Adrenallina

Mariea Crâșmaru, prima femeie care a făcut turul lumii pe jos: “Am cunoscut toți primarii capitalelor lumii!”

Dacă nu știați, prima femeie care a făcut turul lumii pe jos este o româncă, și numele ei este Mariea Crâșmaru.

Românca în vârstă de 66 de ani acum este deținătoarea recordului Guiness pentru cea mai lungă călătorie în jurul lumii fără întrerupere, pe jos – 3 ani și 5 luni i-a luat să parcurgă 102 de țări și 7 continente, între 1997 și 2001.

Cum pe atunci nu exista internet, fotografiile realizate de ea în călătorie sunt toate pe print și, tot din acest considerent, planurile pe care și le-a făcut de acasă, cu harta în mână, au fost adaptate din mers, la realitatea din teren, la climă și la bunătatea oamenilor – căci Mariea a primit sprijin, prin cazare, mâncare sau o vorbă bună de la ambasadele României în străinătate și de la comunitățile de români din diaspora, pe toată perioada călătoriei.

Am vorbit cu Mariea despre explorările ei în lumea întreagă:

Mariea Crâșmaru, Antarctica

Cum ați decis să plecați în această călătorie incredibilă? Prologul a fost un record național.

Așa este, în 1988 am realizat turul României în 114 zile, străbătând 3.210 kilometri. Un globe-trotter nu parcurge toate distanţele numai pe jos (n.r. Globe-trotterii se numesc călători pe jos, îşi cară rucsacul în spate şi pot folosi orice formă de transport în comun), dar cum acţiunea mea constituia o premieră naţională feminină, m-am ambiţionat să merg doar pe jos.

Am avut un traseu bine stabilit, am fost mediatizată în fiecare oraş pe care l-am traversat, iar primăriile mi-au oferit mâncare şi cazare. Nu mi-a fost greu să merg numai pe jos, media zilnică a fost între 28 și 30 de kilometri.

În februarie 1990 am plecat în turul Europei, apoi a urmat marea aventură în lumea întreagă, timp de trei ani şi cinci luni.

Monaco

Cum mi-a venit ideea asta de a călători? Am citit în revista România Pitorească depre Neculai Ghimpu, care se întorsese din turul lumii. (n.r. celebru globe trotter roman, în 1977, la 67 de ani, pleacă în înconjorul lumii, care îi va lua 3 ani).

Spuneti-ne, va rugăm, câteva lucruri despre dumneavoastră, o descriere generică, pentru cititori.

Am 2 băieți și 4 nepoți, sunt pensionară, pasiunea mea este de Radio amator, am indicativul YO6GSZ.

Înteleg că ați plecat cu 600 de dolari în buzunar? Cum ați avut acest curaj? V-ați gândit cum vă veți întreține pe parcursul acestor ani? Cum ați reușit să o faceti?

Am fost sprijinită de Ministerul de Externe, prin ambasadele noastre în străinătate. Pe atunci nu eram în spațiul Shenghen, am avut nevoie de obținerea vizelor și ei m-au ajutat cu mai mult decât atât, mi-au oferit și cazare și mâncare. Sponsori am găsit în românii din diaspora pe care îi întâlneam, de obicei, la biserici ortodoxe, penticostale, baptiste, toți mi-au dat o mână de ajutor.

Marele zid chinezesc

Cum v-au primit în general oamenii? Și ce traseu aveați, în general, într-o țară? Mergeați să vizitați obiectivele turistice importante sau aveați altă strategie?

Oamenii m-au primit mai mult decât bine, uimiți de curajul, tenacitatea, voința, perseverența mea și mi-au deschis uși și inimi. Traseul l-am făcut de 9 ori până am plecat, pe hărți de hârtie – atunci nu aveam posibilitatea să-l fac online, nu era internet pe atunci. Pe drum însă s-a modificat de mai multe ori, l-am adaptat climei, obținerii vizelor și efortului financiar.

Australia

Am fost foarte ocupată pe tot parcursul proiectului, pe lângă parcurgerea distentelor trebuia să merg la consulate pentru vize, interviuri la radiouri, ziare și televiziuni unde eram invitată, la întalnirea cu primarul capitalei pentru ștampila din jurnalul oficial, care era vitală pentru verificarea recordului Guinnes… În felul acesta am cunoscut aproape toți primarii capitalelor Lumii.

Erau apoi întâlniri cu românii din diaspora și da, îmi făceam și timp să văd orașul și punctele turistice. Nu de puține ori am parcurs distanțe considerabile ca să le vad.

Ecuador

Ce țări v-au plăcut cel mai mult? Unde v-ați simțit cel mai acasa?

Oriunde ajungeam pentru mine era acasă, cu excepția sălilor de la spitalele de urgență, a secțiilor de poliție, a stațiilor de autogări, aeroporturi sau hoteluri, unde ceream permisiunea să petrec câteva ore în așteptarea dimineții, când mă așezăm din nou la drum. Evitam pericolul străzilor în noapte.

Pentru mine toate țările sunt frumoase, ca relif mă refer, nu cred că pot să enumăr doar câteva, totuși Brazilia cu măreața ei cascadă Foz de Iguazu m-a impresionat.

Îmi amintesc ca acum cum am ajuns la primul palier al cascadei. Mi-am scos din borsetă o punguliţă din plastic, îmi bag actele în ea după care, înapoi în borsetă. Este o zi nouroasă şi plouă mărunt. Suntem deja ude leorcă, eu și ghidul meu, Celia. Nu ne deranjează ploaia. Celia filmează, eu fac fotografii. Radem că două fetițe năzdravăne, dansăm și cântăm în ploaie și din când în când ştergem aparatele foto de apă. Plecăm către o altă balustradă în ritm de dans, cânt tare fără să îmi pese de nimeni și nimic. Am o stare euforică, o energie pe care cu siguranță mi-o dă acest loc.

cascada Foz de Iguazu

Mai sunt multe locuri care m-au atins, Machu Picchu, spre exemplu. M-am simțit mică, neînsemnată și simt totul cu nemărginit respect, pentru că tot ce este aici este sacru. Pe vârfurile munţilor sunt porţiuni mari acoperite de zăpadă care se înalţă mai sus de nori. Bucăţi imense de granit, râuri ce coboară hohotitor pe praguri, în vale, orhidee, (sunt mai mult de 90 de specii de orhidee!), ici colo câte o lamă care se plimbă, mănâncă sau stă întinsă, răsfăţându-se la razele soarelui.

Ador toată America Latină, Antarctica la polul Sud, Argentina cu Țară de Foc, Ushuaia – orașul de la capătul lumii unde m-am întâlnit cu pinguinii, Chile, America Centrală, Asia, Orientul mijlociu și cel îndepărtat, Africa, Oceania…

Egipt

Ce a spus familia dumneavoastră când ați decis să faceți asta?

Tata era în lumea celor drepți, mama s-a împotrivit cât a putut, copiii și nurorile mele mi-au fost alături. Înainte să plec s-a făcut foarte multă mediatizare, cei mai mulți au considerat că sunt nebună, și sunt convinsă că și acum sunt destui ce care cred asta.

Ce făceați, cu ce va ocupați în momentul în care ați început această călătorie?

Eram redactor colaborator la revista Femeia.

Ati avut mereu acest impuls al aventurii și al explorării? Sau a venit pe parcurs? Cred că toți ne dorim să călătorim în lumea întreagă, să cunoaștem oameni, tradiții, să vizităm locuri îndepărtate… Visam cu ochii deschiși la astfel de aventuri dar nu am crezut că voi și face asta.

Capul Bunei Sperante

Ce v-a revelat călătoria despre dumneavoastra?

Am văzut că pot să mă depășesc și chiar am făcut acest lucru.

Când v-a fost cel mai greu?

Când băiatul meu cel mare a avut un accident cu mașină și nu am avut banii și timpul necesar să ajung la el, a fost cumplit. S-a terminat totul cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu și celor ce au fost alături de el.

Malaezia

Ce faceți acum, cu ce vă ocupați?

Plec în Austria să muncesc, la 66 de ani, pensia îmi este foarte mică, am 540 de lei. Nu îmi ajunge. Îl am pe fiul meu cu familia acolo, mă vor ajută să găsesc ceva de lucru, e mai greu la vârsta mea, dar trebuie.

Ce va amintiți pregnant din copilăria dumneavoastra?

Imi plăcea să citesc, să cânt și să dansez.

Fotografii arhiva personală*

Certificatul Guiness World Records

Mela Răduțoiu: E mult mai fain să mergi în gașcă la concurs, să petreci timp cu oameni care vorbesc aceeași limbă

Am început să fac sport

acum vreo 2 ani jumătate. Dacă vorbim numai despre alergat. În rest, am făcut un pic din fiecare. Un pic mai mult balet (vreo 11 ani), vreo 2 de atletism, la tenis de masă adormeam așa că m-am retras devreme, și apoi sală. Sală cât curprinde.

După aproape 3 ani, am fost invitată să mai scot „capul dintre pereți” și să vizitez parcul. Nu eram fan cardio sub nici o formă, iar alergatul afară, printre „obstacole umane”, la căldură și în bătaia vântului nu mă inspira deloc.

Îmi amintesc că la început

a fost nasol. Prima (și ultima) mea Cursă Populară în mai 2015 a fost un fiasco – în capul meu – că altfel am luat locul 7 la femei. Dar eu m-am simțit fix nașpa.

Mi-am ars plămânii, m-am îmbrăcat complet inadecvat pentru căldura aia, m-am bătut la sânge cu panta de lângă Casa Poporului și după ce am pierdut lupta, mi s-au desfăcut șireturile. Ah, da, și m-a întrecut și singura față pe care mi se păruse mie că o luasem. Eram așa supărată și dezamăgită de alegerea făcută, adică să particip la așa ceva, că nu mă puteam concentra nici pe muzica din căști, care de obicei făcea minuni.

Ca să fie treaba treabă, am tras și niște puf pe nas de la copacii din Izvor și am dat-o în Claritin câteva zile. N-ai fi zis că mă mai prinzi la alergat după experiența asta, dar să vezi și să nu crezi :).

Prima mea competiție

a fost de anduranță – a minții! Ha! Dacă tot am descris-o mai înainte, va spun despre a doua.

A fost ștafeta de 4 x 10k de la Maratonul Internațional București, același an 2015. După ce mi-am reînviat inghinalul faultat bine în timpul anilor de balet, m-am chinuit toată vara și toamna să scot sub 56 minute pe distanța asta. Nici o șansă.

Cu cât mă chinuiam mai tare, cu atât nu ieșea. Am reușit într-un final, în concurs, probabil din cauza adrenalinei, să scot un 54 min 12 sec. Dar mi-a fost clar că nu așa se fac lucrurile. Ceva nu făceam bine – pe lângă faptul că mi-am luat niște New Balance fix mărimea mea – pe care îi port și acum, dar care m-au lăsat fără unghii după ștafeta aia și garoul de la CIP.

În rest, va invit pe toți să faceți o ștafetă. Și să stați pe ultimul segment. Când am ajuns la finish, m-au așteptat fetele și am trecut împreună linia de finish. Numai așa primești 4 medalii deodată. Un fel de talangă colectivă, dar am purtat-o cu mândrie! În echipa lucrurile sunt mult mai frumoase și asta aveam să descopăr câteva luni mai târziu, când am fost acceptată printre Aviatori (Aviației Wellness Center Run Team).

Mela Răduțoiu

Antrenamentele mele

nu țin de mine. Țin de Radu Milea a.k.a Boss Bărbos. Din ianuarie anul acesta mi-am luat grija asta de pe cap și l-am lăsat pe el să îmi „decidă soarta”. Și cum iarna asta nu părea să se mai termine, sinceră să fiu, mi-au prins bine, pentru că au fost o provocare că la carte și vrând nevrând, a trebuit să ”love” zăpada. N-a fost ușor.

Mela & coach Radu Milea

Nu mai făcusem antrenamente așa complexe de pe la 17 ani. Și atunci alergam indoor și distanțe scurte. Acum am dublu pe atât ca vârstă și omul îmi dădea de scoteam 80k pe săptămână. Dar nu mă mai plâng… așa des 😀 . Datorită „nouă” am evoluat foarte mult, mai mult decât am evoluat de când m-am apucat de alergat, și fără accidentări, cel mai important lucru.

Sportul meu preferat este

alergatul – acum :). Pentru că mă ajută să mă deconectez în primul rând. Să mă destresez, să mă mențin în formă, să descopăr locuri noi prin antrenamentele sau concursurile la care merg.

Anul ăsta am fost pe munți mai mult decât am fost o viață întreagă. Eu n-am avut cu cine să cutreier, pur și simplu nu aveam munțomani în gașcă. Eh, acum tocmai într-acolo mă îndrept, sunt în plin avânt să îmi descopăr veleitățile pe genul ăsta de traseu.

Încă mai aflu câte un lucru care să mă sperie, dar nu asta e până la urmă toată frumusețea în viață? Ceva-ul care să te țină în priză, care să te pună față în față cu o situație din care să mai înveți? Alergatul poate deveni monoton. Deci atât timp cât există varietate, ceva care cere mai mult sau altceva de la mine, cred că sunt șanse să mă mai vedeți pe traseu.

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este

eu versus Transylvania 30k. Mai precis Valea Gaura. A fost primul meu concurs „adevărat” la munte. Am rămas singură, plouată deja de câteva ore și bătută de grindină. Eram pe marginea unei râpe, pe lanțuri.

Mai tuna din când în când și sunetul se prăvălea prin hău de îți ridica părul în cap. Nu mai zic de ceața care fugea cu vântul ca vata de zahăr pe deasupra găurii ăleia imense. Nu era nici țipenie de om. Mă gândeam că dacă Doamne ferește cad pe acolo, e grav. Mi-am dat seama cât de albă e pagina mea de cunoștințe montane, câte am de învățat. Și de asta mi-a plăcut enorm.

Transylvania 30k

A trebuit să învăț pe loc, să mă târăsc dacă a trebuit, să îmi ia 5 minute să mă dau jos de pe un lanț, să mă dau de-a dura pe zăpadă și cu coatele de stâncă (am avut un hematom pe brațul drept vreo 2 săptămâni).

Dar am terminat cursa în 7 ore și nu mi-a trebuit să mă uit la ceas decât când aveam deja 6 ore jumătate. Mă simțeam așa de bine, așa de mulțumită de reușita mea, de faptul că eram înnămolită și fleașcă și totuși pe bucata de asfalt din ultimii 5k am găsit energia pentru un pace de 4:20. Dacă aș mai fi avut picioare a două zi m-aș fi dus să o fac din nou!

Competiția mea preferată este …

greu de ales. Transylvania este competiția mea de suflet, pentru că a fost prima și am „crescut” de la o fricoasă mare la o fricoasă mai mică. Însă o competiție pe care o aștept cu mare drag este Ciucaș X3. Așa că le plasez la egalitate.

Pe locul 2 aș pune fără doar și poate Maraton 7500. Și pe 3, Retezat SkyRace, care mi-a dat de furcă anul asta dar pe care am trăit-o la maximum. Numai la primul maraton mi-au mai dat lacrimile ca la cursa asta. Fain, fain, fain!

Retezat Sky Race

Cea mai mândra sunt

de două lucruri. În primul rând maratonul de la Ciucaș și primul ultramaraton alergat în Turcia. Maratonul a fost concursul pentru care m-am pregătit cel mai asiduu – mulțumesc încă odată Roxana Siboiu pentru turele din august și Radu, printre altele, pentru „virusul plantat” în timpul antrenamentelor!

Un pic de presiune never hurt anyone. Însă la fel de mândră – de fapt nu mândră – cât mai degrabă fericită și surprinsă, am fost de primul meu ultramaraton, Salomon Cappdocia Ultra Trail 60k. E adevărat, tot ce am muncit anul asta a fost pentru cursa asta.

Salomon Cappdocia Ultra Trail 60k

Însă nu mă așteptam să scot un așa rezultat pe un traseu necunoscut, o distanță mult peste ce alergasem și mai ales după trânta pe care mi-am luat-o cu solul pe la km 15.

Aici nu m-au surprins „picioarele” sau traseul în sine cât tăria să continui chiar dacă mi-a venit să jelesc de câteva ori de mama focului. A fost un concurs pe cinste din toate punctele de vedere marcând un final de an competițional senzațional pentru mine (vă puteți delecta cu poveștile de la toate aceste curse pe blogul personal).

Al doilea, Aviatorii mei. Sunt alături de ei de mai bine de un an și deși toți avem viețile noastre, cu familii, serviciu și toate cele, când ne regăsim la antrenamente, la sală sau în concurs, reușim să împărtășim pe cât posibil mai mult decât „greul” din alergare.

Am evoluat împreună pe asfalt sau la munte, ne sărbătorim împreună și ne ajutăm cu ce putem, când putem. E mult mai fain să mergi în gașcă la concurs, să petreci 3 ore într-o mașină în care toți vorbesc aceeași limbă. Să faci glume proaste când se stinge lumina și nimeni nu mai doarme dar că a două zi toți să fie cu gura până la urechi rememorând aceleași glume proaste. Deci din punctul ăsta de vedere sunt norocoasă că am așa o mâna de alergători și prieteni dragi.

Prietenii mei spun că

… păi…depinde de prieteni. Unii mă încurajează și mă susțin. Mă admiră. Alții zic că am luat-o razna. Că îmi stric picioarele. Că muntele aia. Dar că și asfaltul cealaltă.

Dar în general, prietenii mei, cei care mă cunosc cum trebuie, mă lasă în plata Domnului că știu cu cine au de a face. Și sunt pregătiți de asediu. Știu că, mai devreme sau mai târziu, îi voi trage și pe ei la cursa populară, unul câte unul :D. Beneficiul de a-mi fi prieteni, ce să zic!

Cu colega de antrenamente, Roxana Siboiu

Am aflat despre mine

Sau mai bine spus mi-am reconfirmat că nu o să mă satur niciodată de lucruri noi, de oameni deștepți, liberi, independenți, care indiferent de locul și momentul în care se află își păstrează spiritul de fairplay și coloana vertebrală.

Aș vrea să am de face cu cât mai mulți alergători de genul asta, și mai puțin cu cei prea prinși în propriile obiective ca să își mai dea seama că este loc pentru toți și toate pe traseu.

Sportul mă face să mă simt vie

Veselă. Energică. Nu mai punem la socoteală beneficiile pentru sănătate în sine. La mine contează mult să îmi placă, să mă facă să mă simt bine, să nu mă plictisesc. Să fiu motivată, să am mereu câte ceva de planificat, descoperit, încercat. Și am toate aceste elemente prezente în alergare.

Uneori, mi se întâmplă

ca un concurs să nu meargă așa cum speram și m-am autoeducat (pe cât posibil) să trec în mood de antrenament în loc să fiu dezamăgită. Dezamăgirea nu are rost, duce la frustrare și frustrarea îți omoară plăcerea de a fi acolo și de a te bucura de alergarea în sine.

Nu vreau să mă gândesc sau să ajung la abandonuri – decât dacă mă accidentez și fizic nu pot să continui cursa – doar pentru că nu mă mai încadrez în nu știu ce timp mi-am propus. Un concurs alergat cu mintea limpede și fără așteptări, odată ce evident a deraiat de la obiectiv, e mult mai ușor de digerat la final.

Obiectivul meu în 2018 este să îmi îndeplinesc toate obiectivele

Anul viitor este despre ultra. Distanțe din ce în ce mai lungi. Vreau să văd dacă sunt pentru mine.

Sunt un om „iute” din fire, nerăbdător, cu mintea mereu înaintea picioarelor, deci picioarele trebuie să țină pasul. Nu știu dacă am răbdarea, tactul și frânele necesare să duc 100km dar cu siguranță vreau să încerc. Așa că, gradual, sper să ajung până la finele anului să fac două concursuri de ultramaraton 100k.

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea aș spune că

totul trebuie făcut din plăcere. Dacă tragem de noi să ieșim la antrenamente, dacă aproape fiecare concurs ne dezamăgește într-un fel sau altul, alergarea poate să ajungă să fie un stres în plus. Toți avem obiective.

Unii doar să termine o cursă la care n-ar visa să ajungă darămite să treacă finish-ul, alții fac socoteli de timpi și podium. Pentru toți, recomandarea mea este aceeași: plăcere. Sună erotic, dar până la urmă alergarea este un sport de adrenalină, ar trebui să fie despre plăcere. Cu durerea din picioare, lombară și te mai miri ce de la căzături, atingem chiar un nivel de BDSM. Și atunci de ce n-am profita? 🙂

(c) fotografii arhiva personala

Terapii pentru sportivi. Și o promoție!

(c) depositphotos

Sunt câteva tratamente, teste şi terapii care ne fac viaţa mai uşoară în sport, mai ales când ne confruntăm cu o durere sau chiar cu un diagnostic stabilit, rezultat în urma efortului din sport sau nu.

Primul pas este vizita la medic sau la kinetoterapeut, după caz. Nu recurgeţi la automedicaţie sau la sfaturile unor prieteni care poate pare că au trecut prin acelaşi lucru. Fiecare caz este unic şi doar un consult de specialitate îţi poate da un diagnostic corect şi un tratament personalizat.

Clinica Eliade, un brand care a mai fost alături de sportivi, în încercări de atingere a unui record, prin tratamente de refacere şi de susţinere a efortului, oferă cititorilor Adrenallina un discount de 20% pentru 2 terapii: Testul de postură şi Terapia Scenar. (pentru programări sunați la : 0374 48 88 88 / 0748 01 11 11)

Tot ce trebuie să faceţi este atunci când sunați la clinică să faceţi programarea să spuneţi parola :D, care bănuiesc că ştiţi care e, nu trebuie s-o mai nominalizăm, daa? :)) (ok, pentru cine nu s-a prins, parola este ADRENALLINA).

Aveţi mai jos detalii despre cele două terapii, specialiştii clinicii vă stau la dispoziţie pentru detalii suplimentare.

Testul de postură

Testul de postură/posturologie este o analiză computerizată din care afli informaţii preţioase cu privire la activitatea ta motorie (de mişcare).

Adoptarea unei poziţii defectuoase a coloanei vertebrale sau a corpului afectează întreagă postură şi poate cauza dureri iar acest test, prin evaluarea şi diagnosticul posturologic, ajută la rezolvarea următoarelor patologii:

picior plat sau cav, picior valg sau var, spina calcaneeana, fasceita plantară, boltă anterioară prăbuşită, genunchi valg sau var, genunchi flessum sau recurvatum, “strabism” convergent sau divergent al rotulei, asimetria centurilor scapulare şi pelvine, hiperlordoza sau cifoză coloanei, scolioză oricărui segment al coloanei, ocluzii dentare, dispoziţia asimetrică a ţesuturilor adipoase şi a ţesuturilor moi, circulaţie limfatică şi venoasă defectuoasă.

În funcţie de rezultatul acestui test, îţi vor fi recomandate talonete personalizate, pe care dacă le vei folosi, îţi vei normaliza disfuncţia sau funcţionalitatea redusă a anumitor părţi ale corpului şi te vei echilibra postural.

Pentru sportivii amatori sau profesionişti, talonetele asigura un înalt grad de amortizare şi o distribuţie optimă la sprijinirea pe sol, îmbunătăţind şi optimizând prestaţiile sportivului, prevenind traumele ligamentelor şi structurilor musculare şi osoase.

Terapia Scenar

Este o modalitate de tratament care îmbunătăţeşte semnificativ capacităţile de vindecare ale organismului în mod natural, spun specialiştii.

Procesele de vindecare sunt accelerate în medie cu 70%. La nivel celular sunt dinamizate procesele de detoxifiere şi de nutriţie celulară.

Iată pentru ce tip de afecţiuni este indicată această terapie, care este şi un foarte bun regulator al metabolismului:

– dureri cauzate de diverse etiologii, traumatisme, probleme articulare, nevralgii, migrene, arsuri, degerături, edeme, inflamaţii, perioade de recuperare, afecţiuni specifice medicinei sportive

– afecţiuni acute şi cronice la nivelul sistemului respirator, digestiv, muscular, osos, endocrin, sanguin, limfatic, cardiac şi circulator, disfuncţii la nivelul aparatului genital şi reproducător, afecţiuni ORL, ale pielii, dinţilor şi organelor interne;

Este o soluţie holistică a medicinei moderne, neinvazivă şi foloseşte un dispozitiv electronic cu ajutorul căruia se acţionează asupra unor puncte relevante de la nivelul pielii, pe baza unor protocoale de operare care ţin cont de traseele şi plexurile nervoase şi energetice. Transmite un semnal electromagnetic care este identic cu semnalul nervos şi are un efect analgezic puternic şi imediat datorat stimulării fibrelor nervoase.

Sistemul nervos este susţinut astfel să-şi găsească singur calea spre echilibrare.

Promoția este valabilă până pe data de 30 noiembrie.

Sănătate!

Ce să faci când ești demotivat din punct de vedere sportiv

(c) deposit photos

Știu cum e. Trec zilele, uneori trec și săptămânile și cheful de sport, scânteia aia care te străfulgera, parcă a dispărut. Ce e în neregulă?

Eu zic că nimic, este un semn că ceva :). Că ești obosit și corpul și mintea ta au nevoie de odihnă. Că ai nevoie de altceva în perioada asta. Că te preocupă alte lucruri. Că vrei o pauză. Că vrei relaxare – uneori, sportul încarcă agenda unei zile sau a unei săptămâni și poate preferi să zaci pe mult temuta canapea! :)) Este în regulă.

Nu suntem roboți și avem nevoie de un refresh sau de o ieșire din rutină, fie ea sportivă. Totuși, după ce te-ai relaxat, te-ai odihnit, ai ieșit la film și la pizza, ai zăcut pe canapea și te-au preocupat alte lucruri, cheful de sport tot nu pare să vină înapoi? 🙂 Știu eu câteva “incantații“ să-l chemi înapoi, nu de alta dar I’ve been there :).

Încearcă o activitate sportivă pe care nu o practici de obicei, pe care nu ai practicat-o poate niciodată sau care nu intră în rutina ta de antrenamente. Squash? Tenis de masă? Înot? Zumba? Yoga? O partidă de fotbal/handbal/baschet cu prietenii… Nu ai nicio presiune, vrei doar să te simți bine și să descoperi noul sport. În scurt timp ai să te întorci la run/swim/bike, dacă ești triatlonist 😀. Garantez că-ți revine libidoul pentru sport :)).

Ia-ți o vacanță! :)) După ce te-ai relaxat cu toate cele și totuși nu îți vine să te reîntorci la programul de antrenamente, înseamnă că trebuie să schimbi peisajul. Înseamnă că trebuie să te deconectezi și să te redescoperi în alt context. (cred că încep să vorbesc precum specialiștii în redescoperire emoționalo-interioară :D. În acest caz trebuie să-mi iau EU o vacanță!!! )

Uită-te la filme cu sportivi celebri, citește biografii ale sportivilor. Pare stupid poate, dar eu dacă nu citeam O viață fără limite, scrisă de triatlonista care a făcut istorie în triatlonul Ironman, Chrissie Wellington, nu cred că aș fi ajuns să fac cursa.

Mergi la psiholog :))). Nu e nimic în neregulă cu tine, dar dacă ne prezentăm la psiholog atunci când avem o problemă emoțională, de ce lipsa de dorință pentru sport și antrenament, care ne-a guvernat până acum, nu ar avea nevoie măcar de o discuție cu un specialist? 🙂

Acum serios vorbind, starea asta chiar afecteaza la nivel psihic un sportiv, fie el amator sau profesionist, și poate că la mijloc este ceva, de ordin emoțional (fuck, iar am ajuns aici! :))) ), și de ce să nu descoperi ce e, într-o discuție prietenoasă cu un psiholog? Ai să îl plătești, așa că te asigur că nu o să moară de râs când îi spui despre ce e vorba, așa cum ar face-o probabil prietenii tăi :)).

Încearcă să îți creionezi un mini target și un mini plan, dar ceva mini, cum spuneam :), să nu te sperie. Gândește-te la chestii pe care mereu le-ai lăsat la urmă sau poate le-ai neglijat, precum: să îți întărești fesierii :D, să îți crești flexibilitatea articulară. Și documentează-te cu privire la ce e nevoie să faci, la ce clase să participi, ce exerciții să faci acasă…

Analizează ce s-a schimbat în viața ta în ultimul timp, s-ar putea să găsești niște răspunsuri. Ieși mai des la bere cu prietenii? Bei mai multă bere decât de obicei? A început să îți placă berea? :)) Ok, cred că ai prins ideea. Prea mult alcool îți ia tot cheful de sport. La fel și dacă ai început să mănânci mai mult sau mai gras decât până acum.

Scrie un jurnal al emoțiilor care…. :))) Glumă. 😀 Încă nu m-am transformat în terapeut de dezvoltare emoționalo-personală, slavă Domnului.

8. Ia-ți un câine! :))) O să fii obligat să te trezești dimineața, să ieși cu el afară, la fel și seara, așa că o să poți să strecori măcar un jogging ceva :))).

Baftă cu toate și sper să te reîntorci curând la sport. Ai numai de câștigat dacă o faci. 🙂

Accidentările în alergare. Opinia specialistului (II)

Citiți aici partea I a materialului: https://adrenallina.ro/accidentarile-alergare-opinia-specialistului/

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Când credeţi că ar trebui să se prezinte un sportiv amator la o diagnosticare generală? În momentul apariţiei unui discomfort/dureri sau înainte de asta?

Medic Andrei Bogdan: Nu cred că este nevoie de o diagnosticare genereala, ci mai degrabă de una centrată pe problema existentă. În sine este bine că în momentul în care apare o problemă, sportivul să meargă la medic pentru un diagnostic rapid şi corect şi un tratament complet.

Orice accidentare înseamnă durere şi scăderea capacităţii la efort, şi aici vorbim despre accidentări uşoare, sau în cazul unor accidentări grave sportivul poate avea o limitare semnificativă a mobilităţii, asociată cu dureri mari.

Una dintre cele mai inovative metode de tratament este şi infiltraţia cu celule STEM, un tratament non-chirurgical, folosit şi în ortopedie şi în medicină sportivă. Puteţi să ne spuneţi câteva lucruri despre acest tip de terapie? În ce afecţiuni cauzate de alergare se poate folosi?

Infiltraţiile cu celule STEM reprezintă un tratament non-chirurgical de vindecare, folosit în foarte multe domenii, inclusiv în ortopedie şi în medicină sportivă.

Practic MSCs (celule STEM mezenchimale) sunt injectate în regiunea afectată pentru a stimula şi a spori procesul de vindecare. MSCs se obţin din sângele propriu al pacientului, modificat prin centrifugare, cu scopul de a produce mega doze de „ingrediente” necesare procesului de vindecare, stocate în măduva osoasă. Infiltraţia cu celule STEM acţionează conform sistemului natural de vindecare al organismului.

Avantajul este dat de concentraţia foarte mare de MSCs, care odată injectate, iniţiază şi amplifică procesul de vindecare.

Celulele STEM, cel puţin în momentul de faţă în ţară noastră, sunt un concept legate de făt, de recoltarea imediat după naştere din cordonul ombilical. Ideea este foarte adevărată, dar acum vorbim despre un nou concept, adică recoltarea celulelor STEM de la adult. Recoltarea se poate efectua din creasta iliacă, practic din osul bazinului. Recoltarea se poate efectua şi din zona proximală a tibiei.

Ce presupune procedura?

Procedura medicală este simplă, şi presupune internare de 24 de ore în spital. Este necesară anestezia intravenoasă, pentru confortul pacientului.

Medicul foloseşte o seringă specială, cu ajutorul căreia recoltează sânge din osul bazinului sau tibiei. Ulterior sângele recoltat este centrifugat, proces prin care sunt înlăturate plasma şi celulele roşii.

În urma centrifugării, soluţia este injectată în zona dorită: articulaţii, oase, muşchi, tendoane, ligamente. Astfel, ţesutul lezat este invadat cu milioane de celule regenerative şi factori de creştere, accelerându-se procesul natural de vindecare.

Care sunt indicaţiile tratamentului cu celule STEM? În ce tip de afecţiuni poate acţiona acest tratament?

Conform studiilor actuale, leziunile părţilor moi şi leziunile de cartilaj sunt receptive la tratamentul cu celule STEM. Aceste afecţiuni sunt tendinitele (epicondilită, tendinită plantară, achileana, rotuliană, etc), tendinoză, rupturile de tendon, leziuni degenerative tendinoase.

Tendinopatia cronică se caracterizează printr-o inflamaţie care a apărut în urmă cu mai binr de 3 luni, la nivelul oricărui tendon.

Tendinopatia cronică este complet diferită de cea acută, care în sine reprezintă doar o inflamaţie a tendoanelor. Tendinopatia cronică reprezintă o modificare a structurii tendonului unde a debutat, acesta din urmă pierzându-şi structura normală. Tratamentul este complex, de lungă durata şi necesită încrederea pacietului în medic, şi multă răbdare şi dedicaţie din partea medicului.

Apoi rupturile musculare.

Rupturile musculare apar spontan, din cauza unei contracţii musculare puternice sau a unei lovituri directe în zona musculară, mai ales când direcţia de acţiune este tangenţială cu muşchiul.

Alţi factori care pot favoriza producerea leziunilor musculare sunt eforturile bruşte şi violente, fără o încălzire prealabilă, în condiţiile unui climat rece şi umed.

În general perioada de vindecare pentru ruptură musculară parţială este de 3 până la 6 săptămâni iar în cazul rupturii musculare totale – aproximativ 3 luni.

Tratamentul cu celume STEM funcţionează şi în cazul leziunilor de cartilaj (artroză).

Artroza este o boală cronică degenerativă a articulaţiilor, bazată pe o degenerare a cartilajului articular, cu o modificare ulterioară a suprafeţelor articulare osoase, dar şi dezvoltarea de osteofite marginale, deformare a articulatiei, precum şi dezvoltarea sinovitei cronice.

În final artroza este o boală invalidantă, care determina un consum imens psihic, fizic şi financiar din partea pacientului, fără a putea realmente să îi influenţeze evoluţia progresivă.

Cea mai bună metodă de tratament este prevenţia sau tratamentul cu celule STEM, în faza incipientă sau moderată. Terapia şi-a dovedit eficacitatea şi în faza avansată a bolii, dar cu anumite limite.

Această terapie are indicaţie şi postoperator în: sutură de menisc, ligamentoplastie, suturi/reinserţii tendinoase (coafa muşchilor rotatori, Bankard, tendon achilean, tendon rotulian, cvadrigeminal, etc).

În ultimele trei decenii, evoluţia ortopediei miniinvazive a fost una remarcabilă, prin apariţia a numeroase tehnici chirurgicale, implanturi, tehnologii, metode de recuperare foarte rapide, astfel încât majoritatea leziunilor sportive pot fi tratate cu succes, asigurând reîntoarcerea pacienţilor la sport.

Totuşi încă există multe incoveniente legate de aşteptările sportivilor ca perioada de recuperare, performanţe sportive şi riscuri de recidive. Trebuie să realizăm că orice intervenţie chirurgicală este doar precursorul vindecării proprii a organismului, şi reprezintă doar o metodă de iniţiere a vindecării sau o metodă adjuvantă. Vindecarea este realizată tot de către organismul propriu al pacientului.

Ce rol are terapia prin aplicarea benzilor kinesiologice?

Terapia prin aplicarea benzilor kinesiologice constă în aplicarea unor bandaje elastice în zone cheie ale organismului, la nivelul leziunilor musculare, articulare şi/sau ligamentare. Stimulează în mod direct sistemele circulator periferic şi limfatic, iar indirect, sistemele muscular şi neurologic.

Terapia cu benzi kinesiologice se adresează atât sportivilor de performanţă, cât şi persoanelor care se confruntă cu diverse dureri sau senzaţii de discomfort la nivel muscular, ligamentar sau articular, apărute de obicei din cauza unor posturi incorecte sau unor accidentări uşoare.

Benzile elastice sunt selectate şi aplicate la nivelul afecţiunii. Au consistentă elastică (până la 150-160%) şi sunt respirabile şi rezistente la apă, astfel încât zonele pe care se aplică nu vor fi sufocate, iar benzile nu se vor degrada până la termenul aplicării unora noi. Acestea pot fi aplicate între 3 şi 5 zile, timp în care bandajul va acţiona în parametri maximi de eficientă.

Kinesio Taping este o terapie cu efecte rapide, fiind astfel folosită de mulţi sportivi de performanţă, precum Serena Williams, Michael Phelps sau David Beckham. De asemenea, este un tratament confortabil şi îi oferă pacientului deplină libertate de mişcare – bandajele nu împiedică fluiditatea mişcării naturale a corpului.

Un alt avantaj al terapiei kinesio îl reprezintă complementaritatea cu alte tratamente, această potenţând efectele terapiilor manuale şi a altor terapii alternative precum hidroterapia sau crioterapia.

Care sunt principalele beneficii?

Prin aplicarea de benzi kinesio se vor optimiza funcţiile musculare, articulare, nervoase şi limfatice. De asemenea, principalele beneficii sunt: scăderea inflamaţiei şi a durerii, creşterea stabilităţii articulare, eliminarea crampelor musculare, stimularea circulaţiei, favorizarea drenajului limfatic, amelionarea posturilor incorecte, favorizarea procesului de cicatrizare, scurtarea timpului de vindecarea al afecţiunilor musculare (hematoame, contuzii).

Ce sfaturi aţi oferi unui alergător amator începător? Dar unui alergător care are deja experienţă?

Îi sfătuiesc să aibă grijă cum îşi dozează efortul, să facă practic acest sport cu cap pentru a evita accidentările. Să aibă grijă să îşi adapteze încălţămintea la suprafaţă de alergare şi la corpul lor.

Ce părere aveţi de fenomenul ultra running în rândul amatorilor? De ce ar trebui să ţină cont un ultrarunner pentru a nu ajunge la o accidentare?

Cred că cei care practică aceste ultramaratoane nu mai sunt amatori pentru că în afară de faptul că aleargă la concurs, se şi antrenează foarte mult. Putem spune că în această situaţie în timp apare uzură la nivelul articulaţiilor, şi aceşti alergători sunt obligaţi să facă recuperare pentru articulaţii şi terapii regenerative pentru a-şi menţine un nivel competiţional optim dar şi sănătatea la nivelul articulaţiilor.