Home Sportiv Invitat Laura Baciu: Sportul mă face să țin capul sus oriunde
Laura Baciu: Sportul mă face să țin capul sus oriunde

Laura Baciu: Sportul mă face să țin capul sus oriunde

0
Distribuie pe:

Am început să fac sport pe la 24 ani. Păi cum să mă fi apucat înainte, dacă până la vârsta aia am crezut o viață întreagă că sunt prea slaba și voiam să mă îngraș? (nu-mi dăduse prin cap că sportul ar putea ajuta, masă musculară, treburi…) Mi se părea că trebuie să mă conserv, doar doar se pune ceva pe mine.

Bine, în copilărie, părintii m-au trimis la ceva cursuri de înot, tenis (n-am trecut niciodată de un nivel de bază) și ski, dar nu cred că se pune în „economia de ansamblu”. Am cam lenevit deci până după facultate.

Îmi amintesc că la început făceam escaladă. Nu atât pentru sportul în sine, cât pentru că grupul era fain și era atât de bine când ieșeam la stâncă, dormeam la cort, spuneam povești la foc și râdeam mult. O atmosferă pe care n-am regăsit-o ulterior nicăieri. Cred că de cățărat mi-a fost de fapt mereu frică, dar mânată de prieteni, am tras de mine. Era pe vremea când alergatul mi se părea cel mai plictisitor lucru de pe pământ. Ziceam că n-o să fac asta niciodată. Am un prieten foarte bun, Tibi, care s-a străduit ani de zile să mă ducă la alergat; îi spuneam „Cum, de ce să alerg? E degeaba. Nici măcar n-ai o minge cu tine, alergi după ce? Hai mai bine la tenis”. Până la urmă, tot el m-a dus la escaladă, și așa a început totul.

2010 - Tri Challenge Mamaia - foto Va Al
2010 – Tri Challenge Mamaia – foto Va Al

Am făcut escaladă vreun an și jumătate, cred că ajunsesem la un nivel mediocru spre decent. Și-apoi, într-o zi, la birou, un coleg m-a întrebat dacă nu vreau să fiu în echipă cu el la Maratonul DHL, să alerg 7 km (văzuse el că am sărit cu parașuta și că urc stânci, deci s-a gândit că sigur sunt bună la alergat – d’oooh 🙂)). Așa că în seara respectivă am alergat în jurul blocului, pentru prima oară, cât am putut eu. Și-un pic peste. Eram frântă, obosită, sfârșită, nu mai știam de mine.

Eram convinsă că alergasem mult peste 7 km și că sunt pregătită să câștig la DHL. Și pentru că, evident, nu aveam ceas de alergare și nici telefon cu Endomondo pe vremea aia, am luat mașina pe același traseu ca să văd cât amar am alergat. Iei, erau aproape 2km… J; mda. M-am deprimat groaznic, dar a doua zi dimineața eram hotărâtă să ajung să alerg la DHL. În anul ăla nu s-a mai ținut, dar microbul intrase.

Prima mea competiție a fost alergarea în ștafetă „3 muschi tari”, cu încă doi prieteni, la triatlon la Mamaia, în 2010. Minunat, avem niște amintiri frumoase tare, cred că a fost primul concurs pentru toți trei, așa că înotătorul (Iepu) a participat în neopren de scuba (a iesit din apă vânăt, abia respira, îl și închisese prea strâns la gât, trăsese și prea tare față de cât era de antrenat, am crezut că aia e, gata, obștescul sfârsit pentru echipă), apoi biciclistul (Andu) s-a luptat cu un spin de la un trandafir și a făcut pană, iar la mine…na, se vede în poza de mai sus ce bine a fost (încă purtam tricoul preferat de la cățărat :)).

Culmea, n-am terminat primii, deși auzisem pe-atunci că dacă mănânci paste în seara dinainte de cursă, vei fi un zmeu. Am facut și noi asta, dar poate totuși nu funcționează la toată lumea…

2014 - Maratonul Olteniei - foto Tache Foto
2014 – Maratonul Olteniei – foto Tache Foto

Antrenamentele mele sunt ca mine. Când prea organizate și cuminți, când haotice și surprinzătoare. După ce 2 ani de zile am auzit zilnic că trebuie să alerg mult și să iau podium (ca doar „e o porcărie asta cu <mergi ca să participi>”), am trecut în tabăra cealaltă, în care mi-am dat seama că sunt șanse totuși limitate de a ajunge la Olimpiadă și că dacă nu mai e plăcere, e chin. Iar mie nu-mi place să mă chinui.

Sportul meu preferat : Oscilez. Îmi place alergarea foarte mult, în parte și pentru că e cel mai ușor sport ca pregătire (adică poți alerga oriunde și oricând), dar am perioade când aș înota mult, muuuult. La înot însă nu am niciodată aceeași consecvență a antrenamentelor pe care o am la alergare, așa că nu prea progresez; cred că asta îl înfurie rău pe antrenorul meu, Flabio (n.r. Flabio Carmona), căruia îi mulțumesc și aici că are atâta răbdare cu mine.

Greu de ales. Dar pot să spun liniștită că dintre cele 3 sporturi ale triatlonului, cu bicicleta mă împac cel mai greu. Nu merge și nu merge. Nu m-am trezit în nicio dimineață de când mă știu să sar din pat și să zic: „ Moamă, am chef să mă urc în șa și să pedalez până la Giurgiu și înapoi!” Nici măcar până la ieșirea din București. Singurele dăți când îmi place să iau bicicleta sunt când merg la câte o terasă și am chef de un pahar de vin. Sau ca să mă duc la o cafea în Poiană, când sunt acasă, la Brasov.

2013 - Tri Challenge Mamaia - foto Triathlon Challenge
2013 – Tri Challenge Mamaia – foto Triathlon Challenge

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este din triatlonul de la Mamaia, în 2013. Eram înscrisa la individual, dar și la ștafetă cu Ana și Laura (High5 Rock&Roll Girls). Rolul meu era sa înot într-o apă neprietenoasă, cu valurile alea cele mai enervante, nici mici, nici mari. Eram destul de la început cu înotul și era printre primele curse, aveam ambiții mari și știam că fetele depind de mine.

Startul a fost ca orice start de la triatlon, știu ca am luat câteva guri sănătoase de apă când un băiat (simpatic, sunt convinsă) a trecut efectiv peste mine și mi-a trântit apoi și un picior pe undeva prin piept. Ei, și asta combinată cu valurile enervante au reușit să mă amețească cu totul. Și înotam, și mi s-a făcut rău de la valuri și voiam să ridic mâna să mă ia barca, și iar înotam, și iar mă gândeam să renunț, mai ales când realizam că nu făcusem nicio treime din traseu.

Sunt convinsă și acum că singurul lucru care m-a dus până la ieșirea din apă a fost gândul la fete. Și faptul că știam că mă așteaptă pe margine cu sufletul la gură. Dacă nu aș fi fost cu ele în echipă și făceam doar individualul, cred că ridicam frumușel mâna, urcam în barcă, vă pup, ne vedem la anul! Până la urmă, se vede treaba că am făcut bine că nu am renunțat, că am și câștigat atunci la ștafete.

2014 - confirmarea de la NY Marathon
2014 – confirmarea de la NY Marathon

Competiția mea preferată este Maratonul de la New York, cum altfel? Cred că nu am transmis nimănui, nici măcar celor foarte apropiați, exact ce a însemnat cursa asta pentru mine. Mi-am dorit-o foarte mult (cumva în secret, pentru că după primul și singurul maraton de până atunci, spusesem că rămân doar la curse mai scurte și m-am înscris la tragerea la sorți mai mult în joacă).

A fost o experiență incredibilă, pe care o doresc oricărui alergător, pentru că nu se compară cu nicio altă cursă.

Am fost foarte egoistă în ceea ce privește maratonul asta, în sensul în care am povestit destul de limitat despre el, am vrut și vreau în continuare să țin foarte mult din experiența doar pentru mine.

Cert e că m-au impresionat foarte mult americanii și atitudinea lor față de acest maraton, incredibil cât de mulți oameni puteau fi pe străzi. Peste un milion de persoane, peste tot pe traseu, cu o energie îngrozitoare – adică știți cum e în general la curse, când zici „stai să trec de pâlcul ăsta de oameni, că fac dreapta și nu mă mai vede nimeni dacă mă opresc un pic lângă copăcel”? Ei, aici nu puteai, că erau peste tot! Mai puțin pe poduri, că acolo i-ar fi zburat vântul. Dar acolo nici nu mi-aș fi dorit să slăbesc ritmul, la ce rafale erau.

Am râs mult, am dedicat fiecare 2 km câte unei persoane importante (mi-ar fi fost imposibil să găsesc 42 de persoane importante) și am plâns foarte mult de prea multă fericire la final. Este singura cursă în care îmi doream să mai fie, să nu fie doar 42 km, că e prea frumos.

Am plecat de acolo cu gândul (scris pe bucket list) că mă voi întoarce ca voluntar sau ca susținător.

2011 - 3 muschi tari la Fara Asfalt - foto High5
2011 – 3 muschi tari la Fara Asfalt – foto High5

Cel mai mândra sunt de faptul că am avut inspirația să accept propunerea lui Cristi și să mă ocup de High5 de la începuturile lui în România. High5 m-a conectat cu lumea asta minunată a sportului, am cunoscut oameni care m-au inspirat și pe care sper să îi am aproape mereu. A fost o onoare să lucrez cu brandul ăsta până unde e el azi. Iar acum (pentru că de curând am ieșit și nu mă mai ocup de operațiunile din România) mă uit în spate cu drag la cei peste 4 ani pe care i-am dedicat și-mi vine să mă bat pe ambii umeri că am luat așa o decizie bună și că m-am implicat. De fapt, nu doar că-mi vine, chiar o fac.

Prietenii mei spun că nu sunt destul de „rea” în curse. Și că, la cât sunt de lungă, ar trebui să alerg și să înot mult mai bine decât o fac.

Dar și că am inspirat oameni să se apuce de sport. Și când aud asta, mă îmbujorez și mă bucur și îi iert pentru cele de mai sus.

2015 - Ecomarathon - foto Andrei Valentin Dragusanu
2015 – Ecomarathon – foto Andrei Valentin Dragusanu

Sportul mă face să mă simt frumoasă. Da, și nu pentru că el conturează frumos forme (un pic și de-asta), ci pentru că mă face să țin capul sus oriunde. Știu că am ajuns să am o mare încredere în mine și o atitudine pozitivă în parte datorită sportului.

Am învățat despre mine că pot să îmi găsesc timp pentru toate pasiunile mele. Și că niciodată nu ești prea ocupat. Și mi-ar plăcea să transmit asta și mai departe, pentru că văd din păcate prea mulți oameni care nu fac lucruri care le plac și care se complac în situații care îi fac nefericiți, ascunzându-se în spatele scuzei că sunt prea ocupați și că muncesc prea mult.

Uneori, mi se întâmplă să – vai de mine cate continuari poate avea formularea asta, ohohoooo 😀

Bine, legat de sport: mi se întâmplă să îmi zic „cine te-a pus să vii la concursul ăsta? Nu puteai să stai frumos acasă, să vezi un film, în loc să fii pe urcarea asta care nu se mai termină? Nu vezi că n-ai nicio treabă cu alergarea?” (dar na, mâna sus cine nu aude vocile astea în concursuri).

Mi se mai întâmplă și să merg la concursuri neantrenată și să îmi promit că nu mai fac asta niciodatăniciodată, că uite ce bine ar fi fost dacă te-ai fi trezit în diminețile alea cu ploaie, prințesă…

Bine, și mai e ceva: mi se întâmplă câteodată să visez cu ochii deschiși cum trec linia de sosire de la un maraton în timp ce aud orchestra cântând partitura mea preferată din Ceaikovski. Asta e, am zis-o. Sper că nu am stricat ceva și nu se mai întâmplă din cauză că am dat în scris.

2015 - No Stress Olimp 2 - foto Donez Amintiri
2015 – No Stress Olimp 2 – foto Donez Amintiri

Obiectivul meu în 2015 este să alerg maratonul din Istanbul în sub 4 ore. Sunt consecventă, îl păstrez de anul trecut, a fost același obiectiv și pentru New York J Acolo nu mi-a ieșit și vreau să-mi iau revanța. Istanbulul este orașul meu preferat, mă mir că abia acum m-am gândit să alerg acolo. Și abia aștept să asezonez maratonul cu niște gozleme și baclava.

Dacă ar fi să recomand ceva din experienta mea, aș spune că echipamentul de mulți bani e bun când știi ce să faci cu el. Am mai spus-o și o voi repeta: în parc sau pe pistă, cei mai buni alergatori sunt cel mai simplu echipați.

2015 - Semi Intersport Brasov - foto Rares Popa
2015 – Semi Intersport Brasov – foto Rares Popa

Așa că nu dați din primul moment bani pe biciclete scumpe, cel mai bun ceas de alergare sau gama completă de energizante (chiar dacă sunt High5 :)). Nu de la început. Că nici nu vă vor face mai fericiți, nici nu veți fi mai rapizi. Plus că în echipament de compresie se vede burtica mult mai bine.

Mai degrabă bucurați-vă de sport în sine, indiferent ce alegeți să faceți. Pentru că, din fericire, suntem într-o țară în care se poate face aproape orice sport vă doriți.

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *