Ultra, maraton, semimaraton și mountainbike, în Călimani!

de Adelina Meilie

Anul acesta maratonul Via Maria Theresia 2015, care se află la cea de-a doua ediție, va avea loc pe 8 august.

Tăşuleasa Social şi Raiffeisen Bank România în colaborare cu Parcul Naţional Călimani au amenajat trasee pentru cinci provocări sportive, în în Pasul Tihuța, Călimani: ultramaraton, maraton, mountain bike, semi – maraton , dar și drumeții pentru cei care nu au chef de o competiție.

VMT7

Probele ultramaraton, maraton, mountainbike şi semi-maraton au ca punct de plecare Fosta Exploatare Minieră de sulf din judeţul Suceva, traseele terminându-se la Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa Năsăud. Pentru proba de semi-maraton  punctul de Finish este la capătul drumului forestier Tihu.

În această ediție noutatea este ultramaratonul, un circuit care măsoară 81 km, o diferenţă pozitivă de nivel cumulată de aproximativ 4700 m!

Concurenții vor străbate creasta principală a munţilor Călimani, atât pe vârfuri, cât şi pe curbă de nivel. Traseul de mountain bike are o dificultate mare, iar organizatorii îl recomandă bicicliştilor cu experienţă pe trasee tehnice.

VMT4Pentru cei care aleg să nu participe la competiții pot să meargă pe un traseu din cele patru amenajate special. Acestea sunt clasificate după distanță, între 5 și 9 km, toate având o dificultate medie, putând fi parcurse și de copii.

Înscrierile la Maratonul VMT sunt deschise până pe data de 25.07.2015 şi se pot face online pe site-ul oficial – http://via-maria-theresia.ro. Pentru mai multe detalii şi noutăţi urmăriţi pagina de facebook şi cea a evenimentului.

Materiale foto şi video de la prima ediţie găsiţi aici, aici şi aici.

VMT5VMT2VMT13Drumul pe care se desfășoară maratonul Via Maria Theresia este unul tematic, construit la vechea graniță a Imperiului Austro – Ungar din Munții Călimani.

Acesta a fost restaurat anul trecut de Asociaţia Tăşuleasa                                                                                   Social, cu sprijinul Raiffeisen Bank VMT10România, făcându-l accesibil pentru public pe tot timpul anului.

Timp de peste 100 de zile 250 de voluntari au montat 395 de borne şi 465 de momâi din piatră la o altitudine de 1.700 de metri pe o distanță de 42 de kilometri. Înaugurarea noului drum astfel creat a constituit prima ediție a Maratonului Via Maria Theresia.

Poteca tematică este atât un îndemn la practicarea sporturilor şi mişcării în aer liber cât şi o modalitate informală de educaţie ce pune accentul pe interpretare, comunicare şi informare într-o manieră interactivă. Realizarea ei în munţii Călimani este o şansă pentru noi toţi să ne înţelegem mai bine trecutul (istoria) şi viitorul (cadrul natural şi pădurea) şi să le putem proteja.

Previous Post

Recordmani sportivi la 100 de ani!

Next Post

Avem nevoie de susținerea voastră la Swimathon! Semnat: echipa California Dreaming

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top