Un concept complet nou în România, Epic Bike Ride înseamnă bicicletă, aventură, călătorie, oameni care împărtășesc aceeași pasiune: pedalatul. Fie că este vorba despre mountain bike sau despre road bike, despre trasee off-road – presărate cu obiective turistice – sau de trasee pe asfalt, seria de evenimente Epic Bike Ride urmează o linie comună: turele se întind pe mai multe zile, sunt necompetitive, pedalarea se face în grupuri de câte 4-10 oameni care merg în același ritm, iar singura grijă a participanților este distracția. Și asta pentru că organizatorii se ocupă de transport, bagaje, mic dejun, puncte de alimentare, camping (sala de sport și corturi, acolo unde locația permite), asistență tehnică.
Transilvania văzută din șa
Transylvania Epic Bike Ride, primul eveniment al seriei, se desfășoară pe traseul Brașov-Sibiu, începând din 20 și până pe 23 august. Vor fi parcurși 325 de kilometri timp de 4 zile, prin colinele Transilvaniei, pe asfalt, pe drumuri forestiere sau chiar poteci înguste de pădure. Locuri superbe, greu accesibile și tocmai de aceea epice. Mai mult, fiind o tură necompetitivă, participanții au ocazia de a vizita Lacul Racos și Coloanele de Bazalt Racos, Cetatea Rupea, satul Viscri și Biserica fortificată înscrisă în patrimoniul UNESCO, bisericile fortificate din Daia, Biertan și Bazna, Cetatea medievală din Sighișoara, Cetatea Apold și Cetatea de Baltă. Detalii complete despre tură, despre kitul participanților și înscriere se găsesc la http://epicbikeride.ro/transylvania/. Numarul locurilor este limitat la 150.
Pe asfalt de-a lungul Dunării
Al doilea eveniment al seriei, Danube Epic Bike Ride, se va desfășura în perioada 23-27 septembrie, pe o distanță de 612 kilomtri pe asfalt. Detalii despre această tură găsiți la http://epicbikeride.ro/danube/.
Evenimentele Epic Bike Ride sunt rezultatul unei colaborări între Asociația Trăiesc Sănătos, Running Media și Gabriel Solomon.
Sâmbăta trecută mi-am făcut noi prieteni și drept să vă spun nu a fost nevoie de foarte mult: ne-am întâlnit și în următoarele 5 minute râdeam, ne bălăceam și ne îmbrățișam!
Așa sunt sportivii Special Olympics România și colegii mei de echipă de la Swimathon, eveniment de înot caritabil, care se întâmplă sâmbătă acum!
Ca să îi cunoașteți mai bine, pot să vă spun, de exemplu, că Elena, când se plictisește de înotat în bazin, la antrenamente, stă cu capul în apă și cu picioarele în sus, pe marginea bazinului! 🙂 Hm, aș face și eu asta dacă aș avea curaj! Cu ea am înotat prima data pe sub apă, la un pic de adâncime, sâmbăta trecută: mi-a spus că știe s-o facă pe sirena, așa că am traversat ca două sirene bazinul :).
Mădălina este fooarte pupăcioasă, are 25 de ani și nu are stare. Înoată de cinci ani și mi-a povestit că îi place și baschetul dar și handball-ul și uneori joacă fotbal! Este un om foarte active și este fan Andra si Holograf! 🙂
Bogdan este înnebunit după gimnastică. Sigur, și înot! De mic a primit lecții de înot de la tatăl lui, apoi a continuat cu un antrenor, doamna Valeria Bălan.
A adunat din competiții peste optzeci de medalii și diplome din concursuri desfășurate în România. Anul acesta participă pentru prima dată la un concurs internațional – face parte din delegația de înot a Special Olympics România la Los Angeles!
Aici sunt cu Mădălina și Bogdan, după înot, povestim ce mult ne place fiecăruia sportul!
Ce este Special Olympics România?
Special Olympics contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, încurajând comunicarea prin sport. Oferă persoanelor cu nevoi speciale şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi al evenimentelor competiţionale.
Fundația Special Olympics din România (FSOR) este singura mişcare din ţară care aduce împreună, pentru un eveniment comun, persoane cu dizabilităţi, membrii familiilor acestora, voluntari, studenţi şi profesionişti din diferite domenii, contribuind la integrarea socială a persoanelor cu dizabilități prin sport.
De ce are nevoie Special Olympics România?
Prin intermediul Swimathon, ar vrea să strângă fonduri ca să trimită doi dintre sportivii Special Olympics România la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, care anul acesta au loc la Los Angeles, Statele Unite. Costurile de transport, de procurare a echipamentului sportiv și de pregatire înainte de Jocuri sunt, însă, foarte mari.
Așa că poate reușim să strângem câțiva bănuți pentru ei și pentru visul lor.
Echipa noastră se numește California Dreaming suntem mai jos în toată splendoarea noastră :), și sperăm că veți fi sâmbătă să ne susțineți la Swimathon, la Complexul Sportiv Dinamo, bazinul acoperit „Tolea Grințescu”, de la 9 la 14.
Evenimentul se află la a treia ediție la București și este organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti FCB. Evenimentul de atragere de fonduri aduce la start 16 cauze din comunitate, 48 de echipe şi peste 230 de înotători – oameni cu spirit civic, angajați din companii, antreprenori și copii, persoane publice, artiști și sportivi.
Vă așteptăm la bazin, să ne încurajați! Fiecare echipă în parte are la dispoziție 50 de minute în care să parcurgă cât mai multe lungimi de bazin, în regim ștafetă, pentru cauza pe care o susțin.
Iar aici puteți dona, cât de puțin, pentru cauza noastră 🙂
Urați-ne succes! 🙂
de Cosmin Navadaru
Căldură mare, monşer triatlonist! Ştim, te-au trecut apele, la propriu şi la figurat, pentru că a venit valul de căldură. Acesta însă nu este un motiv întemeiat să renunţi nici la antrenamente, nici la curse. Trebuie doar să asculţi câteva sfaturi care implică aportul de sare, hidratarea, alegerea vestimentaţiei şi alte câteva detalii. La final aplici filosofia trial and error, îţi asculţi corpul şi vei avea de câştigat. De trei ori, căci doar eşti triatlonist.
Citată de Triathlon Competitor, Megan Forbes, nutriționist și triatlonistă, ne îndeamnă să consumăm, în perioadele calde, alimente bogate în apă, precum fructele proaspete (în locul celor uscate).
Dacă trăiţi într-un climat mai răcoros şi urmează să participaţi la o cursă cu vreme călduroasă ori umedă, va trebui să luaţi câteva măsuri în timpul antrenamentelor: de exemplu, să mai adăugaţi un strat de haine pentru a creşte nivelul de transpiraţie. Cântăriţi-vă fără haine înainte de antrenament, apoi după terminarea lui.
Chris Carmichael, fost ciclist profesionist, oferă pentru Revista Bicycling câteva sfaturi legate de antrenamentele pe vreme călduroasă. Poate cea mai importantă: expuneţi-vă activ, nu pasiv. Adică este de preferat să folosim bicicleta pe vreme călduroasă, la un ritm scăzut (aceasta va genera adaptări ale organismului), în locul unei expuneri pasive de genul folosirii saunei sau a unei încăperi fără aer condiţionat. Dacă v-aţi antrenat în aer liber, pe căldură, organismul a făcut în mod sigur modificări precum creşterea volumului plasmei sangvine (pentru a produce mai multă transpiraţie).
Vă placea sarea?
Credeaţi că sarea nu este bună pentru sănătate? În general nu, însă în zilele în care transpirăm din abundenţă este bine să adăugăm sare la mâncarea noastră.
Pentru a stimula mai bine umiditatea pe bicicletă, vă propunem să vă instalaţi trainer-ul acolo unde vă uscaţi de obicei rufele – închideţi uşi şi geamuri şi daţi din pedale cu spor! Ca măsură extremă, vă putem recomanda să-l instalaţi chiar în baie, după un duş magistral, dacă aveţi loc. 😀 V-am îndemna să aduceţi şi laptopul cu voi, ca să nu vă plictisiţi, dar ne e teamă de combinaţia aparatură electronică-umiditate.
Megan Forbes ne îndeamnă să folosim un supliment cu sare cu o zi sau două înainte de cursă. “Asta va ajuta la reţinerea în organism a apei băute de atlet şi îl va face să se simtă puţin cam “plin”, dar aceste rezerve se vor termina repede după ce cursa începe, iar concurentul se va bucura că le-a avut”.
Încercaţi să adăugaţi sare în timpul antrenamentelor pentru a ajuta la absorbţia fluidelor. Aplicaţi principiul trial and error şi ajustaţi cantitatea pentru a vedea care doză vă face să vă simţiţi mai bine şi ce pierdere în greutate vă cauzează.
În cursă – aclimatizare și ţinte realiste
Dr. Jeremy Rodgers, director medical pentru evenimentele Rocky Mountain Ironman, îi sfătuieşte pe triatlonişti să sosească la locul de desfăşurare a cursei cu o săptămână înainte, dacă se poate. Asta mai ales în situaţia în care participanţii respectivi vin dintr-o zonă cu temperaturi mult mai scăzute decât zona de concurs.
Uitaţi de recordurile personale! Cel mai important este să fim realişti şi să ne fixăm ţinte adecvate în raport cu vremea. La fel ca în cazul unei curse cu un vânt buclucaş, plănuiţi să fiţi mai lenţi la o cursă pe căldură în comparaţie cu o competiţie desfășurată în condiţii optime: mai cald înseamnă mai lent. Treceţi pe plan secund pace-ul în alergare şi acei kilometri pe oră de la bicicletă. Concentraţi-vă mai degrabă asupra efortului pe care-l resimţiţi şi fiţi atenţi la numărul de bătăi ale inimii. Nici o grijă: şi ceilalţi participanţi vor fi înceţi pe vreme caniculară.
Sfaturi pentru cursele toride
Lăsaţi casca aero (de contratimp) acasă. Bucuraţi-vă de circulaţia aerului pe care v-o oferă casca de şosea. Şi nu ezitaţi să vă turnaţi câte o sticlă de apă pe cap când puteţi.
Lungimea contează, ştim bine! Asa că folosiţi şosete scurte în cursă. Cele lungi pot reţine căldura şi pot provoca băşici.
Hidrataţie cu… anticipaţie. Vom traduce exprimarea pompoasă: vă îndemnam practic să beţi înainte (!) de a apărea senzaţia de sete. Dacă ea deja s-a instalat, înseamnă că aţi aşteptat prea mult până să beţi.
Folosiţi un cozoroc în loc de şapcă, pentru că ajută mai bine la împrăştierea căldurii.
Nu efectuaţi o încălzire normală, lungă. Temperaturile ridicate vă vor încălzi oricum musculatura în mod natural, în cursă. Deci nu exageraţi cu exerciţiile de dinainte de start. Porniţi în competiţie încet şi terminaţi în forţă – astfel, totul va fi bine. În perioada de dinaintea cursei încercaţi să vă menţineţi o temperatură scăzută – puteţi chiar folosi ceva gheaţă în acest sens. Desigur, încălzirea nu trebuie eludată: până la urmă, sistemul de răcire a organismului trebuie şi el pus în mişcare înainte de cursă, trebuie “încalzit”. Cu alte cuvinte, extremele sunt de evitat.
Evitaţi echipamentul închis la culoare (negrul atrage căldura). La fel, evitaţi mânecile de compresie, măcar în cursele cu prea mult soare – şi nu doar pentru că vă veţi alege cu “bronzul tractoristului”.
Succes în antrenamente și la competiții! 🙂
E greu s-o iei de la început cu sportul. Sau, mă rog, de acolo de unde l-ai lăsat după o pauză semnificativă. Picioarele sunt grele la alergare, în bazin te miști în reluare, cu un topor pe care îl tragi după tine, la bike îți auzi plămânii urlând după ajutor imediat ce încerci un sprint, așa, de dragul vremurilor trecute. Trebuie să tragi de tine. Și să speri că va deveni mai ușor, cu timpul. Dar când treci repetat prin asta, ai garanția că exact așa va fi, DACĂ reușești să te ridici din pat dimineața, DACĂ după birou tragi de tine pentru o oră de exerciții sau măcar jumătate.
Azi am reușit să alerg o oră, după multă vreme. Am reușit să mă trezesc dimineața și să ies. Am avut o zi bună. Mi-am amintit că și alaltăieri am băgat ceva înot și aproape m-am bucurat. O iau ușor. Dacă azi simt că nu vreau să fac nimic, aia e. Mă odihnesc. Nu mă aleargă nimeni.
Corpul dictează dacă e zi de odihnă sportivă sau de altceva. Schemele de antrenament nu funcționează neapărat pentru mine. Dar chiar și așa, nu reușesc să funcționez pe modul turist. La bazin dacă mă odihnesc mai mult de 3 minute la capăt, simt că pired vremea și pornesc repejor din loc. N-oi avea eu o mare viteză dar nu simt că mi-am pierdut foarte mult din anduranță. Acum merg la Aqua Life Swim, un bazin destul de aproape de mine.
Seara când merg eu aproape că am un culoar pentru mine și asta e al naibii de mișto. Cu înotul ăsta parcă intri în transă: înoți și înoți și faci repetitiv aceeași chestie, over and over again, și gândurile curg și apoi ești blank și apoi realizezi că habar nu ai câte bazine ai făcut. Nu că ar conta neapărat. Dar te ajută să le vezi, sau să le știi, înșirate frumos. Data viitoare vii cu încrederea asta, uite, domnule, data trecută am făcut atât… Ciudat cum fiecare gest al nostru din prezent le construiește pe cele viitoare.
Ca să am un rezultat “pe hârtie”, am luat la test ceasul PoolMate Pro Swimovate, de la High5 România. A durat ceva până ne-am împrietenit. Ce să spun, mă descurc mai bine cu pisicile și oamenii decât cu aceste cutiuțe-invenții care par să știe totul despre corpul nostru! Sună a paranoia, știu, dar eu și chestiile tehnologice avem o relație mai ciudată. Ce face acest PoolMate Pro? Păi… îți spune câte bazine ai făcut, deci poți să și dormi înotând sau să te gândești la orice altceva, good bye counting!, îți zice viteza, timpul, distanța, caloriile consumate, eficiența, și pe cine iubești :D.
De asemenea, când ajungi acasă îți descarci frumos minunea în calculator și îți salvezi toată distracția de la bazin și apoi îți studiezi istoricul, faci îmbunătățiri și apoi pleci la Campionatele Mondiale de Înot! 😀
Suportul de download se conectează la calculator prin USB. Legătura dintre ceas și suporțelul ăsta se întâmplă prin infrared.
Ideea e să configurezi ceasul, personalizându-l cu datele tale: cât are bazinul în care vei înota (dacă e de 25 de metri sau 50), data/timpul, greutatea (ca să-ți calculeze și caloriile consumate).
Dacă vrei să iei o pauză și să îți tragi suflul la capăt de bazin, apeși Start și ceasul intră pe modul pauză. Cu ocazia asta, îți creează și un nou set – adică, atunci când o iei de la capăt cu prășitul de bazine, începi o nouă serie, de la 0. Dar acasă le poți aduna frumos, când le descarci.
O mica situație: aveți grijă, să n-o pățiți ca mine: mi-am șters din greșeală un workout de vreo 20 de bazine, pen că înainte de a salva exercițiul în ceas, lucru care se întâmplă apăsând 2 secunde pe butonul start, am vrut să mă uit puțin la ce am făcut și am apăsat Mode și apoi Start ca să îmi arate efectiv și, well, ceasul a interpretat comanda ca pe Erase. So, bye bye, 20 de bazine! Noroc că le-am putut introduce manual, acasă, pe laptop :D. Altfel, nu mă credea nimeni că am mai făcut 20 de bazine! 😀 Kiddin’, nobody cares anyway :D.
Mă gândesc serios să încep să folosesc și centura de puls la alergare și să devin un sports tech savvy, să-mi iasă fire de peste tot și un ecran care levitează să îmi furnizeze în timp real toate informațiile, coach-uindu-mă și biciuindu-mă, ca să performez :D.
Acestea fiind spuse mă pregătesc de somn că mâine dimineață am bazin. Dacă mă trezesc la 6 30 dau o bere! 😀
de Alexandru Kelerman
Fiind un iubitor de munte, profit de orice ocazie pentru a face o drumeţie sau un traseu de alergare. Așa se face că într-unul din weekend-urile acestea, am ajuns la munte cu niște prieteni și am făcut împreună un traseu pe munte.
Am pornit din Moeciu de Sus spre Șaua Strungă, în ceea ce urma să fie cea mai lungă și dureroasă drumeție pentru mine. Vremea era nefavorabilă- poteca era acoperită integral cu gheață și zăpadă, care ulterior a devenit din ce în ce mai afânată și intra în pantofi din ce în ce mai ușor, de sus cădea o ploaie aproape torențială care ne-a însoțit pe tot parcursul drumeției noastre și, colac peste pupăză, traseul se intersecta cu un pârâu pe care a fost nevoie să-l traversăm în vreo patru puncte, dus-întors.
Recunosc că eu am venit total nepregătit pentru aceste condiții și am mers pe traseu echipat doar cu următoarele: colanți fără protecție termică, o bluză de alergare cu fleece (lână) pe dedesubt, un tricou peste bluză și la final o foiță. În picioare aveam o singură pereche de ciorapi și pantofi de alergare cu profil montan. La extremități am avut mănuși și o căciulă tehnică de alergare, foarte subțire.
Toate acestea, combinate cu câteva popasuri, m-au adus după vreo 2 ore într-o stare foarte neplăcută: picioarele îmi erau ude și înghețate, mănușile ude, căciula din cap udă și nu erau șanse să se usuce pentru că ploua încontinuu, iar zăpada din ce în ce mai afânată îmi tot ajungea în pantofi. Curând am început să tremur și n-a mai durat mult până am început să am contracții musculare, primul semn că se instalează hipotermia.
Noroc că ne aflam relativ aproape de finalul traseului în momentul în care au început contracțiile, așa că am ajuns repede la o mașină și m-am încălzit. Povestea, însă, nu s-a terminat aici, ci a continuat la cabană. După ce am scăpat de toate hainele ude, m-am băgat sub o pătură și m-a luat un tremurat incontrolabil, am adormit într-un final, dar m-am trezit cu febră. Am tratat totul cu băuturi calde, vitamina C și o aspirină, iar acum, la 5 zile după această experiență, încă nu mi-am revenit total.
Toată povestea asta m-a pus pe gânduri și am hotărât ca pe viitor să fiu mult mai atent la echipamentul pe care îl folosesc, în astfel de condiții. Motivul pentru care împărtășesc povestea cu voi este că putem extrage câteva concluzii utile pentru oricine se poate regăsi în această situație. Iată ce-am învăţat:
Mai bine să prevezi, decât să fii nepregătit
Ar fi fost mult mai bine pentru mine dacă mi-aș fi alocat ceva timp să studiez condițiile meteo și să-mi adaptez echipamentul în mod corespunzător. Întotdeauna e mai bine să prevezi ce vei avea de înfruntat decât să fii prins pe nepregătite și să înduri posibile consecințe periculoase.
E important să-ți menții picioarele uscate și calde
Citeam într-un articol de pe site-ul Eastern Mountain Sports şi am trait şi eu pe pielea mea – contează enorm să ne menținem picioarele uscate și calde în caz de frig. O pereche adecvată de pantofi (eventual cu Gore-Tex, impermeabili) și șosete cu funcții de încălzire și evacuare a umezelii sunt o variantă foarte bună. De asemenea, nu strică să ai la tine una sau mai multe perechi de ciorapi uscați, de rezervă, în cazul în care te uzi foarte tare la picioare.
Nu te opri!
Una din greșelile pe care le poți observa din povestea mea este că am făcut popasuri, în condițiile în care era crucial pentru mine să continui să merg și astfel să produc căldură pentru corp. Deși foarte scurte, popasurile sunt cele care m-au adus cu un pas mai aproape de hipotermie și sunt cele care mi-au determinat, în final, contracțiile musculare și tremuratul.
Dacă te regăsești în situația în care ți-e frig sau te-ai udat la picioare și nu ai o rezervă, continuă să mergi și nu te opri sub nicio formă. Atât timp cât mergi, produci căldură și corpul tău va sta într-o zonă sigură de temperatură. Orice staționare poate însemna o pierdere semnificativă de căldură și crede-mă că ăsta e ultimul lucru pe care ți-l dorești atunci când ești în zăpadă și de sus plouă torențial.
În caz de hipotermie, asigură-te că ajungi cât mai repede posibil într-un loc cald…
…și că scapi de eventualele haine ude. Asigură-ți o sursă de căldură constantă (haine uscate, pături, un calorifer, o sobă) și bea lichide calde (ceai, supă). Sub nicio formă nu consuma alcool, contrar credinței populare care spune că alcooul încălzește. Tot ce face alcoolul este să dilate vasele de sânge și să îți fure din căldura corpului. Și pe-asta am învățat-o tot the hard way, pentru că am băut vin fiert în loc de ceai sau alte lichide fierbinți, iar asta nu m-a ajutat deloc. Alte sfaturi despre cum se tratează hipotermia găsești aici
În cele din urmă…echipează-te corect!
Toate acestea pot fi evitate cu echipamentul corespunzător, mai ales atunci când știi ce te așteaptă pe traseu. Nu poți fi pregătit 100% pentru toate, dar poți încerca să îți asiguri un minim pentru fiecare aspect. Asigură-te că ai echipamentul potrivit pentru condițiile meteo pe care urmează să le înfrunți și totul va merge ok.
În cazul meu, dacă aveam niște colanți cu protecție termică, mai multe straturi în partea superioară a corpului, o geacă impermeabilă care să-mi apere și capul de ploaia de sus, mănuși impermeabile și pantofi anti-umezeală și impermeabili, totul ar fi fost mult mai bine. Câteva sfaturi foarte utile despre echiparea pentru vreme rece sunt aici .
Sper să vă folosească pe viitor!
Rămâneți calzi! 🙂
Adrian Ber recomandă într-un articol pe Alerg.ro câteva reţete inedite de batonaşe simpatice şi gustoase, preparate în casă, care pot deveni carburantul nostru principal la antrenamente sau curse!
Eu zic să vă luaţi un pix şi un carneţel şi să începeţi deja să devastaţi bucătăria!
So, să ne luăm notiţe:
“Rețeta este foarte simplă. Compoziția: cereale (secară, orz, ovăz, tărâțe de grâu, hrișcă, mei, quinoa, cânepă, amarath), fructe uscate (prune, smochine, stafide, coacăze, afine, caise etc), banane, nuci (migdale, nuci, semințe de bostan, nuci braziliene, caju, fistic), miere, scorțișoară, cacao, pudră de roșcove, suc de mere, lapte (de vacă, de orez, de soia, de cânepă).
Măcinați cerealele, cu o simplă râșniță de cafea, până obțineți o făină. Amestecați cu scorțișoară, cacao, pudră de roșcove. Acestă făină o puteți păstra mult timp la loc uscat și răcoros. Puteți măcina și nucile, dar atunci amestecul respectiv va trebui consumat cât mai repede datorită cantităților ridicate de ulei prezente în nuci.
Adăugați fructe uscate (nu confiate), nuci, miere. Acest amestec, tip musli, îl puteți mânca cu lapte sau iaurt la micul dejun. Sau pentru o rețetă mai deosebită puteți folosi smântână pentru frișcă – veți obține un fel de shake cu cereale.
Pentru batoane amestecați folosind tocătorul de la robotul de bucătărie și mixați ingredientele la care puteți să adăugați și mere sau suc de mere, până obțineți o pastă densă. Fructele uscate se lasă la înmuiat cu o seară înainte în lapte sau suc natural de mere pentru a fi mai ușor de încorporat.
Întindeți această pastă pe o foaie de copt așezată pe o tavă. Dați la cuptor 30 de minute la foc mic-mediu. Dacă doriți batoane mai uscate puteți să lăsați mai mult timp la cuptor. Dacă doriți mai moi, atunci acoperiți-le cu un prosop curat după ce le-ați scos de la cuptor. Cred că este posibil să folosiți un slow-cooker, dar încă nu am încercat.
Nu am dat cantități exacte pentru că acestea le veți doza în funcție de necesități: mai multă miere și fructe uscate pentru o eliberare rapidă de energie, mai multe cereale și nuci pentru un efort îndelungat. Oricare din ingrediente sunt opționale, după gust sau beneficiul așteptat. În principiu puteți folosi 200g cereale, 100g miere, 50-100g fructe uscate, 50g nuci, 100g lapte/suc de mere.”
Ca să aflaţi cum puteţi alege cel mai bine ingredientele pentru deliciile astea, aruncaţi un ochi în articolul de pe Alerg!
În primul rând, are cineva idee care este legătura între lenjeria de corp feminină şi pantofii de alergare? Mm, anyone? 🙂
Well, ideile de upgrade inovatoare ale încălţărilor care ne poartă în alergare pe munţi sau pe şosele provin de la … producătorii de lenjerie pentru damă. De ce? Pentru că acordă o atenţie sporită materialului, care trebuie să fie elastic, moale, rezistent şi, în acelaşi timp, să se muleze după forma corpului. Şi asta căutau şi domnii care vor să ne vândă cât mai mulţi adidaşi! 🙂
Trecem la următoarea picanterie!
– Într-un articol din Revista Britanică pentru Medicină Sportivă apare informaţia, susţinută de cercetători, că cele trei tipuri de pantofi de alergare – pentru pronație normală, pentru subpronație și pentru suprapronație- au fost inventate din rațiuni de marketing. Pam –pam. 🙂 Şi mai spun cercetătorii că alergătorii care nu au o pronație normală pot să alerge la fel de bine cu pantofii clasici.
– Etiopianul Abebe Bikila a câștigat medalia de aur la proba de maraton de la Jocurile Olimpice de la Roma (1960) alergând deculț. Se pare, însă, că după victorie a descoperit avantajele oferite de alergarea cu pantofi sport, așa că, după patru ani, a câștigat aurul olimpic la Tokyo, încălțat cu pantofi de alergare Puma.
– Multe dintre companiile producătoare de pantofi de alergare fac parte din lanțuri uriașe de companii internaționale. Montrail aparține de Columbia Sportswear, Salomon ține de compania finlandeză Armer Sports, care produce ceasurile Suunto, echipamentele de fitness Precor USA și articolele de îmbrăcămine outdoor Arc’teryx, iar K. Swiss a fost achiziționat, în ianuarie 2013, de conglomeratul sud-coreean E. Land.
Alte detalii interesante despre industria pantofilor de alergare găsiţi în acest articol, pe Emunte.ro. Enjoy!
În sfârşit, prima veste bună! Duminică am izbutit să fac 5 kilometri fără să mă mai opresc. Iar după vreo 5 minute de pauză am mai făcut 3 kilometri. Pe 22 martie am reuşit să scap de durere.
Cu două zile mai înainte eram decis să merg din nou la doctor, să văd ce soluţie există pentru durerea de la genunchi. Nu mai alergasem de două zile şi problema părea că se estompase. Mi-am făcut repede un plan: nu mai bine mai fac o încercare în weekend şi pe urmă mă duc la medic? Aşa pot să verific din nou piciorul înainte de consult şi voi avea impresii proaspete. În plus, simţeam că durerea nu-şi mai înfinge colţii atât de puternic şi, cum spuneam în postarea anterioară, m-am obişnuit cu ea. Făcusem pace cu durerea. O respectam supus.
Procesul acesta al accidentării şi al recuperării chinuitoare m-a făcut să mă gândesc la chinul sportivilor. Ceea ce am simţit eu pe pielea mea e doar o parte din calvarul prin care trec marii performeri. Oamenii obişnuiesc să vadă doar victoriile sau înfrângerile lor, dar mai ales celebritatea şi banii care curg. Dar câţi ştiu ce stă de fapt în spatele rezultatelor lor? Toată munca de Sisif, rutina plictisitoare a antrenamentelor şi drumul lung spre recuperare după accidentările care îi scot din joc nu sunt la fel de atractive pentru publicul larg. Sportul este frumos şi captivant, dar e şi o activitate dură.
Cu gândul ăsta al recuperării interminabile am mers duminică, în cea mai caldă zi din acest an. Erau 11 grade şi eu mă întrebam de ce naiba nu mai pot să alerg. Dar în mintea mea se cuibărise și îndoiala că o voi mai face vreodată. Nu cumva am făcut vreo greşeală imensă pe care nu o mai putea îndrepta niciodată? Gata, s-a terminat cu alergarea? Of, ce de gânduri nesuferite! Ah, și printre ele își face loc și unul de ordin practic: să nu uit să intru pe site-ul maratonului de la Paris şi să-mi ajustez timpul estimat – o să trec 4 ore în loc de 3.40, deşi îmi dau seama că nu e un obiectiv realist la ce sincope de pregătire am avut. Deocamdată, am de făcut 3 kilometri până mă va lua iarăşi durerea.
Încep fără încălzire, încetişor, cu 7 minute şi ceva pe kilometru, pregătit pentru primele semne rele. După nici jumătate de kilometru sunt convins că durerea mă va sfâşia. Deşi abia mă târăsc, încep să o recunosc, o simt cum stă la pândă, gata de atac. Sunt surprins: altădată problemele surveneau după 3 kilometri alergaţi, iar acum mă iau în primire după nici o tură de parc. Dar o las în pace şi-mi văd de treabă, ca un evadat care se prelinge pe lângă zidul închisorii, în timp ce se strecoară spre libertate pe sub nasul gardienilor neatenți. Îmi spun că fără 3 kilometri nu ies din parc. Apoi, după doi kilometri, se întâmplă ceva neaşteptat: durerea seacă dispare, iar eu încep să nu mă mai simt ca un şchiop care se chinuie să alerge, ci ca un alergător care încearcă să nu mai şchioapete. Cu fiecare pas făcut liber prind mai mult curaj, deşi mă aştept ca lovitura fatală să apară în orice moment.
Nu credeam că voi reuşi. Când am termin 5 kilometri fără să mă doară genunchiul nu ştiu ce să fac: nu eram pregătit pentru asta. Mă opresc şi mă gândesc că e de ajuns, mai bine să plec cu bucuria asta acasă, de care n-am mai avut parte de aproape două luni. Dar ceva îmi spune că poate a fost doar o întâmplare şi vreau să verific dacă e doar o impresie de moment sau miracolul vindecării chiar s-a pogorît asupra mea. “La urma-urmei, ce mare lucru, o să te doară şi atât, ai mai păţit asta, mai rău de atât n-ai ce să păţeşti”, îmi spun. Dacă l-aș avea pe Ianțu în față, i-aș spune cu ochii închiși că merg mai departe – îmi place să risc și să văd ce e mai încolo.
Încep să alerg din nou. Întâi cu paşi mici, temători, atent la toate detaliile, ca un începător nesigur. După 400 de metri simt din nou câteva impulsuri vagi ale durerii, dar nu mă opresc – “Până nu mă va durea de nu mai pot să calc nu mă voi opri!”. Apoi, după un kilometru nu mai simt nimic şi mă bucur uimit de fiecare pas fără durere. Cu totul, încă 3 kilometri.
Am plecat spre casă uimit că puteam să merg fără să mai sufăr. M-am simţit fericit şi victorios, ca şi cum aş fi alergat 32 de kilometri cu un timp excelent.
A fost o duminică pe care n-o voi uita niciodată. Mi-o voi aminti atunci când voi crede iarăşi că totul s-a terminat. Până atunci, o voi aşeza între amintirile cu atâtea duminici frumoase. Duminici însorite, duminici de maraton. Duminici cu starturi şi finişuri, duminici cu mii de paşi.
În episodul următor vom vedea dacă duminica alergării fără durere a fost doar o întâmplare frumoasă sau începutul resurecţiei. Nici eu nu ştiu ce urmează, de aceea drumul spre Paris, plin de surprize, e și mai frumos.
Alexandru Kelerman
Dacă n-ai mai încercat alergarea montană, acum e un moment bun, pentru că ți-am pregătit un ghid cu sfaturi care să te ajute în tranziția ta de la asfalt la alergarea montană. Sunt chestii cu care eu m-am confruntat când m-am apucat de nebunia asta, lucruri despre care am citit pe site-uri, ca să mă documentez pentru cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea sportive de până acum: alergarea montană.
1. Folosește pantofii potriviți
Ai merge la o întâlnire de afaceri în sandale? Dar la o petrecere elegantă într-o pereche de pantofi sport? Înainte să începi să alergi pe munți, asigură-te că ai o pereche de pantofi potriviți pentru tine și pentru tipurile de teren pe care vei alerga. Pantofii de alergare montană au mai multă aderență, spre deosebire de cei pentru asfalt, ceea ce te va ajuta să previi alunecările sau posibile accidentări. Am descoperit pe site-ul Running Competitor un ghid care s-ar putea să te ajute în alegerea pantofilor potriviți pentru tine și pentru potecile pe care urmează să le cucerești.
Atunci când urci ceva în alergare, adoptă o poziție ușor aplecată, menține spatele drept pentru a permite aerului să intre în plămâniși folosește-ți picioarele pentru a te propulsa. La urcare, în special la început, e bine să te concentrezi pe efort, mai mult decât pe viteză, pentru că vei fi în situația în care te miști foarte încet (sau cel puțin așa ai impresia), dar depui destul de mult efort.
La coborâre, scurtează lungimea pașilor și concentrează-te să-ți miști repede picioarele. Astfel o să poți evita la timp obstacolele pe care le-ai putea întâmpina pe poteci (pietre, rădăcini, bușteni etc.) și te va menține într-o mișcare constantă. La început, vei avea senzația că alergi mult mai repede decât în mod normal, pentru că gravitația își face simțită prezența. Din acest motiv, încearcă, pe cât posibil, să fii atent la câțiva pași în fața ta și să decizi în avans ce cale vei urma, pentru că la alergarea în coborâre, timpii de decizie sunt scurtați. Mai multe detalii despre alergarea în coborâre poți citit din articolul ăsta.
Așa cum spuneam și un pic mai sus, pe poteci vei găsi aproape mereu pietre, rădăcini, bușteni, zone neregulate sau șanțuri. E de-ajuns o clipă de neatenție și POC!, o să te trezești în șezut, sau mai rău. Nu ne dorim asta, așa că recomandarea este să fii mereu atent la locul în care te afli când alergi și să recunoști eventuale pericole de accidentare. De exemplu, dacă treci printr-o porțiune tehnică, cu multe pietre, poți reduce ritmul și să te concentrezi pe a parcurge în siguranță porțiunea. Repet, concentrează-te pe efort și nu pe viteză. Stai liniștit, nu ești încă un campion de trail running, mai ai până să bagi viteză 😀
Atunci când am făcut tranziția la alergarea montană, am fost puțin surprins de cât de diferită este față de alergarea pe șosea. Pe șosea mai merge un semimaraton în echipament sumar și fără geluri, doar cu apa sau izotonicul din postul de alimentare. Dar pe munte…nu-i de glumă. Vremea se poate schimba în orice moment, mai ales la altitudini mai ridicate, și poți da peste porțiuni care să te prindă nepregătit (mai ales că ești la început, îți amintești?) și care să te încetinească. Dacă ai alergat, să zicem, un semimaraton pe șosea în 2 ore, află că 21 de kilometri pe munte pot dura chiar și 3-4 ore.
Așa că planifică înainte să ieși pe traseu: ce echipament vei folosi? Ai articole de rezervă, în caz că se schimbă vremea brusc? Mie mi-a spus mama: mai bine să ai ce da jos, decât să n-ai ce să mai pui pe tine. J De alimentat, cu ce o să te alimentezi pe traseu? Poți să iei cu tine un rucsac mic sau o centură în care să-ți pui bidonul cu apă, ceva fructe, geluri, echipament de rezervă.
Distanțele și viteza contează mai puțin la început. Alergarea montană oferă atâtea oportunități de peisaje extraordinare, încât ar fi păcat să te concentrezi doar pe câți kilometri ai făcut și în cât timp. În loc de asta, ascultă-ți corpul și bucură-te de locurile în care te afli. Nu de puține ori m-am regăsit zâmbind ca un om nebun în mijlocul pădurii, cuprins de frumusețea locului în care eram. De-asta alergarea montană e așa faină, pentru că nu se compară cu nimic altceva! Bucură-te de moment, de natură și de alergare! 🙂
Toni Dumitru
Ideal e să alergi pe orice vreme, atâta timp cât asta nu-ți face rău. E un principiu natural și sănătos pentru întărirea organismului. Când corpul se întâlnește constant cu efortul, se adaptează la condițiile cu care se confruntă. Iar asta, ne place sau nu, implică să alergăm și când e rece afară. Micile neplăceri, cum ar fi rănile provocate sub nări din cauza ștersului repetat cu mănușa, pantofii uzi după alergările prin zăpada topită sau zloata azvârlită în față de mașinile care gonesc pe lângă tine (asta în cazul în care te plictisești de turele prin parc și ieși pe șosea) nu pot anula avantajele. Și sunt cu duiumul: continuitate în pregătire, întărirea rezistenței la efort, îmbunătățirea respirației.
În plus, alergarea în timpul iernii este perfectă dacă îți propui să participi la o competiție în sezonul de primăvară. Nu poți să te prezinți în condiții optime la un semi sau un maraton prin martie, aprilie sau mai dacă nu faci o pregătire constantă acum, când se formează baza antrenamentului.
Susan S. Paul, fiziolog american care a antrenat peste 2.000 de alergători, explică detaliat, într-un articol publicat de Runner’s World, cum să te antrenezi iarna pentru a fi în formă primăvara.
Alergările de bază, cele care crează temelia formei sportive, sunt alergări relativ ușoare, pe un ritm lejer, în care poți purta o conversație fără să gâfâi. Dacă măsori pulsul în alergare, în aceste curse ar trebui să fii undeva pe la 60-70% din pulsul maxim, arată specialistul citat.
Oricât de inutile ar părea aceste “plimbări”, avem nevoie de ele pentru că întăresc mușchii, țesuturile, ligamentele și tendoanele, reducând totodată riscul accidentărilor. În plus, corpul se transformă într-o mașinărie care arde grăsimile, pentru că alergările cu un puls scăzut ard un procent mai mare de grăsime, spre deosebire de antrenamentele în regim de viteză, explică Susan Paul. Alergările ușoare îmbunătățesc și pregătirea aerobică și măresc stocurile de glicogen, necesare pentru distanțele lungi.
Într-un program de alergare de bază întins pe 10 sau 12 săptămâni, zilele cu vreme urâtă nu pot fi evitate, în schimb planul de antrenament te scoate cu două luni înaintea cursei, exact când începe greul pregătirii, în regim de viteză și distanțe lungi. Iar dacă simți că te plictisești în sezonul rece, Susan Paul îți sugerează câteva exerciții pentru antrenamente de iarnă, pe care le poți integra o dată pe săptămână sau la două săptămâni în programul de alergare.
Esențial este să nu uiți că iarna construim baza formei fizice pe care ne vom baza de-a lungul anului. În plus, frigul și aleile sau șoselele alunecoase cresc riscul de accidentare, astfel că se impune o încălzire mai lungă. Nu uita să te echipezi corespunzător, din cap până în picioare: chiar dacă la plecarea de acasă vremea e frumoasă, iarna condițiile meteo se pot altera rapid. Iar dacă bate vântul: caută să-l înfrunți în prima parte a alergării, când ai mai multă energie, și să vii cu el în spate spre final.
Pentru alergările de iarnă în afara localității, eu aș adăuga că e important să observi bine vremea, să alergi pe o șosea sau drum fără gheață, pe trasee cunoscute, și, pe cât posibil, însoțit, pentru a evita plictiseala dar și eventuale pericole, ținând cont că te deplasezi în zone izolate.
Ia-ți echipament care să te facă vizibil pentru șoferi – albul tăios al zăpezii în care se reflectă lumina îi împiedică să te observe din timp și, la urma urmei, nici nu prea se așteaptă să vadă pe cineva atât de “sărit” încât să alerge prin pustietate, pe frig.
În plus, dacă ataci o distanță mai mare de 15 kilometri, nu lăsa hazardul să-ți joace feste: îndeasă un gel sau un baton într-un buzunar, ia-ți apă sau o băutură izotonică și nu-ți lăsa telefonul acasă, fiindcă altfel nu te va auzi nimeni dacă ai nevoie de ajutor.