George Toma: Prietenii mei spun că i-am convins să alerge!
Am început să fac sport în urmă cu 3 ani, când am redescoperit alergarea. Și de atunci tot fug. 😀
Îmi amintesc că la început primul kilometru a fost dificil, și mă uitam la cei care mă depășeau gândindu-mă ce ușor aleargă, fără să arate că depun efort.
Prima mea competiție a fost Semimaratonul București din 2013, proba de 10km, pentru care m-am antrenat jumătate de an.
Antrenamentele mele sunt seara. Alerg și dimineața, împreună cu alți alergători, dar antrenamentele în care reușesc să mă concentrez sunt seara, eventual după 21.30, când în parc sunt doar eu și muzica din căști.
Sportul meu preferat este alergatul, pentru că mă ajută să mă relaxez mult mai mult decât alte sporturi pe care le-am încercat. Și îl consider un sport egoist. Îți compari performanțele cu cele anterioare, ești singur pe traseu și te întreci cu tine.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de anul trecut, de la Maratonul București. Am făcut PB-uri pe mai multe intervale și la finalul cursei am devorat trei pahare mari de apă și bucăți de ciocolată! A fost o cursă frumoasă.
Competiția mea preferată este Semimaratonul București. Am rămas atașat de cursele pe care le-am făcut acolo. Și cred că în cursa de 10 km mă simt cel mai bine, deși după prima ediție la care am participat am dormit toată ziua.
Cel mai mândru sunt de fiecare cursă terminată. E o bucurie să treci linia de finish, apoi să o treci cu un timp bun.
Prietenii mei spun că i-am convins să alerge!
Am aflat despre mine că rezist oricărei provocări, știind că după asta urmează o tură de parc, de relaxare.
Sportul mă face să mă simt odihnit și cu mai multă energie.
Uneori, mi se întâmplă să… sar peste un antrenament. 😀
Obiectivul meu în 2016 este să termin un maraton. Și l-am programat pentru toamnă, la Maratonul Internațional București.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că timpul te ajută să fii mai bun. Și nu sări peste încălzire, e cea mai importantă.
S-KARP UrbanTrail Sinaia – un nou concept de alergare în România!
Pe 9 aprilie anul acesta va avea loc prima competiție de tip Knockout din România, și anume S-KARP UrbanTrail Sinaia! Ce presupune mai exact acest concept? Alergătorii vor fi nevoiți să se califice pe parcursul a trei curse succesive pentru a ajunge în finală!
credit foto George Oprea
Competiția UrbanTrail Sinaia are un traseu de 10 kilometri și o diferență pozitivă de nivel de 400 de metri. Traseul este un amalgam de suprafețe de alergare, se fuge pe asfalt, pe piatră cubică, pe scări, pe pământ și pietriș, și, ceva nou pentru Europa, pe pista de bob și sanie din orașul de pe valea Prahovei.
Cei mai buni 32 de sportivi și 32 de sportive se vor califica în sferturi de finală (start de la ora 11.30, 3.3 km cu 150 de metri diferență pozitivă de nivel), iar de aici, în semifinală (start de la ora 15.00, 3.3 km cu 150 de metri diferență pozitivă de nivel) vor ajunge 16 alergători și 16 alergătoare.
Cei mai buni șase dintre ei vor alerga finala, al cărui traseu va fi dezvăluit înainte de start (ora 17.00).
Pentru cei mici, ca un prim pas spre inițierea în alergare, a fost concepută o cursă specială, ”Kids Race” (start de la ora 15.00), pe o distanță de 1,1 kilometri. Înscrierile la ”Kids Race” se vor face la fața locului, începând din 8 decembrie, ora 16.00, la Casino Sinaia.
Premii totale de 6.600 de lei la S-KARP UrbanTrail Sinaia
Premiile totale de la S-KARP UrbanTrail Sinaia se ridică la 6.600 de lei, urmând a fi răsplătiți primii șase sportivi de la categoriile feminin și masculin: 1.000 de lei, 800 de lei, 600 de lei, 400 de lei, 300 de lei și 200 de lei. Înscrierile vor avea loc până pe 1 aprilie 2016, valoarea taxei crescând cu 10 lei la fiecare 100 de înscriși, de la 70 de lei, până la 100 de lei, până se atinge limita de 1.000 de participanți. Înscrierile se pot face aici: http://sinaia.urbantrail.ro/detalii-inscriere/.
Ambasadori: Toma Coconea și Gheorghiță Vitalie
Competiția îi va avea ca ambasadori pe basarabeanul Gheorghiță Vitalie și pe Toma Coconea. Atletul moldovean este un fondist foarte bun care are ca recorduri personale 14.44:36 pe 5.000 de metri, 31.13:52 pe 10.000 de metri, 64.24 pe semimaraton și 2 ore, 24 de minute și 38 de secunde pe maraton. Toma Coconea, sportivul din Petroșani, este cunoscut pentru faptul că ia parte cu succes în cursa de alergare și parapantă care traversează Munții Alpi, Red Bull X-Alps, concurs unde s-a clasat de două ori pe locul doi.
Kit-ul de participare
Fiecare participant la S-KARP UrbanTrail Sinaia va primi un tricou tehnic S-KARP, un număr personalizat, vitamine Sport Doppelherz, vouchere și alte materiale, și va avea parte de cronometrare individuală, puncte de susținere, medalie de finisher, clasament online și diplomă electronică, album personalizat, extrageri de premii surpriză, punct de revitalizare și acces la petrecerea S-KARP UrbanTrail de la Casino Sinaia, ce va avea loc după festivitatea de premiere.
Două concepte noi: Urban Trail și Knockout
”S-KARP UrbanTrail Sinaia este evenimentul de alergare din România care și-a propus să inoveze conceptul de «competitivitate», introducând două noi idei pe scena alergării din România: UrbanTrail & Knockout! Parte a seriei de concursuri organizate de Asociația Sport La Orice Vârstă, apariția acestuia s-a datorat parteneriatului cu brandul românesc S-KARP și a deschiderii Primăriei Sinaia către sport. Obiectivele acestui concurs sunt acelea de a demonstra că alergarea poate fi o provocare chiar și în mediul urban îmbinând toate elementele specifice orașului Sinaia, trecând în alergare pe lângă cele mai importante obiective turistice, dar și dorința de a impune un nou standard de organizare și de a răsplăti eforturile sportivilor care vor avea de înfruntat o mare provocare!”, a spus pe pagina oficială a competiției, sinaia.urbantrail.ro, directorul sportiv Radu Milea.
Despre asociația Sport la Orice Vârstă
Asociația Sport la Orice Vârstă este o organizație nonprofit care din 2012 își canalizează energia, ideile și toate eforturile în trei direcții principale: încurajarea practicării sportului la orice vârstă prin promovarea manifestărilor sportive, dar și prin organizarea concursurilor de alergare și ciclism: albaiulia.cityrace.ro, retezat.skyrace.ro, busteni.skyrace.ro, corcova.trailrace.ro, azuga.trailrace.ro, sinaia.urbantrail.ro; promovarea și sprijinirea sportivilor profesioniști români, prin crearea de oportunități pentru aceștia și prin oferirea de ajutor cuantificabil, în funcție de nevoile lor diverse și neacoperite de statul român; și educarea populației în ceea ce privește evitarea degradării naturii și recunoașterea națională și internațională a zonelor turistice ale României în care au loc evenimentele.
Site: http://www.sportlaoricevarsta.ro/
Pagina Facebook: https://www.facebook.com/SportLaOriceVarsta
Peste 1.000 de alergatori au luat startul la cea mai mare cursă a iernii
Duminica asta a avut loc cea de-a 4-a ediție a evenimentului de alergare pentru amatori, Băneasa Trail Run 2015, powered by Băneasa Shopping City, sponsorizat de INTERSPORT, cu susținere pentru campania #RespirăSănătate și organizat de Asociația Trăiesc Sănătos și agenția Running Media.
De la an la an, competiția Băneasa Trail Run a crescut, astfel că de la 180 de participanți la prima ediție din 2012, anul acesta s-a depășit pragul de 1.000 de alergători. De altfel, succesul demonstrat al evenimentului a determinat organizatorii să ia decizia de a organiza în 2016 trei ediții Băneasa Trail Run: ediția de primăvară (24 aprilie), toamnă (11 septembrie) și de iarnă (11 decembrie).
“Băneasa Trail Run este, în primul rând, un eveniment de suflet pentru Running Media, este primul eveniment sportiv în a cărui organizare ne-am implicat, un proiect care a crescut frumos de la an la an și care își merită renumele de <Sărbătoarea Alergătorilor>”, a declarat Theodor Manolache, partener al Running Media Consulting.
La Băneasa Trail Run 2015, s-a alergat pe traseul tradițional de 10,5 km, dar și pe traseul de 21 km, inaugurat anul trecut de echipa Băneasa Trail Run.
„Pentru al patrulea an consecutiv, încurajăm alergătorii să descopere plăcerea de a alerga în natură, în pădure, și de a-și menține forma fizică. Sperăm ca prin acțiunea Băneasa Trail Run să ducem mai departe mesajul Asociației noastre, și anume acela de a promova sportul ca activitate normală în viața fiecăruia dintre noi”, a declarat Vlad Mihalache, președintele Asociației Trăiesc Sănătos.
Startul s-a dat din fața restaurantului Casa Albă, lângă intrarea în pădurea Băneasa. 500 de alergatori au participat la proba de 10,5 km și 525 la cea de semimaraton. În total, peste 1.000 de alergători care s-au declarat încântați de traseu și atmosferă.
În kitul de concurs, concurenților li s-a oferit o vestă pentru alergare, o cană filtrantă Aqua Optima, un bidon de hidratare și un baton energizant de la PowerBar , iar câștigătorii au fost recompensați cu premii în bani în valoare totală de 7.200 lei.
Câștigătorii editie a 4-a sunt:
Semimaraton – 21 kilometri Cros – 10,5 kilometri
Open Masculin Open Masculin
Locul 1: Munteanu Florin Locul 1: Timbalist Ghenadie
Locul 2: Stroescu Daniel Locul 2: Ene Pavel
Locul 3: Purcea Ionut Locul 3: Milea Radu
Open Feminin Open Feminin
Locul 1: Stroescu Iuliana Locul 1: Manac Antoanela
Locul 2: Veliscu Maria Locul 2: Buga Florentina
Locul 3: Muscalu Ionela Locul 3: Tempeanu Ilinca
Clasamentul competitiei e aici.
Powered by: Băneasa Shopping City
Sponsor: Intersport Romania
Susținem: #RespirăSănătate
Parteneri: Ciuc Natur Radler, Borsec, Carrefour, BCR, Aqua Optima, PowerBar, Barilla, Casa Alba, Polar, Eisberg
Parteneri media: Radio 21, Preda Publishing, Asociația Bucharest Running Club
Pareneri tehnici: Stejarii Country Club, Netopia mobilPay, 42km.ro, Smart Atletic, Quantix Marketing Insights, Romprest, web2sms.ro
Organizatori: Asociatia Traiesc Sanatos si Running Media Consulting
Pastila de ZLD: Cele mai frecvente 7 accidentări în triatlon
Liviu Dan-Zburătura
Cea mai mare oroare a celor care practică orice tip de sport este accidentare, așa că m-am gândit să vorbim despre cele mai întâlnite accidentări în triatlon. O accidentare, indiferent cât de gravă este, presupune o pauză forţată de la antrenamente. Mai înseamnă şi pierderea formei fizice, la care ai lucrat atât de mult ca să o obţii.
Înţelegerea modului în care pot fi evitate accidentările este un prim pas spre un sezon mai bun. Hai să vedem:
- Umărul înotătorului
Afecţiunea este cauzată de o suprasolicitare a articulatiei umărului în nenumăratele ore petrecute în bazin, de mişcarea incorectă a articulatiei. Asta se întâmplă, bineînţeles, pentru că tehnica este deficitară.
Nu este folosită în mod corespunzător rotaţia corpului, astfel că mişcarea de rotaţie a articulatiei umărului aplică un stres adiţional asupra tendoanelor şi articulatiei.
sursa www.ebtc.ie
E bine de ştiut că o poziţie prea ridicată a braţului (deasupra articulatiei umărului), în momentul când este introdus braţul în bazin, poate provoca daune enorme. Oricine resimte dureri la nivelul umărului după un antrenament de înot, va trebui să îşi regândească tehnică folosită, pentru că este incorectă.
În situaţia apariţiei acestor simptome, cel mai indicat este să iei o pauză de la antrenamente şi să laşi zona accidentată să se refacă. Şi, mai ales, să foloseşti tratamentul potrivit, indicat de medic pentru o recupare cât mai rapide şi cât mai eficientă.
Când te întorci la bazin, regândeşte tehnica de înot.
2. Dureri în zona mediană
Cicliştii adesea resimt dureri acute în zona inferioară a spatelui, care pot să apară din foarte multe cauze. Pentru a remedia situaţia, trebuie corectată poziţia pe bicicletă. Recomand un bike fit.
E bine ca înainte şi după fiecare antrenament de ciclism să existe o sesiune de stretching care să se axeze pe zona mediană, mişcări care vor avea un rol important în flexibilitate şi în detensionarea muschilor din zona asta.
Mobilitatea coloanei este foarte importantă, indiferent dacă ne gândim la activităţi sportive sau nu. Asigurarea unei mobilităţi bune are legătură directă cu grupele musculare care susţin coloana.
Sigur, dacă ai dureri şi acestea persistă, trebuie să ceri părerea unui specialist.
3. Dureri inghinale
Orele de antrenament petrecute pe bicicletă pot avea ca efect, pe lângă creşterea performanţelor sportive – ceea ce ne place, şi dureri în zona inghinală – ceva nu prea plăcut.
Durerile pot avea drept cauză flexibilitatea redusă a structurilor musculare din zona bazinului, sau folosirea unei poziţii incorecte pe bicicletă.
Compresele cu gheaţă pot ajută destul de mult, de asemenea şedinţele de stretching sunt binevenite în acest caz. Grăbesc ritmul de recuperare, întrucât măresc circulaţia şi cresc flexibilitatea muşchilor.
4. Afecţiuni la tendonul „lui Ahile”
Durerea în zona călcâiului este insuportabilă şi e foarte posibil să te ţină departe de alergat sau de pedalat, cel puţin o vreme.
sursa www.mensjournal.com
Cum apare durerea aceasta: în situaţii de suprantrenament sau de antrenament fără suficient stretching. Durerea se manifestă exact în locul unde tendonul este ancorat de călcai şi poate fi tratată cu mai multe sesiuni de aplicare de comprese cu gheaţă, pentru minim 4-5 minute, de două/trei ori pe zi, câteva zile la rând.
5. Rupturi musculare la bicepsul femural
Asta e o afecţiune întâlnită cel mai adesea la sprinteri sau la triatlonişti, şi apare din cauza unui stress prea mare la care e supusă grupa musculară respectivă, în antrenamentele de viteză, atât la alergat cât şi la ciclism.
Astfel, micro fisurile care au loc la nivelul muşchilor, nu au posibilitatea de a se recupera, deoarece numărul antrenamentelor de viteză de la alergat (de tip intervale sau fartlek) combinate cu cele ţări de ciclism (îndeosebi cele cu diferenţa considerabilă de nivel) sunt mult prea frecvente, iar corpul nu are timp să se recupereze.
De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe alergători, poate fi adusă în discuţie şi o tehnică deficitară de alergat. Astfel în locul paşilor foarte largi şi în forţă este indicată creşterea cadenţei de alergare şi micşorarea considerabilă a pasului. Aşa vor fi implicate şi alte grupe musculare iar stresul mişcării va fi suportat de mai mulţi muşchi.
6. Fractura de stres
Această accidentare apare în momentul când ţesutul muscular nu mai deţine capacitatea de a susţine stresul antrenamentelor, iar întregul şoc este absorbit de către os. Micro fisurile osoase necesită mai multe săptămâni de pauză pentru a se reface.
O altă cauza pentru apariţia acestei accidentări este lipsa mineralelor şi a vitaminelor din organism. Există astfel posibilitatea de a suferi de fractură de stres indiferent dacă ai depus un nivel foarte mare de antrenament, întrucât se poate manifestă încă de la primele antrenamente, dacă oaselor le lipseşte unul dintre mineralele esenţiale.
În cazul apartitie primelor simptome la nivelul tibiei este necesară o pauză de la alergat pe orice fel de teren.
Singura posibilitate acceptată pentru alergare este în apă, un bazin nu foarte adânc, de circa 1 metru sau mai mult pentru persoanele mai înalte, unde poţi să îţi realizezi antrenamentul, astfel încât să nu îţi pierzi formă fizică pentru care ai muncit cu greu.
Deşi în bazin nu vor fi atinse distanţele pe care le alergi în cadrul antrenamentelor obişnuite, dificultatea de a alerga în apă va compensa lipsa de distanţă.
7. Fasciită plantară
În interiorul tălpii există o membrană care o acoperă, care susţine toate terminaţiile nervoase şi structura osoasă.
Ca urmare a stresului la nivelul tălpii din cadrul antrenamentelor de alergat şi de ciclism apar mai multe microfracturi la nivelul acestei membrane, moment în care aceasta îşi pierde din flexibilitate.
Pentru a scăpa de durerile din zonă şi a recăpăta flexibilitatea membranei respective, este indicat masajul cu o minge de tenis sau cu o sticlă de apă îngheţată, şi bineînţeles, mult stretching.
Ne „auzim” data viitoare! 🙂
Până atunci, atenţie la antrenamente 😉
Răzvan Norocel: Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare
Am început să fac sport pe la 6 ani. Am început cu înot, hochei şi apoi a urmat atletismul. Am avut noroc deoarece stăteam foarte aproape de zona Lia Manoliu.
Am făcut atletism cam 10 ani apoi am continuat să fac sport doar de întreţinere. Au urmat nişte ani de pauză şi deja nu-mi plăcea cum mă simţeam şi cum începusem să arăt. Aşa că m-am reapucat de alergare în 2014. Inspirat de Dragoş Rouă şi Andrei Roşu.
Ultramaraton 100forchildren, credit foto Radu Cristi, Donez Amintiri
Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare. Îmi lăsasem băiatul la înot şi am zis să folosesc ora pe care o aveam la dispoziţie. Planul era să dau o tură de parc IOR. Restul turei am mers. Data următoare am alergat două bucăţi de 300 metri şi tot aşa. În 2 săptămâni am reuşit să alerg o tură întreagă şi eram tare mândru. A venit şi tura 2 şi apoi întâlnirile cu Dragoş Rouă şi Andrei Roşu, şi am decis să alerg la Maratonul internaţional Bucureşti, în octombrie 2014, proba de semimaraton. Aşa au început antrenamentele, 2 -3/ săptămână .
Prima mea competiţie …. 21 km în octombrie 2014. O zi frumoasă , cald. M-am întâlnit cu Dragoş Rouă la start. El urma să alerge un maraton. Am avut mare noroc să alerg cu el căci am alergat constant toată cursa, m-am hidratat şi totul a ieşit bine. Am reuşit să termin primul meu seminmaraton în 2 ore şi 7 minute.
Am 3 antrenamente pe săptămâna: unul de viteză, unul de forţă şi un long run. Între ele alergare uşoară. Deşi am făcut atletism în adolescenţă, ce fac acum e cu totul şi cu totul diferit. Atunci am făcut sărituri (săritură în înălţime ) Acum alerg de la 5.000 metri în sus, plat sau pe munte, până la ultra. Fiind încă la început, experimentez.
Sportul meu preferat este alergarea montană, pentru că mă forţează să îmi depăşesc limitele într-un cadru special. De asemenea, mă atrage şi triatlonul.
Retezat SkyRace
La câte curse au fost anul ăsta e greu de zis care a fost cea mai tare. Fiecare cursă a avut ceva special. Amuzant a fost la Campionatul Naţional de Duathlon. Îmi luasem bicicletă de 10 zile şi am mers de 4 ori pe ea. Practic am învăţat atunci să merg. Bicicleta era un MTB decent, dar nu de şosea. Ştiam că nu am nicio şansă, dar cum visul meu este IronMan am zis că trebuie să acumulez experienţă. Planul de acasă era să trag tare pe primii 5 km de alergare, apoi să termin cei 20 de bicicletă şi să recuperez cât pot pe ultimii 2 km. Şocul a fost după ce am coborât de pe bicicletă şi am vrut să alerg! Râdea un arbitru de pe margine de mine căci primii paşi au fost un fel de mers apoi picioarele şi-au mai dat drumul.
O altă experienţă interesantă a fost la un ultra montan. Trebuia să fie o alergare de 82 km. La km 12 am călcat strâmb de 2 ori şi a început distracţia. Se spune ce distanța ce depășeșete 42 de km în alergare e considerat ultra, iar eu voiam să alerg cât mai mult aşa că am decis să continui şi am reuşit 68 km, scurtând puţin din traseu pentru a evita punctul de hidratare de la km 45, deoarece ştiam că acolo riscam ca organizatorii să mă oprească, pentru că ajunsesem târziu. În astfel de momente nu e despre alergare, ci despre minte. Mi-am imaginat că trebuie să-mi duc băiatul acasă, că suntem numai noi doi şi aşa am mers/alergat până la finish, uneori cântând urcă soldăţeii urcă, aleargă soldăţeii aleargă.
Competiţia mea preferată este orice cursă în care este şi o componentă socială caritabilă.
Cel mai mândru sunt de faptul că am început să inspir oameni să iasă din casă. Nu am performanţe dar fac asta cu pasiune și asta se simte. Prietenii mei spun că sunt nebun şi că deja am luat-o razna cu atâtea antrenamente şi competiţii.
Dar mă simt bine când fac mişcare. Am slăbit mai bine de 10 kg. Starea de sănătate este mult mai bună şi nu am mai răcit de un an jumătate, chiar dacă uneori alerg pe munte, în ploaie sau frig doar în tricou.
Am aflat despre mine că …am multe resurse interioare. Se spune că fizic putem îndura aproape orice şi doar mintea trebuie convinsă. Cred că asta fac şi asta caut.
Maratonul Zapezii Isostar
Sportul mă face să mă simt… puternic, încrezător şi îmi dă o stare de bine. La sfârşitul antremanentelor am o stare de satisfacţie. Este senzaţia lucrului bun dus la capăt. La competiţii ador să mă întâlnesc cu ceilalţi concurenţi. Cu fiecare competiţie, legăturile dintre noi devin din ce în ce mai puternice.
Uneori, mi se întâmplă să am câte o problemă în cursă dar concurenţii care trec pe lângă mine şi mă întreabă dacă sunt ok îmi dau putere. Sunt momente când vreau să renunţ de epuizare dar mă montez şi îmi spun : Astăzi este ziua în care o să termin această cursă. Și de cele mai multe ori termin şi asta mă ajută apoi şi în viaţa de zi cu zi.
Obiectivul meu în 2016 este să am un parcurs competiţional cât mai bun, fără accidentări, dar marele meu obiectiv este legat de Lions Running Program, un program de mers, alergare şi nutriţie de 3 luni. Are ca scop principal formarea obiceiului de a face mişcare şi vreau să-l împărtăşesc cu cât mai mulţi oameni.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că în viaţă avem perioade bune şi mai puţin bune, dar alergarea şi o sănătate bună ne ajută în orice situaţie. După 37 de ani garantez oricui că nu există scurtături în niciun capitol al vieţii, aşa că ia-o treptat şi antrenează-te zi de zi.
Jurnal de alergare retrospectiv. După un 2015 negru plănuiesc un 2016… fără obiective
N-am nimic de ascuns: pentru mine, 2015 a fost un an cumplit. Cu câteva raze de speranţă pe ici, pe colo, de care mă mai agăţ când simt că mă scufund.
Ianuarie nu prevestea nimic bun. Terminasem 2014 cu nişte necazuri pe plan personal şi cred că pe fondul ăsta de stres m-am accidentat la piciorul drept. Am alergat cam cu furie atunci.
Timpul trecea şi se apropia maratonul de la Paris, despre care v-am povestit chiar aici. Am trecut prin toate chinurile şi când începusem să cred că totul s-a dus pe apa Sâmbetei, am dat de un doctor care m-a liniştit şi mi-a dat tratamentul potrivit care m-a scăpat de necaz. “Succes la maraton!”, mi-a urat. Şi a avut dreptate: cu doar trei săptămâni înainte, am încercat să îngraş purcelul în ajun şi, deşi ştiam că nu voi face mare brânză, tot ce-mi doream era să termin cursa. Obiectiv îndeplinit: primii 21 de kilometri i-am parcurs într-un timp bun, apoi lipsa pregătirii a început să mă tragă în jos, iar pe ultimii trei chiar am suferit, dar am scos la limită un timp un timp cu 3 în faţă: 3.59.
finish la Maratonul de la Paris
foto arhiva personala
Îmi aduc aminte că a fost o cursă superbă, că m-am bucurat de Parisul ăla alergat ca un copil de jucăria preferată. Eram tare fericit şi abia aşteptam să zburd după ce am trecut hopul cu piciorul.
Apoi am debutat şi la prima mea cursă de trail, la Măcin, unde m-am simţit la fel de bine ca la Paris. O frumuseţe de traseu, unde m-am chinuit teribil la urcări, dar m-am contaminat cu plăcerea alergării în natură. Şi unde a început o frumoasă prietenie cu un alergător mai experimentat pe trail, Claudiu Dinescu. Nimic nu mă mai oprea. Şi totuşi… curând ajungeam în genunchi.
Apoi s-a întâmplat o nenorocire: mi-am pierdut socrul, la care ţineam enorm. Nici acum nu cred că nu mai e cu noi. Dispariţia lui neaşteptată m-a străpuns. Un văl negru de durere cruntă a pus stăpânire pe mine şi toată bucuria alergării s-a topit de parcă nici n-ar fi fost vreodată.
În iunie, eram înscris la prima ediţie a Maratonului Internaţional Braşov şi am ezitat îndelung dacă mă mai duc sau nu. Am zis că o voi face pentru socrul meu. Cursa aia a fost un chin îngrozitor, un calvar pe care mi-l voi aminti mereu; căldura i-a strivit pe mulţi şi dacă n-aş fi ştiut pentru ce eram acolo, m-aş fi lăsat păgubaş. Eram nepregătit, nedormit şi îndoliat, dar am zis că nu am voie să mă opresc. Am trecut prin toate stările neputinţei. A fost primul maraton la care am trecut la mers, torturat de crampe la stomac şi la gambe, sufocat de căldură, demolat psihic. Dar am zis că prefer să mor acolo decât să cedez, eram decis să mă târăsc şi în coate şi în genunchi dacă trebuia. Am ajuns la finish într-un timp aiuritor, 4.38, dar mai important e că am aflat răspunsul la întrebarea: poate alergarea să-ţi vindece rănile? Da, ştiam că poate, dar trebuia să mă conving.
finish Macin, prima cursa de trail.
foto arhiva personala
N-a trecut mult până când am primit a doua lovitură grea – câteva săptămâni mai târziu, îl pierdeam şi pe Cătălin Iofciu. Eram prieteni de 23 de ani şi eram fericit că în ultimii doi descoperise plăcerea alergării. Nu ne mai săturam să ne pregătim pentru maratoane, mă bombarda cu întrebări şi informaţii despre alergare. Şi acum îl aud şi parcă totul a fost ieri.
În 2014, toamna, a fost diagnosticat cu cancer şi atunci, după şocul acestei descoperiri, am fost tot timpul convins că el va câştiga această luptă, oricât va dura. N-am conceput niciun moment că se va sfârşi prost, mai ales că el era foarte puternic şi determinat ca în cel mult un an să revină la alergare. Dar n-a fost să fie. Într-o noapte am primit telefonul acela pe care nu cred că-l voi uita vreodată.
Pierderea prietenului meu m-a năruit. Nu mai aveam vlagă, nu mă mai simţeam în stare să încalţ pantofii Nike pe care mi-i dăruise. Îl văd cum alerga în faţa mea, neobosit, îl aud cum mă striga şi mă încuraja şi încă am senzaţia că totul e un vis şi că mă voi trezi. Au trecut luni aşa, incapabil să mai fac ceva, fără chef să mai fac vreun plan sau să-mi doresc ceva.
Alergarea rămăsese undeva, departe, în spate. Ştiam că fără ea voi fi terminat şi că trebuia să fac ceva. Apoi am înţeles că dacă tot sunt în viaţă şi pot să alerg, nu am niciun drept să nu fac asta. Cătă m-ar mustra că am devenit delăsător. În plus, alergarea nu m-a trădat niciodată, m-a ajutat mereu să găsesc răspunsurile căutate şi să ies din orice bucluc.
Încet-încet, am reînceput să ies la “una mică”. Era teribil de greu, nu fizic cât psihic. Mă consolam tot sporovăind cu Cătălin una-alta. Şi uşor-uşor am simţit că aleargă şi el cu mine. De atunci, pot să jur că eu îl simt lângă mine. N-a pierdut niciun pas.
pe coclaurii mei de acasa, de langa Slobozia
Nu mă gândeam că mai fac mare lucru anul ăsta, nici nu mai aveam vreun orizont de aşteptare. Mă complăceam cu alergările libere, uşoare, fără timpi, fără obiectiv. Am descoperit şi ajutorul muzicii, mi-am făcut un playlist şi m-am lăsat în voia paşilor.
Dar uneori cărările pe care te duce alergarea sunt surprinzătoare. Am primit o invitaţie de a participa la Maratonul Olteniei şi n-am putut să o refuz. Şi bine am făcut. Cursa aia, deşi am am avut o cumpănă la doi paşi de finish, mi-a redeschis apetitul pentru competiţii. Apoi am fost şi la RunFest Băneasa, unde am simţit că încep să mă ridic din ţărână şi să reîncep să alerg cât de cât.
Am continuat să alerg prin pădure şi pe dealuri cu amicul meu, Claudiu Dinescu, iar acum here I am: mai bag asfalt doar când rămân singur, pe şoselele din afara oraşului. Nu mai am legătură cu timpii pe care-i scoteam în anii trecuţi, dar ştiţi ce? Nu mai contează. După experienţele nefaste care m-au marcat în acest an, percep altfel alergarea. Mă bucur mai mult de evadările astea, nu mai sunt dependent de ritm sau de distanţă. Alerg cum pot, când pot şi în general în weekend fac un semi prin pădure şi pe dealuri. E un antrenament grozav, mă bucur ca un copil de escapadele astea în natură.
Ăsta a fost 2015-le meu, cu bune şi cu rele. Dacă e să trag linie, recunosc că nu sunt mulţumit şi nu cred că exagerez. Mi-e dor de oamenii pe care i-am pierdut şi aş da orice să-i mai văd măcar o dată.
Pe de altă parte, am învăţat că trebuie să merg înainte şi îi port cu mine în gând oriunde mă duc. E tot ce pot să fac. Am supravieţuit cumva şi mă bucur cât pot de ceea ce mi-a rămas: familia, prietenii, alergarea. Nu-i puţin, dimpotrivă!
Ce aşteptări am de la 2016? Nu prea mai îndrăznesc să mai fac planuri, iau lucrurile aşa cum vin şi încerc să le fac faţă. Altădată, pe vremea asta, începeam deja să mă gândesc la următoarele competiţii; acum simt că mă doare capul doar dacă încerc mă gândesc la ce voi face săptămâna viitoare; rănile nu s-au închis.
Nu m-am înscris la nicio competiţie, dar în mod normal nu voi rata Măcinul, de care mi-e dor de pe acum. Posibil să vin şi la Semimaratonul din mai, de la Bucureşti, dar nu-mi mai propun niciun obiectiv. Am devenit un alergător încet, dar mai dispus să îndure. Sunt mai hârşit, aşa că important e să ajung la start, de acolo văd eu ce fac.
Sper ca 2016 să fie un an mai bun, mai liniştit şi să-l încheiem cu bine, atâta tot. După câte am pătimit, mie mi se pare mare lucru.
Sorin Chineață: Sunt mândru să fac parte din comunitatea alergătorilor
sursa foto: Radu Cristi, Donez Amintiri
Am început să fac sport încă din copilărie, dar de alergare m-am ataşat abia în 2009, atunci când am început să ies la câteva ture de parc împreună cu prietenii.
Îmi amintesc că la început îmi era destul de greu să menţin un ritm constant, motiv pentru care aveam accelerări destul de evidente după care eram nevoit să mă opresc pentru a îmi recăpăta suflul.
Prima mea competiţie a fost reprezentată de participarea la Crosul Universităţii Bucureşti din 2009, crusa la care am mers de curiozitate, dar care m-a impresionat datorită numărului mare de participanţi.
Întâmplarea a făcut ca marele meu debut în lumea alergării de distanţă să fie asociat cu o tragedie. Atentatul de la maratonul din Boston din 2013 m-a adus alături de băieţii de la SmartAtletic în omagiul pe care ei l-au organizat pentru victimele exploziilor din acea zi nefastă de aprilie. În urma acelei alergări am constatat că pot să alerg o distanţă de 5 km fără absolut nicio pregătire anterioară, iar clubul mi-a oferit o înscriere la cursa de 10.5 km ce urma să aibă loc în cadrul Bucharest International HalfMarathon.
Am mers acolo şi am alergat cursa având doar două alergări de antrenament, iar timpul final a fost de 50 de minute. Am fost impresionat de rezultat şi îmi aduc aminte cu plăcere de acel moment, deşi este asociat, aşa cum spuneam, cu o tragedie.
Dar văzând acei oameni ce şi-au dorit să alerge pentru a omagia victimele unei crime, mi-am dat seama că alergarea nu este doar despre performanţă, ci este despre oameni în primul rând şi despre libertate.
Antrenamentele mele au crescut în durată şi intensitate foarte mult în următoarea perioada datorită faptului că am participat la un număr din ce în ce mai mare de competiţii, iar antrenamentele erau indispensabile în această situaţie.
Alergarea este sportul meu preferat deoarece îmi oferă foarte multe avantaje. Datorită alergării am un stil de viaţă mai sănătos, iar în timpul antrenamentelor şi curselor mă pot deconecta de la problemele cotidiene. Corpul meu este mult mai relaxat în timp ce alerg, iar starea de spirit îmi este întotdeauna îmbunătăţită la finalul unei alergări reuşite. Tot datorită acestui sport am cunoscut foarte mulţi oameni faini şi sunt mândru să fac parte din această comunitate.
Cu gasca la Transmaraton sursa foto: Arhiva personala
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este reprezentată de momentul în care am trecut de „cota” 35 în timpul Bucharest Marathon. Nu voi uita niciodată momentul în care crampele au pus stăpânire pe corpul meu, iar psihicul s-a activat. Atunci am înţeles cu adevărat că putem să realizăm tot ce ne dorim. A fost momentul în care creierul a spus „nu”, deşi corpul spunea „da” referitor la abandon. Am continuat să alerg cu zâmbetul pe buze până la linia de finish şi am călcat covoarele de sub arcadă cu foarte mare mândrie şi eliberare în acelaşi timp, gândindu-mă că vreau să repet experienţa cât mai curând posibil.
Competiţia mea preferată este Bucharest-Marathon. De ea mă leagă alergarea primului semimaraton, dar şi alergarea primului maraton al carierei. Sunt sigur că voi avea parte de experienţe la fel de frumoase la alte competiţii, având în vedere că am de gând să particip şi la alte maratoane internaţionale, dar pentru moment această rămâne competiţia de suflet.
Cel mai mândru sunt de faptul că am reuşit să termin cei 42 de km ai Bucharest Marathon, aşa cum spuneam şi mai sus, cursă la care visez încă din 2012, atunci când am pus pe mâna o brăţară pe care scria „I love running” şi pe care mi-am promis că nu o să o dau jos decât după ce trec linia de sosire a unui maraton.
Întâmplarea a făcut ca acea brăţară să se rupă acum aproximativ 2 luni, dar asta nu m-a oprit să o iau cu mine pentru a o duce acolo unde îi era locul, la finishul celor 42 de km ai Bucharest Marathon.
Prietenii mei spun că sunt puţin nebun deoarece îmi doresc să particip la atât de multe competiţii, dar pentru mine acest tip de nebunie este o calitate, aşa că o iau că pe un compliment.
Am aflat despre mine că pot realiza tot ce îmi doresc în materie de alergare, atâta timp cât mă dedic cauzei şi mă antrenez corespunzător.
Sportul mă face să mă simt apreciat, dar şi util. Alergarea are o componentă socială puternică reprezentând mai multe cauze umanitare, iar făcând parte din echipa de promovare a unei astfel de cauze simt că ofer ceva societăţii.
Uneori, mi se întâmplă să mă simt foarte obosit sau trist, dar după o scurtă alergare în parc corpul meu secretă hormonii de care am nevoie pentru a îmi îmbunătăţi starea de spirit.
Obiectivul meu în 2015 este să termin anul cu un număr de cel puţin 20 de competiţii bifate, fără să mă accidentez (am un istoric bogat în materie de accidentări, majoritatea pe final de an).
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că pentru alergarea unui maraton este nevoie de o perioadă lungă de pregătire atât fizică, cât şi psihică. Recomand o perioada de cel puţin 6 luni de pregătire fizică intensă şi bifarea pe rând a distanţelor de 10 şi 21 de km, pentru ca psihicul să poată evolua odată cu fizicul în pregătirea pentru marea provocare.
pe traseul concursului preferat, Maratonul Bucuresti credit foto: Radu Cristi, Donez Amintiri
De weekend: Fuga de Strigoi, Parcul Mogoșoaia
Vrei să alergi, să te distrezi, dar și să faci o faptă bună? Fuga de Strigoi poate fi o soluție.
Ce este Fuga de Strigoi?
Un eveniment de alergare în Parcul Mogoșoaia unde te vei întâlni cu Strigoi Haioși și va trebui să treci peste diferite obstacole ușoare.
Cine poate participa?
Pentru copii (startul se va da la ora 18:30)
5-6 ani 200 m,
7-8 ani 400 m,
9-12- ani 600 m
13-14 ani- 1 tură de parc
Adulți– 4 ture, în total 6 km
Cum mă pot înscrie?
Completezi formularul de înscriere
Plata taxei de înscriere se face în contul RO86RNCB0645 1204 9911 0001, Asociația Manieres, CIF 26913880 cu mentiunea Fuga de Strigoi, sucursala BCR Piata Iancului.
Taxa de înscriere:
Copii- 40 RON
Adulți- 90 RON
Studenți- 50 RON
Fapta bună:
Profitul va fi folosit pentru a realiza ateliere de educație nonformală pentru 500 de copii din București și Ilfov, dar și dotarea camerei de zi a copiilor surdo-muți de la Liceul Tehnologic Special Nr 3.
Parteneri: Comuna Mogoșoaia, Ciuc Radler, Isostar, Beauty Flor, Raw Fit Vegan, Cursevo, Umbra Studio, Acvamania, Ambulanța BGS, Crucea Roșie Filiala Ilfov
Parteneri media: Sports Planner, Insport, In Vacanta, Alerg, Ro Club Maraton, Romania Pozitiva, Superfit
Mai multe informații găsiți pe wwww.fugadestrigoi.ro si la pagina de event.
Andrei Gligor, Andrei Roșu și Vlad Tănase aleargă la Cercul Polar și în Sahara, pentru împădurire
Aleg să împăduresc este o chemare la acţiune pentru ca oamenii să-şi folosească hobby-urile şi pasiunile pentru a împăduri, astfel încât sudul ţării să nu ajungă deşert sau cerc polar (manifestările extreme ale schimbărilor climatice).
3 ultra-maratoniști își depășesc limitele și trag un semnal de alarmă pentru ca și noi, prin alegerile proprii, prin hobby-urile şi pasiunile noastre să începem să acționăm. Este vorba despre Andrei Gligor, Andrei Roșu și Vlad Tănase.
Andrei Roșu și Vlad Tănase se pregătesc pentru 6633 Arctic Ultra (11-19 martie 2016) – 566 km în 8 zile, temperaturi variind între -40 si -70 de grade Celsius şi rafale de vânt cu viteze de până la 130 km/h. Doar 19 alergători au terminat cursa în 8 ani de concurs.
Alexandru Gligor va alerga la Marathon des Sables (8-18 aprilie 2016) – 250 km de alergare în deşertul Saharei, cu maxime de temperatură de peste 55 de grade Celsius.
Alergătorii îşi testează limitele la extremele climatice pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestei situații de mediu periculoase, care are însă o soluție: împădurirea.
Andrei Gligor, Marathon des Sables, 2015
Împăduririle reprezintă o soluție eficientă de combatere a efectelor grave ale schimbărilor climatice și sunt în același timp o modalitate prin care viața comunităților aflate în aceste zone de risc poate fi îmbunătățită.
Campania de strângere de fonduri adresată publicului larg cu ajutorul celor 3 ambasadori se desfășoară în perioada octombrie 2015 – aprilie 2016.
“Facem mobilizarea comunităţilor de sportivi, de grupuri de coaching, de grupuri de părinţi sau viitori părinţi, de oameni preocupaţi de viaţă sănătoasă, de oameni generoşi, ca ei să-şi activeze resursele pentru împăduriri: Donând, Voluntariind sau Folosind hobby-urile lor pentru a atrage fonduri, Comunicând și Inspirând alte persoane să se implice”, spun organizatorii proiectului, ViitorPlus, asociația pentru dezvoltare durabilă care are ca scop împădurirea terenurilor degradate din sudul României și care își propune să planteze și să îngrijească câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România.
Proiectul se desfășoară pe terenuri degradate aflate proprietate publică și este realizat 100% din fonduri private, provenite de la firme şi persoane fizice. Pădurea este plantată, îngrijită timp de 5-6 ani (în funcţie de speciile plantate) şi monitorizată încă alţi 10 ani. Lucrările de împădurire sunt realizate în baza unui proiect tehnic făcut de experţi silvici.
În aproape 8 ani de proiect, asociația a plantat şi îngrijit patru păduri, mai mult de 37 ha (~ 52 de terenuri de fotbal) şi a inaugurat prima pădure înființată de un ONG din România în comuna Dragoș-Vodă, din judeţul Călăraşi. Aceste realizări au fost posibile prin susținerea a numeroși donatori individuali, companii, alergători, implicarea a peste 8.000 de voluntari în campanile de plantări, dar și prin organizarea și participarea la evenimente sportive.
Cosmin Năvădaru: Decât să trăim de la un salariu la altul, mai bine trăim de la o cursă la alta
Am început să fac sport în liceu. Jucam mereu baschet în pauze şi adesea în timpul orelor de engleză şi română. Voiam să demonstrăm, eu şi colegul de bancă, faptul că nu doar negrii, ci şi albii pot să sară. Nu ne-a reuşit demonstraţia, dar am reuşit în repetate rânduri să devenim negri la mâneci – purtam toţi cămaşă albă – din cauza mingii.
Am făcut prima oară jogging / alergare la sfârşitul primului an de facultate, sătul de sedentarism. Plus că am zis să excelez în mediocritate şi la atletism, nu doar la baschet.
Îmi amintesc că la început nu puteam concepe să alerg mai mult de 15 minute fără să-mi scuip plămânii şi fără a lua pauze. Prima alergare în parc s-a petrecut în IOR şi mi-a adus o durere în plex (probabil muşchii din zona respectivă mă dureau, nemaifiind folosiţi de vreun an) şi un orgoliu rănit. Trebuia să alerg alături de un prieten o tură de parc (3,15 km), fără oprire. Eu nu mai fusesem niciodată în IOR, el da. După ce m-a minţit de câteva ori că mai avem “de două ori la stânga şi am ajuns”, m-am enervat şi m-am oprit. Am constatat curând că mai aveam doar 200 de metri până la “finiş”. Ruşine mie!
Prima mea competiție a fost Crosul Popular din cadrul Semimaratonului Bucureşti, în 2006, ca să impresionez o fată. Glumesc, dar numai parţial, căci chiar nu am alergat singur. 😀
Abia în 2013 am început să particip pe la zecile de competiţii de tot felul, prima din şirul ăsta (care sper să se termine după 100 de ani) fiind o cursă pe scări: ProSport Tower Center Up Run, 11 etaje. Din păcate, a fost organizată o singură dată (notă: cred că şi aici era implicată o fată… dar, până la urmă, contează mai mult faptul că alergăm decât motivele pentru care o facem, nu-i aşa?).
Până la acea alergare pe scări nu credeam în competiţii; aplicam filosofia lui “alerg de plăcere, pentru mine însumi, nu am nevoie de medalii şi de concurenţă”. Nu e bună însă “încremenirea în proiect”, uneori e bine să ne mai schimbăm modul de a gândi. Aşa că după Up Run m-am răzgândit şi am dat în mania medaliilor (numai pe 2014 am strâns 37 de medalii).
Evenimentele mă ajută, îmi oferă ţinte precise – nu caut preamărire, nu mă lupt cu nimeni în afară de mine însumi, dar o cursă îmi setează mintea pentru un scop nobil. Decât să trăim de la un salariu la altul, de la o masă la alta, de la un somn la altul, mai bine trăim de la o cursă la alta.
Antrenamentele mele din ultima vreme sunt… timide. La începuturi (2013-2014) am urmat un program pentru semimaraton (întâi de începători, apoi de intermediari), făcut de Coach Jenny. S-au văzut rezultatele, am atins anumite recorduri personale (2014 a fost un an bun pentru mine), apoi am adoptat o altă filosofie, mai paguboasă probabil.
Cum nu mai sunt preocupat de timpi, poziţie în clasament sau PB-uri, ci de senzaţiile din timpul curselor şi de frumuseţea naturii (la cursele montane), am început să fac antrenamentele cam “după ureche”, ascultându-mi corpul. Adică am avut alergări de câte două ore, în zile consecutive, pe ger, aşa cum am avut şi multe alergări scurte vara aceasta, uneori de doar 3 kilometri, dispuse haotic. Rezultatele s-au văzut: kilograme în plus, timpi dezastruoşi, dar asta mai puţin contează pentru mine în acest moment. Cât timp sunt sănătos şi mai pot alerga, eu sunt fericit 🙂 Desigur, nu îndemn pe nimeni să adopte atitudinea mea delăsătoare…
Sportul meu preferat? Aş enumera mai multe: halbere, sticlism, coniac-canoe… Lăsând gluma deoparte: stau cu orele să văd rezumate din baschetul nord-american (cel mai spectaculos sport de pe planeta asta de pitici).
Maraton Cluj 2015, arhiv personala
Practic cu mare drag alergatul, datorită senzaţiilor pe care mi le oferă. Dar mai sunt atras de squash (un fel de tenis la perete) şi de minigolf (nici nu ştiu dacă poate fi numit sport, dar ştiu sigur că nu m-a bătut nimeni vreodată la aşa ceva :D). Iar după ce m-oi căsători îmi propun să ajung expert la un sport din asta (aşa ceva îti poate salva viaţa! Bush ştie).
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă ar fi putut fi legată de ceva ruşinos, însă nu am păţit din astea, din fericire. Încă! Dar, sondând în bătrâna-mi memorie, îmi trece pe dinaintea ochilor a doua zi de la Ultrabug 2014 (un ultramaraton de trei zile în frumoasa Bucovină): alături de alţi câţiva alergători am purtat, vreme de câteva ore, discuţii savante (despre scaune inoportune, răni în zone intime şi alte delicatese ale alergatului pe distanţe mari), am speriat involuntar văcuţele de pe traseu şi, în general, am râs şi ne-am distrat cum nu a făcut-o nimeni vreodată, la vreo cursă.
Şi tot din arealul amintirilor pregnante, tot din a doua zi de Ultrabug: pentru a semnaliza traseul, organizatorii folosiseră şi vopsea, însemnând cu un “U” tot ce le ieşise în cale – stâlpi, porţi, trunchiuri de copac, dar şi o… balegă. Înca mai regretăm faptul că nu ne-am făcut un selfie cu obiectul incriminat.
Competiția mea preferată este Ultrabug, de care am povestit mai devreme. Am fost deja la primele două ediţii şi sper să ajung şi la a treia. Nu numai că peisajul e tipic bucovinean (adică magnific), dar oamenii sunt deosebiţi. Mi-am făcut mulţi prieteni acolo. Şi multe băşici (la prima ediţie), dar nu regret nimic! 😀
Aş mai aminti aici Semimaratonul Gerar şi orice altă cursă la care am prins ninsoare. Cred că într-o viaţă anterioară am fost un fulg de zăpadă, altfel nu-mi explic!
Cel mai mândru sunt de prieteniile create în urma alergărilor şi de faptul că am făcut mişcare. Că doar nu ne-am născut statui!
Prietenii mei spun că sunt de turkish delight, ca să parafrazez un vers din Omul cu Şobolani (trupa, nu scrierea/cazul lui Freud). Îmi permit să zic aşa ceva, dacă tot răspund la întrebări de ziua mea (n.r. pe 1 octombrie J. La mulți ani și din viitor, Cosmin! :D)
Revenind: da, apreciază toată lumea pasiunea mea pentru alergare. Pentru unii am servit chiar ca exemplu, cred. Dacă e aşa, dacă am ajutat măcar un prieten să-şi mişte posteriorul şi deci să trăiasca mai frumos, atunci mă bucur.
Am aflat despre mine că sunt mai inventiv când alerg. Ideile cele mai multe şi mai bune îmi vin în alergare: uneori alerg cu mobilul la mine tocmai ca să pot nota. Cum era gluma aia? “Ai idei – eşti idiot”.
transmaraton 2014, arhiva personala
Şi am aflat şi că, după o zi de muncă, alergarea e cea care restartează cel mai bine creierul, iară nu filmele. Poate că sună a nebunie, dar cred cu tărie că alergarea ne vindecă de oboseală.
Sportul mă face să mă simt viu. Oriunde m-aş afla în Bucureşti, oricât de departe, indiferent de oră, chiar dacă rămân fără transport, pot ajunge pe picioarele mele acasă, la nevoie, mergând sau alergând. Dacă plouă, dacă e ger, voi fi bine atâta timp cât alerg (nu am răcit niciodată de la alergare, ci din contră – am căpătat o imunitate de invidiat).
Vorba unor contemporani: “Superman, Spiderman – sunt fraţii mei la smen”. Cam aşa mă simt când alerg două ore la minus 10 grade şi nu se lipeşte răceala de mine, în timp ce alţii fac pneumonie în drumul de la metrou la apartament. Alergarea ne oferă superputeri! Ba chiar îndrăznesc să spun că alergarea e o superputere!
Uneori, mi se întâmplă să uit motivul pentru care alerg. Apoi privesc la cei care nu o pot face şi mă îndrept spre parc. Aleargă cât încă mai poţi, prietene!
Obiectivul meu acum este să experimentez şi senzaţia de a fi organizator de evenimente. Am început deja din primăvară cu Sunday Titan Run (o alergare de grup în Parcul Titan) şi urmează să mă ocup de Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc. Sper să iasă bine: să vedem, zise orbul!
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că trebuie să nu uităm să fim Oameni, întâi de toate. Să lăsăm răutăţile faţă de alţi alergători, să lăsăm deoparte omniscienţa (că doar nu e nimeni Mafalda), să-i ajutăm şi pe ceilalţi cu sfaturi (către cine vrea îndrumare) şi să mai lăsăm obsesiile precum ceasurile, frecvenţa bătăilor inimii şi recordurile personale cu orice preţ (că doar nu suntem toţi alergători de performanţă).
Să ne bucurăm de prieteni noi şi de natură. Voi cu ce rămâneţi de la o cursă? Cu timpii sau cu experienţa traită? Eu aş miza pe cea din urmă, care e unică şi frumoasă, nu pe timpul obţinut, care e mai prost oricum decât al altor 5 milioane de alergători din lume. În rest, să avem plămâni de fier şi picioare de magneziu!
