Cornelius Constandan: Alergarea m-a scăpat de un anturaj nociv și de vicii!
Brasov Maraton, iunie 2015 foto arhiva personala
Am început să fac sport ….
N-am fost o persoană sportivă. Uram mișcarea, sportul. În liceu scoteam scutiri false să nu mai fac sport, iar când acestea nu existau, chiuleam de la sport. Iar la Bacalaureat , am învățat încă o materie în plus, ca să nu fiu nevoit dau Bac-ul la sport. 🙂
Începuturile sunt frumoase și, bănuiesc că și la 89 de ani îți aduci aminte de ziua când ai izbutit cu chiu cu vai 2 ture de stadion.
În iunie 2011 m-am îmbolnăvit și a trebuit să-mi schimb jobul, anturajul și să renunț la nopțile pierdute. În ianuarie 2012 am început să mă duc la sală de forță, să citesc bloguri de psihologie, sănătate, nutriție. Așa am dat de blogul lui Adrian Soare, care ne propune un experiment frumos. Primul Maraton în 4 luni de pregătire.
’’Hai să ies la alergat’’ mi-am zis… Dupe 2 ture cu chiu cu vai mă opresc. Splina mă înțepa, nu aveam aer. Greu, tată. După vreo 2 săptămâni , timp în care am mai băgat ceva alergări, mă aventurez pe o buclă. Ulterior aflu că avea 8km.
3 zile și 3 nopți am zăcut cu o febră criminală în fiecare mușchi. 🙂
Maratonul Internațional București 2012 a fost prima mea competiție oficială. O amintire frumoasă din acest maraton a fost atunci când am ajuns la borna cu km 41. Am strâns-o în brațe, așa cum un părinte strânge la piept propriul copil, și pe moment toate durerile au trecut pe loc! Mai aveam doar 1 km.
Antrenamentele mele
Am rămas fidel programului de antrenament după myasics.uk.com. Acum trecând la un nou nivel, la ultra, am inclus în planul de antrenament pe lângă alergare, înot, sala de forță și mersul la o clinică medicală pentru masaj și recuperare după cursele solicitante.
Am alergat în orice anotimp. Îmi place mult iarna când ninge liniștit iar zăpada scârție sub pantofii de alergare. 🙂
antrenament acasa, iarna, noiembrie, 2014 foto arhiva personala
Sportul meu preferat este…. alergarea. Iubesc să alerg de ceva vreme… mult. Plec de acasă la amiază și vin pe înserat. Alergarea mă liniștește, mă scapă de stres, și găsesc uneori soluții la ce mă frământă.
Alergarea m-a vindecat de răceală. Am plecat fără chef să alerg, cu febră, somnolență… Cu chiu mai cu vai și cu încurajarea prietenilor am făcut în acea zi 36km. Când am terminat, răceala trecuse. 🙂
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la Maratonul Olteniei, anul trecut
Prietenul Claudiu, un alergător bun, mi-a zis ‚ ’’să vezi ce frustrant este atunci când te depășește o tipă și tu nu poți să accelerezi s-o depășești.’’ Și da, profeția s-a adeverit. Orgoliu a avut ceva de suferit aici, pe moment. 😀
Competiția mea preferată este Maratonul Olteniei!
Mi-a plăcut traseul, kitul…. totul. Toate cursele montane au parfumul lor. Aici nu mai ești focusat pe split negativ, pe viteze care încep cu 4; 5min/km. Te bucuri de priveliște, trilul păsărilor, mai găsești câte o tufă cu fragi, mure 🙂
Cel mai mândru sunt de … mine. De fiecare cursă alergată și terminată fără nicio accidentare. Sunt mândru că am scăpat de un anturaj nociv și de niște vicii care mă degradau. Atunci când mă autodepășesc, mă simt ca un campion.
Prietenii mei spun că … ăla bun la toate.Și stand-up comediant și alergător bun. J Sunt norocos, că de la un alergător singuratic, am acum o gașcă cu care îmi împart antrenamentele, ne încurajăm și ne ajutăm reciproc. Mai jucăm un “prinde hoțu’”, sau ținem pace-ul când celălalt nu-i în formă. Am pierdut un prieten și un alergător bun, Cătălin. Mult prea devreme. Dar știu că el este acolo și ne veghează, în fiecare antrenament, cursă.
Am aflat că sportul schimbă destine. Sportul este magie. Așa cum un magician te suprinde cu un număr și rămâi uluit. Așa și sportul te ia dintr-un punct și îți schimbă viața. Am învățat să merg pe bicicletă la 30 de ani, mi-am depășit limitele în maraton, acum sunt la capitolul învăț să înot. Cine știe, poate mă cucereste și triatlonul. Am mai aflat ca am mai multe resurse decât bănuiam, atât fizice cât și psihice.
Sportul mă face să mă simt liber, bucuros, norocos că am timp de antrenamente, mai puternic după fiecare antrenament. Alergarea prin canioanele din jurul orașului meu mă teleportează pe moment în povestea cursei lui Cabalo Blanco a lui Christopher MacDougall! 🙂 (n.r. referire la cartea Născuți pentru a alerga)
Odată, am plecat de acasă să fac un 5, 8km, dar în timp ce alergam mi-am schimbat obiectivul și am terminat după 21km. Cu toți avem zile de ’’n-am chef’’ azi de alergat. Cheful vine când îți pui pantofii în picioare!
Obiectivul meu în 2016 este primul meu ultramaraton 🙂 100km for Children. Iar în octombrie vreau să fac personal best la Maratonul Internațional București.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune asta: Fă ce-ți spune inima! Nu asculta de părinți, prieteni…care îți vor spune nu fă acel lucru.
*Cornelius povestește aventurile lui sportive pe blogul său, la http://puterea-ta-infinita.blogspot.ro/
finis primul meu maraton foto arhiva personala
Cum grăbești recuperarea după o entorsă. Povestea mea
de Floriana Scânteie
credit foto theodysseyonline.com
Din când în când, alerg. În special, prin pădure, unde-i bine și răcoare. Îmi place terenul ușor accidentat, deși uneori tocmai acesta îmi provoacă suferință. Ori sunt o împiedicată, ori nu am deloc tehnică – ideea e că mă aleg destul de des cu entorse, care mă pun pe tușă cu săptămânile. Dacă vă interesează, vă povestesc ultima experiență, după care m-am recuperat și cel mai repede. Cred că, în cazul meu, de data aceasta, a ajutat că nu am minimalizat gravitatea problemei și că am urmat cu conștiinciozitate recomandările de specialitate.
Am glezne de gazelă, dar foarte sensibile la durere, asta știu dintotdeauna. Pe amândouă le-am avut scrântite de-a lungul timpului, au fost puse și în gips. Însă nu au fost niciodată rupte, desi, poate știți că durerea provocată de o întindere sau o rupere de ligamente este foarte mare și că timpul de recuperare poate varia între 2 săptămâni și 4 luni, în funcție de gravitatea entorsei. Având dese ori astfel de probleme, am început să-mi dau seama ce mă așteaptă imediat cum se produce inevitabilul.
Ultima dată, fix acum o săptămână, alergam fericită pe Tâmpa, pe o vreme superbă. Cu o zi înainte, plouase, deci pe jos era umed și mă concentram destul de tare ca să calc cum trebuie pe rădăcini și pietre. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, am călcat pe o piatră mai înaltă care a făcut ca glezna să fie rotită în exterior și talpa piciorului să fie adusă în interior.
În termeni medicali, am experimentat o entorsă prin inversie, cu suprasolicitarea ligamentului lateral. Imediat am resimțit durere în zona gleznei și am realizat că trebuie să ajung repede acasă pentru a instaura protocolul PRICE (acronim din engleză) care vine de la protecţie, repaus, gheaţă, compresie, ridicare.
Spre deosebire de alte dăți, când ignoram durerea și credeam că dacă voi continua să mișc glezna voi grăbi vindecarea, de data aceasta, am mers încetișor, șchiopătând, până la mașină, încercând să mențin glezna cât mai imobilă și să nu-mi las greutatea pe piciorul accidentat. Odată ajunsă acasă, mi-am pregătit o compresă cu gheață și, fiind întinsă în pat, mi-am pus o pernă sub gleznă, astfel încât piciorul să fie mai sus de nivelul inimii (favorizează circulația și micșorarea edemului). Imediat după un astfel de accident, specialiștii nu recomandă masarea zonei cu gel antiinflamator, însă se pot lua tablete analgezice și antiinflamatoare de câteva ori pe zi, pentru controlul durerii și scăderea inflamației.
În cazul meu, de data aceasta recunosc că nu am mai trecut pe la medic. La câte entorse am avut în ultimul timp, am început să-mi dau seama destul de repede cât de gravă e situația. Asta nu înseamnă că recomand cuiva aplicarea vreunui tratament după ureche, mai ales în cazul administrării tabletelor. Deci, mergeți la medic, mai ales dacă sunteți la prima accidentare de acest tip! Nu orice entorsă are aceeași evoluție și nici același tratament, eu doar vă povestesc ce a funcționat în cazul meu.
Exercițiile fizice ușoare grăbesc vindecarea
Revenind la glezna buclucașă: a fost în atenția mea, cu prioritate, vreo 3 zile și tot s-a umflat, s-a învinețit și a devenit imobilă. Însă m-am ținut de protocol: am pus gheață la fiecare 2 ore, am stat destul de mult în pat, cu piciorul ridicat, am susținut glezna cu o fașă elastică, am luat antiinflamatoare (ibuprofen, în cazul meu; voi trebuie să cereți părerea specialistului, că puteți fi alergici la ibuprofen).
Din a treia zi, observând o ușoară diminuare a durerii, am început să fac băi alternative reci-calde și să țin glezna în apă rece, cu gheață și cu sare de la Praid (asta am în casă, pentru băi relaxante), cam 15 minute, de două ori pe zi. Apoi, am început să mă masez cu o cremă antiinflamatoare pe care am descoperit-o recent (Dr. Boici) și să fac mici exerciții de rotire a gleznei.
Iată, mai jos, o serie de exerciții pe care le-am început imediat ce durerea s-a mai domolit, stând pe scaun, ca să nu las greutate prea mare pe piciorul afectat. Sunt sigură că exercițiile de recuperare au redus din timpul de vindecare a acestei entorse, care nu a fost, totuși, una foarte gravă, probabil cel mult de gradul II, conform clasificării de specialitate. Când durerea e prea mare, e bine să nu începeți nimic fără recomandarea unui fizioterapeut sau medic ortoped.
- Cu piciorul ridicat în aer, “am scris” cu vârful degetelor literele alfabetului, antrenând în mișcare glezna.
- Cu talpa piciorului pe podea, am mișcat genunchiul dintr-o parte în alta.
- Cu un prosop am prins talpa, călcâiul poziționați-l pe podea și am tras ușor de prosop către corp, după care am împins în jos.
- Am plimbat talpa pe suprafața unei mingi de tenis.
- Cu piciorul afectat peste celălalt, am cuprins glezna cu mâinile și am efectuat rotiri controlate ușoare și împingeri ale tălpii de sus în jos.
În a patra zi am ieșit din casă pentru prima dată după accident și m-am plimbat puțin, așa cum am putut. Zilele următoare am continuat exercițiile cu unele mai dificile, dealtfel chiar e indicat să se înceapă fizioterapia la 4-6 zile după accidentare:
- Am poziționat vârful tălpii pe ceva mai înalt (două cărți sau o piesă de mobilier), cu glezna pe podea și am efectuat întinderi.
- Am făcut fandări (fără susținere pe piciorul afectat).
- Cu vârful tălpii pe podea, am efectuat rotiri ușoare ale gleznei.
Încetul cu încetul, glezna își recapătă mobilitatea și puterea de susținere a corpului. Acum, la o săptămână de la accident, pot sta doar pe piciorul afectat și chiar pot să mă ridic pe vârfuri. Continui să port o fașă elastică, să mă masez cu cremă antiinflamatoare și să nu suprasolicit glezna, dar mi-am reluat activitățile de zi cu zi, ceea ce e îmbucurător. Chiar și așa, nu cred că voi alerga prea curând, glezna fiind încă sensibilă la mișcările laterale de pe suprafețele denivelate. Și cum mie îmi place trail running, mai am de așteptat.
Aceasta este una dintre experiențele mele cu entorsele. Sunt probleme destul de grave, care nu trebuie trecute cu vederea atunci când se întâmpă, pentru că un diagnostic greșit sau lipsa acestuia poate să ducă la complicații majore ale mobilității gleznei pe viitor.
În plus, faptul că nu puteți călca deloc pe piciorul accidentat nu înseamnă că e vorba neapărat de o entorsă, poate fi o fractură și atunci e altă poveste pe care sper să nu apuc să v-o spun eu. Sănătate multă și drumuri de alergare line!
Crosul Pădurii 2016: peste 2.000 de alergători iubitori de mediu au contribuit la apariția unei noi păduri!
start Crosul Padurii 2016
Aflat la a opta ediţie, Crosul Pădurii s-a desfăşurat sub îndemnul “Aleargă şi împădureşte româneşte!”. În cele două zile de mobilizare pentru păduri şi sport, peste 2000 de iubitori ai unui stil de viaţă sănătos au alergat la curse de la 500 de metri la 15 km, au avut parte de ateliere educaţionale, de concertul trupei de copii Contrapunct şi de piesa de teatru educativă LUNGS.
Participanţii au avut ocazia să-şi etaleze costumele populare în curse, însă marea majoritate a alergătorilor au purtat tricoul oficial al evenimentului inspirat din motivele tradiţionale de pe iile româneşti. Încălzirea pentru curse a fost realizată pe ritmuri cu influenţe etno şi toţi cei ce au trecut linia de finish au fost întâmpinaţi româneşte, cu pâine şi sare.
În avangarda echipei de alergători, doamna Cristiana Paşca-Palmer, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, îmbrăcată în costum popular, a dat un exemplu despre cum românii aleg să împădurească. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis să se implice activ în campania Aleg să Împăduresc susținută de Pădurea Copiilor și a anunțat, prin doamna ministru, că va dona 32.000 de puieți silvici pentru împaduririle din toamnă. Mobilizarea alergătorilor s-a realizat în cadrul evenimentului Crosul Pădurii susţinut de Kaufland, eveniment sportiv caritabil realizat în sprijinul Pădurii Copiilor.
Proaspeţii finalişti ai celei mai grele curse de anduranţă în condiţii de frig extrem, 6633 Arctic Ultra, Andrei Roşu şi Vlad Tănase au oficiat premierea câştigătorilor. Un alt ultra-maratonist, Andrei Gligor, aflat chiar zilele acestea la Marathon des Sables, cea mai grea cursă în condiţii de căldură extreme, a dat startul printr-un mesaj înregistrat prin care le mulţimea participanţilor la curse pentru susţinerea împăduririi sudului ţării.
“Sprijinim proiecte precum Crosul Pădurii pentru că dorim să punem accent pe mişcare şi suntem convinşi că activitatea fizică este esenţială pentru o viaţă plină de vitalitate şi optimism. Pentru a încuraja un stil de viaţă sănătos, Kaufland România susţine participarea angajaţilor la competiţii sportive cu atât mai mult când sunt pentru o cauză nobilă. Pentru noi este foarte important să îndeplinim rolul de partener responsabil în societate.” a declarat Anna-Katharina Scheidereiter, responsabil proiecte CSR, Kaufland România.
Rezultatul final al mobilizării, cei 32.000 de euro strânşi în cadrul evenimentului și cei 32.000 de puieți suplimentari, face posibilă realizarea unei noi păduri în sudul ţării. Astfel, o suprafaţă de 8 hectare de pădure va lua naştere datorită implicării celor prezenţi la eveniment.
# # #
Echipa organizatoare mulțumește mass mediei pentru promovarea Crosului Pădurii: radio Itsy Bitsy, Copilul.ro, România Pozitivă, MuJeR.ro, Running MAG, Adrenallina.ro, Clopotel.ro, Radio România Cultural, SportGuru.ro, Kerukov, Radio7, Centrul de nutriție Superfit, Zmeu Bucureşti, Fashion8.ro, FlorinSimion.com, Advertising4U.ro, partenerilor educaţionali și tehnici: Moara de hârtie, Bălaşa Percussion, Contrapunct, actorilor Daniela Nicolae şi Liviu Romanescu, Jatomi, Ro Club Maraton, Asociaţia Bucharest Running Club, Perpetual Icons, Raw Fit Vegan.
Crosul Pădurii sprijinit de Kaufland este cea mai mare competiţie de alergare de masă care susţine o cauză de mediu. Din 2009 până în prezent au fost strânse în cadrul evenimentului fonduri pentru împădurirea a peste 8 hectare de teren degradat.
Pădurea Copiilor este un program de împădurire, plantare și îngrijire de păduri. Prin acest proiect, Muntenia s-a îmbogățit cu 38 de hectare de păduri, 8 hectare fiind deja în stadiul de masiv.
În Pădurea Copiilor s-au implicat peste 9500 de voluntari și 5000 de alergători ce ajută de 7 ani la strângerea de fonduri pentru împăduriri.
Emilian Nedelcu: În triatlon poți întrece adversari mai puternici decât tine, dar care nu-și gestionează resursele
La Winter Tri Challenge, primul triatlon al sezonului 2016. foto arhiva personala
Am început să fac sport pe când eram copil, când am făcut înot la Dinamo. Pe urmă, în adolescență am făcut lupte și rugby la Steaua. Luptele greco-romane și-au pus amprenta cea mai grea asupra mea.
Îmi amintesc și acum primul antrenament, într-o sală de pe la Eroilor. Doar încălzirea ținea 30 de minute, perioadă după care mi-a venit să vomit. Am reușit să duc cele trei ore până la capăt, dar am fost lemn în ziua aia.
Antrenamentele mele sunt destul de haotice. Nu am un plan stabilit, pentru simplul motiv că nu sunt sportiv profesionist. Recent am început să mă antrenez cu trupa lui Ștefan Oprina, care are o disciplină de fier, mai ales la antrenamentele cu intervale.
Baneasa Trail Run 2015, foto arhiva personala
Sportul meu preferat este triatlonul, pentru că implică trei probe și pentru că poți întrece adversari care par mult mai puternici decât tine, dar care nu-și gestionează optim resursele. Este un sport de forță, dar tototodată și unul de strategie.
Cea mai puternică amintire pe care o am despre o cursă este de la Maratonul Vinului. Nu mai știu exact despre ce ediție a fost vorba, cred că acum doi, trei ani. A fost ziua cea mai călduroasă din acel an, iar pe traseu n-a fost niciun pic de umbră. Am suferit enorm, am băut peste 7 kg de apă și am ajuns la finish epuizat. A fost o cursă unde mi-am întins limitele la maximum și nu vreau s-o mai repet în condiții similare. O viață avem!
Prima Evadare 2015, foto arhiva personala
Competiția mea preferată este cea în care reușesc să întrec cât mai mulți adversari. Cu toate că nu sunt un obișnuit al podiumurilor, sunt un luptător și trag de mine să răzbat cât mai sus.
Obiectivul meu în 2016 este pur și simplu să mă țin departe de accidentări și dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea aș spune că asta este cel mai important lucru în viața unui sportiv amator. Nu trebuie să grăbești recordurile personale, ele vor veni dacă ești consecvent și te antrenezi în mod constant. Nu forța și vei câștiga!
Triatlon Challenge Mamaia, 2015, foto arhiva personala
pe Emilian îl puteți citi pe blogul său de ciclism, alergare și triatlon, pe Biciclistul.ro.
Carmen Albișteanu: E inspirațional să ne depașim limitele, dar ritmul in care o facem e bine să ne fie pe măsură
Maraton Piatra Craiului 2015, foto arhiva personala
Am început să fac sport în copilărie, când băteam mingea de baschet în arena școlii până nu mai vedeam coșul nici la becul chior care îl lumina. Apoi, în facultate, am început să alerg. M-am apucat de vreo 20 de ori și mă ținea câte o săptămână-două. Însă din 2013 chiar nu m-am mai oprit.
Îmi amintesc că la început aveam o zi de alergare și două de febră musculară. Era o provocare să urc scările până acasă după câțiva kilometri alergați.
Prima mea competiție a fost Semimaratonul de la București, din 2013. M-am pregătit mai mult psihic decât fizic. Nu alergasem niciodată mai mult de 11 km și nu știam dacă am să rezist 21, așa că am început să adun încredere în mine din toate cotloanele conștiinței doar ca să pot trece de finish. Înainte de cursă făceam câte 7-8 km zilnic, la 6 dimineața, ca să ajung la birou la timp. Apoi am alergat semimaratonul în cei mai ieftini adidași de la Decathlon și m-au durut mai tare bășicile apărute între degete decât genunchii, dar a fost și cea mai fun competiție, am râs pe tot traseul.
Corcova Trail Race 2015, foto arhiva personala
Antrenamentele mele sunt foarte diverse. Încă nu am disciplina oamenilor care se țin de un sport și îl fac bine. Îmi place să încerc de toate. Am noroc că la alergare am parte de niște super antrenamente, bine organizate, cu trupa antrenorului Ștefan Oprina. În rest, urc pe munte, fac antrenamente funcționale, circuite, yoga, mai joc și baschet când mi se face dor, merg pe bicicletă pe unde am treabă, iar cu înotul și cu snowboardul sunt work in progress.
Sportul meu preferat este alergarea pentru că e singurul lucru fără de care mă urc pe pereți. E ceva în oxigenul inspirat în pas alergător care mă ajută să-mi echilibrez starea și energia. Nu cred că m-am întors vreodată prost dispusă de la vreo alergare.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este senzația de zbor printr-un peisaj măreț, simplu și verde, la prima mea alergare montană.
Maraton Ciucas 2015, foto arhiva personala
Competiția mea preferată este momentan EcoMarathon. A fost prima mea alergare montană și în cei 42 de km am trecut prin niște stări atât de diferite și de bine definite încât m-au ajutat să mă cunosc mai bine, să mă îndrăgostesc de cursele de trail și de natură, la fiecare pas. Starea de atunci a devenit pentru mine o ancoră de bună dispoziție, la care mă întorc de fiecare dată când vreau să-mi amintesc de ce iubesc alergarea.
Cea mai mândră sunt de faptul că alergarea și sportul în general mă ajută să fiu mai consecventă și pe alte planuri (cum ar fi scrisul pe blog și e-book-ul despre alergările anului 2016 la care am lucrat în iarnă). Ok, recunosc: sunt puțin mândră și de finishul de la Maratonul Piatra Craiului, probabil cea mai grea cursă de până acum.
Prietenii mei spun uneori că nu și-ar fi imaginat acum câțiva ani, când alergam 2km și mă plângeam că-mi dau duhul, că am să alerg maratoane de plăcere, nesilită de nimeni.
Am aflat despre mine că, dacă îmi păstrez focusul, pot să fac infinit mai mult decât credeam.
cu prieteni la Maratonul DHL
Sportul mă face să mă simt că mă doare într-o parte, că am nițică febră și câteva vânătăi noi pe săptămână, că sunt mereu pe goană, dar liberă și recunoscătoare că le pot obține pe toate cu zâmbetul pe buze.
Uneori, mi se întâmplă să nu respect planul. De antrenamente, de alimentație, de odihnă. Mi-a luat ceva timp, dar după ce mi-am dat seama că e ok să fac lucrurile în ritmul meu a devenit chiar mai ușor să mă recentrez și să revin cu mai mult drag și chef la plan.
Obiectivul meu în 2016 este să pot alerga toate cursele pe care mi le-am propus fără accidentări și să-mi îmbunătățesc timpii la câteva dintre cele pe care le voi alerga pentru a doua oară – EcoMarathon, CiucașX3, MPC sunt doar câteva dintre ele. De asemenea, dacă până acum mă înscriam la traseele lungi ale competițiilor, anul ăsta mi-am propus să alerg și distanțe mai scurte.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că moderația e de neprețuit. E frumos și inspirațional să ne depășim limitele, dar ritmul în care o facem e bine să ne fie croit pe măsură, altfel riscăm să ajungem ca după o relație devenită obsesie – seduși, epuizați și abandonați.
Carmen povestește despre aventurile ei sportive pe blogul ei, o puteți citi pe CarmenAlbisteanu.ro.
Robert Cadar: Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că mereu trebuie să-ți asculți organismul
Am început să fac sport dupa ce am participat cu colegii de la job la o competitie de alergare montana.
Îmi amintesc că la început toata lumea m-a descurajat, nu mi-au dat nicio șansă, asta pentru ca aveau 2 motive bune, nu alergasem niciodata mai mult de 2-3 km si eram diagnosticat recent cu o boala autoimuna care imi distruge sistemul osos. Probabil asta a fost si motivația mea, sa le arat tuturor ce inseamna sa ai vointa, ce inseamna sa lupti.
Prima mea competiție a fost, cum spuneam mai sus, chiar Maratonul Piatra Craiului. Un fel de botez, îmi amintesc că până și Andrei Roșu a încercat să ma ajute cu un plan de alergare, însă când i-am spus că alergasem doar 6 km, iar competiția este peste 2 săptămâni, mi-a sugerat să nu particip încă.
Daca m-aș pune în locul lui cred că as face acelasi lucru, nu știam în ce m-am băgat, a fost dureros, dar frumos tare, daca aș da timpul înapoi l-aș face din nou J.
Antrenamentele mele au început exact acum un an, odată cu un tratament medical pentru întărirea sistemului muscular și osos, am urmat un plan de antrenament strict pentru 21 km. După participarea la câteva crosuri am alergat în vara lui 2015 la primul meu semimaraton.
Sportul meu preferat este alergatul pentru că după fiecare alergare mă simt excelent.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este emoția si bucuria de la primul concurs de alergare la care am participat, Maratonul Piatra Craiului 2014.
Competiția mea preferată este momentan Maratonul Piatra Craiului, însă anul acesta am multe competiții in program și să vedem dacă găsesc ceva mai frumos J.
Cel mai mândru sunt de faptul că am reușit să alerg distanțe mai mari de 20-30 km, chiar dacă boala autoimună persistă și voi trăi cu ea toată viața.
Prietenii mei spun că sunt un luptător.
foto arhiva personala
Am aflat despre mine că iubesc mișcarea, iar alergatul a devenit o relaxare!
Sportul mă face să mă simt invicibil.
Uneori, mi se întâmplă să ma lupt cu mine pentru a ieși din casă și a mă ține de antrenamente, dar indiferent de vremea de afară mereu ies învingător!
Obiectivul meu în 2016 este participarea la cât mai multe competiții de alergare, în special montane și alergarea a 2016 km în total. Deja am trecut de 500 km!
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că mereu trebuie să-ți asculți organismul, iar dacă ai intrebări la care nu ai răspunsuri, dar cunoști persoane din jurul tău care au răspunsurile, ar fi bine să ceri aceste răspunsuri, îți vor prinde bine!
n.r. Pe Robert îl puteți citi pe blogul său de sport, 36fit.com.
foto arhiva personala
Pe 3 aprilie alergăm la UNIQA Asigurări Bucharest 10k & Family Run!
foto credit Bucharest 10K & Family Run
În scurt timp, pe 3 Aprilie, în Piața Constituției se dă startul curselor UNIQA Asigurări Bucharest 10k & Family Run (www.bucuresti10km.ro)!
UNIQA Asigurări Bucharest 10k& Family Run îmbină performanța – prin cursa de 10 kilometri (10km Individual și Ștafeta Coca-Cola) acreditată și inclusă în calendarele internaționale – cu distracția în familie, prin Crosul Familiilor, la care familiile – copiii, părinți, bunici, frați, surori, cumnați, veri și nepoți – sunt invitate să parcurgă 2,9 km în jurul Palatului Parlamentului.
Crosul Caroli pentru Copii și Părinți lansează o provocare pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani care iau startul grupați pe categorii de vârstă și sex (5-6. 7-8, 9-10 și 11-12 ani, fete și băieți) alături de părinți.
În paralel, toți alergătoriii sunt invitați să rămână în Piața Constituției până la lăsarea serii și să ia parte la alte activități sportive și distractive pregătite de organizatori.
Ambasadorii UNIQA Asigurări Bucharest 10k& Family Run care vor fi în 3 aprilie din Piața Constituției alături de familiile lor sunt: Elisabeta Lipă, Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Roșu, campioană olimpică, realizatorii radio-TV Mihai Găinușă, Eli Roman (Realitatea TV), Florentina Opriș (Kanal D), Claudiu Lucaci (TVR), Irina Păcurariu (TVR), Mihai Rădulescu (TVR) și Liana Stanciu (TVR), alaturi de Dana Rogoz actriță si Radu Restivan, blogger sportiv.
Despre Bucharest Running Club
Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus in circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se, astfel, celorlalte capitale europene care găzduiesc astfel de competiții în fiecare an. În 2015, au avut loc ediția a patra a OMV Petrom Bucharest Half Marathon și a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, reunind peste 23.000 de alergători din 60 de țări, 20.000 de suporteri și peste 1.000 de voluntari. Ambele competiții sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS si IAAF.
Site-urile oficiale ale Bucharest Running Club sunt:www.bucuresti10km.ro; www.bucuresti21km.ro; www.bucuresti-maraton.ro; www.abrc.ro; www.voluntarinsport.ro.
Aleargă și Împădurește românește și tu la Crosul Pădurii 2016!
credit foto Crosul Padurii
21 martie este ziua în care în toată lumea sărbătorim Ziua Internațională a Pădurii. Bucureștenii au astăzi ocazia să se alăture milioanelor de oameni din lumea întreagă ce ajută și se implică în conservarea și dezvoltarea de noi păduri, prin înscrierea la cel mai mare eveniment caritabil pentru mediu din România.
Crosul Pădurii 2016, susținut de Kaufland România, este un eveniment al cărui obiectiv final este plantarea și îngrijirea a minim 20.000 de puieți. Întreaga sumă strânsă din taxele de participare se va transforma în puieți plantați de Pădurea Copiilor pe terenuri agricole degradate din sudul țării. Mai sunt 10 zile până la încheierea înscrierilor online.
Crosul Pădurii2016, susținut de Kaufland România, își așteaptă concurenții la start în weekendul 16 – 17 aprilie, cu 4 probe: copii, 5, 10 sau 15 kilometri. Sâmbătă, 16 aprilie este ziua dedicată curselor de alergare de 500 și 1000 de metri, iar micii participanți se vor putea distra educativ și la atelierele creative pregătite pentru ei. Duminică este ziua adulților, cei care au ales să împădurească prin alergare!
În spiritul „Românul este acum frate cu codrul” organizatorii evenimentului îi invită pe participanți să alerge și să împădurească alegând o costumație sportivă mai atipică și… tradițional românească: opinci, brâu, ie. Tricoul oficial al evenimentului poartă și el motive de pe iile tradiționale românești.
„Crosul Pădurii este un eveniment marca Pădurea copiilor, demarat în anul 2009, așa că iată-ne ajunși acum la cea de a 8-a ediție. Astăzi este o zi foarte aproape de noi și cauza noastră, este Ziua Internațională a Pădurilor. Așa că vrem să vă invităm să o sărbătoriți cu un gest minunat: înscriindu-vă la Crosul Pădurii, veți alege să alergați și să vă distrați alături de prietenii voștri, și, totodată, să ajutați împăduririle. Vă așteptăm cu multe surprize frumoase la start și… în ținută tradițională!” spune Teodora Pălărie, coordonator Pădurea Copiilor.
„Pentru Kaufland a fi o companie responsabilă înseamnă să ne implicăm în comunitatea în care suntem prezenți. Noi luăm în serios responsabilitatea pe care o avem față de mediu și față de societate.
Dorim să ajutăm comunitatea să înțeleagă beneficiile unui vieti sănătoase. Și ne dorim să fim mai conștienți de valorile sustenabile ale acțiunilor noastre.
Putem fiecare să contribuim la o zi de mâine mai bună!”, spune Anna-Katharina Scheidereiter – responsabil CSR Kaufland România.
# # #
Echipa organizatoare mulțumește mass mediei pentru promovarea Crosului Pădurii: radio Itsy Bitsy, Copilul.ro, România Pozitivă, MuJeR.ro, Adrenallina.ro, Clopotel.ro, Radio România Cultural, SportGuru.ro, Radio7, Centrul de nutriție Superfit, Fashion8.ro, FlorinSimion.com, Advertising4U.ro.
”Aleg să împăduresc!”, motto-ul sub care se desfășoară competiția Crosul Pădurii, este o campanie de informare și provocare la acțiune privind schimbările climatice. Pădurea Copiilor este un program de împădurire, plantare și îngrijire de păduri, demarat în 2007 sub îndemnul ”Adoptă un copac!”. Prin acest proiect, Muntenia s-a îmbogățit cu 38 de hectare de păduri, 8 hectare fiind deja în stadiul de masiv.
În Pădurea Copiilor s-au implicat peste 9000 de voluntari și 4000 de alergători ce ajută de 7 ani la strângerea de fonduri pentru împăduriri.
credit foto Crosul Padurii
Andreea, Narcis, Ana, Bogdan, spre primul lor semimaraton: Antrenamentele m-au învățat să-mi scot din cap acel “nu pot”
Acum 3 luni și ceva am pornit la drum. Fiecare cu scopul lui, fiecare cu motivația lui, cu temerile și întrebările lui. Am mai înaintat, am mai dat înapoi, am avut zile când nu am reușit să ne ținem de program, am avut zile când am fost obosiți și am preferat să ne odihnim, zile când am ieșit să alergăm pe ploaie sau pe ninsoare. Suntem cu toții oameni cu joburi full time, cu facturi de plătit, cu responsabilități, ne trezim dimineața ca să ajungem la serviciu, unii dintre noi lucrăm în a doua parte a zilei, dar avem un vis, care în numere arată așa: 21 de kilometri, pe 15 mai, iar numele lui este OMV Petrom Bucharest Half Marathon :).
Spre primul meu semimaraton este un proiect Adrenallina, “energizat” de Sloop, și începând de astăzi o să vă povestim, aici și pe pagina noastră de Facebook, cum reușim (sau nu :)) să integrăm antrenamentele în viața noastră și, mai ales, cum reușesc niște oameni să pornească de la 0 kilometri alergați în viața lor și să ajungă la finish-ul unui semimaraton. Noi așa sperăm că se va întâmpla!
În cele ce urmează, vă prezint temerarii acestui drum deloc ușor 🙂 : Andreea, Narcis, Ana, Bogdan. Eu și Toni am mai făcut semi, dar asta nu înseamnă că e totul roz cu pregătirea noastră, dimpotrivă J. Ne întâlnim cu toții, în gașcă completă, 1 dată pe săptămână, atunci când facem long run. În toate celelalte zile, fiecare este cu programul lui de pregătire, adaptat la nivelul lui. Cu Toni este mai complicat, pentru că nu e din București, așa că ne vom joncționa direct la start! 🙂
Mulțumim Sloop pentru hidratarea de la antrenamente! Sloop e suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi. I se spune smuti, o adaptare simpatică a lui smoothie, sunt conservate toate calitățile nutritive ale fructelor, prin tehnologia de procesare și presare la rece.
Așadar, să facem cunoștință cu alergătorii adrenalitici! 🙂 Ne povestesc chiar ei:
Andreea Archip
Andreea Archip, foto arhiva personala
Alergatul a fost întotdeauna sportul care mi s-a potrivit cel mai bine. Când toată lumea exersa la câmp, cu sapa sau coasa, eu, în adolescență, alergam ca să slăbesc. Nimeni de la mine din sat nu înțelegea de ce fugeam fără să am vreo treabă în direcția spre care mergeam. Dacă alergi, trebuie să ai un motiv. Să dai o veste, să întâmpini pe cineva… Nu doar așa, în dorul lelii…
Vecinilor mei le-a trecut nedumerirea, eu am perseverat… Cu întreruperi, cu voință sau trasă de prieteni, să fac mișcare a devenit o activitate obligatorie în viața mea. Sportul de plăcere e precum materiile facultative la școală: sunt facultative până când le alegi, apoi devin obligatorii și trebuie să te duci la oră musai.
Ideea e așa: faptul că fac mișcare de cel puțin trei ori pe săptămână mi-a limpezit mintea și îmi dă energie, mă motivează și modelează, fizic și psihic. Dar nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să particip la un semimaraton. Când mi-a propus Roxana, n-am dormit toată noaptea gândindu-mă că o să leșin după 5 kilometri. Frica mi se spulberă atunci când încep să alerg, în parc, în sală. Când cuceresc kilometru după kilometru…
Așa că particip la semimaraton pentru că vreau să îmi testez limitele, să trec în partea cealaltă. Presupunând că partea cealaltă e delimitată clar de cei 21 de kilometri pe care trebuie să-i alerg. Poate voi reuși, poate că nu, dar știu acum că alergatul nu înseamnă să fugi de ceva. Mulțumesc, Roxana, pentru curaj!
Bogdan Ciubuc
M-am apucat de alergare acum vreo trei luni; recunosc că nu mă țin de treabă pe cât ar trebui, așa că ținta de anul ăsta – să alerg măcar un semimaraton – e cam la fel de departe ca și anul trecut. Dar sunt optimist; chestia asta pare, totuși, realizabilă. La urma urmelor, am reușit să mă las de țigări după 19 ani de fumat; cât de greu poate să fie să dai trei-patru ture în jurul Herăstrăului?
Ana & Bogdan, foto arhiva personala
Ana Maria Jităriță
AMR – 61 de zile. Cum sună asta? Vă spun eu! Groaznic pentru un om care se antrenează pentru primul ”semi” din viața lui. Mai ales după ce, în ultimii 10 ani, a alergat numai după proiecte, clienți, subiecte, a luat 17 kg în greutate și s-a lăsat de fumat de vreo trei ori – să sperăm că ultima a fost pentru totdeauna.
Dar până la cei 21 de km pe care sper să-i închei – sunt multe de zis și de învățat.
Ce m-au învățat ultimele 3 luni de antrenament? Mai întâi – că pot să alerg fără să-mi cadă ficatul, splina, să mi se taie respirația etc. Apoi că dacă ceva nu te-a durut până acum, sigur o să te doară – spatele, mâinile, picioarele – milimetru cu milimetru. E doar o chestiune de timp. E și o treabă bună în povestea asta – afli că ai mai mulți mușchi și mai multe oase decât știai până acum. M-au învățat să-mi scot din vocabular ”nu mai pot”. La început o spuneam de vreo doua-trei ori în fiecare minut, acum o dată la fiecare tură de alergare.
Spuneam că mai sunt multe de învățat până la cei 21 de km. De pildă cum să-i parcurgi pe ultimii 13 – eu aici mai am de lucrat. Dar cred că toate eforturile de până acum și de aici înainte sunt răsplătite cu o doză de optimism și de bucurie de care nu mai știam că sunt în stare la 38 de ani.
Alergați, fraților, nu vă costă nimic 🙂
Narcis Drejan
Narcis Drejan, foto arhiva personala
Cred că am început cam târziu să ţintesc spre un semi-maraton sau maraton. Dar să o iau uşor. Nu, nu sunt corporatist, nu mi-aş dori vreodată, nu există nicio motivaţie venită pe linie de uzină, nu am deadline-uri, doar ştiu că trebuie să împing nişte limite.
Aşa cum am început să joc tenis, în urmă cu 3 ani, deşi nu ştiam nici să ţin racheta în mână şi nu o foloseam pe cea Reghin decât pe post de chitară, am hotărât să alerg.
Dar nu pentru că mă simt bine, ci pentru că nu am stare şi pentru că nu mă plictisesc niciodată. Parcul IOR e cel mai bun prieten al omului care vrea să alerge, dimineaţa, la primele ore, sau seara târziu.
Dar fără niciun scop… până când a venit Roxana Lupu, fosta mea colegă de la Adevărul, şi m-a tot bătut la cap că aş putea să fac ceva din alergatul ăsta fără creier.
Mi-e un pic teamă, de la colegul meu Cezar, de la radio, care aleargă şi când doarme, aleargă după radio, aleargă când mănâncă, aleargă şi aleargă. După Maratonul Bucureşti a ajuns la spital, dar ştiu, i se trage de la o amandină, cică ar fi fost un pic expirată.
Eu n-o să mănânc amandine, dar ştiu că timpul e scurt şi încerc să îmi depăşesc limita celor 3 kilometri din IOR… e un pic distopic pentru mine, pentru că antrenorul de la tenis îmi spune că sunt suficienţi cei 3 kilometri.
Şi dacă o să ajung să termin semi-maratonul şi mi se va face rău, iar prietenii mă vor întreba ce-a fost în capul meu, ştiu ce le voi răspunde: Că se poate!
Roxana Lupu
eu, pacer la Maratonul Bucuresti, proba de semi, acum 2 ani 🙂 foto arhiva personala
Semimaratonul București a fost prima cursă de alergare pentru care m-am pregătit, și de aceea este foarte aproape de inima mea. Dacă atunci am vrut doar să o termin, acum mi-aș dori să reintru în formă și să scot un timp decent sau chiar mai mult decât atât. Am la activ cam 4 semimaratoane, dar cumva asta nu contează prea mult :).
Alergările mele din ultima vreme au fost cam dezorganizate și pe sărite, iar asta nu prea ajută. Cumva, parcă după întreruperi, totul devine din nou foarte greu la antrenamente, și alergarea devine o piatră de Sisif pe care o tot cari după tine și o cari. Faptul că am intrat cu toții într-un program de pregătire, personalizat pentru nivelul fiecăruia dintre noi, schimbă total ecuația. Dar nu o face mai ușoară.
De exemplu, pentru mine pare că intrarea în formă se face fooarte greu. Am picioare de plumb, trag de corpul meu și el de mine, sunt obosită, am un pace de nerostit, o sincronizare lamentabilă a mișcărilor. Ultima dată, la o alergare cu pante, m-am așezat la baza dealului, în șezut și am început să bocesc! A trecut pe acolo o tipă care își făcea alergarea în parc și mi-a dat 2 felii de măr! Le-am ronțăit și apoi m-am dus acasă și m-am culcat. Uneori, când nimic nu pare să meargă, trebuie să te culci! Asta e concluzia mea 🙂). A doua zi am ieșit din nou și a fost un pic mai bine! 🙂. Așa sper să fie în fiecare zi până pe 15 mai, și în ziua cursei la fel: un pic mai bine.
Toni Dumitru
Toni Dumitru, foto arhiva personala
Greu a mai fost 2015! Greu tare. Dar despre asta v-am mai povestit aici. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat puţin, dar, hei! – e de bine! Am făcut un pas mic, care-mi dă un dram de încredere după o perioadă teribil de dificilă, când eram la pământ, şi mă bucur ca un copil, de zici că am luat primul meu 10 la teza de mate.
N-am făcut nimic ieşit din comun, pur şi simplu m-am refugiat în alergare şi am luat-o aproape de la zero, dacă nu de la minus, ţinând cont de “pârjolul” psihic prin care am trecut. Am avut răbdare şi am adunat pas cu pas, kilometru după kilometru, la început pe distanţe mici, prin parc, iar în weekenduri ceva mai mult, în ritm uşor, fără presiune, în pădure.
Revenirea e dureroasă la orice nivel, indiferent că eşti un sportiv de top, unul mediu sau un amator avansat, cum mă consideram eu – mă uit cât de greu fac acum lucruri pe care altădată le făceam aproape cu nonşalanţă, când obţineam mult mai uşor ceea ce urmăream, şi mă macină neputinţa. Aproape că nu pot să cred că eu am alergat 6 maratoane şi nu-mai-ştiu-câte-semi-uri, că mă antrenam cu 4.30 pe kilometru, că făceam serii de intervale de 400, 800 şi 1.000 de metri. Acum, dacă încerc să trag cu 5 minute pe kilometru rămân repede fără aer. Şi picioarele se resimt.
Mai am de tras, dar important e că am revenit la plăcerea alergării şi asta contează mai mult decât viteza. Am nevoie de rutină, de volum, de perseverenţă şi de continuitate, apoi, cu timpul, lucrurile se vor regla, “piuliţele” se vor unge şi totul va deveni mai uşor.
Pentru mine, acum, singura cursă 100% sigură de anul viitor este Semimaratonul Petrom de la Bucureşti. Va fi un test serios, care îmi va arăta unde mă aflu, aşa că am de gând să mă pregătesc cât pot eu de bine. Am o schemă care nu m-a dezamăgit niciodată, dar marea provocare va fi să îmbin acest grafic de pregătire gândit pentru asfalt cu alergarea de trail de la sfârşit de săptămână, la care nu vreau să renunţ nici în ruptul capului.
Obiectivul meu pentru Semimaratonul din luna mai va fi să nu scot un timp mai slab decât la celelalte ediţii, adică să-l termin sub 1.50. Dar pentru asta va trebui să mă injectez cu ambiţie şi să muşc cu poftă din asfalt. După un an jalnic, se apropie vremea revanşei.
fotocredit Asociatia Bucharest Running Club
Rezultate studiu sportul de anduranţă (I): Cei mai mulți sportivi amatori au între 30 și 40 de ani, cel mai practicat sport e alergarea, pe 2 ciclismul
Avem si primele rezultate si concluzii ale studiului derulat de noi dedicat sporturilor de anduranță în România! Vă mulțumim încă o data vouă, celor care ați completat chestionarul nostru!
Am fost împreună 300 de respondenți, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani iar chestionarul online a fost distribuit prin e-mail şi social media.
Iată câteva concluzii interesante:
Cei mai mulți sportivi amatori de anduranta au intre 30 si 40 de ani
26% dintre practicanţi – cel mai mare procent – au vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani;
25% dintre ei au vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani;
16% se situează între 25 şi 29 de ani.
Destul de mulţi români trecuţi de 40 de ani practică sporturi de anduranţă.
Astfel, 24% dintre românii care participă la maratoane şi ultramaratoane de alergare, maratoane de ciclism, competiţii de anduranţă la înot, triatlon, Half Ironman sau Ironman au vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani.
Tinerii care practică sport de anduranţă sunt destul de puţin reprezentaţi: un procent de doar 7,5 % pentru vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.
Studiul arată că în cazul sexului amatorilor de sport de anduranţă, procentul este dezechilibrat: 80% dintre ei sunt bărbaţi şi doar 20% femei. This unacceptable and has to change! 😀 (nota editorului)
Un aspect foarte interesant este că cei care practică sporturi de anduranţă consideră că viaţa li s-a îmbunătăţit de când au descoperit această nouă pasiune, şi mai ales viaţa profesională.
Astfel, la întrebarea:
Cum vi s-a schimbat viaţa profesională de când practicaţi sport/sporturi de anduranţă?
52% dintre respondenţi au spus că au devenit mai organizaţi şi mai energici, că dau mai mult randament şi se concentrează mai bine la locul de muncă.
31% dintre ei spun că au dezvoltat un sistem de time management mult mai bun decât înainte, iar 17% mărturisesc că au devenit mai populari printre colegi şi o inspiraţie pentru cei din jur (colegi, şefi, subordonaţi).
Primele 3 cele mai practicate sporturi
Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu, adică 34% dintre ei, practică alergarea pe distanţe lungi şi foarte lungi (semimaraton – 21,1 km, maraton – 42,195 km, ultra – peste 42,195 km).
Al doilea cel mai practicat sport de anduranţă în România este ciclismul (19% dintre respondenți), iar al 3-lea cel mai practicat sport de anduranţă de către români este triatlonul – 17,5%.
18% dintre sportivii de anduranță practică Half Ironman și Ironman
Sporturile de anduranţă pe distanţe foarte lungi, cum sunt triatlonul de tip Half Ironman şi Ironman sunt practicate de către 18% dintre respondenți, astfel:
10 % ≈ Ironman
8 % ≈ Half Ironman
Distanţele unei competiţii de triatlon tip Halfironman sunt: 1.9 km înot, 90 km ciclism şi 21.1 km alergare (semimaratonul).
Distanţele unei competiţii de tip Ironman sunt 3,8 km înot, 180 km ciclism, 42, 195 km alergare (maratonul)
Înotul de anduranţă este practicat într-un procent de 11,5%.
În ceea ce priveşte banii pe care îi alocă românii practicanţi ai sporturilor de anduranţă, cei mai mulţi dintre ei (49%) cheltuiesc lunar între 500 şi 800 de lei.
33% scot din buzunar pentru practicarea hobby-urilor sportive între 200 şi 500 de lei şi 12% investesc peste 800 de lei pe lună în sporturile preferate.
Studiul a fost derulat de Adrenallina, Sports PR & more, prima agenție de comunicare sportivă din România și Adrenallina.ro.
Joi, 10 martie, de la ora 18.30, la Connect Hub, rezultatele detaliate ale studiului vor fi dezbătute în cadrul evenimentului Cum am devenit ultrarunner, organizat de Adrenallina, Sports PR & more şi Connect Hub.
Evenimentul îi are ca invitaţi pe alergătorii de anduranţă:
Dragoş Rouă, Florin Ioniţă, Iulia Gainariu, Aris Necula, Alex Kelerman şi triatloniştii Mihai Baractaru (primul român calificat la Campionatul Mondial Kona, Hawaii) şi Liviu Dan Zburătura (triatlonist amator)
Andrei Nana, ultrarunner, fondator Internaţional 100+ UltraRunning Foundation, Inc., Director de cursa Icarus Florida UltraFest, sportiv de anduranţă stabilit în America, va interveni prin Skype în timpul evenimentului.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm!
