Home Sportiv Invitat Roxana Siboiu: Aş înlocui studiul inconştientului cu alergarea ultra
Roxana Siboiu: Aş înlocui studiul inconştientului cu alergarea ultra

Roxana Siboiu: Aş înlocui studiul inconştientului cu alergarea ultra

0
Distribuie pe:
Roxana Siboiu

 

Am început să fac sport din curiozitate. Am fost cea mai comodă persoană de pe planeta toată copilăria şi tinereţea.

Să transpir sau să mă murdăresc  era de-a dreptul inacceptabil. Până acum 3 ani, când întâmplarea a făcut să mă aflu la linia de finish a Transmaratonului.

 

Priveam cu ţigarea in colţul gurii (da, la vremea respectivă eram fumătoare de 15 ani, cu o medie de 2 pachete pe zi) cum soseau la finish alergatorii, ii aplaudam şi eram de-a dreptul stupefiata de bucuria lor…Conversând cu mai mulţi dintre ei, am auzit în ziua aia cuvintele ” Şi tu poţi,trebuie doar să încerci”… care au ramas undeva acolo şi au rezonat până m-au determinat să încerc.

 

Îmi amintesc că la început era cumplit.

 

Nu puteam respira, ma sufocam şi mi se părea îngrozitor de greu totul. Îmi plăcea însă teribil momentele pe care le aveam eu cu mine, în parc, cu muzică sau fără.

Cumva, eram obligată să mă suport doar pe mine în timpul alergării, doar eu cu gândurile mele, le măcinam şi le întorceam pe toate feţele, iar când terminam antrenamentul  eram eliberată de toată presiunea de peste zi.

 

Prima mea competiție a fost cursa populară de la Maratonul Bucuresti, alături de o colega de serviciu.

 

Doar că a fost prea scurt ca să-mi dau seama ce s-a întamplat acolo, aşa că la doar 2 luni am participat la Baneasa Trail Run.  Mi se pare şi acum amuzant cum mă ascundeam prin pădure să fumez înainte de cursă pentru că mi-era cumva ruşine printre atâţia alergători să am astfel de vicii.

De fumat m-am lăsat in anul următor – cumva, am simţit ca trebuie să fac această alegere pentru a putea continua să alerg. Şi nu regret nici o secundă.

 

Antrenamentele mele au fost foarte mult timp la nivel mental. Mai întâi de toate a trebuit să-mi antrenez mintea să accepte disciplina cu care eu n-am fost niciodata prietenă.

 

La început erau joacă, alergări de seară în parc, nimic planificat sau structurat. La finalul lui 2016 am intrat într-un program de antrenament serios cu Radu Milea (TeamRun) si lucrurile s-au schimbat. În bine zic eu, cu rezultate vizibile, dar şi cu mai multa muncă, mai mult timp investit, mai multe bombăneli în barbă sau chiar cu glas tare. 🙂

 

Am noroc că in ultimul timp mă antrenez alături de Mela (Rădutoiu) şi conştiinciozitatea de care dă dovadă de fiecare dată mă ajută teribil şi mă motivează. Au fost zeci de dăţi  în care dacă aş fi fost de capul meu probabil aş fi ales să nu mă ridic din pat sau să mă opresc după prima tură de gâfâituri (în special la bucăţile de viteză pe care le iubesc din toată fiinţa mea), însă faptul că era acolo, că trăgea alături de mine, a contat maxim. Mulţu’, Iepurila!

 

Alaturi de prieteni: Mela Radutoiu, coach Radu Milea

Sportul meu preferat este alergarea pe distanţe lungi, la munte, pentru că acolo sunt eu cu adevărat.

 

 

 

 

Nu-mi place asfaltul, ma plictiseşte – deşi e oarecum  ipocrit să spun asta dupa 5 alergări, săptămână de săptămână, în veşnicul parc IOR.  În plus, cumva în mintea mea asfaltul este asociat cu viteza. Pe munte lucrurile se schimbă, nimic nu e la fel, e ca în viaţă: după urcări abrupte întotdeauna vor urma coborări, şi invers. 🙂  Nu te poţi plictisi.

Iar cu cât drumul ăsta e mai lung, cu atât ai ocazia de a căuta cât mai adînc în interiorul tău.

 

Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este primul DNF, Maratonul International Cluj, unde cu fractura de stres la piciorul stâng incercam să mă conving că durerea e doar în capul meu…

 

N-a funcţionat prea mult. Apoi, primul duş rece din partea lui Boss Milea, chiar după abandonul din 2016 la Maraton 7500. O replica de genul – asa-ţi trebuie dacă te înhami la ce nu poţi să duci. Am bombănit săptămâni  întregi încercând să mestec  dezamăgirea.

Apoi o alta amintire din cursă: zăpada de la Maratonul Braşov de anul trecut. Feeria albă şi rostogolirile pe moale care au făcut deliciul intregii curse. Doamne, cât m-am putut distra prin nămeţii din pădure şi mai apoi bălăceala în noroiul de pe Tâmpa….

Urmează în topul amintirilor de cursă ultima urcare spre Şaua Strunga in vara lui 2017 – Maraton 7500 Elite –  când mă luptam cu o foame de lup însă nu mai puteam înghiţi nimic din ce aveam la mine şi dormeam cu ochii deschişi  visând prăjituri.

Voluntarul  de pe vârful Grohotiş care m-a întâmpinat cu Eşti a doua fată, frumoasa mea! . Am zâmbit tâmp până la baraj Mâneciu, hrănindu-mă cu energie din vorbele lui.

….Salomon Cappdocia Ultra Trail 119km, când oficial erau anunţaţi doar 110 km şi nu se mai apropia finish-ul.  Când după km 60 mi s-a blocat genunchiul drept şi m-a forţat să şchiopătez până la final, îngropând în nisipul până la glezne ideile de abandon.

 

Transylvania 50 k 2017

 

Cappadocia Ultra Trail 2017

Competiția mea preferată este verticalul.

Nu am reusit să concurez încă la unul, dar asta îmi doresc printre altele pentru anul ăsta: o pantă pe care să trag la maxim de picioare. 🙂

 

Cel mai mândră sunt de cum am evoluat până acum.

 

Că am continuat în nebunia mea începută târziu, că am tras de mine să văd până unde.  Şi încă nu am aflat. Şi de fii-mea. Căreia până acum am reuşit să-i insuflu dragul de voluntariat, târând-o după mine la concursuri. Şi poate, în viitorul apropiat, voi avea un partener drag de curse. Încă aştept să se decidă la prima ei participare…poate o ştafetă mamă-fiică. 🙂

 

Legat de alergare, marea mea realizare a anului trecut este locul 3 open feminin la Ultra Ciucas.

 

Am dat tot ce-am avut mai bun la cursa aia şi mi-a ieşit. Sper să mai pot repeta experienţa şi  în alte situaţii, sentimentul este unic.

Cred că preocupările triază şi prietenii. 🙂 Acum, mare parte din prietenii mei sunt alergători şi ne întâlnim cu mare drag în antrenamente sau competiţii. Cei care au rămas necorupţi, să zicem, deşi sunt doar câteva excepţii, au mers măcar o dată la o oră de cycling sau o plimbare pe munte. Şi se aşteaptă să nu renunţ uşor!

 

Am aflat despre mine că pot fi disciplinată, că pot lupta pentru ceea ce îmi doresc. 

Că cea mai bună şedinţă de autoanaliză se face pe Bucşoiu sau pe Valea Gaura.  Freud scria: De cînd am început studiul inconştientului îmi par mie însumi extrem de interesant. Păcat numai că trebuie păstrată tăcerea despre ce este mai intim. Eu aş înlocui studiul inconştientului cu alergarea pe distanţe lungi.

Şi-am mai aflat că sunt ambiţioasă. Şi că uneori mă iau prea mult în serios.

 

Sportul mă face să mă simt liberă.

Acolo, pe munte, eşti tu cu tine. Şi dacă cele 2 entităţi nu sunt prietene… devine problematic  în cursele de ultra.

 

Uneori, mi se întâmplă să am nevoie de extra motivaţie pentru a ieşi din casă şi a duce la capăt antrenamentele.

 

Alteori trebuie să înteleg că există zile bune şi zile proaste, că există eşecuri şi nu sunt neapărat capat de ţară.

 

Obiectivul meu în 2018 este să am un an mai bun decât 2017.

Să mă surprind cu ce pot face şi unde pot ajunge. Să continui să evoluez, cu rezultate bune care să-mi facă mândru antrenorul şi echipa din care am onoarea să fac parte incepând din acest an – SportGuru BCR  Racing Team. Să dau tot ce am mai bun la Ultra Trail du Mont Blanc şi să pot spune că m-am bucurat la maxim de experienţă.

 

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că lucrurile se fac cu răbdare şi pasiune.

 

Şi cu încăpăţânarea de a merge mai departe, în ciuda semnelor raţionale care te îndeamnă să renunţi. Că bucuriile vin câteodată şi din inconştienţa de a visa.

 

*Fotografii arhiva personala

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *