Alexandru Kelerman
Tocmai am terminat primul meu maraton montan, la Brașov Marathon 2015! 🙂 A fost un regal de limite depășite, de la cele peste șase ore și jumătate petrecute pe munte, până la distanța de 38 de kilometri, cea mai lungă distanță parcursă de mine până acum.
Experiența acestui prim maraton montan mi-a oferit mai multe ocazii, pe care le așteptam de ceva vreme. În primul rând, am vrut să văd dacă mă lovesc de vreo limită. Pentru că încă nu le-am descoperit pe-ale mele și pot să spun că e bine că nici în cursa asta nu s-a întâmplat. Mi-am arătat mie că pot să alerg 38 de kilometri, adunați cu aproape 1.900m diferență de nivel pozitivă, într-un timp decent. Limită dragă, sper să fii cât mai departe, sau cel puțin mai departe de cei 105 km care mă așteaptă în septembrie la maratonul de trail Ciucaș. 🙂
A doua ocazie a fost legată de nutriție și hidratare. Parcurgând până acum numai semimaratoane, majoritatea pe plat, n-am avut prea multe tangențe cu hidratarea și alimentarea în timpul cursei, pentru că n-am simțit nevoia și m-am descurcat cu ce-am găsit în posturile de alimentare din curse. Dar în momentul în care bariera unor ore și distanțe se sparge, e nevoie să introducem nutriția și hidratarea în ecuație. Nu știam prea bine cum reacționează corpul meu la diverse produse, la un anumit tip de hidratare și mai ales, la tipul ăsta de efort. Din acest punct de vedere, am învățat foarte multe lucruri, pe care promit că vi le spun în alt articol.
Zona în care am avut ocazia să descopăr cele mai multe lecții este cea care ține de mental. Peste tot, în toate cărțile și rapoartele de curse pe care le-am citit despre alergat și ultra-alergat, scrie că mentalul joacă un rol foarte mare în rezultatul final pe care îl obții. Dar este una să citești aceste lucruri, să zici: ”Ok, deci mentalul e important” și să fii de acord cu treaba asta și e alta să experimentezi pe propria piele cât de esențial este, de fapt, tot jocul ăsta cu mintea.
Hai să vedem ce-am învățat:
Ar fi bine să-i acordăm mentalului cel puțin la fel de multă pregătire pe cât îi acordăm fizicului
Sau, cu alte cuvinte, nu te baza doar pe pregătirea fizică și antrenamente, mai ales într-o cursă montană, pentru că pe asta mă concentrez. De ce spun mai ales într-o cursă montană? Pentru că pe plat e cu totul altă poveste. Pe munte, dacă ești pus în fața unei urcări la care nu te așteptai sau pe care o înjuri în minte, ai pierdut. Pe plat, n-ai provocarea asta. Pe munte, ea există permanent.
Cu o zi înainte de cursă, am stat câteva ore bune și-am analizat traseul, kilometru cu kilometru, astfel încât să-mi fac o idee de ansamblu cât mai precisă despre ceea ce urma să parcurg: Unde urc și unde cobor? Cât de mult urc și cât de mult cobor? Cât de dificilă va fi o urcare și cât de abruptă? Cât de lungă va fi coborârea și aproximativ cât timp îmi va lua? Unde sunt punctele de alimentare și unde sunt cele de hidratare?
Toate astea și alte detalii sunt jaloane importante pe care ar fi indicat să ți le setezi în minte, chiar dacă n-o să fie 100% corecte și vor exista mici elemente de surpriză. E bine să te pregătești pentru tot și să fii conștient de cursa și de traseul pe care urmează să le parcurgi. Iar dacă acoperim bine acest punct…
Șansele de reușită cresc atunci când ești pregătit mental pentru ceea te așteaptă
Bine, nu știi niciodată cu siguranță, 100%, ce te-așteaptă pe traseu. Dar poți încerca să fii cât mai bine pregătit.
Cel mai bun exemplu care-mi vine în minte este numărul de alergători pe care i-am lăsat în urmă pe două dintre urcările de pe traseu, la Peștera de Lapte și ultima urcare spre Șaua Tâmpei.
Asta s-a întâmplat pentru că le-am studiat bine înainte și știind cam în ce punct urma să le parcurg, le-am străbătut cu relativă ușurință și fără prea multe plângeri, cel puțin din partea creierului meu. Te vei lovi, inevitabil, de multe momente dificile, crede-mă. Nu spun asta ca să te sperii. Spun asta ca să știi că se va întâmpla, fie că vrei sau nu. nu
Am auzit alți alergători spunând, într-o formă sau alta, același lucru: ”Voi mai puteți?”.
Pentru că, da, va veni momentul când fizicul o să înceapă să doară. Când o să vrei să te oprești pentru că ai senzația că nu mai poți. Când o să blestemi traseul și-o să vrei să renunți la următorul punct de alimentare.
Și vei avea dreptate, o să vină momentul în care fizicul tău n-o să mai fie în stare să facă prea multe multe.
Aici intră în joc mintea. Aici stă diferența dintre a termina o cursă și a abandona-o. Iar cu o pregătire mentală puternică, poți depăși orice, absolut orice moment dificil care-ți apare în cale. Pot să-ți promit asta! 🙂
Brașov Marathon a fost o experiență prin care mi s-a confirmat că fac bine ceea fac. Și că planurile de acasă s-au potrivit, într-o măsură destul de bună , cu cele din târg. Sau mai bine zis, cu cele de pe poteci și din pădure, că doar am fost pe munte, da? 🙂
Urmează EcoMarathon Moeciu de Sus, pe 9 mai 2015. Urmează cei 42 de kilometri oficiali ai unui maraton pe care îi voi parcurge cu drag și spor. Și da, tot pe munte vor fi, cu vreo 2300 m diferență de nivel pozitivă.
În două vorbe: abia aștept!
Ne-auzim la povești după,
Alex
