Tu alergi pentru că îți pasă de tine și de viața ta. Ar face-o și alții, dacă ar putea. Numai că știi ce, tu chiar poți să o faci și în locul lor, pe 9 iulie, la Brașov, la crosul Aleargă tu pentru Ei, organizat de Hospice Casa Speranței.
Banii din taxa de participare și din sponsorizări vor fi folosiți pentru îngrijirea copiilor și adulților care suferă de boli incurabile. Pentru tine o să fie dublu bucurie, le vei demonstra semenilor tăi că îți pasă.
Competiția va fi superdistractivă: atât copiii, cât și adulții pot alege între două tipuri de curse. În plus, există posibilitatea să te înscrii în grup cu colegii de la firmă sau în familie (doi adulți). Taxa este de 25 de lei pentru copii și 40 sau 50 de lei pentru adulți și se dă și kit de participare. Pssst, dacă te înscrii rapid, până în 26 iunie, ai reducere 🙂
Și încă ceva, sunt și premii pentru câștigători. Ai toate detaliile aici.