Încă un Half Ironman în România: „Vrem Transfierul pe harta triatloanelor din Europa”
Lucrurile încep să arate din ce în ce mai bine la noi pentru sportivii de anduranţă şi triatlonişti: competiţiile se calcă în weekenduri pe călcâie, şi e bine că e aşa, avem mai multe variante, iar numărul celor care se apucă de triatlon sau îşi stabilesc ca obiectiv curse de anduranţă este în creştere.
So, anul acesta, în calendarul competiţional şi-a făcut loc o nouă competiţie, pe distanţă specifică unui half ironman – 1.900 de metri înot, 90 de km bicicletă şi 21 de km alergare. (pe lângă cea existentă deja, la Oradea – Xman România, pe distanţe atât de half cât şi full).
Este vorba despre Transfier, aşa cum mulţi dintre voi ştiu sau s-au înscris deja. Am făcut rost de mai multe detalii despre această cursă spectaculoasă, al cărei spaţiu de desfăşurare este… Transfăgărăşanul. Aşa că Mihai Preda, organizator al competiţiilor NoStress, serie din care face parte şi Transfier, ne-a spus mai multe despre traseu, organizare şi obiective ale evenimentului care se va petrece pe 25 iulie 2015.
Adrenallina: Cum v-a venit ideea unei competiții de tip Half Ironman?
Mihai Preda: Ideea îi aparține lui Răzvan Varabiescu, care, trecând prin zona Transfăgărășanului, și-a spus că aici trebuie făcută o competiție „între prieteni”, o competiție haiduceasco-sportivă. Și a și făcut-o, într-o ediție pilot, restrânsă, cu ajutorul lui Dan Bucureanu la partea de organizare.
Primul Transfier, care s-a petrecut în vara lui 2014, pe 10 august, a avut ceva magic, pornind de la vremea excepțională, frumusețea lacului Vidraru sau numărul de participanți: 7 magnifici, fantastici, samurai :). Cristi Farcaș a fost cel care a câștigat prima ediție, fiind și singurul care a terminat competiția. Apoi, prin septembrie, ne-am întalnit toți trei – Răzvan, Dan și Mihai și am decis să facem împreună, sub umbrela NoStress, un Transfier organizat ca la carte, începând cu ediția din 25 iulie 2015.
Cum ați ajuns la acest traseu și de ce ați decis să fiți atât de sadici :D: înot în Vidraru, bicicletă pe Transfăgărășan, cu 20 de km în cățărărare continuă, cu peste 1.400 de metri diferență de nivel acumulată în acest interval, finish în urcare pe scări, 300 de trepte?! 🙂
De fapt sunt 392 de trepte :). Traseul însă a fost ales în primul rând pentru frumusețea peisajului și apoi pentru dificultate. Evident că piesa de rezistență o reprezintă „cel mai frumos drum din lume”, după cum au zis cei de la Top Gear. Și cred că nu există ciclist în România care să nu-și fi dorit să urce măcar o dată Transfăgărășanul.
Chiar așa se cheamă această statuie unde e finish-ul competiției și al celor 300 de trepte, “omul de fier” ? 🙂
Se numește Prometheu. Dar arată exact ca un IronMan. Mai mult, arată așa de prin 1970, cu ani buni înainte să se nască competitia din Hawaii. Deci, de ce să nu ne mândrim noi, românii, că avem primul IronMan? 🙂
Omul de fier de România, pe Transfăgărăşan
Spune-ne mai multe detalii despre competiție și organizare – de câți voluntari veți avea nevoie, e închis Trans-ul, ce temperatură va avea aproximativ apa din Vidraru..?
Pai nici nu stiu cu ce sa încep… Da, Trans-ul va fi închis, asta-i una dintre cheile de organizare. Foarte greu la noi să faci așa ceva, dar așa va fi, concurenții vor avea drumul doar pentru ei. Am început să închidem drumurile pentru competiții la Bike&Like, la Sibiu, apoi la Triathlonul NoStress de la Olimp, în plin sezon, pe 23 august.
Voluntari vor fi peste 50, atât echipa NoStress cât și alți prieteni și apropiați. Vrem să fie totul cât mai bine făcut, vom fi foarte atenți la siguranța participanților. Chiar insist foarte mult pe protejarea concurenților și pe semnalizarea fiecărei curbe din coborârea de la Bâlea. Cei care nu ţin banda dreapta la coborâre şi taie curbele vor fi descalificaţi. Trebuie să ne luăm măsuri de siguranţă foarte serioase, iar regulamentul va fi aplicat drastic.
Apa din Vidraru va avea între 16 şi 21 grade, dar oricum costumul de neopren este obligatoriu. Asta pentru că în lacurile de munte, apa poate să aibă la suprafaţă un strat de 1 metru cu temperatura de 19 grade, să zicem, iar de la 1 metru în jos să aibă 12 grade. Deci, obligatoriu costum :).
Triatlonişti la ediţia pilot Transfier, la proba de înot, în Vidraru
Cum arată primele feedback-uri primite de la cei care au auzit despre competiție? Până acum singura probă de Half avea loc la Oradea, la Campionatul de Triatlon pe Distanța Lungă.
Competiţiile pentru amatori se dezvoltă în România pe toate planurile, fie că vorbim de triatlon, ciclism sau alergare montană, lucru care ne bucură. Vor mai apărea şi alte competiţii pe distanţe de half sau de full, familia de Ironman si Ironwoman va creşte anual, destul de accentuat. Aşadar, feedback-ul a fost clar unul pozitiv, oamenii cam aşteptau să mai apară măcar încă un concurs pe distanţă lungă. Am şi fixat data la o distanţă suficientă de Oradea pentru ca cei care vor să facă o „dublă” în 2015 să aibă această posibilitate.
Există însă și varianta mai light a acestei competiții, nu? Triatlonul olimpic. Spune-ne câte ceva despre asta.
Da, mă bucur de această întrebare, pentru că încă nu se ştie că, în aceeaşi zi şi loc, se va desfăşura şi Triathlonul Transfier Olimpic, cu distanţe de 1 km înot, 40 km de ciclism şi 10 km de alergare. Înotul e aproximativ jumătate (1 km), iar la proba de bicicletă vor fi 20 km dus şi 20 întors, adică exact prima parte din traseul de la half, fără urcarea până la Bâlea. Practic e plat.
Alergarea e de 10 km şi se termină cu urcarea a numai 200 de trepte. Aşadar cei care termină triathlonul olimpic nu vor urca până la picioarele statuii de fier, ci doar până la jumătatea drumului. Finish-ul de la picioarele statuii este accesat doar de cei de la half. Dar ce e mai important e că cei de la Olimpic vor putea să-i aplaude pe cei de la half, să-i aştepte la finish. Vor avea şansa să înoate, pedaleze şi alerge împreună cu cei care şi-au propus să parcurgă 70.3 mile.
Care sunt provocările cu care vă confruntați ca organizatori ai unei astfel de competiții? Pe câți participanți mizați? Ce vă doriți cel mai mult de la acest concurs?
Fiind prima ediţie, încercăm pe cât posibil să prevedem ce s-ar putea întâmpla. Trebuie să fim foarte atenţi la tot ce înseamnă siguranţa participanţilor. Asta presupune măsuri suplimentare de semnalizare a zonelor cu potenţial de pericol, o gândire foarte bună a zonelor de intersecţie, asigurarea echipelor de intervenţie. Apoi, evident, lupta cu birocraţia, documentele, avizele, etc. Apoi, confortul participanţilor, preluarea tuturor grijilor, găsirea de locuri de cazare, parcare, depozitare materiale, etc.
NoStress inseamna în primul rând ca participantul nu are nicio grijă. Înseamnă „tu concentrează-te pe cursă, de restul ne ocupăm noi”.
Ce vrem? Vrem să aducem câteva nume importante de triatlonişti, care au terminat pe primele locuri la curse importante din Europa. Vrem să poziţionăm Transfierul pe harta triatloanelor din Europa.
Ca număr de participanţi, noi credem că vom avea 200 de concurenți la half şi cel puţin la fel la olimpic. Este şi o problemă de dimensionare a numărului maxim de participanţi. Pentru siguranţa acestora, nu vom permite mai mult de 500 în total. Până acum s-au înscris deja 100.
I AM IRONMAN. Cristi Hanga: „Cel mai important pentru un începător este să nu forțeze”
Intervievatul nostru de azi este un caz aparte. A terminat deja 4 curse Ironman, toate la Oradea, la el acasă, și una în Ungaria. A pornit de la 106 kilograme. În fiecare an, focusul lui este această competiție, pentru asta se pregătește, asta visează. Să vină vara și să ia startul, alături de triatloniști veniți din toate colțurile țării, mânați de aceeși dorință, și, în același timp, de aceeași spaimă.
În fiecare an, Cristi primește în casa părinților săi pe câțiva dintre ei, câți încap :). Așa ne-am cunoscut și noi, mai precis; în sufrageria părinților săi am tremurat cu o seară înainte de half și apoi am avut coșmaruri cu o seară înainte de full! 🙂
Cristi ne-a povestit călătoria lui până aici, despre cum spiritul acestui concurs l-a schimbat, dăruindu-i o nouă viață.
Un mic tease, să vă fac poftă de citit: “Când ajungi să faci Ironman și știi că nu puteai și ai făcut asta pentru că ai muncit și ți-ai făcut o ordine în viață, îți dai seama că poți face orice”. 🙂
Cristi Hanga
Să începem!
Adrenallina: Când te-ai apucat de sport și de ce?
Cristi Hanga: Cred că în 2009, sunt oricum vreo 6 ani, ca să slăbesc, pentru că deja ajunsesem aproape obez. Am avut 106 kg la un moment dat. Tot am încercat, iar mă lăsam iar mă apucam. Tot am citit pe net despre motivație, și zicea acolo că îți trebuie un obiectiv ca să funcționeze lucrurile. Și atunci am zis hai să alerg un maraton. Habar nu aveam ce presupune chestia asta, ce e maratonul, ce trebuie să fac… M-am înscris la un maraton, și am luat un program de începători. Am terminat cursa în genunchi aproape, cred că am făcut 4 ore și 52 de minute, cam așa. La final mă depășeau babe, moși, a fost cam demoralizant, dar senzația aia de câteva minute de la final, când mai era puțin și ajungeam la finish, și știam că am tras tare dar cu un rost, a fost emoționantă. Am plâns. Așa că am zis că trebuie să mai fac asta. Am început să mă antrenez mai serios. Și am progresat, după 6 sau 7 maratoane, am zis să caut ceva mai greu.
Și așa a apărut triatlonul…
Și așa a apărut Ironman-ul, nu triatlonul, eram cu înotul praf, bicicletă n-aveam… M-am băgat prima dată la șatefetă la Oradea, apoi al doilea an am zis că fac full. Încet, încet am cumpărat echipament specific pentru fiecare sport și am început să mă antrenez. Făceam volum foarte mult, ca să nu abandonez, ăsta era scopul, altceva nu mă interesa.
Cum a fost primul Ironman? La tine acasă… (n.r. Cristi Hanga este din Oradea, unde are loc competiția de triatlon pe distanță foarte lungă Ironman)
Da, m-am antrenat pe traseul de concurs, știam toate curbele și toate gropile de la traseul de bicicletă, am înotat în lac… Traseul de biclă aici e greu, că e diferență de nivel, și dacă mă antrenam la câmpie era complicat pentru mine. Am avut avantajul ăsta. Primul a fost cel mai greu pentru mine, am suferit, dar cred că din lipsa de exeperiență. Mi s-a blocat stomacul… 5 ore din șapte am mers cu crampe la stomac, spre sfârșit m-a lăsat, dar eram deja deshidratat și nealimentat, și la alergare a fost foarte greu. După o lună am mers la unguri, la un alt Ironman, acolo traseul e mai ușor. Acolo am câștigat 1 oră jumătate la bitza și am scos 4 ore 28 de minute la maraton. Timpul final a fost de 11 ore și 48.
Deci ai început ușor, cu două Ironman, cu o diferență de o lună între ele 😀.
Da, am mai încercat să fac de atunci două, dar nu mi-a mai ieșit. Ultimul Ironman însă a ieșit cel bine. Am intrat în concurs cu 10 kg mai puțin decât de obicei și am avut un rezultat bun.
De la 106 kg la fit for Ironman
Ce timing ai avut?
Cred ca 12 ore jumătate.
Ai trecut printr-o cură?
Mi-am schimbat alimentația, am tăiat pâinea, dulciurile, am început să mănânc mai des, porții mici, de 5, 6 ori pe zi. Și am slăbit destul de mult.
Cum s-a schimbat viața ta de când ai început să faci câte un Ironman în fiecare an? Sunt 4 ani de când ai început “ritualul” ăsta.
Îți dă așa o încredere în tine foarte mare. După ce faci o chestie de felul ăsta te cam liniștești. Pe mine m-a liniștit în viață. Nu mai eram așa agitat: oare pot să fac aia, pot să fac aia? Când voiam să fac ceva nu mă mai gâneam, băi, oare o să reușesc? Ci: cum fac să rezolv chestia asta, că sigur pot, trebuie doar să stabilesc cum.
Când am auzit prima dată în ce constă Ironman am crezut că e o glumă. Terminasem vreo două maratoane până atunci și ajunsesem mort la finish, și mă gândeam că așa ceva nu e posibil, e bătaie de joc, e pentru ăștia cu death wishes. Când ajungi să termini un Ironman și știi că nu puteai și ai realizat asta pentru că ai muncit și ți-ai făcut o ordine în viață, îți dai seama că poți orice.
La al doilea Ironman mi s-a întâmplat că a început să alerge un băiat lângă mine, în afara concursului și mi-a spus că el datorită mie s-a apucat de sport, pentru că a citit ce am scris eu pe Facebook, despre cum am început să alerg pentru că eram gras. M-a dărâmat chestia asta, wow, eu am influențat pe cineva?! Cu o postare pe Facebook?
Cum ai reușit să echilibrezi lucrurile, cu viața peronală, job și antrenamente…
Aici am foarte mare noroc. Nu sunt la program fix, lucrez în ture – 24 de ore, apoi am 3 zile libere…e foarte ok. Mă antrenez ziua, am destul timp la dispoziție, pot să mimez curse, pot să fac orice. E greu să lucrezi 8 ore și apoi să faci antrenament.
Ce ai putea să le spui celor care și-au setat o cursă de Ironman? Ce îți vine în minte să le recomanzi?
Sunt muulte lucruri de spus. Dar ce e cel mai important pentru un începător este să nu forțeze. Dacă alergi 3-4 km nu te poți arunca la Ironman, sunt niște trepte. Trebuie să ai o bază foarte solidă ca să te bagi la o cursă Ironman, pentru că e foarte periculos. Tragi ca nebunul de tine în cursă pentru că ai voință, dar tu nu ești pregătit fizic. Poți să clachezi foarte urât.
Atenție foarte mare la alimentație – cred că la Ironman, alimentația e proba a 4-a, e la fel de importantă ca toate celelalte. Dacă nu ai pus la punct acest aspect, nu e ok. Echipamentul e important. E diferență foarte mare între un echipament prost și unul bun. Dar un echipament bun îți ajunge, dacă nu vrei să câștigi. Nu are rost să investești mii de euro, să îți iei ce au cei de la Kona, mai bine mai slăbești puțin și mai introduci niște ore de antrenament și tot acolo ești.
Care sunt planurile tale pentru 2015?
Păi, sunt înscris la cursa de la Oradea. 🙂
Deci ești omul dedicat Ironman, focusat pe acest tip de concurs?
Da, mai făceam câteva maratoane, dar anul trecut am avut operația de hernie și n-am mai foțat. Iar anul ăsta sunt într-o perioadă de tranziție, că s-ar putea să mă mut în alt oraș, și cu jobul, și voi vedea, după ce se aranjează toate. Acum sunt într-o perioadă de tranziție.
Voiam să te întreb, ce te ține pe tine motivat? Până la urmă, ai făcut Ironman de multe ori, și de fiecare dată nu ai avut un target specific de timp… Ce te face să repeți această cursă?
Îmi place. În vara asta m-am operat, și acum un an am mai avut o operație, și am avut perioade de repaos total. Nu vrei să știi cum a fost. Am crezut că mor. Acum în vară mi-a zis medicul să stau 2 luni în recuperare, după operație. După o lună m-am urcat pe bicicleta de cameră, și am început să pedalez în gol, deci fără nicio greutate, dar numai să simt eu că fac bicicletă, să pară că pedalez. A devenit un mod de viață.
Ana Zaharia: “Sunt mândră de faptul că am intrat în lumea asta a sportului de amatori și am și rezultate”
Am început să fac sport … un pic cam tarziu :); nu am avut din păcate părinții care să mă trimită pe la diverse sporturi, cum e la modă acum. Am făcut un pic atletism de prin clasa a VII-a până prin clasa a VIII-a, când am fost nevoită să întrerup pentru că trebuia să învăț pentru examenul de intrare la liceu. Era vorba aia ”pune mâna pe carte, lasă sportul; pentru că mereu am fost plinuță și cu tendințe de îngrășare am alergat. Nu mult, dar alergam. Pe munte am mers de mică, acolo eram în lumea mea. De sport și de concursuri m-am apucat mai serios prin 2010. Poate de vină pentru faptul că acum fac așa mult sport a fost și asta, că după terminarea liceului am dat admitere la Academia de Poliție și am picat la proba sportivă-la abdomene :).
veselie la Semimaraton Ciucaș 2014 (foto Ciucas X3)
Îmi amintesc că la început era greu, nu aveam echipament corespunzător, nu mă antrenam deloc, mâncam aiurea, mă certam rău cu mine când nu mai puteam și îmi spuneam: ce-ți trebuie, cine te pune, o să crăpi aici, nu e de tine, atâta poți, e ultima oară, apucă-te de altceva ! Nu că acum ar fi floare la ureche :).
Prima mea competiție a fost ca tot omu’ care își ia o bicicletă, Prima Evadare, în 2011, competiție pe care am terminat-o puțin după centură, unde m-am împotmolit în noroi. Bicicleta mea cântărea o tonă, cu tot noroiul adunat de pe câmp, iar în spate aveam un rucsac mult prea „aprovizionat” :). A urmat apoi Maraton Medieval Mediaș, competiții deloc ușoare, eram o începătoare cu mult curaj sau poate inconștiență :).
Antrenamentele mele sunt și nu sunt „serioase” :). Iarna merg la sală, kangoo jumps, și când vremea permite alerg în parc. Fac asta chiar în fiecare zi dacă am timp pentru aceste trei activități. Îmi place mult să alerg pe zăpadă :). Când se încălzește afară încep să ies pe bicicletă. Îmi mai stresez vecinii urcând și coborând scările blocului seara :). Nu mă țin de un antrenament strict, ca la carte, pentru că tot ce fac, fac din plăcere, pentru sănătate și starea de bine pe care ți-o conferă mișcarea, nu îmi place să fiu constrânsă; poate nu sunt suficient de ambițioasă, cine știe. Oricum nu am stare, sunt de felul meu o persoană foarte energică, mereu trebuie să fac ceva, nu ma vezi stând în pat sau la televizor decât foarte foarte rar, sunt dependentă de mișcare. 🙂
In foto la Vertical Trail Race 2014, una din competitiile mele preferate. Aici doar se urcă, bucurie pentru genunchii mei 🙂 (foto Instantanee in Miscare)
Sportul meu preferat este alergarea montană pentru că … iubesc muntele mai mult decât orice altceva, muntele înseamnă sănătate, libertate, poftă de viață!
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la 7500 maraton în 2013. A fost primul meu maraton montan; am participat împreună cu Andreea Crivoi, colega mea de la Club Sportiv Adrenalina, la cursa hobby, de 45 km cu diferenta pozitiva de nivel de 3.200 de metri (numai hobby nu este 😀 ).
Era primul maraton și la mine și la Andreea. Noi două veneam de la concursuri de mountain bike și am zis să încercăm și noi ceva nou. Amândouă suntem iubitoare de munte si cunoscând ce înseamna el, cursa a decurs bine. Până după cp4 de la vf Omu, când mie mi-a cedat genunchiul din cauza unor probleme mai vechi. Am încercat să ignor, să trag de mine, să mă fac că nu simt durerea… am trecut prin toate stările posibile, de la vinovăție față de colega de echipă, că o încetineam, la ciudă, râs, plâns, înjurături. Faza tare a fost când aproape de cp5 ne-au ajuns fetele de pe pozitia a treia, iar eu stăteam atârnata de un marcaj, sleită de puteri iar colega mea care încerca să mă încurajeze și să mă facă să râd ne făcea selfie cu telefonul :))
La Marathon 7500, cu colega mea de echipă, Andreea Crivoi. Momentul selfie 🙂
Apoi a urmat cp6, unde am uns repede repede genunchiul cu un gel calmant, după care înainte să plecăm am înșfăcat în fugă o felie de pâine (nu mâncasem mai nimic toată ziua și luasem 3 ketonale), cu mâna plină încă de gel; îmi amintesc și acum gustul acelei felii de pâine, cu gelul ăla de picior, care mi-a înghețat buzele :). Și să mai tot fie amintiri haioase din curse, altfel ce am mai povesti :).
Competiția mea preferată este… pfffff, greu de spus, sunt foarte multe competiții frumoase și foarte bine organizate. Hai sa aleg, desi e foarte greu: dintre competițiile de bicicletă aș spune MTB Maraton Miercurea Ciuc, iar dintre competițiile de alergare montană Retezat Trail Race, ambele pentru peisajele ce îți taie răsuflarea. Și să mai amintesc de o competiție mai altfel, care mie îmi place la nebunie, Maratonul de alergare pe scări Skyrun :).
Duatlon Retezat Trail Race 2013 (foto sursa proprie)
Maraton Ciuc 2013 (foto MTB Ciuc)
Cel mai mândră sunt de faptul că am intrat în lumea asta a sportului de amatori și că în cei 3 ani de până acum am și ceva rezultate frumoase și am fost chiar și fundraiser :).
Prietenii mei spun că exagerez câteodată cu sportul, că sunt nebună să alerg la -12 grade pe zăpadă, atâția km pe munți, să cobor cu bicicleta pe cine știe ce coclauri. Spun să mă mai potolesc odată cu alergarea și să las genunchiul în pace!
Am aflat despre mine că pot mai mult și sunt mai ambițioasa decât îmi imaginam; sunt încăpățânată și nu concep ideea abandonului; îmi place și sportul făcut pe ploaie și prin noroaie.
Aici mă luptam cu noroaiele la Cozia MTB 2014, iar prietenii Cătă și Lucian mă încurajau și îmi spuneau că ce a fost mai greu a trecut 🙂
Sportul mă face să simt… că trăiesc cu adevărat !!! Mă face să mă simt foarte bine din punct de vedere fizic și psihic, sigură pe mine, liberă, fericită, împlinită, puternică :).
Uneori, mi se întâmplă să mă lenevesc, dar îmi trece repede 🙂
Obiectivul meu în 2015 este să fac imposibilul să ameliorez dacă nu să rezolv problema pe care o am la genunchi, și care mă împiedică să mai particip la toate competițiile pe care mi le-am propus, să mă antrenez mai mult și să îmi fac și mai mult timp pentru sport!
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că nimic nu te face să te simți mai fericit și mai bine fizic și psihic decât mișcarea în aer liber. De când particip la concursuri am văzut multe locuri frumoase din țara noastră și am cunoscut o mulțime de oameni minunati. Lumea asta, a sportivilor, e o lume tare frumoasă!
Emilian Nedelcu, Biciclistul.ro – de la 102 kg la o oră 33 de minute pe semimaraton!
Pe Emilian (36 de ani) îl ştiţi sigur, dacă mergeţi la competiţiile de la noi de triatlon, bicicletă sau alergare, sau dacă îl citiţi pe blog, la Biciclistul.ro.
Timpul lui de la Maratonul Internaţional Bucureşti, întâmplat duminica trecută, m-a lăsat paf, şi am vrut neapărat să îl fac să ne povestească tuturor cum a reuşit. Emilian a alergat semimaratonul, 21 de km, într-o oră şi 33 de minute, adică avut o medie de 4 minute şi 20 de secunde pe km! Well, asta e o performanţă frumoasă pentru noi, amatorii, nu? Mai ales când… pleci de la o greutate de peste 100 de kilograme, nu credeţi?
Între timp a slăbit până la 87 de kg, a alergat fooarte mult, s-a ţinut bine de antrenamente şi…
dar hai să-l ascultăm mai bine chiar pe el:
I AM IRONMAN. Răzvan Staicu: „După prima mea cursă Ironman am fost dus la cortul de reanimare”
Seria I AM IRONMAN de pe ADRENALLINA continuă cu un nume sonor. Ladies and gentlemen, I give you Răzvan Staicu! Un medic stomatolog care într-o zi s-a decis să mai dea jos din cele 100 de kilograme şi s-a apucat de alergat. Câţiva ani mai târziu devenea un nume în triatlonul românesc pentru amatori şi se apropia de recordul naţional Ironman la 11 minute distanță. Lui Răzvan sportul i-a schimbat viaţa, odată ce a luat antrenamentele în serios şi şi-a fixat obiective ambiţioase. Una dintre schimbări a fost şi aceea că viaţa personală i s-a dat peste cap şi a apărut în schemă un divorţ. Răzvan ne-a vorbit despre un echilibru în tot ceea ce facem, a demontat mitul că Ironman pot deveni doar cei aleşi, ne-a povestit despre prima lui cursă de Ironman, despre antrenamentele şi planurile sale de viitor. Unul dintre cei mai promiţători triatlonişti ai momentului are cuvântul:
Răzvan Staicu
Half Ironman Oradea, jurnal de cursă (III)
Găsiți aici episodul 2 și episodul 1
Sunt pe bicicletă și deja e bine. Am ieșit din apă. Numai chestia asta mă face să mă simt de parcă am 100 de vieți. Cobor serpentinele și ajung la punctul de alimentare și intrarea propriu-zisă pe traseu. Aici unde flutură cineva un steag galben o să fac dreapta. Nu înainte să mă hidratez. Dacă la concursurile de mountainbike trec prin punctele de alimentare ca prin lobodă, aici n-o să fac la fel. Sunt 90 de kilometri de viteză, după 1900 de metri de înot, și mă așteaptă un semimaraton. Nu știu cum o să reacționeze corpul meu la toată nebunia asta, așa c-o să-l pândesc și o să-i dau tot ce-mi cere.
Half Ironman Oradea, jurnal de cursă (I)
Sunt cu aproape jumătate de corp în apă. Am neoprenul, casca, ochelarii sunt pe cap, o să trebuiască să-i pun pe ochi când încep să înaintez. Simt o căldură în piept și nu-mi aud gândurile. Parcă sunt liniștită, sau așa mi se pare. Oamenii din jur râd toți, sunt bucuroși c-o să facă asta. Începe numărătoarea inversă până la start. Se bate din palme, e o energie care crește progresiv, o simți cum te traversează, atâția oameni care se vor propulsa în lacul ăsta de lângă Oradea, ca să dea totul. Au venit din toată țara, și sunt mulți veniți și din străinătate, ca să facă Ironman și Half Ironman – cele mai demente forme de triatlon care există.
Jurnal de cursă semimaraton Gerar, echipa Adrenallina
O cursă incredibilă ieri, duminică, 29 ianuarie, în campusul Universității Politehnica, la semimaratonul Gerar, unde s-au strâns 400 de concurenți și încă 100 de susținători. 21 de kilometri pe zăpadă, pe porțiuni cu ghețus, la temperaturi de minus 8 grade Celsius, distanță pe care echipa Adrenallina – Alina Băisan, Marius Albeș și Roxana Lupu – a parcurs-o în 2 ore și jumătate.
Echipa ADRENALLINA la start. sursa foto: www.florianraducanu.blogspot.com
Ce facem cu iarna la semimaratonul de duminică? Ghid de utilizare
După cum am aflat cu toții deja, a venit în sfârșit iarna! Oricât ne-am bucura că ninge ca-n povești afară, în primul rând suntem puțin – dar foarte puțin! 😉 – îngrijorați de cum o să arate cursa noastră de semimaraton de duminică, la concursul de alergare Gerar, în noile condiții meteorologice. Există o veste bună: duminică o să avem ocazia să dăm ce avem mai bun în noi 🙂 pentru că previziunea meteo pentru 29 ianuarie arată o temperatură de -10, – 5 grade Celsius! Deci o să fie frig, deși va fi o zi cu soare. Apoi, mai avem un posibil obstacol de trecut: poleiul. Așadar, o să merităm din plin medaliile de la sfârșitul competiției! 🙂
- ‹ Previous
- 1
- 2
- 3
