Alergare și MTB în podgoriile Corcova, Mehedinți

(c) Cornel Pochiu și Radu Cristi

 

Pe 26 august, la Corcova, va avea loc ediția a V-a a Corcova Trail Race powered by Intersport. Cele peste 600 de persoane care sunt așteptate la start vor alerga sau pedala îmbrăcate în costume haioase, se vor hidrata cu apă sau cu vin, iar la finalul curselor vor continua distracția alături de familie și de prieteni în curtea cramei Corcova Roy&Dâmboviceanu.

 

Vin, distracție și sport sau sport, distracție și vin, oricum ar fi așezate aceste trei cuvinte, ele descriu exact atmosfera din fiecare an de la Corcova Trail Race. Asociația Sport la Orice Vârstă și Cramele Corcova Roy&Dâmboviceanu organizează pe 26 august 2017 ediția a V-a a acestui eveniment, concurs unde puteți să vă testați abilitățile de alergători sau de cicliști pe potecile și drumurile domeniului viticol Corcova (localitate situată între Motru și Strehaia) iar apoi să vă bucurați de o seară perfectă, minunată, degustând un vin de calitate alături de familie și de prieteni, în jurul unui foc de tabără și ascultând muzică live.

Evenimentul, deja devenit un reper pe harta competițiilor sportive din România, promovează conceptul de “Sport & Fun”, sfârșitul curselor însemnând începutul distracției.

Pentru că la Corcova Trail Race se combină sportul, umorul, fair-play-ul și buna dispoziție, pantoful de alergare și numărul de concurs trebuie ”accesorizate” cu un echipament haios, nebun, colorat, diferit, spectaculos. Se poate concura îmbrăcat în dac, elf, asistentă medicală sau vampir, se poate purta doar o perucă blondă sau albastră, o mască de la Carnavalul din Veneția sau una Anonymous, e la alegerea fiecăruia. La MTB, accesoriile de carnaval sunt facultative, dar foarte recomandate.

 

Trei trasee de alergare și unul de MTB

Traseul de alergare mai lung, ”Jirov”, are 15 kilometri și 400 de metri diferență pozitivă de nivel. Proba mai scurtă, care se desfășoară pe dealul ”Corcova”, are doar 6 kilometri și 200 de metri diferență pozitivă de nivel. La MTB, se pedalează 21 de kilometri lungime și 600 de metri diferență pozitivă de nivel, pe un traseu care este de fapt o combinare a celor două de alergare.

Copiii au și ei cursa lor, de 500 de metri, o buclă în interiorul cramei Corcova Roy&Dâmboviceanu, înscrierile urmând a se face la fața locului.

Valoarea totală a recompenselor în bani se ridica în acest an la 7.200 de lei. Anul trecut, cursa lungă (traseul Jirov) a fost câștigată de Adrian Garcea și de Andreea Pîșcu, iar competiția pe două roți, de Marius Roșioru și Mihaela Ianoși.

Înscrierile online, pe corcova.trailrace.ro, vor avea loc până pe 18 august 2017

Previous Post

MTB lângă București – La Broaște!

Next Post

Ultimele zile de înscrieri cu taxa redusă la Călătorie între Cer și Pământ 2017

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top