Pe Emilian (36 de ani) îl ştiţi sigur, dacă mergeţi la competiţiile de la noi de triatlon, bicicletă sau alergare, sau dacă îl citiţi pe blog, la Biciclistul.ro.
Timpul lui de la Maratonul Internaţional Bucureşti, întâmplat duminica trecută, m-a lăsat paf, şi am vrut neapărat să îl fac să ne povestească tuturor cum a reuşit. Emilian a alergat semimaratonul, 21 de km, într-o oră şi 33 de minute, adică avut o medie de 4 minute şi 20 de secunde pe km! Well, asta e o performanţă frumoasă pentru noi, amatorii, nu? Mai ales când… pleci de la o greutate de peste 100 de kilograme, nu credeţi?
Între timp a slăbit până la 87 de kg, a alergat fooarte mult, s-a ţinut bine de antrenamente şi…
dar hai să-l ascultăm mai bine chiar pe el:
Adrenallina: Ştiu că ai slăbit mult în ultimul timp, făcând mult sport. De la ce greutate ai plecat, la cât ai ajuns şi în cât timp?
Emilian Nedelcu: Mă chinui de mai mulţi ani să slăbesc, dar nu nu am reuşit acest lucru decât în ultimul an, când am început să fac sport în mod susţinut. Să spunem că am plecat de la peste 100 kg, greutate pe care o aveam anul trecut, în luna septembrie, momentul de apogeu fiind atins în 2011, când am înregistrat puţin peste 102 kg.
Greutatea asta nu-i tocmai uşor de suportat la înălţimea pe care o am eu – 1,78. Nu doar că te trage înapoi de la activităţile fizice, dar o resimţi în în viaţa de zi cu zi, în momente obişnuite, cum ar fi legatul şireturilor, urcatul scărilor sau un mic sprint după autobuz.
În prezent am ajuns la 87 kg şi îmi doresc să mai slăbesc încă 10 kg până în primăvară.
Într-adevăr, cum spui şi tu, am slăbit mult făcând mult sport. “Mult” are o semnificaţie relativă, pentru că eu nu mă pot compara, spre exemplu, cu Andrei Roşu, care probabil petrece de două, trei ori mai multe ore decât mine pe “câmpul de luptă”. Pentru mine mult înseamnă că am reuşit să-mi cresc aproape exponenţial timpul petrecut la antrenamente. Bunăoară, în 2011 am alergat 426 km, iar în 2012 am dublat distanţa, la 882 km. Am continuat să mă antrenez şi să alerg, iar anul trecut am reuşit pentru prima oară în cariera mea de alergător amator să sparg bariera de 1.000 km alergaţi. A fost o realizare incredibilă pentru mine, pe care n-aş fi visat-o când m-am apucat de alergat. Iar anul acesta mi-am depăşit toate aşteptările, am depăşit deja borna de 1.400 km alergaţi şi am obţinut, totodată, multe recorduri personale, de care sunt foarte mândru şi pe care le am notate să le arăt nepoţilor :).
Ce rol a avut dieta în planul tău? Cum ţi-ai schimbat obiceiurile alimentare?
Nu am ţinut în mod special o dietă. Am mâncat la fel ca şi înainte, iar singura modificare în regimul meu alimentar a fost aceea că am încercat să nu mai mănânc după ora 19.00. Nu mi-a reuşit de fiecare dată, pentru că sunt mare mâncăcios şi un mare pofticios, dar în general am respectat acest principiu. Pe scurt, am făcut foarte mult sport şi n-am mai mâncat seara.
Ştiu că mulţi dintre sportivii de succes au renunţat la multe, în mod special la carne. Eu însă nu vreau să devin vegetarian şi rămân în continuare un carnivor înrăit.
Nu ratez niciodată micul dejun şi am început să iau gustări între mese, porţii mici, dar dese, de cele mai multe ori fructe. De multe ori, dimineaţa, mănânc cereale cu musli, iaurt, o banană feliate şi mai amestec tot felul de seminţe, de floarea soarelui, migdale, chia, goji etc. După un astfel de mic dejun nu-ţi mai trebuie nimic cel puţin trei ore, garantat, iar dacă pleci la antrenament echivalează cu multe geluri energizante.
Cum ai descrie călătoria ta, de la 102 kilograme, la performanţa de la Maratonul Internaţional Bucureşti, unde ai scos un timp excelent pe semimaraton – 21,09 km în 1 oră 33 minute?
Prima tentaţie a fost să spun că a fost o călătorie anevoioasă, dar n-ar fi adevărat. A fost o călătorie pas cu pas, în care n-am cutezat să ridic privirea prea sus. M-am concentrat pe obiective apropiate, palpabile, realizabile. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut anul trecut că voi ajunge să parcurg distanţa de semimaraton în 1h:33 minute. Atunci aveam alte obiective, mult mai realiste. Anul trecut, în octombrie, alergam semimaratonul Bucureşti în 1h:48m:01s.
De altfel, dacă interesează pe cineva sfatul meu, nu recomand nimănui să-şi propună să bată recordul mondial :). Politica paşilor mărunţi e cea mai sănătoasă în sport, mai ales că ne dorim cu toţii (nu?) să fim sănătoşi pe un plan cât mai îndelungat.
Cum te-ai ţinut motivat?
Să ştii că nu-i uşor să fii motivat mereu. Au existat zile în care n-aş fi ieşit din casă nici dacă m-ai fi plătit. Şi totuşi am făcut-o. De multe ori îmi promiteam mie însumi că mă voi întoarce acasă, dacă după doi, trei kilometri de alergare mă voi mai simţi la fel de letargic. De şi mai multe ori a tras de mine prietenul şi partenerul meu de alergare, Vlad, căruia eu i-am insfulat microbul alergare, dar care este mult mai organizat şi perseverent ca mine. Îi mulţumesc, pe acastă cale.
Cred însă că cea mai mare motivaţie au fost concursurile la care am participat. Nu le-am numărat, au fost multe anul acesta, de triatlon, de alergare sau de mountain bike. Cele mai bune rezultate le-am obţinut la concursuri şi recomand oricui s-a apucat de sport să ia în calcul astfel de evenimente, pentru că te mobilizează, te ambiţionează şi îţi crează o stare de euforie şi de entuziasm cum nu găseşti în altă parte.
Există oameni care se mulţumesc să se ia la întrecere cu ei înşişi, care n-au nevoie de companie, care nu găsesc inspiraţie într-un cadru organizat. Eu am nevoie de aceste războaie, prin ele mi se confirmă sau nu forma sportivă. Când particip la un concurs sportiv mi se zbârleşte pielea pe mine când depăşesc pe cineva, prin puteri nebănuite.
Cum a arătat programul tău de antrenament? Ştiu că eşti şi tată a doi copii. Cum ai reuşit să jonglezi cu toată ecuaţia?
Mai bine mă întrebai cum a arătat programul meu de concursuri! 🙂 Ştiu pe cineva (soţia) care îşi ridica privirea către cer de fiecare dată când îmi propuneam încă un concurs. Timpul este o problemă cu care trebuie să ne confruntăm cu toţii, indiferent dacă facem sport sau nu. Pentru mine, ca să mă pot antrena, programul a fost, este şi va fi unul nocturn. Vara alerg întotdeauna după ora 23.00, iar iarna după 20.00 – 21.00. Am un ritual de la care nu mă abat niciodată: trebuie să-i spăl pe cei mici, să-i hrănesc şi să-i culc (aici mai intră şi cititul de poveşti). Pe urmă, când casa este cuprinsă de liniştea celor care se odihnesc, mă trezesc şi eu la viaţa (de sport). O fac eu, o face şi prietenul meu Vlad şi sunt sigur că mai există mulţi alţi părinţi care procedează la fel.
Mă antrenez de trei, patru ori pe săptămână, în medie cam o oră pe şedinţă (de alergat). Îmi pare rău că anul acesta nu m-am antrenat cu aceeaşi intensitate şi pentru bicicletă, dar mi-am promis că voi recupera în 2015. N-am reuşit să contorizez decât vreo 800 km pedalaţi în 2014, majoritatea făcuţi pe la concursuri.
Ce ai alege între o cursă de alergare, un triatlon şi o cursă de ciclism?
Le aleg pe toate! 🙂 Anul acesta am participat la toate aceste categorii de curse, cu aceeaşi plăcere, cu aceeaşi sete de victorie, cu aceeaşi motivaţie. Dacă aş avea de ales între aceste trei tipuri de concursuri, aş face-o numai dacă s-ar desfăşura în aceeaşi zi şi n-aş avea cum să particip la toate. Şi aş alege cursa de triatlon, pentru că le conţine pe toate, dar mai mult decât atât, pentru că este o cursă tactică, în care nu doar abilităţile fizice te ajută, ci şi strategia pe care o adopţi. Şi pentru că-i mai grea 🙂
Care crezi că este cel mai important lucru atunci când îţi setezi un obiectiv sportiv? Ca să îţi iasă, adică.
În primul rând, trebuie să-ţi propui obiective realizabile. Mă repet, politica paşilor mărunţi este cheia succesului, cel puţin în opinia mea. Trebuie să ai răbdare cu tine, cu corpul tău, iar schimbările vor veni, în cele din urmă. Nu în ultimul rând, trebuie să fii perseverent. Nu uita ce ţi-ai propus şi nu face schimbări radicale, doar pentru că în anumite momente ţi se pare prea greu sau pentru că eşti demoralizat(ă).
Când ai fost cel mai bucuros atunci când rezultatele muncii tale au început să se vadă?
La fiecare record personal am fost în al nouălea cer. Poate că nu mă simt la fel ca Dennis Kimetto, cel care a stabilit recent la Berlin noul record mondial pentru maraton (2:02:57), dar de fiecare dată când rup o barieră personală simt ceva similar. Şi, recunosc, mă încântă şi aprecierea celor din jurul meu.
Când te distrezi cel mai mult în sport?
Nu sunt sigur că înţeleg întrebarea ta, dar pot să spun că atunci când particip la un concurs sportiv apreciez foarte mult momentele de dinaintea cursei, când am ocazia să interacţionez cu ceilalţi participanţi. Mi-am făcut mulţi amici cu astfel de ocazii şi e plăcut să te împrieteneşti cu oameni care împart aceleaşi pasiuni ca şi tine.
Ce obiective ai pentru sezonul următor?
Nu mi-am fixat un obiectiv anume. Vreau să particip la cât mai multe concursuri, atât de alergare, cât şi de ciclism şi triatlon. Vreau să-mi îmbunătăţesc timpul de alergare pe distanţa de semimaraton – ideal ar fi să scot sub 1h:30.
Vreau, de asemenea, să particip la mai multe curse de alergare montană. Anul acesta, la prima cursă de acest tip, Maratonul Olteniei, am reuşit să obţin locul 3 la categoria mea de vârstă. Nu mă aşteptam la un asemenea rezultat, care a venit şi în urma faptului că se afla la prima ediţie şi lumea încă nu a auzit de el, dar am prins aripi. Dacă voi mai obţine şi alte podiumuri? E o idee pe care am s-o tot rumeg anul viitor.
Care este cea mai mare revelaţie a ta de când te-ai apucat de sport?
Revelaţia pe care oricine ar trebui s-o aibă atunci când practică sport este faptul că limitele fizice sau psihice, aşa cum le vezi, sunt mult mai îndepărtate decât crezi tu. Tu ar trebui să ştii la fel de bine ca şi mine acest lucru. Ai terminat un concurs de Ironman şi probabil că nici n-ai fi visat asta în urmă cu poate doi ani.
