cu câteva zile înainte de cursă. Am reușit totuși ca în ziua concursului să fac o cursă bună. Am terminat a 5-a, dar a fost suficient ca să iau titlul, pentru că am condus clasamentul la toate celelalte curse de peste an. Și eu și Aaron am fost atât de fericiți cu rezultatul că nu a mai fost nevoie să sărbătorim.
În unul din interviurile tale l-ai menționat pe mecanicul tău, Sander, spunând că el a contribuit foarte mult la succesul tău. Ne poți spune mai multe despre rolul pe care l-a jucat de-a lungul curselor tale?
A fost grozav să lucrez cu Sander. Nu mai colaborasem înainte de a intra eu în echipa Trek, dar ne-am înțeles de la bun început. Sanders lucrează neobosit la bicicleta mea și reușește să o facă atât de bine încât îmi pare că e nouă, la începutul fiecărei competiții. Este foarte meticulos și în cei 3 ani de zile nu s-a mai atins alt mecanic de bicicleta mea. Este o persoană foarte calmă, cu o influență foarte mare asupra mea în timpul cursei: mă ajută să fiu concentrată. Fiecare dintre noi știe ce are de făcut și totul se petrece ca la carte, fără să fie nevoie ca noi să vorbim prea mult. A devenit cu timpul și un prieten foarte bun, așa că am împărțit multe aventuri epice pe bicicletă.
Ai declarat odată că să fii un Downhill rider de succes înseamnă o combinație de mulți factori, dintre care cel mai important este, citez, “să-ți focusezi mintea”. Ce ai vrut să spui mai exact cu asta, ne poți explica?
Starea ta mentală este cel mai important factor pentru a obține succesul. După asta urmează antrenamentul, pregătirea și, cred, și puțină genetică, adică talent. Trebuie să ai încredere, să crezi în abilitățile tale, să ai puterea mentală de a îndepărta toate gândurile negative pe care le-ai putea avea înainte de o cursă. Trebuie să te concentrezi pe gândurile pozitive și atât. Este ca o bătălie în capul tău, și partea din tine care este optimistă, calmă și calculată trebuie să dețină controlul.
Ai anunțat pe blogul tău, http://tracymoseley.com/ , că în 2012 vei concura nu doar în Downhill, dar și în Cross country și mai ales în competiții Enduro, în toată lumea. Este asta decizia unui performer care a atins prima treaptă și acum vrea să se aventureze și în celelalte câmpuri ale MTB-ului? Cum își pune la punct un campion mondial un calendar pentru un sezon?
Am concurat timp de aproape 17 ani și pentru că am atins tot ce mi-am propus în Downhill, am vrut oportunitatea de a încerca noi provocări, de a-mi acorda un nou focus. Cursele de Enduro încep să ia amploare, iar eu voiam oricum să-mi îmbunătățesc abilitățile pentru enduro, așa că totul se îmbină perfect! Am fost norocoasă că am reușit să-mi îndeplinesc planul de a concura împreună cu echipa Trek, asta mi-am dorit. Mi-am ales singură toți sponsorii iar în 2012 voi concura pe următoarele bicicletele Trek : Session 9.9 pentru Downhill, Slash sau Remedy pentru Enduro, Lush pentru plimbări în afara concursurilor, Superfly 100 pentru XC, și 9.9 Elite Hardtail pentru curse profesionale de sprinturi și antrenament.
Știu că la începutul începutului ai văzut prima dată o bicicletă la fratele tău, care concura în curse de Cross country. Câți ani aveai când te-ai urcat prima dată pe bicicletă? E adevărat că prima competiție la care ai participat s-a ținut acasă la ferma familiei tale, pe când tu aveai doar 13 ani?
Am început să merg pe bicicletă din copilărie, ca toată lumea. Am crescut la o fermă, așa că am avut foarte mult spațiu să ne dăm cu bicicletele. Îmi amintesc că aveam 11 sau 12 ani când făceam rampe și trasee pe lângă casa bunicilor mei doar ca să ne dăm cu bicicleta, fratele meu și cu mine. Când Ed a început să intre la curse am început să ne dăm și mai mult și să încercăm niște jgheaburi abrupte în pădure. Și apoi el cu cât se avânta mai mult în asta cu atât mă bătea și pe mine la cap să fac la fel. Prima mea cursă a fost în 1992, la fermă, dar până în 1994 n-am mai fost la altele. Mi-a luat un pic până am fost contaminată de microb.
Cum arăta copilăria ta în Worcester?
A fost grozav să cresc în aer liber, cu atât de mult spațiu deschis pentru joacă. Mi-a plăcut mult la școală, mi-au plăcut foarte mult toate sporturile. Eram în echipele de baschet și hockey și obișnuiam să joc și în afara școlii. Îmi amintesc că muzica mi-a mai plăcut mult.
Provii dintr-o familie cu tradiție sportivă? Sau tu și fratele tău ați fost primii Moseley care au urmat o carieră în sport?
Nu sunt sigură de unde moștenim abilitățile sportive. Părinților noștri le place sportul dar n-au prea apucat să practice. Tatăl meu a reprezentat țara la 100 de metri sprint o dată, dar cam asta a fost tot.
De unde crezi că ai atunci acest simț al competiției, dorința de a-ți depăși limitele? Crezi că asta este ceva cu care te naști sau ceva ce poate fi antrenat?
Nu sunt sigură de unde provine această motivație. Mama și tata sunt amândoi persoane ocupate și dedicate muncii lor, deci cu siguranță am moștenit de la ei o bună etică a muncii. Mai cred și că educația pe care am primit-o eu și fratele meu este un factor important al succesului nostru. De foarte mici a trebuit să ne manageriem foarte bine programul, ca să putem să fim buni și la școală și la activitățile sportive. Sunt recunoscătoare și educației primite de la profesori, care mi-au dat un start foarte bun în viață.
Care sunt calitățile specifice de care ai nevoie în Downhill?
Este nevoie de o mare varietate de calități ca să fii bun aici. În primul rând, un talent la mersul pe bicicletă și abilitatea de a-ți adapta acest talent la teren, apetența pentru adrenalină, entuziasm, o formă fizică excelentă, putere, și mai trebuie să înveți arta căzutului de pe bicicletă fără să te rănești!
Unii spun că acest gen de sport ar fi nepotrivit pentru o femeie, pentru că i-ar lua din feminitate. Ce părere ai?
Nu e cu siguranță cel mai obișnuit lucru pentru o femeie să se implice în asta dar cred că poți să fii în continuare fată și să mergi cu cu bicicleta ta de Downhill. Poate că nu petrec atât de mult timp dimineața ca să-mi aranjez părul și să mă machiez dar sunt încă fată în multe privințe. Trebuie doar să îți placă să stai pe-afară, și să nu te deranjeze foarte tare dacă te lovești de câteva ori.
Cum te face să te simți acest sport? Este ceva ce-ți place la fel de mult ca asta?
Mountain biking a devenit viața mea și o parte enormă din ceea ce sunt. Pe mulți dintre prietenii mei i-am întâlnit prin intermediul acestui sport, la fel și pe iubitul meu. Îmi place foarte mult să joc baschet dar nu cred că e ceva ce ador mai mult decât să traversez trasee superbe cu bicicleta, împreună cu prietenii.
Cum ți-a schimbat acest sport și succesul, viața? Petreci destul de mult timp cu familia și prietenii, sau antrenamentul și competițiile îți răpesc cea mai mare parte?
Acest sport mi-a schimbat viața enorm. Am călătorit în toată lumea, am experimentat suișurile și coborâșurile unei cariere sportive profesioniste în ultimii 12 ani. Este ceva ce n-aș fi visat când aveam 15 ani. Este un mod de viață destul de egoist și de multe ori prietenii și familia sacrifică multe pentru ca eu să fac ceea ce fac. Dar nu va dura la nesfârșit. Acum mă bucur cât pot de viața care mi-a fost dată.
Un video de la Campionatul Mondial de Downhill de anul trecut din Italia, unde Tracy a câștigat din nou titlul Mondial
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kgjLiLPAno8]
