Despre noi

Salut! Ce bine că ai aterizat pe Adrenallina! :) Dacă nu ai fi tu să citești ce scriu aici, împreună cu colegii mei, acest spațiu nu ar avea sens. O fac însă și pentru mine, trebuie să recunosc. Iți spun imediat de ce. Citeste mai mult

Maratonul Olteniei – de câte ori poți să cazi? O dată, de două ori, de trei ori…

Prima dată…

M-am trezit într-un șanț. De ciment. La nici 4 minute de când se dăduse startul la Maratonul Olteniei. Eram pe urcarea inițială (sau cum se numește o urcare continuă de câțiva kilometri care apoi continuă cu alte urcări).

Pornisem la startul probei lungi de mountainbike de la Maratonul Olteniei – 52 de km cu 1600 de metri diferență de nivel – conștientă că voi fi usor pe modul survival.

Anunțasem aici într-un post anterior că anul ăsta e hardcore la MO, și că mă bag la turele lungi, sâmbătă la mtb și duminică la semi, la alergare. La momentul postării aveam vise mari de antrenament! dar chiar daca ele nu s-au materializat nu puteam da înapoi!

Anyways. Pregătită sufletește pentru câteva ore bune de tras și împins și pedalat, eram în lumea mea când, la urcarea de pe ciment, înainte de a intra în pădure, simt că mă împinge cineva. Next thing I know e că sunt în șanț, cu bicicleta mea peste mine, cu picioarele într-un fel de șpagat. Peste mine, un domn + bicicleta sa. Știu că nu gândeam decât: oare mi-am rupt vreun picior? Și dacă l-am rupt, când începe să mă doară?

La impact norocul meu a fost că eram pe viteză foarte mică, pe urcare. Căzătura a fost așadar aproape fără urmări, mai puțin faptul că m-a enervat teribil domnul ciclist. Și-a cules frumos bicicleta și a plecat mai departe în cursă ca și cum nimic nu s-a întâmplat. I-am strigat din urmă să mă ajute să ies din șanț, că din cauza lui sunt acolo, și mi-a răspus că nu e adevărat, că trebuie să mă dau la o parte, că el a strigat. Wow. Este cel mai non fairplay comportament peste care dau în 6 ani de competiții. Ca să nu spun altfel.

M-a extras un alt tip din șanț, pentru că singură nu prea avem cum, blocată fiind cu bicla peste mine, în șpagat. 🙂

Am plecat mai departe!

A doua oară

A urmat cazna lui Sisisf, pe urcarea interminabilă, continuată cu alte urcări, dar măcar nu așa abrupte. Ăsta e profilul traseului :D:

traseu mountainbike, tura lunga, Marataonul Olteniei
traseu mountainbike, tura lunga, Maratonul Olteniei

 

Am ajuns în punctul unde se despart cele 2 trasee – cel lung mai face o buclă sănătoasă, de 18 km cu vreo 700 de metri diferență de nivel. Am sărit pe bunătățile de la punctul de alimentare – aveau mure proaspete printre altele, puteți să vă imaginați așa ceva?? Am balotat glucoză, stafide, portocale, lămâie…

punctul de alimentare :D
punctul de alimentare 😀

 

Am stat frumos de vorbă cu oamenii de acolo, mi-am luat apă proaspătă în bidon… Bine, bidonul nu era al meu… Uhm, era al altcuiva, nu știu cine!

Pe coborârile lungi am dat peste cimitirul bidoanelor de energizant – am văzut vreo 6 pe drum!, căzute de la hurducături. Când am terminat coborârea mă uit în suport – plecase și al meu în lumea celor drepți.

Așa că m-am holbat cu ochi de beduin (ăla din deșert :)) la un copil dintr-o curte și l-am rugat să-mi dea ceva apă. Un tip care făcea ca și mine push bike pe urcarea din sat, îmi întinde efectiv un bidon și zice: uite, p-ăsta l-am găsit pe drum… dacă ai nevoie. Aleluia, brother! (insert church bells). După ce am murit de sete anul trecut pe același traseu, pen’ că plecasem fără bidon, îmi învățasem bine lecția și știam că e fundamental să am apă la mine!

Am luat frumos recipientul salvator, care nu încăpea în suportul meu, și l-am băgat în buzunarul de ciclism de la spate!! Acolo a stat cuminte toată cursa, l-am scos de câte ori am avut nevoie. Sigur, cu oprire, frumos, ca la picnic :).

M-a mai salvat ceva în cursa asta: energizantele sărate de la Isostar, din noua gamă!

Am descoperit cracker-ii cu cremă de șuncă și brânză. OAU. Au un gust absolut genial și te hrănesc instant.

206511-3D-CRUNCHY-CRAKERS-HD

 

Sunt ca un fel de sandwich, crocanți, doar că exact în formula care îți trebuie pentru efort susținut, care trece de 3, 4 ore. Sunt bogați în proteine dar și carbohidrați. Iar trebușoara asta contribuie la hranirea fibrei musculare in efort. Și îți dau senzația de sațietate!

Am trăit pe traseu și cu 2 pliculețe de băutură izotonică cu roșii și busuioc. Faza mișto la ele este că au rolul de a compensa pierderile de electroliți – tot ce ne pleacă din corp la efort susținut. Are sodiu mult, iar asta e grozav pentru că reface ceea ce pierzi prin transpirație, carbohidrați, ca să îi dai înainte și vitamine.

206512-3D-HIGH-CARB-DRINK-HD

 

Am băgat și tablete energizante, tot de la Isostar: pline cu magneziu, potasiu și vitamine. Ce mai, am avut toate condițiile :)). Am înțeles într-un târziu cât de important este să îi dai corpului ce îți cere în efort. Înainte nici nu opream punctele de alimentare! Dar acum nu mai fac asta.

Mai ales la turele lungi. Ador bucla suplimentară de la cursa lungă în aceeași măsură în care o urăsc. 🙂 Știți cum e acolo? E ca și cum intri într-o altă dimensiune. Pădurea este mult mai … stufoasă și mai sălbatică și mai umbroasă, potecile mult mai înguste, iar râpa de jos, care răsare în partea dreaptă a primei poteci, este un hău pe care e bine să îl observi la timp :). Mai ales că poteca single track este pe coborâre abruptă, cu rădăcini. Chiar trebuie atenție acolo.

Nu, n-am căzut în râpă. Dacă se întâmpla asta, nu mai apucam să povestesc. Dar imediat după ce m-au chinuit urcările acestei bucle, când simțeam că nu mai am vlagă, i-am dat tare pe o coborâre și m-am trezit pe jos. Of, ce singurătate! Eu cu bicla, pădurea și căzăturile. 🙂 Măcar să mă plâng și eu cuiva! Nu trecea nimeni. La punctul de alimentare 2, în bucla suplimentară, o doamnă zice: Tu ai fost și anul trecut, nu? (uitându-se la ceas și la fața mea cam distrusă) Și… parcă atunci ai venit puțin mai bine la noi la punct, nu? Ha, cine mai știe. De fapt, dacă mi-aș fi amintit corect, nu știu dacă mai eram tot pe aici :))), pe tura lungă.

A treia

2 căzături și nicio durere pe nicăieri. E bine. Totuși, ce naiba se petrece? N-am căzut atâta în toate concursurile din ultimii 6 ani! Ori am început să îi dau prea tare pe coborâri, ori nu am apucat să mă obișnuiesc cu noile frâne ale biclei (luată direct din revizie în concurs. Nu faceți asta!) ori … it was that kind of day… Când nimic nu pare să meargă.

Și a venit a treia. Eram pe o coborâre. Spre finish. Mai aveam maximum 4 kilometri. Eram nervoasă. Tocmai o luasem anapoda, ieșisem din traseu și când m-am prins a trebuit, nu-i așa, să urc ce coborâsem greșit!! Superb. Când făceam și eu sfeștanie că am scăpat de coborâri, mi-am făcut singură rost de urcări inutile.

Îi dădeam tare, eram pe un single track printre copaci, și am pus o frână brusc, pentru că trebuia să ocolesc un copac întrucât părea că mă îndrept spre el! Mda, bicla peste mine, am căzut cumva pe lateral, piciorul era încă prins în spd, iar la pulpa stângă aveam o rană deschisă, plină de praf. În cap mi se învârteau niște steluțe, ca-n desene animate.

Hai sus! Eram cam dezumflată și dezamăgită de prestația mea – pe bune, să cazi de 3 ori într-un concurs pe care l-ai mai făcut de nenumărate ori??, și n-aveam niciun chef să merg la ambulanță.

Am ajuns la finish în starea asta, m-a curățat doamna doctor cu ceva apă oxigenată de am zis că mă urc pe ambulanță, am mers să fac un duș și m-am culcat :))).

Și cumva, a doua zi, la tura scurtă, de 10 km (nu, chiar nu mai eram în stare să susțin semimaratonul) m-am simțit grozav. Pe coborâri mai ales. Așa se face că am scos cu vreo 4 minute mai bine decât anul trecut :). Asta m-a mai înveselit.

Cu prieteni, la start: eu, Toni Dumitru, Bogdan Ciubuc, Narcis Drejan (Sport Total FM)
Cu prieteni, la start: eu, Toni Dumitru, Bogdan Ciubuc, Narcis Drejan (Sport Total FM)

 

La anul voi fi uitat iarăși urcările și căzăturile și îmi voi aminti doar răcoarea pădurii, libertatea coborârilor, apa băută exact atunci când ți-e sete, strategul din tine, pe care-l descoperi atunci, când ai nevoie să știi ce trebuie să faci, oamenii care se bucură de traseu, cu tine, și care te ajută cum pot: anul trecut mi-au dat apă, anul ăsta mi-au dat bidon :). O să îl uit pe tipul care m-a aruncat în șanț. O să uit epuizarea de la tura lungă. O să uit căzăturile. Și o să mă înscriu iar, cu aceeași emoție și același entuziasm. 🙂

 

cu amicul Cezar, jurnalist la Sport Total Fm
cu amicul Cezar, jurnalist la Sport Total Fm

 

start proba de mountainbike
start proba de mountainbike

About Roxana Lupu

Roxana Lupu
Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

2 comments

  1. salut, aproape la limita timpului 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *