Terapii pentru sportivi. Și o promoție!
(c) depositphotos
Sunt câteva tratamente, teste şi terapii care ne fac viaţa mai uşoară în sport, mai ales când ne confruntăm cu o durere sau chiar cu un diagnostic stabilit, rezultat în urma efortului din sport sau nu.
Primul pas este vizita la medic sau la kinetoterapeut, după caz. Nu recurgeţi la automedicaţie sau la sfaturile unor prieteni care poate pare că au trecut prin acelaşi lucru. Fiecare caz este unic şi doar un consult de specialitate îţi poate da un diagnostic corect şi un tratament personalizat.
Clinica Eliade, un brand care a mai fost alături de sportivi, în încercări de atingere a unui record, prin tratamente de refacere şi de susţinere a efortului, oferă cititorilor Adrenallina un discount de 20% pentru 2 terapii: Testul de postură şi Terapia Scenar. (pentru programări sunați la : 0374 48 88 88 / 0748 01 11 11)
Tot ce trebuie să faceţi este atunci când sunați la clinică să faceţi programarea să spuneţi parola :D, care bănuiesc că ştiţi care e, nu trebuie s-o mai nominalizăm, daa? :)) (ok, pentru cine nu s-a prins, parola este ADRENALLINA).
Aveţi mai jos detalii despre cele două terapii, specialiştii clinicii vă stau la dispoziţie pentru detalii suplimentare.
Testul de postură
Testul de postură/posturologie este o analiză computerizată din care afli informaţii preţioase cu privire la activitatea ta motorie (de mişcare).
Adoptarea unei poziţii defectuoase a coloanei vertebrale sau a corpului afectează întreagă postură şi poate cauza dureri iar acest test, prin evaluarea şi diagnosticul posturologic, ajută la rezolvarea următoarelor patologii:
- picior plat sau cav, picior valg sau var, spina calcaneeana, fasceita plantară, boltă anterioară prăbuşită, genunchi valg sau var, genunchi flessum sau recurvatum, “strabism” convergent sau divergent al rotulei, asimetria centurilor scapulare şi pelvine, hiperlordoza sau cifoză coloanei, scolioză oricărui segment al coloanei, ocluzii dentare, dispoziţia asimetrică a ţesuturilor adipoase şi a ţesuturilor moi, circulaţie limfatică şi venoasă defectuoasă.
În funcţie de rezultatul acestui test, îţi vor fi recomandate talonete personalizate, pe care dacă le vei folosi, îţi vei normaliza disfuncţia sau funcţionalitatea redusă a anumitor părţi ale corpului şi te vei echilibra postural.
Pentru sportivii amatori sau profesionişti, talonetele asigura un înalt grad de amortizare şi o distribuţie optimă la sprijinirea pe sol, îmbunătăţind şi optimizând prestaţiile sportivului, prevenind traumele ligamentelor şi structurilor musculare şi osoase.
Terapia Scenar
Este o modalitate de tratament care îmbunătăţeşte semnificativ capacităţile de vindecare ale organismului în mod natural, spun specialiştii.
Procesele de vindecare sunt accelerate în medie cu 70%. La nivel celular sunt dinamizate procesele de detoxifiere şi de nutriţie celulară.
Iată pentru ce tip de afecţiuni este indicată această terapie, care este şi un foarte bun regulator al metabolismului:
– dureri cauzate de diverse etiologii, traumatisme, probleme articulare, nevralgii, migrene, arsuri, degerături, edeme, inflamaţii, perioade de recuperare, afecţiuni specifice medicinei sportive
– afecţiuni acute şi cronice la nivelul sistemului respirator, digestiv, muscular, osos, endocrin, sanguin, limfatic, cardiac şi circulator, disfuncţii la nivelul aparatului genital şi reproducător, afecţiuni ORL, ale pielii, dinţilor şi organelor interne;
Este o soluţie holistică a medicinei moderne, neinvazivă şi foloseşte un dispozitiv electronic cu ajutorul căruia se acţionează asupra unor puncte relevante de la nivelul pielii, pe baza unor protocoale de operare care ţin cont de traseele şi plexurile nervoase şi energetice. Transmite un semnal electromagnetic care este identic cu semnalul nervos şi are un efect analgezic puternic şi imediat datorat stimulării fibrelor nervoase.
Sistemul nervos este susţinut astfel să-şi găsească singur calea spre echilibrare.
Promoția este valabilă până pe data de 30 noiembrie.
Sănătate!
Ce să faci când ești demotivat din punct de vedere sportiv
(c) deposit photos
Știu cum e. Trec zilele, uneori trec și săptămânile și cheful de sport, scânteia aia care te străfulgera, parcă a dispărut. Ce e în neregulă?
Eu zic că nimic, este un semn că ceva :). Că ești obosit și corpul și mintea ta au nevoie de odihnă. Că ai nevoie de altceva în perioada asta. Că te preocupă alte lucruri. Că vrei o pauză. Că vrei relaxare – uneori, sportul încarcă agenda unei zile sau a unei săptămâni și poate preferi să zaci pe mult temuta canapea! :)) Este în regulă.
Nu suntem roboți și avem nevoie de un refresh sau de o ieșire din rutină, fie ea sportivă. Totuși, după ce te-ai relaxat, te-ai odihnit, ai ieșit la film și la pizza, ai zăcut pe canapea și te-au preocupat alte lucruri, cheful de sport tot nu pare să vină înapoi? 🙂 Știu eu câteva “incantații“ să-l chemi înapoi, nu de alta dar I’ve been there :).
- Încearcă o activitate sportivă pe care nu o practici de obicei, pe care nu ai practicat-o poate niciodată sau care nu intră în rutina ta de antrenamente. Squash? Tenis de masă? Înot? Zumba? Yoga? O partidă de fotbal/handbal/baschet cu prietenii… Nu ai nicio presiune, vrei doar să te simți bine și să descoperi noul sport. În scurt timp ai să te întorci la run/swim/bike, dacă ești triatlonist 😀. Garantez că-ți revine libidoul pentru sport :)).
- Ia-ți o vacanță! :)) După ce te-ai relaxat cu toate cele și totuși nu îți vine să te reîntorci la programul de antrenamente, înseamnă că trebuie să schimbi peisajul. Înseamnă că trebuie să te deconectezi și să te redescoperi în alt context. (cred că încep să vorbesc precum specialiștii în redescoperire emoționalo-interioară :D. În acest caz trebuie să-mi iau EU o vacanță!!! )
- Uită-te la filme cu sportivi celebri, citește biografii ale sportivilor. Pare stupid poate, dar eu dacă nu citeam O viață fără limite, scrisă de triatlonista care a făcut istorie în triatlonul Ironman, Chrissie Wellington, nu cred că aș fi ajuns să fac cursa.
- Mergi la psiholog :))). Nu e nimic în neregulă cu tine, dar dacă ne prezentăm la psiholog atunci când avem o problemă emoțională, de ce lipsa de dorință pentru sport și antrenament, care ne-a guvernat până acum, nu ar avea nevoie măcar de o discuție cu un specialist? 🙂
Acum serios vorbind, starea asta chiar afecteaza la nivel psihic un sportiv, fie el amator sau profesionist, și poate că la mijloc este ceva, de ordin emoțional (fuck, iar am ajuns aici! :))) ), și de ce să nu descoperi ce e, într-o discuție prietenoasă cu un psiholog? Ai să îl plătești, așa că te asigur că nu o să moară de râs când îi spui despre ce e vorba, așa cum ar face-o probabil prietenii tăi :)).
- Încearcă să îți creionezi un mini target și un mini plan, dar ceva mini, cum spuneam :), să nu te sperie. Gândește-te la chestii pe care mereu le-ai lăsat la urmă sau poate le-ai neglijat, precum: să îți întărești fesierii :D, să îți crești flexibilitatea articulară. Și documentează-te cu privire la ce e nevoie să faci, la ce clase să participi, ce exerciții să faci acasă…
- Analizează ce s-a schimbat în viața ta în ultimul timp, s-ar putea să găsești niște răspunsuri. Ieși mai des la bere cu prietenii? Bei mai multă bere decât de obicei? A început să îți placă berea? :)) Ok, cred că ai prins ideea. Prea mult alcool îți ia tot cheful de sport. La fel și dacă ai început să mănânci mai mult sau mai gras decât până acum.
- Scrie un jurnal al emoțiilor care…. :))) Glumă. 😀 Încă nu m-am transformat în terapeut de dezvoltare emoționalo-personală, slavă Domnului.
8. Ia-ți un câine! :))) O să fii obligat să te trezești dimineața, să ieși cu el afară, la fel și seara, așa că o să poți să strecori măcar un jogging ceva :))).
Baftă cu toate și sper să te reîntorci curând la sport. Ai numai de câștigat dacă o faci. 🙂
Accidentările în alergare. Opinia specialistului (II)
Citiți aici partea I a materialului: https://adrenallina.ro/accidentarile-alergare-opinia-specialistului/
Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Când credeţi că ar trebui să se prezinte un sportiv amator la o diagnosticare generală? În momentul apariţiei unui discomfort/dureri sau înainte de asta?
Medic Andrei Bogdan: Nu cred că este nevoie de o diagnosticare genereala, ci mai degrabă de una centrată pe problema existentă. În sine este bine că în momentul în care apare o problemă, sportivul să meargă la medic pentru un diagnostic rapid şi corect şi un tratament complet.
Orice accidentare înseamnă durere şi scăderea capacităţii la efort, şi aici vorbim despre accidentări uşoare, sau în cazul unor accidentări grave sportivul poate avea o limitare semnificativă a mobilităţii, asociată cu dureri mari.
Una dintre cele mai inovative metode de tratament este şi infiltraţia cu celule STEM, un tratament non-chirurgical, folosit şi în ortopedie şi în medicină sportivă. Puteţi să ne spuneţi câteva lucruri despre acest tip de terapie? În ce afecţiuni cauzate de alergare se poate folosi?
Infiltraţiile cu celule STEM reprezintă un tratament non-chirurgical de vindecare, folosit în foarte multe domenii, inclusiv în ortopedie şi în medicină sportivă.
Practic MSCs (celule STEM mezenchimale) sunt injectate în regiunea afectată pentru a stimula şi a spori procesul de vindecare. MSCs se obţin din sângele propriu al pacientului, modificat prin centrifugare, cu scopul de a produce mega doze de „ingrediente” necesare procesului de vindecare, stocate în măduva osoasă. Infiltraţia cu celule STEM acţionează conform sistemului natural de vindecare al organismului.
Avantajul este dat de concentraţia foarte mare de MSCs, care odată injectate, iniţiază şi amplifică procesul de vindecare.
Celulele STEM, cel puţin în momentul de faţă în ţară noastră, sunt un concept legate de făt, de recoltarea imediat după naştere din cordonul ombilical. Ideea este foarte adevărată, dar acum vorbim despre un nou concept, adică recoltarea celulelor STEM de la adult. Recoltarea se poate efectua din creasta iliacă, practic din osul bazinului. Recoltarea se poate efectua şi din zona proximală a tibiei.
Ce presupune procedura?
Procedura medicală este simplă, şi presupune internare de 24 de ore în spital. Este necesară anestezia intravenoasă, pentru confortul pacientului.
Medicul foloseşte o seringă specială, cu ajutorul căreia recoltează sânge din osul bazinului sau tibiei. Ulterior sângele recoltat este centrifugat, proces prin care sunt înlăturate plasma şi celulele roşii.
În urma centrifugării, soluţia este injectată în zona dorită: articulaţii, oase, muşchi, tendoane, ligamente. Astfel, ţesutul lezat este invadat cu milioane de celule regenerative şi factori de creştere, accelerându-se procesul natural de vindecare.
Care sunt indicaţiile tratamentului cu celule STEM? În ce tip de afecţiuni poate acţiona acest tratament?
Conform studiilor actuale, leziunile părţilor moi şi leziunile de cartilaj sunt receptive la tratamentul cu celule STEM. Aceste afecţiuni sunt tendinitele (epicondilită, tendinită plantară, achileana, rotuliană, etc), tendinoză, rupturile de tendon, leziuni degenerative tendinoase.
Tendinopatia cronică se caracterizează printr-o inflamaţie care a apărut în urmă cu mai binr de 3 luni, la nivelul oricărui tendon.
Tendinopatia cronică este complet diferită de cea acută, care în sine reprezintă doar o inflamaţie a tendoanelor. Tendinopatia cronică reprezintă o modificare a structurii tendonului unde a debutat, acesta din urmă pierzându-şi structura normală. Tratamentul este complex, de lungă durata şi necesită încrederea pacietului în medic, şi multă răbdare şi dedicaţie din partea medicului.
Apoi rupturile musculare.
Rupturile musculare apar spontan, din cauza unei contracţii musculare puternice sau a unei lovituri directe în zona musculară, mai ales când direcţia de acţiune este tangenţială cu muşchiul.
Alţi factori care pot favoriza producerea leziunilor musculare sunt eforturile bruşte şi violente, fără o încălzire prealabilă, în condiţiile unui climat rece şi umed.
În general perioada de vindecare pentru ruptură musculară parţială este de 3 până la 6 săptămâni iar în cazul rupturii musculare totale – aproximativ 3 luni.
Tratamentul cu celume STEM funcţionează şi în cazul leziunilor de cartilaj (artroză).
Artroza este o boală cronică degenerativă a articulaţiilor, bazată pe o degenerare a cartilajului articular, cu o modificare ulterioară a suprafeţelor articulare osoase, dar şi dezvoltarea de osteofite marginale, deformare a articulatiei, precum şi dezvoltarea sinovitei cronice.
În final artroza este o boală invalidantă, care determina un consum imens psihic, fizic şi financiar din partea pacientului, fără a putea realmente să îi influenţeze evoluţia progresivă.
Cea mai bună metodă de tratament este prevenţia sau tratamentul cu celule STEM, în faza incipientă sau moderată. Terapia şi-a dovedit eficacitatea şi în faza avansată a bolii, dar cu anumite limite.
Această terapie are indicaţie şi postoperator în: sutură de menisc, ligamentoplastie, suturi/reinserţii tendinoase (coafa muşchilor rotatori, Bankard, tendon achilean, tendon rotulian, cvadrigeminal, etc).
În ultimele trei decenii, evoluţia ortopediei miniinvazive a fost una remarcabilă, prin apariţia a numeroase tehnici chirurgicale, implanturi, tehnologii, metode de recuperare foarte rapide, astfel încât majoritatea leziunilor sportive pot fi tratate cu succes, asigurând reîntoarcerea pacienţilor la sport.
Totuşi încă există multe incoveniente legate de aşteptările sportivilor ca perioada de recuperare, performanţe sportive şi riscuri de recidive. Trebuie să realizăm că orice intervenţie chirurgicală este doar precursorul vindecării proprii a organismului, şi reprezintă doar o metodă de iniţiere a vindecării sau o metodă adjuvantă. Vindecarea este realizată tot de către organismul propriu al pacientului.
Ce rol are terapia prin aplicarea benzilor kinesiologice?
Terapia prin aplicarea benzilor kinesiologice constă în aplicarea unor bandaje elastice în zone cheie ale organismului, la nivelul leziunilor musculare, articulare şi/sau ligamentare. Stimulează în mod direct sistemele circulator periferic şi limfatic, iar indirect, sistemele muscular şi neurologic.
Terapia cu benzi kinesiologice se adresează atât sportivilor de performanţă, cât şi persoanelor care se confruntă cu diverse dureri sau senzaţii de discomfort la nivel muscular, ligamentar sau articular, apărute de obicei din cauza unor posturi incorecte sau unor accidentări uşoare.
Benzile elastice sunt selectate şi aplicate la nivelul afecţiunii. Au consistentă elastică (până la 150-160%) şi sunt respirabile şi rezistente la apă, astfel încât zonele pe care se aplică nu vor fi sufocate, iar benzile nu se vor degrada până la termenul aplicării unora noi. Acestea pot fi aplicate între 3 şi 5 zile, timp în care bandajul va acţiona în parametri maximi de eficientă.
Kinesio Taping este o terapie cu efecte rapide, fiind astfel folosită de mulţi sportivi de performanţă, precum Serena Williams, Michael Phelps sau David Beckham. De asemenea, este un tratament confortabil şi îi oferă pacientului deplină libertate de mişcare – bandajele nu împiedică fluiditatea mişcării naturale a corpului.
Un alt avantaj al terapiei kinesio îl reprezintă complementaritatea cu alte tratamente, această potenţând efectele terapiilor manuale şi a altor terapii alternative precum hidroterapia sau crioterapia.
Care sunt principalele beneficii?
Prin aplicarea de benzi kinesio se vor optimiza funcţiile musculare, articulare, nervoase şi limfatice. De asemenea, principalele beneficii sunt: scăderea inflamaţiei şi a durerii, creşterea stabilităţii articulare, eliminarea crampelor musculare, stimularea circulaţiei, favorizarea drenajului limfatic, amelionarea posturilor incorecte, favorizarea procesului de cicatrizare, scurtarea timpului de vindecarea al afecţiunilor musculare (hematoame, contuzii).
Ce sfaturi aţi oferi unui alergător amator începător? Dar unui alergător care are deja experienţă?
Îi sfătuiesc să aibă grijă cum îşi dozează efortul, să facă practic acest sport cu cap pentru a evita accidentările. Să aibă grijă să îşi adapteze încălţămintea la suprafaţă de alergare şi la corpul lor.
Ce părere aveţi de fenomenul ultra running în rândul amatorilor? De ce ar trebui să ţină cont un ultrarunner pentru a nu ajunge la o accidentare?
Cred că cei care practică aceste ultramaratoane nu mai sunt amatori pentru că în afară de faptul că aleargă la concurs, se şi antrenează foarte mult. Putem spune că în această situaţie în timp apare uzură la nivelul articulaţiilor, şi aceşti alergători sunt obligaţi să facă recuperare pentru articulaţii şi terapii regenerative pentru a-şi menţine un nivel competiţional optim dar şi sănătatea la nivelul articulaţiilor.
Belinda Liu: În cursă scot cel mai bun timp, atunci sunt cea mai puternică şi cea mai focusată
(c) arhiva personala
Am început să fac sport
Nu am fost nici pe departe dintre cei care au făcut sport din copilărie. Am avut doar norocul să-l cunosc pe actualul meu soţ când abia împlinisem 18 ani.
El făcea escaladă şi alpinism de câţiva ani, participa la maratoane, făcuse în copilărie baschet şi tenis de performanţă, mergea în fiecare weekend pe munte. Eu nu făceam nimic, haha.
Şi uite aşa m-am dus o dată cu el la căţărat, altă dată l-am aşteptat la linia de sosire a maratonului din Milano iar aşteptatul ăla preţ de multe ore, plus faptul că sunt o persoană competitivă, m-a ambiţionat să mă apuc şi eu. Pe principiul “da’ ce, eu nu pot?”. Şi am putut.
(c) Mircea Struteanu
Îmi amintesc că la început îl boscorodeam pe al meu soţ ba pe munte, ba la stâncă şi făceam o tură de Herăstrău într-o oră şi jumătate. Multe opriri şi mai multe boscorodeli. Am avut noroc că e o persoană răbdătoare şi m-a încurajat de fiecare dată. Şi uite aşa s-a născut dragostea mea pentru alergare dar mai ales pentru boulder (o ramură a escaladei).
Prima mea competiţie
Nu ştiu dacă voi ţine minte prima competiţie pentru că a fost prima sau pentru că m-am aruncat aşa devreme la o astfel de competiţie dar în noiembrie 2011 m-am apucat de alergat iar în martie anul următor eram la semimaratonul din Berlin.
Am trecut linia de start nemâncată, nepregătită psihic, uşor neantrenată şi… făcând pe mine haha (disclaimer: era o coadă kilometrică la toalete şi oricum mi-a trecut senzaţia după al 4-lea kilometru, deci nu, nu am făcut pe mine).
Până la kilometrul 18 a fost cât de cât ok insă cei 3 km rămaşi mi-au luat la fel de mult ca primii 18. Mă dureau gambele teribil, fiecare pas era un cuţit în ele. După 3 ore am trecut şi eu linia de sosire şi sunt super mândră şi acum de mine pentru că nu am abandonat.
Antrenamentele mele
Ehee. De la acel semimaraton din 2012 multe lucruri s-au schimbat.
În primul rând după o perioada lungă de maternitate mi-am pus întrebarea la începutul acestui an ce mă face cu adevărat fericită?. Răspunsul, fără ezitare a fost sportul. Aşa că mi-am luat certificarea de instructor de fitness şi odată cu ea, antrenamentele mele au trecut la un alt nivel.
Mă antrenez cu cap, fac cardio şi forţă, am grijă să existe un echilibru între antrenamente, odihnă şi alimentaţie şi îmi ascult corpul. Îmi fac un plan de antrenamente în funcţie de mulţi factori, precum perioada pre/post sau competiţională, anotimp şi scop. Îmi setez targeturi. Uneori nu e uşor pentru că trebuie să împac şi antrenamentele de alergat/fitness cu cele de căţărat şi să mai am şi zile de odihnă. Dar întotdeauna există o agendă şi un plan bine pus la punct.
Sportul meu preferat
Dragostea mea pentru sport s-a împărţit în două: boulderingul şi alergarea. Primul este un sport de explozie, forţă, al doilea de anduranţă.
Boulderingul îmi place pentru că fiecare traseu e o provocare.
(c) arhiva personala
Eşti tu şi panoul sau bolovanul din faţa ta. Trebuie să gândeşti un plan. Uneori îţi iese, alteori trebuie să-i dai multe încercări, uneori nu-ţi iese deloc.
De cele mai multe ori îmi arată că pot fi incredibil de puternică în ciuda staturii şi a conformaţiei mele mignone. Alergatul îmi limpezeşte mintea. Îmi place să alerg în aer liber. Este terapia şi deconectarea mea de la haosul de zi cu zi.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă
Cred că mai bine zis cele mai pregnante amintiri din orice cursă sunt momentele alea în care te întrebi cine m-a pus?!.
Totuşi, o amintire mai bună este triatlonul “Fără Asfalt” din Vama Veche, anul 2014. Născusem în luna martie, m-am încumetat şi am împachetat bebele, căţelul şi soţul şi am pornit spre concurs. Nu aveam nici bonă şi nici vreun plan de bătaie deci nu eram foarte sigură dacă voi participa.
Norocul meu a fost că o prietenă, săraca era accidentată şi a stat pe tuşă cu fetiţa mea în braţe. Nu eram nici pe departe în cea mai bună formă a mea dar am alergat de am mâncat pământul ca să ajung mai repede la bebe să-l alăptez. Eram sigură că voi găsi un bebeluş înfometat şi urlător la linia de sosire. Am ajuns terminată şi să ştiţi că bebelușa dormea dusă.
(c) arhiva personala
Competiţia mea preferată
Nu pot spune că am o competiţie preferată. Fiecare are farmecul ei. Înainte de fiecare sunt un pic de emoţionată şi pentru fiecare în parte mă pregătesc specific. Îmi plac competiţiile prin prisma faptului că fiind o persoană atât de competitivă dau ce-i mai bun din mine acolo. Atunci scot cel mai bun timp, atunci sunt cea mai puternică şi cea mai focusată. A, da şi îmi plac pozele de la final :))). Si check-in-ul.
Cea mai mândră sunt de faptul că am ales acest drum şi că pot fi cel mai bun exemplu pentru cele două fetiţe ale mele. Deja cea mare (3 ani) le spune tuturor că ea, când o să fie mare vrea să facă sport ca mami :).
Prietenii mei sunt primii care au beneficiat de calitatea mea de intructor. I-am luat la antrenamente şi le-am dat sfaturi nutriţionale. Cred că în curând o să fugă toţi de mine (glumesc).
(c) arhiva personala
Am aflat despre mine
Făcând sport am aflat despre mine că sunt o femeie puternică, și care poate face orice îşi propune.
Sportul mă face să mă simt mai sigură pe mine, m-a transformat într-o persoană disciplinată, îmi testează limitele şi cel mai important, mă face un om mai bun.
Uneori, mi se întâmplă ca de la prea multe antrenamente să-mi scadă complet libido-ul aşa că mă trezesc că în loc să mă gândesc la sex (aşa cum fac de cele mai multe ori), să mă gândesc la pizza şi croissante cu muulta ciocolată (va rog nu va încruntaţi la glumele mele!). Noroc că m-am înscris şi la cursul de nutriţie.
Obiectivul meu în 2018
Vreau să particip la cât mai multe concursuri de boulder şi poate, poate un maraton? 😀 Şi cu siguranţă cât mai multă escaladă la stâncă.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea
Aş spune să nu te dai bătut în momentele în care, nu ştiu, ţi-e cel mai greu, planetele nu se aliniază, vremea nu ţine cu tine, oamenii te descurajează, timpul ţi-e limitat sau pur şi simplu e o zi proastă. Trecând peste acestea vei avea satisfacţia înzecită că nu te-ai dat bătut. A, da, şi cel mai important ar fi să nu ne pierdem simţul umorului. Văd foarte des prea mulţi sportivi amatori sau nu care se iau prea în serios.
Muzeul Astra din Sibiu – o călătorie în trecut
Când ce se întâmplă în țara asta te dezamăgește, dă o fugă la Sibiu la Muzeul Astra. Când realizezi că locul ăsta chiar există în România, că este incredibil de bine gândit ca structură, amenajare, întreținere, și când afli că minunăția asta se întinde pe 96 de hectare de pădure și este cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, parcă îți mai revii.
Termenul muzeu nici nu știu dacă funcționează singur pentru a traduce ce e acolo, pentru că nu este doar o înșiruire de exponate cu etichetă, sunt reînviate, cu o acuratețe nebună, epoci întregi din trecutul satului românesc, cu tradițiile, ocupațiile țăranului român de odinioară, inovațiile lui, și tot ceea ce moare încet încet acum, în fiecare zi, din puținul care a mai rămas.
Ateliere meșteșugărești, locuințe tradiționale, instalații pre-industriale, lucrări de artă populară, sistem complex de morărit, mori de vânt dobrogene și construcțiile pescarilor din Delta Dunării, poduri plutitoare, case tradiționale din toate zonele României, interioare reconstituite fidel, curți generoase și înverzite, în care parcă și vezi ieșind mămăici cu batice pe cap, în miezul lucrului pe lângă casă.
Am copilărit la țară și pentru toți cei care au făcut-o va fi mai mult decât o vizită la muzeu. Va fi o experiență emoțională.
Am ajuns la Muzeul Astra grație Asociației Travel Focus, ce urmărește să promoveze turismul și tradițiile românești, și le mulțumesc că așa am descoperit ce înseamnă Muzeul Astra.
Am ajuns acolo la final de septembrie, la vreme de sărbătoare: evenimente festive prilejuite de Zilele Europene ale Patrimoniului, parte integrantă a proiectului Ziua Patrimoniului European. Tradiții diferite, valori comune.
Astfel, au fost inaugurate și deschise spre vizitare 3 noi case săsești din zonele Cisnădioara, Șeica Mică și Hamba. Aceste case au aparținut unor oameni care au decis să le doneze muzeului, așa că trebuie să știți că au fost efectiv transportate, în bucăți, și reconstruite fidel, pe teritoriul muzeului!
Au fost prezenți la lansare foștii proprietari, și au stat la povești cu vizitatorii, au fost organizate demonstrații culinare cu preparate săsești și românești, au fost ateliere meșteșugăresti de tâmplarie, de pictat mobilier si de împletit paie, susținute de mesteri populari, au cântat ansambluri folclorice săsești de muzică și dans. O nebunie.
A doua zi am luat parte la vernisajul Gospodăriei de agricultor din Almaș, județul Arad, așezare reprezentativă pentru ținutul Zarandului, o casă luată ca atare din Zarand și adusă aici, cu arhitectura casei, anexele gospodărești și chiar cu proprietarii casei și o parte din comunitatea locului, împreună cu primarul Almașului și preotul! Ireal :).
În contextul vernisajului, Ansamblul folcloric „Nunta almășană” și Fanfara Parohiei Ortodoxe din Almaș au reconstituit tradițiile de nuntă străvechi, care funcționează la ei și astăzi, prin cântecele moștenite din bătrâni și interpretate în momentele de bucurie ale familiilor și ale comunității, prin portul popular deosebit.
Să vă mai spun ce a fost la Târgul de țară susținut de producători hunedoreni? 😀
O să vă spun totuși: dulcețuri și siropuri (Casa Maria), produse apicole (Gabriela Smuczer), produse din carne – inclusiv cârnatul de săcărâmb, produs tradițional atestat (Casa Țurcanu), plăcinte pădurenești – Poienița Voinii (Munteanu Aurelia).
Da, recunosc: am mâncat tocană cu mămăligă, specifică județului Hunedoara și de țuică nu mai recunosc nimic :D.
Dacă și tu, ca și mine, ai aflat abia acum despre locul ăsta magic, nu pregeta și du-te acolo. Va fi un weekend pe cinste.
Accidentările în alergare. Opinia specialistului (I)
(c) depositphotos
Un subiect care ne interesează pe toți cei care practicăm sport, fie că suntem la început în ale alergării sau nu: accidentările.
Am discutat cu medicul primar ortoped Andrei Bogdan despre asta, am întrebat despre afecțiunile care pot apărea și cum pot fi ele prevenite sau tratate.
Medicul Andrei Bogdan, ce are și supraspecializare în traumatologia sportivă, poate fi găsit la clinica de kinetoterapie și recuperare Centrokinetic.
Iată prima parte a interviului cu domnia sa pe acest subiect delicat:
Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Care sunt, din experiența dumneavoastră, cele mai frecvente accidentări care apar în urma practicării alergării?
Medic Andrei Bogdan: În primul aş putea remarca faptul că nu de puţine ori oamenii au tentaţia să exagereze cu efortul pe care îl depun într-un sport, şi aici vorbim de sportivii amatori sau mai bine zis începători.
În acest context, ei sunt dispuşi la multe accidentări, cele mai uşoare fiind febra musculară şi entorsele, iar cele mai grave rupturile musculare sau tendinoase.
Uneori o astfel de accidentare venită într-un moment de maxim entuziast poate duce prematur la renunţarea de a mai practica vreun sport. Nu de puţine ori apare şi fasceita plantară, o inflamaţie la nivelul tălpii, destul de păcătoasă, de aceea este foarte important ca atunci când alergăm să ne pregătim cu o încălţăminte adecvată piciorului şi terenului pe care alergăm.
La alergătorii semiprofesionişti şi profesionişti, entorsa de gleznă este cea mai frecventă, şi tendinopatia tractului iliotibial. Entorsa de glezna este o afecţiune foarte cunoscută în care ligamentele de la nivelul gleznei sunt afectate, întinse sau rupte, iar tendinopatia tractului iliotibial apare la genunchi.
Cum pot fi tratate?
În primul rând trebuie diagnosticate corect, şi pentru asta este obligatorie prezenţa la medic. În caz contrar sportivii riscă să aibă dureri luni de zile după o astfel de accidentare, aparent minoră.
După vizita la medic urmează o investigaţie mai amănunţită: ecografie sau RMN şi astfel se stabileşte cu exactitate diagnosticul.
Tratamentele sunt multiple, dar nu discutăm decât în mod excepţional de tratamente chirurgicale.
De cele mai multe ori tratamentele sunt în sfera recuperării medicale, infiltraţii, orteze. Totuşi putem concluziona că aceste accidentări minore necesită întreruperea activităţii sportive pentru minimum 2 săptămâni, si putem discuta şi de luni de zile.
Cum pot fi prevenite?
Prevenţia cea mai bună se face prin antrenamente de prevenţie, implementate la ora actuală în clinicile din lume, dar şi în România. Sunt antrenamente de kinetoterapie cu exerciţii specifice pentru tonifierea anumitor grupe musculare sau ligamente, specifice fiecărui sport în parte.
Tot la capitolul prevenţie, pentru alergare, sunt foarte importanţi pantofii de alergare pe care sportivii îi folosesc. Calapodul sau talpa trebuie să fie în conformitate cu structura piciorului iar pentru asta există teste specifice, plantograme şi tălpici personalizate care pot da un confort sporit.
De ce este nevoie din partea sportivului/alergătorului care urmează un tratament de recuperare pe termen lung pentru a ajunge la un rezultat?
Probabil, ca o glumă, de un kinetoterapeut bun. Sportivul trebuie să aibă răbdare să urmeze tratamentul până la capăt, să aibă răbdare să se reintegreze corect și progresiv în sportul pe care îl practică, pentru că recidivele sunt precvente şi mult mai grave decât accidentările primare.
Contează foarte mult cu cine lucrează, cum este recuperat, şi dacă există o comunicare foarte bună între sportiv şi echipa de recuperare.
Credeţi că există suficientă educaţie în rândul sportivilor amatori în ceea ce priveşte modul corect de alergare și evitarea accidentărilor?
Nu ştiu dacă este suficientă, dar este absolut necesară.
La fotbal, FIFA a implementat un sistem remarcabil de prevenţie a accidentărilor, ce constă în informare, educaţie, programe de prevenţie, iar rezultatele au fost remarcabile.
S-a demonstrat că şi financiar este mult mai ieftin să prevenim decât să tratăm. Impacul emoţional să faci un antrenament de prevenţie este mult mai mic decât o şedinţa de recuperare după o accidentare.
Eu sfătuiesc toţi alergătorii care sunt pasionaţi de acest sport, şi care ajung în sfera semiprofesionistă, să îşi rezerve un antrenament de prevenţie o dată pe săptămână într-o clinică de recuperare.
Când vorbesc de semiprofesionist îmi este greu să dau cifre dar probabil că orice om care aleargă peste 20 de kilometri săptămână este încadrabil în această categorie.
Carmen Brumă: “Sportul mă face să mă simt puternică şi în control”
Carmen Brumă (c) arhiva personală
Am început să fac sport serios şi constant acum aproximativ 20 de ani după ce în adolescenţă am avut o problemă cu greutatea în exces – aveam cu 35 de kilograme mai mult decât acum.
După ce am slăbit, m-am apucat intensiv de sală, şi de atunci mişcarea face parte din rutina mea. Am povestit toată experienţa eliminării kilogramelor în plus şi a transformării mele corporale în cărţile pe care le-am lansat până acum. (n.r. Slim – Cum am slăbit 30 de kilograme şi nu le-am mai pus înapoi, 3 S Sănătoasă, Suplă, Sătulă, Jurnal de gravidă – Cum să-ţi controlezi greutatea şi să ai un copil sănătos.)
O lungă perioada am făcut doar jogging iar după ce am născut m-am apucat de alergare – în noiembrie 2014.
Îmi amintesc că la început alergam 10 km în 65 de minute.
Prima mea competiţie a fost Crosul Pădurii în 2015, unde am reuşit pe o ploaie infernală să scot un timp foarte bun pe 10 km şi să obţin locul 1 la categoria mea de vârstă. Nu mi-a venit să cred când m-au anunţat organizatorii, credeam că e o glumă.
Antrenamentele mele sunt gândite de mine, în urma experienţei pe care am acumulat-o, a colaborării cu un antrenor profesionist, a documentării personale şi a sfaturilor pe care am norocul să le primesc de la mulţi alergători experimentaţi.
Mă mândresc cu faptul că am făcut câteva antrenamente cu Constantina Diţă, singură noastră campioană olimpică la maraton, de la care am aflat tot felul de poveşti şi sfaturi din impresionanta ei carieră sportivă.
La antrenamente împreună cu Constantina Diță (c) arhiva personala
Sportul meu preferat este atletismul
pentru că mi se pare spectaculos şi necesită o forţă psihică cel puţin egală cu cea fizică.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursa este kilometrul 30 de la maraton ?. Mă durea şi rădăcina firului de păr iar pacerul de 4 ore a leşinat în faţa mea.
Îmi era frică să nu mi se întâmple acelaşi lucru, abandonul mi se părea inacceptabil. Am reuşit să termin primul meu maraton în 4h şi 13 minute.
(c) arhiva personala
Competiţia mea preferată este Bucharest Internaţional 10 k, organizată de Constantina Diţă, pentru care am avut onoarea să fiu anul trecut ambasador şi unde am reuşit un personal best şi locul 1 la categorie ?
Cea mai mândră sunt de copilul meu.
Prietenii mei spun că am înnebunit cu alergarea asta… ??
Am aflat despre mine că atunci când corpul meu urlă că nu mai poate de fapt mai poate puţin iar mintea mea e capabilă să anihileze durerea fizică.
Sportul mă face să mă simt puternică şi în control.
Uneori, mi se întâmplă să mă simt obosită iar o oră de alergare să mă „odihnească” mai mult decât una de somn.
Obiectivul meu în 2018 este un personal best pe semimaraton şi un pb pe 10 km.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că alergarea/sportul reprezintă pentru mine o terapie, un refugiu care mă ajută să fac faţă problemelor zilnice şi o metodă foarte bună de autocunoaştere şi dezvoltare personală.
Dacă reuşeşti să treci de percepţia şi prejudecata că sportul „te chinuieşte” sau „te oboseşte”, vei descoperi adevărată frumuseţe a alergării. Succes!
Ionuț Petcu: “Prin alergare pot dona energia mea şi celui de lângă mine”
Ionut Petcu, Ciucas X3
Am început să fac sport în principal pentru că având un loc de muncă sedentar am început să adun kilograme, undeva aproape de sută. Resimţeam dureri de spate, de picioare, mai mereu mă simţeam obosit şi înfulecam ronţăieli nesănătoase. Odată cu obiceiul ăsta erau frustrante şi comentariile pe care le primesc de la cei din jur toţi cei care “investesc“ în “ghiozdan“ nesănătos şi asta te afectează.
Îmi amintesc că la început, deşi mai alergasem câte un cros timid, o dată, de două ori pe an de regulă, cu ocazia zilei Olimpice, totuși eram la stadiul de a vrea mai mult dar nu de a face.
Chiar şi la prima ediţie a Maratonului Nisipului …deşi mi-am dorit să alerg competiţional, m-am înscris la Cursa Populară de 5 km, fără presiunea unui timp la finish sau a clasamentelor.
Prima mea competiție a fost în 2015, în martie, la 10 km individual, la a doua ediţie a cursei de alergare Maratonul Nisipului. A fost prima dată când am alergat mai mult de opt kilometri și prima dată când am primit o medalie de finisher. Adrenalina din timpul cursei şi faptul că eram în contratimp m-au ambiţionat să alerg din nou competiţional şi data următoare când a avut loc cursa.
Antrenamentele mele
În principiu nu consider niciodată alergarea un antrenament, ies la alergare pur şi simplu. Pe acelaşi principiu organizez în fiecare vineri, seara de la 19,00 pe faleza reabilitată din staţiunea Mamaia, o alergare relaxantă intitulată Mamaia Friday Sunset Run pe câteva trasee accesibile. Câteodată suntem zeci, alteori ne numeri pe degete, dar suntem prezenţi de fiecare dată, chiar şi la minus multe grade. 🙂
Pe mine alergarea de vineri seara mă motivează să ies, nu pot lipsi. Dacă eu ca organizator nu ies, ce aşteptări să mai am de la ceilalţi…
În ultimele luni am cel putin două, trei semimaratoane competiţionale sau maratoane pe diferite suprafeţe de teren.
Cum mă pregătesc pentru asta? Cu alergări long run pe nisip, preferabil dimineaţa la răsărit. Alergarea pe nisip e foarte bună, protejează articulaţiile.
E adevărat că fără consecvenţă nu poţi obţine rezultate. Ca să te ții de un program de alergare e important să fii de asemenea şi parte dintr-un grup. Apartenenţa mea la Asociaţia Sportivă Sanasport, încă din 2013, a fost acel impuls de a participa la antrenamentele săptămânale duminică de duminică pe nisip, dimineaţa, la malul mării.
Sportul meu preferat este alergarea pentru că am ocazia să mă reîncarc după o zi epuizantă cu fiecare pas, pentru că pot cunoaște oameni frumoşi care au aceeaşi pasiune, indiferent de ce poziţii ocupăm în afara “terenului de joc“.
Participând la competiţii sportive variate am ocazia, mai ales la cele montane, să mă bucur de trasee minunate, condiţii de siguranţă, fără să mă aventurez şi să mă supun la riscuri inutile. Fac turism sportiv bucurându-mă cu familia mea şi de drum, ei fiind gata indiferent de orele pe care le avem de parcurs sau de distanţă.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă
Cred că e vorba despre supravieţuirea recent încheiatului Maraton al Pietrei Craiului și are legătură cu a-ți cunoaște limitele. Eu am fost norocos şi am terminat maratonul în siguranţă, trecând fără probleme de îngheţ, apă în “şoşoni“ sau dificultatea traseului.
Reuşita mea însă este în bună parte datorată experienţelor anterioare: Braşov Marathon, unde am avut maraton alb în aprilie – integral pe zăpadă, Retezat Sky Race unde am cunoscut furia furtunii dezlănţuite sus pe vârf de munte, ultramaratonul din în Bulgaria, unde am făcut cunoştinţă cu o ploaie zdravănă, după ce am parcurs deja 50 de kilometri de alergare. Dar… ce nu te omoară, te face mai puternic. 🙂
Competiția mea preferată este Ciucaş X3, pentru că sunt parte integrantă şi din organizare, ca voluntar, nu doar ca alergător. Anul trecut am fost doar voluntar şi am simţit că nu a fost complet, anul ăsta mi-am completat experienţa.
La Ciucaş sunt oameni faini, recomand cel puţin o dată ca oricine să se bucure de magia Ciucaş. Calendarul pe anul viitor începe pentru mine cu Ciucaş şi restul alergărilor se “completează“ pe parcurs. Cândva, visez să fac şi cursa de ultra, dar ar trebui să renunţ la voluntariat …grea decizie însă, aşa că anul ăsta m-am limitat doar la maraton.
Cel mai mândru sunt de faptul că pun lumea în mişcare. Am avut ocazia în 2015 să fac parte în echipa de paceri a lui Gabriel Solomon la Semimaratonul OMW Bucureşti. Unde am ocazia, mai ales la cursele de asfalt, să particip ca pacer …Unul din acei iepuraşi care “dau aripi“ alergătorilor pentru a-i duce la finish în timpul propus.
Alerg cu tricolorul de la prima competiţie oficială la care am participat.
Acei 10K de la Maratonul Nisipului, şi fac fotografii pe traseu, îmi place să încurajez lumea pe traseu pentru că mă bucur de “călătorie“ …nu trag tare să ajung la “destinaţie“.
Am avut ambiţia să privesc “out of the box“ şi am aplicat anul trecut în iarnă ca pacer la maratonul de la Veneţia. Sunt primul “straniero“ acceptat ca pacer în echipa Italiei, am alergat deja în martie la semimaratonul de la Treviso.
La finalul acestei săptămâni voi alerga din nou în Italia, la un maraton cu finish în Piaţa SanMarco, ducând ca pacer mii de alergători din toată lumea la maraton în patru ore. 🙂
Am fost acceptat internaţional şi la alt maraton de poveste astfel că în a doua jumătate a lunii ianuarie voi face același lucru la maratonul Gran Canaria.
Sunt mândru de ce a făcut alergarea pentru mine, mi-a schimbat viaţa şi felul de a mă bucura de “tot pachetul“ pe care ţi-l oferă o alergare …nu doar destinaţia finală pentru un loc “în statistici“. 🙂
Sunt mândru de Oana Pruteanu, care anul trecut la Maratonul Internaţional Bucureşti s-a ţinut tare şi a terminat primul ei maraton la 4,15h, unde eram eu pacer. Azi şi ea aleargă ca pacer şi mă bucur că poate într-un fel i-am schimbat viaţa…
Prietenii mei spun că sunt un titirez mereu vesel.
Și că mă antrenez din greu pentru competiţii. Nu e aşa, doar mă bucur de alergare şi dacă am ocazia să alerg, o fac azi, nu las pe mâine. Sunt o persoană normală, cu bune şi rele, dar nu las să se vadă mai departe de copertă pentru că buna ta dispoziţie poate mişca lumea spre mai bine, și nu situaţiile în culori de gri prin care treci.
Am aflat despre mine că POT. Nu e suficient să vreau să alerg ci pot urmări visele, pot depăşi limitele. Nu e vorba de bani, unele curse le câştig, altele sunt sponsorizate, altele le suport integral din buzunar, dar dacă pot dona energia mea şi celui de lângă mine cu atât mai bine.
De multe ori mă întreabă lumea când mă odihnesc. Păi, de luni până vineri muncesc ca tot omul ca un corporatist, aşa că mă odihnesc la muncă 😀 dar sfârşitul de săptămână e al meu. Astfel că încerc ca fiecare alergare să fie memorabilă …şi asta se vede viu colorat şi în imagini de fiecare dată.
Sportul mă face să mă simt că TRĂIESC.
Nu ştiu ce am făcut treizeci şi ceva de ani înainte, dar încerc să mă bucur de avantaje privind înainte, nu regretând ce nu am făcut anterior. Îmi iau doza de adrenalină la fiecare alergare şi se vede efectul şi după …mă simt BINE, sunt sănătos şi ÎMI PLACE.
Uneori, mi se întâmplă să nu pot alerga când vreau, mă simt fără energie sau chef. Dar încerc să compensez …atrag oameni frumoşi cu mine care vor şă îşi depăşească propriile limite şi mă motivează să le fiu aproape.
Obiectivul meu în 2018 este să fiu SĂNĂTOS să mă pot bucura de alergare. Am proiecte la care sunt şi în organizare deja de câteva ediţii cu prieteni din Bulgaria, promovând alergarea prin vecini, am deja numai anul ăsta vreo zece competiţii alergate prin Balcani şi cu siguranţă la unele din ele voi reveni şi anul viitor. Aş vrea să fac un ultra şi în Romania, Via Thereza pare o opţiune inspirată, dar vom vedea.
Aş vrea să alerg prin toată lumea. Pas cu pas în parte voi reuşi ca pacer …dar aş vrea să descopăr lumea prin maratoanele ei …voi reuşi sau nu, voi vedea. 😉
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că oricine poate alerga un maraton
Eu am alergat deja 13 maratoane – primul exact de ziua mea, când am împlinit 35 de ani – maratonul montan RunSilvania WildRace.
Primul meu ultramaraton a fost tot montan, 75 kilometri cu +3500 diferenţă pozitivă. Recunosc …nu am mers pe jos niciodată mai mult de 15 kilometri într-o sesiune, dar am alergat peste 2000 de kilometri în ultimul an.
Nutriţia e importantă, să fii hidratat şi alimentat, dar nu te gândi la maraton ca distanţă …ci ia-o pe o călătorie. În sezonul rece ieşi afară, fă mişcare mai lentă, de volum …aşa capeţi rezistenţă, anduranţă.
Nu contează eticheta de pe hainele de alergare, nici marca “şoşonilor“, nici măcar dacă şi câte geluri iei la un maraton, contează să te bucuri de alergare …să fii pregătit mental pentru rezistenţă şi nu fii dezamăgit chiar dacă termini ultimul, tot eşti un învingător.
Vlad Tănase, anduranță brutală: “Planurile de acasă nu au treabă cu ce se întâmplă în cursă”
Vlad Tanase (c) arhiva personala
Îl știți pe Vlad – el e unul dintre sportivii de anduranță din România care au reușit să finalizeze nebunia intitulată 6633 Arctic Ultra (alături de Andrei Roșu și Tibi Ușeriu) – 566 de kilometri de alergare la Cercul Polar, în condiții de frig extrem.
Nu e singura competiție dementă la care a participat și pe care a finalizat-o: ultima dintre ele este The Brutal, un triatlon extrem din Țara Galilor, despre care ne spune mai multe în interviul pe care ni l-a acordat.
Pe Vlad l-am avut alături de noi și la rubrica Sportiv Invitat acum 2 ani, când era deja mușcat de virusul anduranței 🙂 și se pregătea de un Ironman. (Ce îmi oferă sportul de anduranță nu am găsit nicăieri) Dar încă nu ajunsese totuși la anduranța brutală pe care a practicat-o în ultimii doi ani, în curse care presupun efort continuu în condiții inumane 🙂 timp de zile și nopți, fără somn…
Așa că l-am provocat să ne devoaleze din culisele interioare ce l-a adus în acest punct, încă mișcător: de ce a vrut mai mult și mai mult.
Pe Vlad îl puteți citi și pe site-ul lui personal, la http://vladtanase.ro/
ROXANA LUPU, Adrenallina.ro: 11,4 km inot, 556 km bicicleta si 120 km alergare – The Brutal… Vlad, ce e nebunia asta? :)) Pe ce te-ai bazat când te-ai înscris la concursul ăsta? 🙂
VLAD TĂNASE: :)) Nebunia asta brutală este un ultra-triatlon extrem din Țara Galilor, pus în scenă de oameni care știu cu ce se mănâncă astfel de încercări. Este extraordinar ce se întâmplă acolo. Foarte frumos, dar extrem de greu… Și nu o spun eu, o spun cifrele: câți s-au înscris și câți au terminat. The Brutal își merită numele, asta e clar.
Sincer, nu m-am bazat pe nimic. În afară de experiența acumulată odată cu participarea la diverse concursuri de anduranță, altceva nu mă recomanda pentru The Brutal. Dar tocmai acest lucru, faptul că eram văzut ca un no name, ca un diletant, m-a determinat să fac tot ce pot astfel încât să ajung acolo cât mai pregătit. Și, cred eu, am reușit.
Așa funcționez eu: mă înscriu la concursuri pe care, la momentul la care mă înscriu la ele, nu sunt capabil să le termin și deci trebuie să mă transform în omul care le poate duce la capăt. Frica mă face să ies din casă la antrenamente, am mai spus asta.
Când ai început să simți că te apropii de o limită în competiția asta? Cât a durat cu totul?
Nu exagerez cu nimic când spun că m-am simțit la limită pe tot parcursul celor 2 zile și vreo 15 ore cât a durat concursul. Timpii limită au fost extrem de duri, iar traseul, condițiile… Într-adevăr brutale. Glumeam la start cu un concurent care îmi spunea că cei cu căști verzi sunt la proba de half si full IronMan, cei cu căști roșii sunt cei de la Double, și cei cu căști galbene ca a mea sunt cei cu probleme la cap.
Cum se simte când ai atâtea ore nedormite, de efort continuu? Cum jonglezi cu mintea în momentele astea? Ce îți spui?
Se simte nasol, ce să zic… Dar când ești conectat la proces timpul trece și nu prea ai timp să te gândești la alte lucruri. De fapt de la un moment dat încolo nici nu mai poți gândi coerent. Și aici intră în scenă echipa de suport. Nicu și Mădălin au fost cruciali acolo pentru mine, fără ei nu aș fi reușit, o spun cu toată sinceritatea. Nu le voi putea mulțumi niciodată îndeajuns de mult.
Imaginează-ți că în două zile și 15 ore nu am dormit decât 40 de minute, iar asta te afectează psihic. Pur și simplu sistemele încep să ”se închidă”. Picioarele nu te mai ascultă, capul îți cade în piept, nu mai poți vorbi, nu mai știi ce vrei, de ce ai nevoie și multe altele.
Dacă nu mai gândești coerent, nu mai poți respecta planul de nutriție, pace-ul gândit de acasă. Nu mai ești tu cel care gestionează cursa, iar lucrurile încep să scape de sub control. Iar acest lucru te poate costa mult și nu mă refer aici la a nu termina cursa. Nu. Mă gândesc la lucruri mult mai nasoale precum accidentări sau chiar mai rău…
La proba de bicicletă am adormit de 2 ori din mers. O dată am intrat frontal într-un parapete, iar a doua oară era să dea o mașină peste mine. Pe munte, la proba de alergare, un pas greșit de pe potecă și cădeai în gol vreo 200 m. Nu e de glumă.
În astfel de momente, trebuie să ai un ”De ce?” puternic în spate, care să te ducă înainte. Eu mă gândesc la cât am muncit să ajung acolo, la faptul că nu am niciun abandon la activ și că nu vreau să încep atunci. La familie, la voi cei care știu că mă urmăriți. Adesea vorbesc cu cei dragi cu voce tare.
Spun asta deși poate unii mă vor crede nebun, dar știu că sunt câțiva printre noi care îmi dau perfectă dreptate. Oamenii din exterior trebuie să știe că, deși poate noi le facem să pară ușoare, astfel de experiențe sunt dure. În schimb ce câștigi din ele merită tot efortul și suferința.
Cum te-ai antrenat pentru The Brutal? În mare…
N-am avut o constanță în antrenamente, deși trebuia s-o am. Pur și simplu, uneori viața are alte planuri cu tine. Pentru mine sportul este doar o pasiune, prioritățile mele sunt altele.
Așadar, mi-a lipsit constanța, dar am avut foarte multe antrenamente lungi în weekend-uri. Ajungeam vineri seara de la birou, ieșeam cu soția mea, adormeam împreună, apoi la 01, 02 dimineața mă urcam pe bicicletă sau ieșeam în Politehnică la alergare și terminam sâmbătă la 13, 14. Iar sâmbătă spre duminică iarăși.
dupa inot, la The Brutal (c) arhiva personala
Cum l-ai simțit, făcând o comparație cu 6633?
Este greu de spus că unul a fost mai greu decât altul. Dar în niciun caz nu pot spune că 6633 a fost mai greu. Știu, pare imposibil să spun așa ceva gândindu-mă că la Cercul Polar au fost condițiile meteo, distanța, tortura aceea psihică.
Cu toate acestea, la 6633 aveam un confort psihic la sfârșitul zilei, că pot dormi, că-mi pot trage sufletul chiar și pentru 2 ore din cele 24 cât are o zi. La The Brutal nu am avut acest confort. Am fost cu sabia deasupra capului, cu presiune 2 zile jumătate. Claire Smith, organizatoarea The Brutal este ”malefică”. J) Să gândești așa traseu cu timpii ăia limită…
Cum ai făcut tu trecerea la ultra? La acest concept, adică, ultra running, ultra triathlon… De ce ai simțit nevoia de mai mult și mai mult?
Trecerea a fost oarecum firească. Am progresat constant și am constatat că ce simt în timpul probelor de anduranță nu simt alergând mai puțin, dar mai repede. Așa a fost la mine, nu judec pe nimeni.
În timpul unor astfel de concursuri de anduranță se întâmplă unele lucruri, nu ți le pot explica. În cuvinte puține, te redescoperi, vezi ce poți, de ce ești în stare. Descoperi resurse care nu credeai că există. Te repoziționezi în raport cu mediul înconjurător, cu oamenii, înveți să apreciezi ce ai, să te bucuri de micile plăceri ale vieții.
Reușita unor astfel de curse ține în bună măsură de conștiinciozitatea pregătirii și a antrenamentelor, pe termen lung. Nu te obosesc antrenamentele, nu îți influențează celelalte activități pe care le ai de făcut în viața de zi cu zi?
Cu siguranță că antrenamentele încep să te consume la un moment dat. Începi să nu mai vrei, să-ți pui întrebări cu tentă negativă. Dar trebuie să fii concentrat. Ai ceva de făcut și trebuie să faci asta. Ca la birou. Ai un proiect, îți place la început, apoi îți vine să dai de pământ cu el. Ce faci? Îl lași baltă? Nu cred. Așa și la ultra. De altfel mantra mea la The Brutal a fost ”Începi. Și termini. Atât.”
Până la acest moment și eu și cei apropiați putem spune că antrenamentele mele nu i-a afectat. Asta pentru că mă antrenam când nimeni nu avea nevoie de mine: dimineața sau noaptea. Nu mă chema nimeni la bere atunci. J În plus, în cazuri în care aveam altceva de făcut, renunțam la antrenamente pur și simplu. După cum am spus, viața mea e alta, iar dacă va fi vreodată să regret ceva în viață, cu siguranță nu voi regreta că nu m-am antrenat mai mult. Voi regreta că nu am stat cu cei dragi, că nu am ieșit mai mult cu prietenii și multe altele.
Ce crezi că trebuie să ai ca să faci anduranță extremă?
Când te apuci, nu trebuie să ai nimic. Totul se antrenează. Nu suntem supraoameni, suntem oameni simpli care și-au antrenat acele caracteristici pe care oricare dintre noi le are într-o mai mică sau mai mare măsură. Conștiinciozitate, determinare, disciplină, încredere în sine. Toate astea se câștigă în timp, pas cu pas.
Ce urmează pentru tine? Ce curse ai în plan?
Bună întrebare… Sincer, am ceva planuri, dar nu sunt încă concretizate. Sunt doar gânduri. Momentan vreau să mă liniștesc puțin și să mă gândesc la ce fac. Pentru că deși antrenamentele mele nu îi afectează pe cei dragi, concursurile la care particip îi afectează. Ori eu nu pot trăi cu asta. Pot duce astfel de încercări, dar ei nu dorm și orice poză cu mine terminat care apare pe Facebook, îi consumă. Nu pot trăi cu gândul ăsta. Așadar, urmează să am o perioadă de reflecție. Dar orice voi mai face, va fi cu ”dezlegare” de la ei, asta e clar. J
Ce ai învățat după cursele astea? Cu ce ai rămas?
Am învățat foarte multe lucruri… Mi-este imposibil să le enumăr aici pe toate… Am învățat că viața merită trăită, că fiecare clipă lângă cei dragi nu se mai întoarce. Am învățat că nu ești singur, că noi contăm foarte mult doar împreună. Că trebuie să pleci umil, smerit în orice cursă.
Că planurile de acasă nu au nicio treabă cu ce se întâmplă în teren, în cursă, că trebui să te adaptezi, să fii deschis. Am învățat că potențialul uman este enorm și că poți face orice îți propui.
Sorin Costea: Când am terminat maratonul, am realizat că pot să fac lucruri aparent imposibile
Sorin Costea (c) arhiva personala
Avem un nou invitat la rubrica Sportiv Invitat, este vorba despre Sorin Costea, colegul blogger de la SmartCasual.ro.
Enjoy!
Am început să fac sport de prin clasa a doua, când îmi rupeam încălţămintea pe terenul de fotbal din spatele blocului. A urmat o scurtă pauză, de vreo 25 de ani, în care am înlocuit fotbalul cu ţigări şi cu mâncare dezordonată. Prin 2011 am decis că trebuie să fac ceva şi am început să particip la diverse competiţii de MTB dar adevărată schimbare a venit odată cu descoperirea alergării, în 2013.
Îmi amintesc că la început făceam 3 pauze pe un traseu de 3 km şi simţeam că nu am aer. Îmi amintesc că visam să termin cursa de 10 km din cadrul Semimaratonului Bucureşti.
Prima mea competiţie a fost în Parcul IOR şi a trebuit să dau o tură de lac (3.2 km). Mi s-a părut imposibil să o fac fără să mă opresc, având în vedere că aveam cu aproximativ 30 kg în plus faţă de cât am astăzi. Şi am făcut trei pauze. Concursul se numea Run 4 Freedom şi din păcate nu se mai ţine.
Antrenamentele mele nu sunt foarte structurate pentru că nu urmăresc vreo performanţă sportivă. Alerg doar pentru a rămâne în formă şi câteodată îmi pun un obiectiv îndrăzneţ pentru a mă menţine motivat să ies să alerg, fie caniculă, ploaie sau ger.
Astfel, alerg de 3 ori pe săptămâna, marţea, joia şi în week-end. Chiar dacă nu respect întotdeauna acest program, marţea alerg 10 km, joia încerc să fac un antrenament cu intervale iar în week-end, dimineaţă, un long run (15-20 km). De asemenea încerc să strecor şi două ore de sala săptămânal.
Sporturile mele preferate sunt fotbalul şi în ultimul timp atletismul. De fotbal sunt apropiat de mic iar acum juniorul meu îl practică de aproape 4 ani, fiind portarul celor de la Clubul Sportiv Şcolar nr 2 din Bucureşti.
În fiecare weekend sunt în tribune la meciurile lui, aşa că îmi este greu să mă despart de fenomen. Referitor la alergare, urmăresc marile maratoane internaţionale, în principal cele de şosea.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursa este de la primul meu maraton. La km 37 m-am lovit de celebrul zid şi mi-a fost foarte greu să-l depăşesc. Însă, după ce l-am trecut şi am terminat maratonul, mi-am dat seama că pot să realizez lucruri aparent imposibile.
Încrederea în mine a crescut foarte mult. Şi astăzi, când am ceva de făcut (nu neapărat într-un concurs de alergare) şi pare imposibil, mă gândesc la km 37 de la MIB. Dacă am reuşit atunci, e imposibil să nu-mi iasă şi acum.
Competiţia mea preferată este ultramaratonul S24H de la Timişoara. Din punct de vedere organizare am rămas impresionat şi ştim cu toţii că sunt destul de critic (unii ar spune chiar hater) referitor la acest aspect. Am avut parte de o experienţă plăcută la Timişoara.
Cel mai mândru sunt de realizările personale. Am o familie liniştită, doi copii minunaţi şi un câine diliu. Pe plan sportiv sunt mândru de performanţele sportive ale băiatului meu.
Gândul că vede un exemplu în mine mă face să mă ţin de acest stil de viaţă. Spre deosebire de taică-su, câştigă majoritatea concursurilor de alergare la care participă, iar la fotbal antrenorii lui sunt convinşi că este talentat. Faptul că face sport cu o plăcere imensă mă bucură şi mă face să-l sprijin necondiţionat în cazul în care îşi alege acest drum.
Prietenii mei spun că am luat-o razna cu alergarea. Nu pot înţelege de ce alerg atât şi, ca orice pasionat de alergare, nu le pot răspunde concret.
(c) Sorin Costea, Maratonul International Brasov, 2016
Am aflat despre mine că pot să realizez orice. Ţine doar de ambiţie şi de determinare. Kilometrul 37 de la MIB 2015 îşi face treaba de fiecare data.
Sportul mă face să mă simt bine şi să petrec timp cu mine. Am o viaţă profesională extrem de agitată şi una personală extrem de plină. Când alerg sunt doar eu cu mine şi pot să-mi pun ordine în gânduri şi în acelaşi timp să-mi fac planuri de viitor. De aceea nu pot alerga cu muzică în urechi.
Uneori, mi se întâmplă să-mi „scriu” articolele despre cursele la care particip, în cap, chiar în timpul alergării. Fac asta, mai ales, la cursele lungi pentru a-mi ţine mintea ocupată.
Obiectivul meu în 2018 este să trec pragul celor 100 km la proba de 12 ore de la S24H Timişoara.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţă mea, aş spune că niciodată nu e prea târziu să te apuci de sport.
(c) arhiva personala
