Maratonul Olteniei 2018: o nouă probă – 42 km alergare

 

Maratonul Olteniei, powered by CEZ România, dă startul primăverii și al înscrierilor la cursele de MTB și Trail Run cu o premieră pe care o aduce cea de-a 6-a ediție a evenimentului: introducerea cursei de maraton (42 km)!

 

Pentru prima dată în istoria Matonului Olteniei, anul acesta alergătorii și cicliștii amatori se vor putea întrece în cinci probe de concurs consacrate în rândul evenimentelor sportive:

sâmbătă, 25 august – Cursa MTB Cross-country, cu două variante de traseu: scurt, de 33 km și lung, de 51 km.

duminică, 26 august – Cursa Trail Run, cu trei variante de traseu: crosul de 10,5 km, semimaratonul de 21,5 km și marea surpriză a acestei ediții, CURSA DE MARATON DE 42 KM.

 

Taxa redusă – HappyRegistrationWeek

În cadrul HappyRegistrationWeek, prima săptămâna de înscrieri, cei care doresc să își confirme deja locurile la cursele de MTB sau Trail Run sau să transforme înscrierea la Maratonul Olteniei într-un mărțișor pentru persoana dragă, beneficiază de posibilitatea de a atașa biletului de acces un mesaj personalizat, precum și de prețuri speciale, reduse, pentru primii 60 de participanti care se inscriu, indiferent de proba (MTB sau Trail Run), in perioada 1 – 8 martie, astfel:

 

  Happy Week* 9 martie – 30 aprilie 1 mai – 31 iulie 1 – 20 august
MTB 33 km 55 Lei            65 Lei 80 Lei 95 Lei
MTB 51 km 55 Lei            70 Lei 85 Lei 100 Lei
Cros 10.5 km 55 Lei            65 Lei 80 Lei 95 Lei
Semimaraton

21.5 km

55 Lei            70 Lei 85 Lei 100 Lei
Maraton 42 km 70 Lei            90 Lei 110 Lei 130 Lei
MTB & Trail Run** 85 Lei            105 Lei 135 Lei 160 Lei

 

** inscrierea Combo (MTB & Trail Run) se poate realiza doar pentru cursele traditionale ale Maratonului Olteniei. Cursa de Maraton – 42 km nu este inclusa in acest pachet.

Plata taxei de inscriere se poate face:

–  prin plata online cu cardul (conform instructiunilor primite in momentul bifarii acestei optiuni la inscierea online).

– prin transfer bancar, in contul Asociatiei Smart Atletic Team, deschis la UniCredit Bank, Sucursala Niculae Titulescu din Bucuresti, cont in lei – RO50BACX0000001250372000, CIF – 30822917 (persoanele care nu detin un cont bancar pot face si o depunere in contul mentionat, la orice sucursala Unicredit Bank din Romania).

Pentru mai multe detalii despre inscrieri, taxe de participare, metode de plata, trasee sau categorii de varsta, consultati regulamentul concursului.

Urmariti www.maratonulolteniei.ro si pagina de Facebook www.facebook.com/MaratonulOlteniei si veti afla la timp noutati despre eveniment, sfaturi de pregatire si experiente din anii anteriori.

Organizatorii au luat decizia de introducere a probei de maraton (42 de km), în urma feedback-ului participanților edițiilor trecute:

Încă de la început, Maratonul Olteniei a pus pe primul loc dialogul cu participanțîi și partenerii săi, alături de care, de 5 ediții, am evoluat continuu. De aceea, cursa de 42 de kilometri vine în primul rând ca un răspuns la dorințele participanților din edițiile anterioare. Totodată, este și o creștere organică, naturală a evenimentului nostru. Astfel, anul acesta, competitorii Maratonului Olteniei se vor putea bucura atât de traseele clasice, cu care i-am obișnuit, cât și de o ruta nouă, provocatoare, care ii va purta prin frumoasele peisaje din apropierea orașului Râmnicu Vâlcea”, a declarat Martin Zmelik, CEO CEZ România.

 

 

Previous Post

#yogalove: Respirația poate regla întreaga noastră existență

Next Post

“Mantre” pentru sportivi amatori, de la pros

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top