Premieră în România: concurs de schi și snowboard freeride în 2012

O veste nemaipomenită pentru împătimiții de schi și snowboard din România: în 2012 va avea loc prima competiție de freeride (sport practicat în afara pârtiilor amenajate) de la noi din țară. Freeride Challenge Tour 2012, organizat de Outdoor România și Absolut Outdoor, se va desfășura în două etape și o finală, astfel: 3 – 5 februarie (etapa I), la Borșa, vârful Gărgălău, 24  –26 februarie (etapa a II-a), la Sinaia, Valea lui Carp, 27 –29 aprilie (finala), la Bâlea Lac.

Concursurile individuale se vor organiza pe patru categorii: schi bărbați, schi femei, snowboard bărbați, snowboard femei. Există și o concurență pe echipe, organizatorii s-au gândit la o “luptă” între riderii din Nord și riderii din Sud, cele două regiuni fiind delimitate de paralela de 45 de grade. Fiecare dintre echipe va fi condusă de un căpitan, desemnat de către organizatori, plus șapte concurenți, aleși de căpitan, după cum urmează: 3 schi băieți, 2 snowboard fete, 1 schi fete și 1 snowboard fete. Punctele echipelor vor fi acumulate astfel: puctajul obținut de concurenți în proba individuală de la fiecare etapă va fi adaugat la scorul echipei. Echipa câștigătoare va fi desemnată după ultima etapă, finala de la Bâlea.

Organizatorii promit premii consistente în bani și produse de profil. Partenerii evenimentului sunt Movement, Black Crows, ProVita, Zeal, FunRide, Columbia, Pensiunea Cehov – Bran, Asociatia Over Limit, Alpine Style Expeditions, Freeride Camps “SlopesNoMore by Ion Trandafir”.

Mai jos, un video de schi freeride. Protagonist: Ion Trandafir, freeskierul român care a ocupat locuri fruntașe în competiții internaționale de profil, și unul dintre organizatorii evenimentului din 2012.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zQOi4G5bTUQ]

Previous Post

Snowbike, ski-bicicleta de pe pârtie

Next Post

La multi ani, 2012!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top