Am (re)început să fac sport după o lungă perioadă în care munca și corporația mi-au asimilat tot timpul și toată energia. Impulsul către sport a venit în urma unui training de „Time Management”, în care persoana care ne ținea cursul era superpasionată de maratoane. Pe scurt, el incerca să ne explice că viața personală sau profesională este ca un maraton. Trebuie să te pregătești mult și să treci peste multe probleme ca să termini cu brio un maraton. Și avea mare dreptate. În anul de grație 2011, prin toamnă, m-am înscris la un cross și am repornit motoarele sportului. Până să intru la liceu făcusem 5 ani de caiac de performanță.
Îmi amintesc că la început totul părea infinit. Urcarea unui pod rutier cu bicicleta era o provocare. O tură de Herăstrău era interminabilă și se lăsa cu multe dureri în genunchi. Știam totusi că doar perseverența te poate trece de această etapă greoaie de început. Din fericire începutul este scurt dacă reușesti să treci de prima lună de antrenamente. Este o trecere către o viață minunată în care te redescoperi, simți plăcerea sportului, observi cum totul se transformă într-o joacă … și cui nu-i place să se joace ?
Prima mea competiție a fost culmea „Prima Evadare”, la care m-am înscris doar pentru că reușisem cu o săptămână înainte să pedalez vreo 90 km prin Bulgaria. Nu mi-am închipuit nicio secundă că este o mare diferență între o competiție cu bicicleta și o ieșire cu prietenii. Competiția „te prinde” și te pune la treabă fără să îți dai seama. Și nu prea mi-am dat seama cum treceau orele până când în ultimii kilometri am rămas fără mâncare și, bineînțeles m-a luat amețeala și a trebuit să trag pe dreapta. Aveam impresia că toți cei care trec pe lângă mine sunt niște „pui bine rumeniți”. După un mic somn am repornit în cursă și am terminat cu un timp de vreo 4 ore jumătate J.
Antrenamentele mele SUNT. Cel mai important este că fac antrenamente. Fiind sportiv amator, nu încerc să îmi impun niște standarde. Am trecut și prin etapa de antrenamente controlate și calculate dar mi-am dat seama că rezultatele nu sunt atât de spectaculoase și, în plus, crește și riscul de accidentare. Acum mă antrenez minim 5 zile pe săptămână și alternez alergarea cu înotul și bicicleta, în funcție de vreme sau timpul pe care îl am. Când este frumos afară ies la antrenamente pe bicicletă sau în parc la alergare.
Mă pregătesc pentru triatlon și încerc să mențin media la peste 1,5 ore pentru fiecare ședință de antrenament. Cea mai importantă evoluție la antrenament a fost când m-am decis să mut această activitate dimineața. O decizie foarte bună și plină de beneficii. Singurul minus este că trebuie de multe ori să te lupți cu dorința de nu te desprinde din căldura patului, mai ales iarna. Antrenamentele încep dimineata la 6:00 și durează maxim până la 8:00. Este interesant că la ora 9:00 ești antrenat, spălat, mâncat și plin de energie. Mult mai multă energie decât dacă m-aș fi trezit fix la 9:00. Era să uit că vara poți vedea răsăritul în fiecare zi alergând sau pedalând, este o experiență minunată.
Sportul meu preferat este triatlonul pentru că reunește cele trei activități pe care dacă știi să le faci, poți să faci orice altă activitate sportivă la nivel de amatori cu mare ușurință. Am ajuns să iubesc triatlonul pentru că mi-a adus aproape câțiva prieteni de calitate. Credeam că nu o să reușesc vreodată să termin aceste 3 probe diferite fără întrerupere. Nu este deloc greu. Este o senzație surprinzător de reconfortantă după ce înoți să te urci pe bicicletă și să simți cum vântul îți usucă instant apă din echipament. Am multe de învățat de la acest sport. Sunt de fapt 3 sporturi separate pentru care te antrenezi, fiecare cu echipamentele și secretelui lui. Niciodată nu te plictisești.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la Maraton 7500, la care am participat în echipă cu un prieten triatlonist. După 8 ore jumătate de urcat și coborât pe munți, ultimii câțiva kilometri i-am parcurs alături de altă echipă din Brașov, care ne-a prins din urmă. Deși eram într-o competiție ne-am apucat de vorbit și povestit. A fost o prietenie adhoc, care a destins la maxim finalul unei curse grele. Am trecut toți patru linia de sosire fără să simțim oboseala cursei.
Competiția mea preferată este triatlonul „No Stress – Olimp”. Îmi place să particip la ea dar și să o pregătesc în calitate de voluntar. Am ales un traseu foarte frumos pentru bicicletă. Este o porțiune pe faleză unde simți că zbori dacă faci abstracție de partea dreaptă a traseului. Apa mării este aproape întotdeauna prietenoasă și caldă. Și cel mai mult îmi place petrecerea de seară. Să-i vezi pe toți cum se bucură pentru că urcă pe podium sau pentru că au un prieten care a câștigat într-o ștafetă. Chiar și fără să vrei, te simți bine !
Cel mai mândru sunt atunci când văd că sfaturile în materie de sport, oferite prietenilor, își găsesc locul în viața lor. Este greu să convingi pe cineva să transpire pentru niște beneficii din viitor. De multe ori mi-aș dori să pot să alerg eu pentru ei doar ca să treacă de prima perioadă grea. E un sentiment plăcut și mă pot mândri atunci când cineva are încredere în opiniile mele.
Prietenii mei spun că exagerez. Acum s-au mai liniștit pentru că au început și ei să se miște. Era dubios la început, când nu aveai nici un prieten sportiv și trebuia să faci totul de unul singur. Acum am și prieteni care se antrenează. Prietenii sunt importanți în sport pentru că prin ei găsesti extraenergie și curaj.
Am aflat despre mine ca eram foarte leneș și dependent. Îmi dau seama acum că lenea te afectează cel mai mult dacă nu ești suficient de puternic să o înfrunți. Din lene mănânci prost, dormi prea mult, te informezi prea puțin. Mi-am dat seama că eram dependent de tot ce era ușor de obținut, dependent de petreceri și băutură, dependent de mâncare proasta din supermarket sau fastfood, dependent de nopți nedormite petrecute în fața televizorului. Pot spune că sportul chiar și la nivel de amatori te ridică la nivelul în care poți să optezi pentru tot ceea ce vrei să faci. Nu mai ești dependent de nimic. Totul este opțional.
Sportul mă face să mă simt tânăr. Mai am perioade în care nu fac sport și atunci simt cum mă mișc mai greu, am mult mai puțină energie sau amorțesc. Sportul este carburantul vieții bune. Nu mă mir că s-a introdus la unele maratoane categoria de vârstă 90+. Sunt oameni care și-au dozat atât de bine carburantul încât la 90 de ani pot să termine un maraton. Eu cred că asta spune multe.
Uneori, mi se întâmplă să mă simt atât de bine într-o competiție sau vreo escapadă montană încât mi-aș fi dorit să fiu un mare scriitor ca să pot descrie ceea ce simt. Presupun ca seamănă cu efectul unui drog. A încercat un prieten să-mi explice ce schimbări se întâmplă chimic în organism atunci când faci sport și mi-am dat seama că minunatul nostru corp încearcă să acopere durerea cu hormoni de fericire. Asta dacă ești cât de cât antrenat și înțelegi noțiunea de durere în sport.
Obiectivul meu în 2015 este să termin Transfier 70.3, care va avea prima ediție anul acesta. Este un concurs de triatlon care se va desfășura la Vidraru. O sa înot 1,9Km în lac apoi o să pedalez 90 Km până în vârful muntelui, aproape de Bâlea Lac, iar cei 20 km de alergare de la final se vor termina cu 390 de trepte de urcat până la statuia de fier numită Prometheu, de la baza lacului Vidraru. Se pare că va fi printre cele mai grele competiții de triatlon din lume.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că merită tot chinul din lume și de pe Marte să treci de etapa aia grea de la început, în care simți că totul este împotriva ta. Este doar o etapă, un examen care trebuie trecut pentru a beneficia apoi de multe experiențe extraordinare. Trebuie să facem sport fără să ne stresăm că nu avem cine știe ce rezultate. Perseverența antrenamentelor zilnice va aduce la un moment dat și un minim de performanță cu care să ne hrănim ca sportivi amatori. Spor!
