News

Team Novak, reloaded

După un 2019 în care echipa (incluzând academia de juniori) a câștigat 59 de medalii, dintre care 23 de aur, Team Novak atacă competițiile anului 2020 cu 7 cicliști de performanță, cu vârste cuprinse între 20 și 44 ani, alături de Eduard Novak, singurul campion paralimpic român, ciclist paralimpic rutier și de pistă, de 5 ori campion mondial și de 4 ori european.

România, Ungaria, Columbia, Ucraina și Italia sunt reprezentate de cicliști remarcabili în Team Novak. Eduard Novak (ROU), Yegor Dementyev (UKR) și Simone Sanó (IT) sunt cei care vor continua și în acest an alături de echipă, iar lor li se alătură Rózsa Balázs (HUN), Andras Szentpéteri (HUN) și tinerii sportivi U23 Sali Edoardo (IT) și Bauce Davide (IT).

Obiectivele principale ale Team Novak pentru 2020 sunt reprezentarea cu succes și cu performanțe frumoase la Campionatele Naționale de Șosea și Pistă care se vor desfășura la Deva în perioada 15-16 august și respectiv la Plovdiv, la sfârșitul lunii octombrie. La fel de importante pentru Team Novak sunt și Turul Ținutului Secuiesc, Turul României și Turul Ungariei. Pe termen lung, obiectivul Team Novak e de a crește sportivi de performanță pentru lotul național și de a avea cât mai mulți participanți la Jocurile Olimpice.

Avem un an dificil în față, plin de provocări, dar în care ne angajăm că vom da tot ce e mai bun! Team Novak se antrenează zilnic și se pregătește intens pentru competițiile de ciclism din această a doua jumătate a anului. Ne dorim să performăm la cel mai înalt nivel și sunt optimist că vom reuși să ne atingem obiectivele alături de partenerii și de sponsorii noștri, Heineken și Allianz-Țiriac, cărora le mulțumesc pentru încredere și pentru un parteneriat de durată. Le urez bun venit în Team Novak celor 4 sportivi care ni s-au alăturat în acest an competițional, Rózsa Balázs, Szentpéteri András, Sali Edoardo și Bauce Davide și sunt sigur că vom face echipă puternică împreună!”, a declarat Eduard Novak.

Avem un parteneriat îndelungat cu Eduard Novak, ca parte a strategiei de sustenabilitate a HEINEKEN România, Brewing a Better World, în cadrul pilonului ‘Susținerea Comunităților’. Edi Novak este un reper de forță, determinare și un sportiv care oferă motive de mândrie în comunitatea în care și noi activăm, prin fabrica noastră din Miercurea Ciuc. Suntem bucuroși       să-i fim alături și anul acesta și să susținem reușita unui lider din comunitatea de care suntem extrem de legați”, a declarat Ana Crivăț, Corporate Affairs Manager, HEINEKEN România.

Allianz-Ţiriac susţine performanţa nu numai în business, ci şi în sport. De peste 7 ani suntem alături de Edi Novak şi echipa sa şi ne bucurăm împreună de reușite. Vom continua să promovăm importanţa sportului pentru o viaţă sănătoasă şi ne dorim ca determinarea Team Novak să fie o sursă de inspiraţie pentru cât mai multe persoane”, a declarat Adriana Goşman, Director de Marketing în cadrul Allianz-Ţiriac Asigurări.

După debutul sezonului competițional 2020 la Turul Sibiului, la finalul lunii iulie, Team Novak se pregătește pentru următoarele competiții naționale și internaționale ale lui 2020. Echipa vizează participarea la mai mult de 10 competiții, printre care Turul Ținutului Secuiesc, între 5-8 august, urmat de Campionatele Naționale de Șosea din România. În septembrie, pe listă sunt Turul Ungariei, Turul României și cel al Slovaciei. Luna octombrie va începe pentru Team Novak cu participarea la RGT – The Wall și va continua cu Campionatele Naționale de Pistă. Calendarul competițional este unul provizoriu, dat fiind contextul actual, și poate suferi modificări.

Membrii Team Novak 2020

Din Miercurea-Ciuc, Eduard Novak, în vârstă de 44 de ani, este singurul campion paralimpic român, ciclist paralimpic rutier și de pistă. Acesta a câștigat prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice, dar și prima medalie de aur, în cadrul ediției din 2012 de la Londra. Este de 5 ori campion mondial și de 4 ori european. A înființat Team Novak și Novak Cycling Academy. În paralel cu activitatea de sportiv, de oficial al Federației de Ciclism și de lider, Eduard este și speaker motivațional.

Ucraineanul Yegor Dementyev, în vârstă de 33 de ani, s-a alăturat Team Novak în 2018 cu un palmares bogat. El a obținut aur și pe asfalt și pe velodrom la Olimpiada de la Rio, în 2016. Înainte, a câștigat două medalii de bronz în Trach World Championship în 2 probe, track și urmărire individuală. În 2015 a luat medalia de bronz la Campionatul Mondial din Olanda, în proba de urmărire individuală. Londra 2012 reprezintă debutul său paralimpic, când a luat aurul în două probe.

Simone Sanó, originar din Italia, are 22 de ani și a descoperit ciclismul la 6 ani. Printre cele mai frumoase momente de-a lungul carierei de până acum e competiția în care a urcat pe podium, junior fiind și a reușit să depășească sportivi care sunt profesioniști acum, dar și ultima etapă din Turul României, cea desfășurată în București.

Ungurul Rózsa Balázs are 24 de ani și e câștigător a patru titluri naționale de campion. Cea mai dragă amintire a sa este legată de anul 2014, când a câștigat primul său titlu de campion național. Pe atunci îl avea alături pe Ferenc Stuban, omul care a avut încredere în el. Ferenc este directorul sportiv al Team Novak, în prezent.

Originar din Budapesta, Andras Szentpéteri are tot 24 de ani. I-a rămas în minte participarea la Carpathian Couriers Race, în 2018, cursă care a traversat Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia. Este un bun cățărător, de altfel în 2018 și 2019 a reușit să obțină, în Ungaria, primul loc, respectiv al doilea la Campionatul Național de cățărare pe deal. În 2020, sub tricoul Team Novak el a câștigat locul 3 pe contratimp de cățărare la campionatele naționale.

Sali Edoardo, italianul în vârstă de 22 de ani, este nou în Team Novak, dar plin de entuziasm și de determinare în noul an competițional. Printre cele mai bune rezultate ale sale în ciclism, începând cu 2017, se numără locul 6 la Turul de Ciclism din Szekerland din 2019, în prima etapă, și locul 39 tot în 2019, în etapa a doua a Giro del Friuli-Venezia Giulia.

Bauce Davide este cel mai tânăr sportiv din Team Novak și activează în ciclism din 2017. La cei 20 de ani ai săi, se mândrește cu locul 1 în etapa montană a Turului Bulgariei, în 2020 și cu locul 18 în clasamentul general. De mare importanță pentru palmaresul său e și locul 3 obținut în Turul Serbiei din 2019, etapa a doua.

Cei doi tineri jucători italieni U23 au performat până acum la echipa Delio Gallina, Italia.

Mai multe informații despre Team Novak și activitatea echipei, pe pagina oficială de Facebook Team Novak.

Despre Team Novak

 

În anul 2009, în cadrul clubului CS Intersport, se înființează echipa de ciclism semi profesionistă Tușnad Cycling Team, care din 2017 își schimbă numele în Team Novak. Team Novak este cea mai veche echipă continentală din Europa de Est, profesionistă, de consacrare a sportivilor crescuți în cadrul Academiei Novak și a altor sportivi talentați care pot să facă față nivelului profesionist. Din anul 2009 și până în prezent au fost peste 100 de sportivi români și din străinătate, din peste 20 de țări, care au făcut parte din această echipă și au obținut rezultate naționale și internaționale deosebite. Numai la competițiile internaționale, Team Novak a obținut, până în 2019, 20 de locuri I, 32 locuri II și 15 locuri III. Team Novak este, printre altele, câștigătoare a Turului Serbiei, a Turului României, a Turului Ținutului Secuiesc și a competițiilor de o zi sau a etapelor acestora.

 

Ministerul Mediului și Marathon EPR Group lansează Marathonul Reciclării

 

Proiectul Marathonul Reciclării se desfășoară în perioada 3 august – 31 decembrie 2020 și are ca scop sensibilizarea, educarea și conștientizarea în rândul cetățenilor și instituțiilor referitor la prevenirea, reutilizarea și reciclarea deșeurilor.

Schimbările climatice își fac resimțite efectele tot mai repede și au afectat toate părțile lumii, sănătatea umană și mediul înconjurător. Acestea reprezintă problema definitorie a timpului nostru, iar acum, mai mult ca niciodată, ne aflăm într-un moment critic. Tiparele meteorologice s-au schimbat, iar acestea amenință producția de alimente, provoacă inundații catastrofale și viituri care afectează comunitățile noastre deja fragile. Fără a acționa drastic azi pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător, costul adaptării la aceste schimbări în viitor va fi mai costisitor și mai dificil.

Pentru a întâmpina aceste probleme, campania Marathon-ul Reciclării va avea trei direcții de implementare:

O primă direcție a campaniei are ca scop informarea și educarea cetățenilor prin mijloace digitale astfel încât aceștia să devină mai responsabili în acțiunile lor zilnice și, implicit, să protejeze mediul. Campania va fi implementată în mediul digital pe canalele de social media ale companiei Marathon EPR Group S.A. cât și pe cele ale Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Ca și structură, în fiecare lună va fi abordată o nouă temă, iar la sfârșitul fiecărei luni va fi lansat un ghid de bune practici pe tema aferentă lunii respective.

Cea de a doua direcție are ca scop îndrumarea pentru implementarea corectă a prevederilor din Ordonanța de Urgență nr. 74/2018 în rândul Primăriilor și Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara, astfel incat sa se îndeplinească obligațiile și să se atingă țintele de deviere de la depozitare. Se vor desfășura sesiuni de cursuri online începând cu luna septembrie adresate responsabililor  cu managementul deșeurilor din cadrul Primăriilor și  Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară. Cursurile vor fi susținute de specialiști în domeniu care vor arăta participanților cum pot implementa corect legislația privind modalitatea de gestionare a deșeurilor de ambalaje.

Cea de a treia direcție își propune cursuri de educare și conștientizare în școli legate de problemele de mediu și oferirea de soluții și bune practici axate pe colectare separată și reciclare. Prin intermediul cursurilor și workshop-urilor care se vor susține, scopul este de a educa viitoarea generație asupra problemelor actuale de mediu și a-i ghida spre implementarea de bune practici axate pe colectarea separată și reciclare. În funcție de contextul momentului, aceste cursuri se vor ține în mediul offline sau online.

Gătitul reinventat, cu Herbalife Nutrition

Herbalife Nutrition, companie globală în domeniul nutriției, a lansat Cartea sa de bucate cu 80 de rețete culinare din Europa și Africa.

Împărțite în 4 categorii diferite: shake-uri și băuturi, fel principal, gustări și deserturi, rețetele sunt ușor de preparat și de integrat în dieta zilnică, dar și o sursă de inspirație în bucătărie.

 

 

Peste jumătate dintre rețete sunt inspirate de membrii din comunitatea Herbalife din Europa și Africa, iar celelalte au fost create de Rachel Allen, un celebru bucătar irlandez, jurnalistă și autoarea acestei cărți. Stilul culinar al lui Rachel se concentrează pe prepararea de mâncăruri simple, dar delicioase, folosind ingrediente de calitate care conferă savoare deosebită preparatelor. Chef Rachel împărtășește, de asemenea, obiectivul Herbalife de a promova o nutriție echilibrată și de a găsi modalități inteligente de a integra produsele în rețete delicioase.

Am testat si noi un preparat din carte, este vorba despre desertul fulger cu iaurt si cacao :). A iesit cam asa:

 

Not too bad, huh? 🙂

 

Reteta e aici:

 

Toate rețetele din carte au fost testate de echipele de Cercetare Știintifică și Dezvoltare Herbalife Nutrition, menționându-se clar mărimea porțiilor, valorile nutriționale, proveniența ingredientelor și etichetele de alergeni și preparatele potrivite pentru vegetarieni și vegani.

„Prin această selecție de rețete, Herbalife Nutrition și-a dorit să aducă oamenii mai aproape prin dragostea lor pentru mâncare”, a declarat Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova, Ungaria şi Bulgaria. „Scopul Cărții de bucate a fost acela de a valorifica întreaga noastră gamă de produse și de a oferi clienților noștri mai multe variante de a le consuma. Produsele Herbalife sunt versatile pentru a fi folosite în multe ocazii, transformând mesele în momente deosebite și combinând gustul minunat al mâncării nutriționale cu nevoile zilnice pentru o varietate de mese principale, gustări și deserturi”.

„M-am bucurat de fiecare minut în care am testat rețetele în bucătărie și am explorat arome noi și captivante! De la gazpacho spaniol la biscuiți crocanți specifici zonei de Nord, la falafel grecesc și ciocolată din sudul Africii, fiecare poate găsi o rețetă interesantă pentru a-și impresiona prietenii și familia. Nu sunt doar delicioase, ci și pline de fibre și nutrienți, care contribuie la un stil de viață sănătos și activ”, a declarat Chef Rachel Allen.

 

Experimentul 2 săptămâni de provocări sportive

Ultimele două săptămâni din starea de urgență, încheiată pe 15 mai,  am încercat un experiment împreună cu voi, comunitatea de sportivi amatori: am lansat în fiecare zi câte o provocare sportivă, pe care fiecare să o execute singur, fie la el acasă, fie în kilometrul acela amărât de lângă casă :D, așa cum prevedea ordonanța în ceea ce privește activitățile sportive în pandemie.

Au fost 11 provocări sub motto-ul Jos kilograme/Sus mișcare, ce au inclus alergare, bicicletă, abdomene și planks.

Cum a fost și cum ne-a fost? 😀

Am descoperit că sunteți în formă chiar și după aproape 2 luni de lockdown :), mulți dintre voi ați continuat să faceți sport în perioada stării de urgență, poate la o intensitate mai scăzută dar oarecum regulat. Am avut și pace-uri wow ale participanților alergători din program, în jur de 4 min/km și majoritatea cu pace-uri decente după orice standard, au fost dintre voi care ați “depășit norma”: provocarea era de 10 km și au fost participanți care au făcut semi-uri :D. Cineva cică a pierdut un pariu și a făcut un ultra :)).

 

 

Am simțit că inițiativa noastră a venit să umple totuși un gol, pe care l-am resimțit cu toții în perioada de lockdown, pe nivele diferite: motivația cam plecase la plimbare. Am primit multe comentarii și mesaje în direcția asta și ne-am bucurat: că v-a prins bine să fiți provocați la mișcare :).

 

Am pornit în trombă provocările, cu promisiunea unui mic premiu la final pentru 3 dintre cei care rezistă cu stoicism la toate provocările, au fost mulți participanți inițial la primele evenimente dar cei care au perseverat până la final și care au trimis dovezi și capturi cu rezultatele efortului nu au fost foarte mulți :). Ei sunt cei care au intrat în tragerea finală la sorți pentru premiu, felicitări încă o dată! 🙂

 

Câștigătorii au fost răsfățați  de catre Isostar cu un kit pentru a-și susține antrenamentele și le mulțumim pentru suport!

Kitul contine:

  • BAUCKHOF TERCI OVAZ FARA GLUTEN, BOGAT IN PROTEINE, PENTRU SPORTIVI 400 G
  • BAUTURA IZOTONICA ISOSTAR FAST HYDRATION FRESH, 500 ML
  • SARIALIS NAPOLITANE MULTIVITAMINE CIOCOlLATA ALBA 6×20 G
  • ISOSTAR HIGH ENERGY BAR ANTIOXIDANTI MERISOARE, 3X40 G
  • SAC ANTRENAMENT ISOSTAR

 

Toți cei care au trecut prin toate provocările au primit câte o invitație la duatlonul pe care îl organizăm în toamna, la Mogoșoaia, Duathlon Series Mogoșoaia :D. By the way, va asteptam si pe voi, inscrierile sunt deschise! 😀

Sperăm ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine până în toamnă și să prindem cât mai multe competiții sportive în ceea ce a mai rămas din acest sezon competițional, mai ales că acum câteva zile autoritățile au anunțat că una dintre măsurile de relaxare este și cea a reluării competițiilor.

Noi am primit cu bucurie vestea asta și sperăm că în scurt timp să ne întoarcem la alergările noastre de grup din Văcărești: Ne antrenăm în natură, unde va așteptăm să dați join dacă nu ați reușit până acum.

Weekend minunat în continuare vă doresc, plin cu sport și mișcare, acum ca suntem liberi sa facem asta! 🙂

 

Roxana

Jos kilograme/Sus miscare: hai cu noi intr-un program de sport de 2 saptamani!

Oameni buni, e groasa! Sau grasa, cum vreti sa ii spuneti :)).

Starea de urgenta si carantina ne ajuta sa nu ne infestam si sa ii protejam pe ceilalti dar nu prea se dovedeste utila in privinta silutei… Sa stai aproape 24 de ore din 24 in preajma frigiderului nu dezvolta relatii sanatoase absolut deloc :)).

Modalitatile de miscare au fost si ele restrictionate; tot ce am avut voie sa facem afara – si asta doar de cand s-au clarificat mai bine aceste aspecte in una din ordonantele fara numar 😀 – a fost sa alergam/sa ne plimbam in imediata apropiere a casei (raza de aproximativ 1 km). Salile inchise. Bazinele inchise. Terenurile de sport inchise. Parcurile inchise. Horror. Si situatia continua. Vom vedea cum se schimba lucrurile pentru noi din 16 mai – cel mai probabil vom putea alerga/bicicli la mai mult de  1 km in preajma casei; e de vazut daca putem parasi localitatea si cum, sub ce motiv.

 

Urmarile? Le stim cu totii. Am pus fiecare cel putin  kilogram – CORECT? 😀 Rata sedentarismului a crescut, numarul de iesiri la alergare in kilometrul ala amarat a cam scazut si el…

 

Asa ca am zis sa dam drumul unui program care sa ne aduca impreuna, si sa ne motiveze asa cum o faceau odata antrenamentele, turele si competitiile:

Jos kilograme/Sus miscare este o invitatie la miscare din carantina :), un program ce dureaza 2 saptamani, fiecare zi soldata cu o provocare sportiva!

Maine, 1 mai, o avem pe prima! 😀 5 km de alergare, fiecare pe langa casa lui sau pe banda lui de alergare!

Aici este prima provocare! Si venimentul din Facebook, unde va asteptam sa dati GOING:

https://www.facebook.com/events/534719724110241/

Toti cei care participa in program sunt invitati sa posteze in eveniment dovada ca au finalizat provocarea, printr-o captura de pe ceas a kilometrilor efectuati/in data evenimentului.

 

In cele 2 saptamani care urmeaza vom alerga, vom bicicli pe trainer, vom face sesiuni de forta (planks si abdomene).

 

La abdomene si planks nu e nevoie sa ne trimiteti capture de pe ceas, va credem pe cuvant :)).

 

La finalul celor 2 saptamani, vom premia 3 participanti, prin tragere la sorti dintre cei care au participat la TOATE provocarile celor 2 saptamani. 🙂 Vedeti cu ce la festivitatea de premiere virtuala! :))

 

Evenimentul de maine dureaza o zi intreaga: va puteti apuca oricand sa alergati cei 5 km in decursul zilei si va puteti opri cand puteti :))

 

Hai cu GOING!!

https://www.facebook.com/events/534719724110241/

 

O sa marcam si rezultatele acestor 2 saptamani: ca e vorba de tonus, ca e vorba de kilograme date jos, ca avem un vibe mai bun…

 

Sa inceapa provocarea! 😀

Testez: Kollagen 11.000 PLUS, pentru articulații

 

Iată că a venit vremea ca rubrica asta să primească un review de testing în plină pandemie. Avem aici un produs destinat sănătății articulațiilor, Kollagen 11.000 PLUS de la Doppelherz, mai ales pentru cei care fac sport în mod intens și își solicită încheieturile. Partea proastă a timing-ului de pandemie: nu prea ai cum naiba să faci sport intens indoor, sau, mă rog, nu atât de intens pe cât îți permite outdoor-ul. Partea bună: partea bună este covârșitoare, cel puțin în ceea ce mă privește, și iată de ce acest produs a ajuns în viața mea în momentul oportun :D:

 

Acum mai puțin de o lună a dat peste mine o mașină pe trecerea de pietoni și s-a oprit în piciorul meu. Ok, mai citiți asta o dată :)). Da, exact așa. Mergeam liniștită pe trecerea de pietoni, în timp ce continuam să mă asigur stânga-dreapta, toate mașinile erau oprite așteptând să trec, mai puțin una. Nu avea foarte mare viteză și în secundele alea nici prin cap nu a putut să-mi treacă faptul că nu va opri; că va intra în mine.

 

Long story short: am avut noroc, a intrat în piciorul meu, dar a oprit în cele din urmă, n-am simțit absolut nimic la impact, m-am ridicat și am mers șchiopătând spre trotuar. A urmat distracție cu ambulanța, poliția etc, a apărut și durerea, dar nimic grav: fără sângerare sau ceva rupt. Problema este că lovitura a venit fix la genunchiul la care aveam un ligament deja deranjat de la o partidă de fotbal fără încălzire prealabilă. Apoi săptămânile următoare durerea a persistat.

 

De ce a venit la fix testingul? Pentru că este singurul produs pe care îl pot consuma pentru a-mi îngriji articulația piciorului; încă alăptez, așa că orice gel sau pastilă sau antiinflamator sunt excluse.

 

Kollagen 11.000 PLUS conține nutrienți care contribuie la sănătatea aparatului locomotor și ajută la protecția celulară, precum colagenul, substanță prezentă deja în mod natural în oasele, cartilajele și ligamentele noastre. Alți nutrienți ai produsului: vitamina C, cupru, seleniu, vitamina D și sulfat de condroitină, substanță ce îndeplinește un rol important în funcționarea și sănătatea articulațiilor.

 

Recomandarea de utilizare a produsului sună cam așa: pentru persoanele care suferă de dureri articulare, care desfășoară activitate fizică intensă sau se refac după traumatisme osteo-articulare. Bingo! 😀

 

Cum mă simt?

 

Am o luna de când iau în fiecare zi o doză de Kollagen 11.000 Plus. Arată cam așa:

 

 

 

Are un gust plăcut, ușor astringent, cu aromă de fructe de pădure. Este foarte ușor de administrat în orice moment al zilei. Rezultatele ar trebui să se vadă într-o lună, două, dar sincer deja le simt. A dispărut durerea surdă la urcat și coborât scări. Bine, nu prea am urcat și coborât scări în ultima vreme, poate de aia :))

 

 

Am făcut exerciții de flexibilitate, cu grijă la fandări și NU am reușit să stau departe de home trainerul de bicicletă, așa cum ar trebui, pentru a-mi menaja deocamdată încheieturile. Măcar nu am exagerat și când a apărut o durere cât de mică m-am oprit. De alergat nu am alergat în perioada asta, și pentru că e o pauză benefică pentru articulații, dar mai ales pentru că stau în casă, așa cum trebuie să facem toți. Am scris aici un articol recent despre importanța antrenamentelor indoor, în solitudine, pentru a ne proteja pe noi, pe cei dragi, și pe toți ceilalți: https://adrenallina.ro/coronavirus-de-ce-e-important-sa-ne-antrenam-singuri-perioada-asta/

 

Este însă un interval perfect să ne îngrijim de noi – sperăm să nu dureze totuși prea mult toată nebunia asta… Este un repaos forțat, dar foarte benefic pentru organism: ne odihnim fizic (că psihic nu stă nimeni grozav…) și lăsăm corpul să își refacă rezervele. Ne centrăm pe alt tip de mișcare, adaptat la interior: mai multe exerciții de stretching și flexibilitate, exerciții de forță, home trainer și bicicletă indoor, pentru cine are. Dar și dans, yoga &pilates, meditație.

 

E un moment bun pentru mine pauza asta – încerc să găsesc și aspecte pozitive în carantina asta impusă și autoimpusă, iar faptul că am găsit un produs care mă ajută să îmi fac bine piciorul este minunat. Îmi place că sunt ingrediente naturale și simt cumva o vitalitate crescută – o fi placebo, habar nu am; dar am evitat în general vitamine și suplimente, iar faptul că organismal meu beneficiază acum de acest aport se simte.

 

Iată câteva aspecte legate de ce fac anume aceste vitamine:

 

Colagenul – proteina cea mai importantă din punct de vedere cantitativ din organismul nostru; colagenul este parte în mod natural din oase, cartilaje și ligamente.

Cartilajul acoperă suprafețele articulare și acționează ca un amortizor, fiind supus constant proceselor de degradare, în principal în condiții de stres mecanic sau activitate fizică intensă. Cartilajul se degradează mai repede decât se poate regenera. Tocmai de aceea, aportul suplimentar de colagen este vital pentru sănătatea suprafețelor articulare.

 

Vitamina C  – contribuie la formarea normală a colagenului, pentru funcționarea normală a ligamentelor și a sistemului osos; protejează celulele de stresul oxidativ.

 

Cuprul – contribuie la menținerea sănătății țesuturilor conjunctive. Seleniul și Cuprul – contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

 

Vitamina D contribuie la menținerea sănătății sistemului osos și a funcției normale a sistemului muscular.

 

Sulfat de condroitină – îndeplinește un rol important în funcționarea și sănătatea articulațiilor.

 

În final, nu pot decât să vă urez o carantină indurabilă și plină de inspirație: avem timp să ne gândim la viața noastră, la cum arată ea înainte de acest moment T0 și poate cum am vrea să arate după.

 

Spor la sport, așa cum se poate.

CORONAVIRUS. De ce e important să ne antrenăm singuri în perioada asta

 

Mărturisesc, sunt printre cei care acum 2 săptămâni mustaceau la reportajele tv cu imagini apocaliptice de cozi la făină și ulei în supermarketuri.

Apoi lucrurile cu situația răspândirii și efectelor Coronavirus în lume au luat-o razna, într-un ritm galopant. Apoi a ajuns la noi.

Am înțeles că nu e de glumă și încerc să respect scrupulos recomandările medicilor și autorităților: să stau acasă cu ai mei, să ies afară doar în situații excepționale, să mă spăl pe mâini și să mă dezinfectez cu spirt sau dezinfectant, să amân/anulez întâlniri, evenimente, orice implică interacțiune cu alți oameni sau contact cu suprafețe din afara casei mele.

Am pus pe pauza antrenamentele noastre de grup din Parcul Natural Văcărești, Ne antrenăm în natură, și dacă vreau să ies la un antrenament de alergare o fac doar în vreo pădure, de lângă București. Și fără compania altor prieteni alergători. La bazin la înot nu mă mai duc, deși am apucat să plătesc deja abonamentul lunar – asta e, bani pierduți. Nu mai deschid paranteza banilor pierduți de FIECARE dintre noi în perioada asta, de la vacanțe sau bilete de avion plătite în avans la prăbușirea vânzărilor în cazul celor care au un business și așa mai departe.

Este important de înțeles de ce e nevoie să facem asta, și anume să stăm în casă. Și să adaptăm mișcarea și sportul la această nouă dimensiune a vieților noastre – pandemia și, drept urmare, autoizolarea. Până nu demult ne uitam la filme cu subiectul asta, oameni care-și făceau provizii ca să trăiască la adăpost, departe de un virus universal care acapara totul. Ei bine, acum este realitatea în care trăim.

Trebuie să stăm în casă pentru că suntem responsabili nu doar pentru viață noastră și a copiilor noștri dar și pentru ceilalți. Trebuie să stăm în casă pentru că e nevoie de noi să respectăm regulile iar acum, în această situație, este mai evident ca niciodată că a respecta regulile = salvarea de vieți omenești. Și gesturile noastre, laolaltă, asigură restrângerea și împiedicarea imprastierii virusului – asta este prima metodă de a stopa voracitatea unei pandemii.

Am văzut pe facebook diverse postări de la oameni care fac sport. Ne dăm like și ne comentăm la poze cu PB-uri, ture, ne aplaudăm și ne respectăm ca sportivi amatori și ca oameni. Dar am văzut atitudini de genul: “nu ne oprește pe noi virusul să facem sport! Haideți cu noi la antrenamente!” Și cadru cu grup fericit de alergători stand împreună  la poză. Oameni buni, suntem în pandemie! Avem timp să ne antrenăm și să fim împreună DUPĂ ce se termină totul! Atitudinea aceasta de frondă nu ne face cinste pentru că efectele ei sunt vieți omenești în cele din urmă! Dacă situația escaladeaza și apar mii, zeci de mii de cazuri, sistemul nostru sanitar românesc…. să continui? Cred că știți cu toții ce vreau să spun.

Haideți să dăm dovadă de responsabilitate. Nu e timp de bravadă și gesturile noastre sunt plătite de fiecare dintre noi, de cei din jur. Avem timp să mergem împreună la competiții, să ne antrenăm, să mergem la ture dar haideți să depășim împreună asta, cu responsabilitate.

Să trecem la antrenamente de forță acasă, cine are Zwift sau trainer de bike indoor sau bandă de alergare acasă e norocos, sau puteți schimba perspectiva în perioada asta și încerca un program de yoga online. Haideți să ne adaptăm pasiunea la această criză pe care o traversează umanitatea.

Aveți aici la colegul de la Biciclistul lista updata cu competițiile sportive amânate din cauza coronavirusului, o puteți consulta: https://biciclistul.ro/live-competiții-sportive-afectate-de-coronavirus/

Să sperăm că în vară ne revedem cu toții sănătoși la concursuri, dar pentru asta trebuie să respectăm regulile acum.

Testez: smartwatch Fitbit Versa

 

În ultimii ani am descoperit cum anume un ceas îți poate face viațamai interesantă atunci când faci sport. Dacă înainte mi se părea un moft – nu mi-am cronometrat vreodată o competiție de triatlon, de exemplu, nu vedeam de ce să fac asta – în ultima vreme am tot testat diverse device-uri și cu câteva am rămas prietenă. Unul dintre ele este Fitbit Versa.

Ce știe să facă?

Pare contraintuitiv, dar unul dintre aspectele care m-au cucerit este designul. Este foarte ușor și are o eleganță subtilă, departe de agresivitatea smartwatch-urilor și fitness tracker-erelor care par în your face și vor să fure tabloul prin culoarea curelei sau prin dimensiunea grosieră. Versa este delicat, are o curea de piersică aurie și îl pot purta și după ce fac sport, la ținute business casual, spre exemplu.

 

 

La ce l-am folosit:

 

–        La înot – mi-a numărat bazinele, mi-a arătat pulsul; nu prea mai pot să înot fără ceas în bazin, pentru că mereu uit cumva numărătoarea bazinelor iar asta mă scoate din sărite. Știți și voi cum e să nu ai răsplată imaginii de final de antrenament, cu kilometrii hlizind la ține.

 

–        La alergare, la antrenamente cu scări.

 

–        Pentru monitorizarea somnului; este excelent dacă vrei să îți faci o analiză a modului în care dormi: cât anume din noapte ai somn profund sau somn superficial. Dacă rămâi mai mult în somn superficial decât în profund, atunci înseamnă că organismal tău nu primește odihnă suficientă. Unde duce asta, în timp? Creștere în greutate, diabet, boli cardiace, infarct, pierdere de memorie. Un adult ar trebui să doarmă în medie între 7 și 9 ore, în fiecare noapte. De aceea e important somnul, în caz că va întrebați dacă am luat-o pe câmpii aici în review :D. Va las cu un material documentat fain de Harvard Health Publishing pe subiectul acesta: https://www.health.harvard.edu/womens-health/repaying-your-sleep-debt

 

Acum, de ce e bun Fitbit Versa și ce mi-ar fi plăcut să aibă ca să fie perfect pentru mine? Încep cu ultima parte: n-are gps. Asta mă cam dă peste cap pentru că nu-mi pot memora un traseu sau nu pot să văd viteza cu care alerg.

 

Dar de ce e bun

 

Dispune de peste 15 moduri de recunoaștere automată a diferitelor antrenamente pe care le realizezi cu funcția SmartTrack, înregistrând informații detaliate despre performanțele atinse în fiecare sesiune. (ex.: mers, alergat, înot, urcat scări, alergat pe bandă, eliptică, pilates, arte marțiale, ridicat greutăți, și altele). Nu trebuie să apeși niciun buton, recunoaște automat ce sport faci și apoi autosalveaza.

 

Are un antrenor virtual, Fitbit Coach și poți lucra cu el free of charge nivele basic de antrenamente, prezentate și în format video; nivelul complex costă.

 

Bateria rezistă la flux continuu 4 zile;

 

Poți primi alerte pentru apeluri, mesaje sau notificări din telefon, direct pe ecranul ceasului.

 

Există aplicația Fitbit, ce se poate conecta în mod automat la un laptop sau PC, cât și cu peste 250 de dispozitive inteligente (iPhone, Android și Windows).

 

Arată notificări din telefon de la aplicațiile alese de ține

E disponibil în diverse combinații de culori și curele.

Conectivitate bluetooth 4 pentru sincronizare și wifi pentru transfer de muzică în memoria internă

Monitorizare permanentă a pulsului

Accelerometru, giroscop, altimetru pentru măsurarea diverselor tipuri de exerciții și semn, senzor de lumină pentru reglaj automat.

 

As spune ca nu e neaparat potrivit pentru anduranta, este mai degraba pentru cei care fac miscare in mod divers, la un nivel nu foarte complex.

 

 

Are 2 curele pe dimensiuni incluse și un preț per produs accesibil pe piata : cand a fost lansat era in în jur de 1.000 de lei dar acum a ajuns pe la 600 si ceva, în varianta normală,  la eMAG, Altex, Flanco, Orange, Vodafone, și multe alte shop-uri online. Intre timp s-a lansat si Fitbit Versa 2, varianta upgraded.

Fitbit i-a adăugat conectivitatea la aplicații precum Alexa, vocal Amazon, și Spotify, cel mai popular serviciu de streaming muzical pentru dispozitive Android. Toate acestea vin alături de un display mai bun și un procesor un pic mai rapid. Și un preț în jur de 1000 de lei. E i-am rămas însă fidelă lui Versa, îmi place mai mult.

Mulțumesc pentru atenție, spor la antrenamente adaptate la carantină! 😉

 

Conferința The Woman: inspirație feminină din sport, business și artă

Conferința de leadership feminin The Woman, cel mai mare eveniment de leadership din România revine la Cluj-Napoca cu o nouă ediție în 18-19 Martie 2020.

 

“Wear the white hat” sau “poartă pălăria albă” este tematica acestei ediții, în cadrul căreia sunt prezente peste 600 de femei manager, antreprenor, artiști sau sportivi.

 

În fiecare an, evenimentul aduce în lumina reflectoarelor femei care sunt voci ale unor comunități, femei care s-au remarcat în domenii atipice, femei care au ales să își urmeze instinctul în business și în viața de zi cu zi.

 

Inscrierile se fac aici:

http://conference.thewoman.ro/tickets-and-registration/

 

Speakeri:

http://conference.thewoman.ro/speakers/

 

 

Structura evenimentului cuprinde în ziua de 18 martie o serie de masterclass-uri pe tematici precum leadership, comunicare și educație financiară, iar pe de altă parte, în ziua de 19 martie, conferința, care are loc la Wonderland Resort.

Lista invitaților îmbină knowhow-ul adus de femei antreprenor cu experiență în dezvoltarea business-urilor și a oamenilor, cu nume cunoscute în industrie, de la artiști sau sportivi de talie internațională, care să împărtășească momentele din viața profesională și personal în care au purtat pălăria albă.

 

 

Să porți pălăria albă înseamnă, să te bazezi pe fapte, cifre și obiectivitate atunci când iei decizii. În aceeași măsură însă, înseamnă să fii vertical și să rămâi fidel principiilor tale, indiferent de circumstanțe.The Woman aduce în lumina reflectoarelor femei care reușesc să poarte pălăria albă în viața de zi cu zi, din punct de vedere profesional, iar împreună descoperim ce stă în spatele deciziilor, a ceea ce se vede din exterior.The Woman a depășit etapa de cea mai importantă conferință anuală dedicată leadershipului feminin, prilej de reunire a femeilor implicate în business.Este o mișcare, este un mod de a gândi, manifestată pe tot parcursul anului prin evenimente, idei scrise în online și offline, acțiuni punctuale. Implică parteneri, creionează portrete de lideri, susține și conectează femei și business-uri. Da, este despre curaj, încăpățânare și ambiție.

 

Cea de-a doua zi a conferinței (19 Martie) este despre motivație, empowerment, networking – o zi plină de emoție care implică prezentări la scena principală, Gala Premiilor The Woman, dar și activități de networking. Comunitatea formată în jurul conferinței este formată din femei antreprenor, manager, profesioniști în industriile creative, artiști și sportivi care se implică și susțin inițiativele de empowerment feminin.The Woman implică parteneri, creionează portrete de lideri, susține și conectează femei și business-uri. Din 2012 transformă idei și visuri în acțiuni concrete. Mai multe detalii despre eveniment și înscrieri sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului www.conference.thewoman.ro.

Se apropie Pitesti Half Marathon!

 

Pitesti Triathlon Team anunță startul înscrierilor pentru toate probele de la Piteşti Half Marathon, competiţie aflată la cea de-a doua ediţie. Cei care doresc sa ia startul la aceasta competiţie o pot face la: https://pitestitriathlon.ro/inscriere/

 

Înscrierile se pot face până pe data de 24 Aprilie. Distantele sunt: 21 km(semimaraton), 10km(cros),  5 km (cursa populara)  şi cursa copiilor pe distanţe de 300, 600 şi 1200 m, în functie de vârstă.

 

Zona de start/finish va fi in Piata Primariei din Strada Victoriei.

 

Pornind din Piata Primariei se parcurge Strada Victoriei, cu trecere prin Piata Vasile Milea, continuand pe Bulevardul I.C. Bratianu si pe Calea Bucuresti unde se intoarce si se va parcurge traseul in sens invers pentru incheierea turei. Punctul de hidratare va fi in zona de start.

Scroll to top