(c) arhiva personala
Am început să fac sport
Nu am fost nici pe departe dintre cei care au făcut sport din copilărie. Am avut doar norocul să-l cunosc pe actualul meu soţ când abia împlinisem 18 ani.
El făcea escaladă şi alpinism de câţiva ani, participa la maratoane, făcuse în copilărie baschet şi tenis de performanţă, mergea în fiecare weekend pe munte. Eu nu făceam nimic, haha.
Şi uite aşa m-am dus o dată cu el la căţărat, altă dată l-am aşteptat la linia de sosire a maratonului din Milano iar aşteptatul ăla preţ de multe ore, plus faptul că sunt o persoană competitivă, m-a ambiţionat să mă apuc şi eu. Pe principiul “da’ ce, eu nu pot?”. Şi am putut.
(c) Mircea Struteanu
Îmi amintesc că la început îl boscorodeam pe al meu soţ ba pe munte, ba la stâncă şi făceam o tură de Herăstrău într-o oră şi jumătate. Multe opriri şi mai multe boscorodeli. Am avut noroc că e o persoană răbdătoare şi m-a încurajat de fiecare dată. Şi uite aşa s-a născut dragostea mea pentru alergare dar mai ales pentru boulder (o ramură a escaladei).
Prima mea competiţie
Nu ştiu dacă voi ţine minte prima competiţie pentru că a fost prima sau pentru că m-am aruncat aşa devreme la o astfel de competiţie dar în noiembrie 2011 m-am apucat de alergat iar în martie anul următor eram la semimaratonul din Berlin.
Am trecut linia de start nemâncată, nepregătită psihic, uşor neantrenată şi… făcând pe mine haha (disclaimer: era o coadă kilometrică la toalete şi oricum mi-a trecut senzaţia după al 4-lea kilometru, deci nu, nu am făcut pe mine).
Până la kilometrul 18 a fost cât de cât ok insă cei 3 km rămaşi mi-au luat la fel de mult ca primii 18. Mă dureau gambele teribil, fiecare pas era un cuţit în ele. După 3 ore am trecut şi eu linia de sosire şi sunt super mândră şi acum de mine pentru că nu am abandonat.
Antrenamentele mele
Ehee. De la acel semimaraton din 2012 multe lucruri s-au schimbat.
În primul rând după o perioada lungă de maternitate mi-am pus întrebarea la începutul acestui an ce mă face cu adevărat fericită?. Răspunsul, fără ezitare a fost sportul. Aşa că mi-am luat certificarea de instructor de fitness şi odată cu ea, antrenamentele mele au trecut la un alt nivel.
Mă antrenez cu cap, fac cardio şi forţă, am grijă să existe un echilibru între antrenamente, odihnă şi alimentaţie şi îmi ascult corpul. Îmi fac un plan de antrenamente în funcţie de mulţi factori, precum perioada pre/post sau competiţională, anotimp şi scop. Îmi setez targeturi. Uneori nu e uşor pentru că trebuie să împac şi antrenamentele de alergat/fitness cu cele de căţărat şi să mai am şi zile de odihnă. Dar întotdeauna există o agendă şi un plan bine pus la punct.
Sportul meu preferat
Dragostea mea pentru sport s-a împărţit în două: boulderingul şi alergarea. Primul este un sport de explozie, forţă, al doilea de anduranţă.
Boulderingul îmi place pentru că fiecare traseu e o provocare.
(c) arhiva personala
Eşti tu şi panoul sau bolovanul din faţa ta. Trebuie să gândeşti un plan. Uneori îţi iese, alteori trebuie să-i dai multe încercări, uneori nu-ţi iese deloc.
De cele mai multe ori îmi arată că pot fi incredibil de puternică în ciuda staturii şi a conformaţiei mele mignone. Alergatul îmi limpezeşte mintea. Îmi place să alerg în aer liber. Este terapia şi deconectarea mea de la haosul de zi cu zi.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă
Cred că mai bine zis cele mai pregnante amintiri din orice cursă sunt momentele alea în care te întrebi cine m-a pus?!.
Totuşi, o amintire mai bună este triatlonul “Fără Asfalt” din Vama Veche, anul 2014. Născusem în luna martie, m-am încumetat şi am împachetat bebele, căţelul şi soţul şi am pornit spre concurs. Nu aveam nici bonă şi nici vreun plan de bătaie deci nu eram foarte sigură dacă voi participa.
Norocul meu a fost că o prietenă, săraca era accidentată şi a stat pe tuşă cu fetiţa mea în braţe. Nu eram nici pe departe în cea mai bună formă a mea dar am alergat de am mâncat pământul ca să ajung mai repede la bebe să-l alăptez. Eram sigură că voi găsi un bebeluş înfometat şi urlător la linia de sosire. Am ajuns terminată şi să ştiţi că bebelușa dormea dusă.
(c) arhiva personala
Competiţia mea preferată
Nu pot spune că am o competiţie preferată. Fiecare are farmecul ei. Înainte de fiecare sunt un pic de emoţionată şi pentru fiecare în parte mă pregătesc specific. Îmi plac competiţiile prin prisma faptului că fiind o persoană atât de competitivă dau ce-i mai bun din mine acolo. Atunci scot cel mai bun timp, atunci sunt cea mai puternică şi cea mai focusată. A, da şi îmi plac pozele de la final :))). Si check-in-ul.
Cea mai mândră sunt de faptul că am ales acest drum şi că pot fi cel mai bun exemplu pentru cele două fetiţe ale mele. Deja cea mare (3 ani) le spune tuturor că ea, când o să fie mare vrea să facă sport ca mami :).
Prietenii mei sunt primii care au beneficiat de calitatea mea de intructor. I-am luat la antrenamente şi le-am dat sfaturi nutriţionale. Cred că în curând o să fugă toţi de mine (glumesc).
(c) arhiva personala
Am aflat despre mine
Făcând sport am aflat despre mine că sunt o femeie puternică, și care poate face orice îşi propune.
Sportul mă face să mă simt mai sigură pe mine, m-a transformat într-o persoană disciplinată, îmi testează limitele şi cel mai important, mă face un om mai bun.
Uneori, mi se întâmplă ca de la prea multe antrenamente să-mi scadă complet libido-ul aşa că mă trezesc că în loc să mă gândesc la sex (aşa cum fac de cele mai multe ori), să mă gândesc la pizza şi croissante cu muulta ciocolată (va rog nu va încruntaţi la glumele mele!). Noroc că m-am înscris şi la cursul de nutriţie.
Obiectivul meu în 2018
Vreau să particip la cât mai multe concursuri de boulder şi poate, poate un maraton? 😀 Şi cu siguranţă cât mai multă escaladă la stâncă.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea
Aş spune să nu te dai bătut în momentele în care, nu ştiu, ţi-e cel mai greu, planetele nu se aliniază, vremea nu ţine cu tine, oamenii te descurajează, timpul ţi-e limitat sau pur şi simplu e o zi proastă. Trecând peste acestea vei avea satisfacţia înzecită că nu te-ai dat bătut. A, da, şi cel mai important ar fi să nu ne pierdem simţul umorului. Văd foarte des prea mulţi sportivi amatori sau nu care se iau prea în serios.
