Obiectivele mele sportive în 2019
(C) Larisa Balta
În primul rând trebuie să spun: sunt foarte motivată de acest titlu! :)))
Însuși faptul că a venit vremea, din nou, să am și eu un obiectiv sportiv, ba chiar mai multe, schimbă felul în care privesc afară, pe geam. Viața e brusc mult mai interesantă. Ăsta este efectul ideii de competiție sportivă în cazul meu. Și mai sunt multe altele.
Anul trecut, înainte să o nasc pe fetița mea, m-am agățat de o competiție sportivă ca să îmi spun că o să trec peste spaima unei intervenții chirurgicale – am oroare de înghițit pastile, de operație ce să mai zic? Apoi ca să trec de ideea că sunt încartiruită pentru măcar jumătate de an într-o locuință.
Am început să alerg mult prea repede după operație, din disperarea de a nu uita că am libertate, chiar dacă sunt o mămică de bebeluș, și bună parte din ce fac de dimineață până a două zi dimineață este pentru el.
După două luni de la naștere m-am așezat la startul unei curse de trail de 10 km, cu o mică diferență de nivel. Care s-a simțit de parcă am urcat Everestul în alergare. Dar să fiu din nou, eu cu mine, pe poteca unei păduri, alături de alți concurenți, în alergare, m-a făcut să mă simt… normală; din nou.
Povestea cursei e aici:
https://adrenallina.ro/maratonul-olteniei-categoria-10-km-trail-cu-diferența-de-nivel-și-bebeluș/
Experiența acestui capitol răvășitor din punct de vedere fizic și afectiv, care este mămicia, înseamnă pentru un timp cu totul altceva decât știai despre tine și viața ta – te dă peste cap. Ar trebui vorbit mai mult despre asta și e nevoie de spart multe prejudecăți cu privire la ceea ce “trebuie” să fie o femeie, proaspătă mămică – în general, ea “ar trebui să fie” mămica bebelușului pe care l-a născut și… cam atât. Despre transformările emoționale pe care le traversează odată cu această uriașă schimbare, cum ar trebui ele abordate (și uneori tratate din punct de vedere medical) se vorbește mai puțin.
Așa că am avut nevoie de obiective sportive. Și le-am adaptat la situație: la faptul că alăptez cam la 3 ore, la programul de somn și masă al bebelușului, la munca mea în agenție (care a fost la un nivel mai redus dar neîntreruptă), la programul soțului meu, cu care împart toate responsabilitățile, și la tot ce mai apare zilnic, într-o viață de om.
Apoi a venit și obiectivul sportiv calat pe aceste coordonate: un maraton de înot. Triatlonul este exclus: înseamnă trei sporturi cu cel puțin 2 antrenamente de căciulă pe săptămână…
Citeste si: https://adrenallina.ro/cum-te-ajuta-bebelusul-la-triatlon/
Am decis să rămân anul asta fidelă unui singur sport, la care pot ajunge ușor la antrenamente și nici nu e nevoie de mai mult de o ora jumătate, două din timpul meu. Sigur, e ușor nebunesc ce mi-am propus, dar am vrut să aleg o distanță care să mă pună în mișcare; să mă sperie; să mă provoace. Iar câțiva kilometri de înot în mare se califică.
Sigur, în acest moment situația este asta: mai am mai puțin de o lună până la concurs și nu sunt pregătită. Am trei săptămâni de când efectiv nu am reușit să ajung la bazin + o întindere de ligament de la fotbal (INCREDIBIL, CITEȘTE AICI!!! O MĂMICĂ JOACĂ FOTBAL?!!??) în timp ce stăteam în poartă (se pare că este posibil să te accidentezi în timp ce STAI în poartă) + o groază de proiecte în agenție, deplasări în țară…
Nu știu ce va fi la startul acestei curse, sunt terifiată în cel mai pur înțeles al termenului. Să nu uităm că eu în continuare am panică de ape deschise. Am fost în vacanță de Paște în Thassos, hotărâtă să cuceresc Marea Egee și să rup cu antrenamentele de înot. M-am cărat degeaba cu 2 neoprene după mine: era pur și simplu prea rrrece apă aia ca să întru în ea.
Și sunt terifiată. Zilele se scurg și eu va trebui să mă așez la start. Vom vedea ce va fi. Dar ideea că există o strategie de abordare – așa șubredă cum e ea :)) – mă motivează să… orice; în fiecare zi.
Poate cel mai greu aspect al unei vieți care include un program de sport și un bebeluș este că trebuie să înveți să o iei mereu de la capăt. Să gestionezi pașii înapoi – acele setbacks. Săptămânile pierdute pentru că: bebe răcește (asta înseamnă că are nevoie și mai mult de atenția ta, vrea la sân mai mult, tu oricum ești cu gândul doar la el și nu te poți concentra major pe alte chestii) sau soțul are o perioadă mai intensă la job sau e plecat în deplasare (dacă nu ai bonă, bunică sau alt ajutor, asta înseamnă că timpul tău liber cam dispare- deci nu mai poți ieși la antrenamente).
Să o iei mereu de la capăt – exersezi tot timpul asta. De exemplu să vezi că ai reușit în sfârșit să scapi de 4 kilograme pentru ca apoi să te întorci din Thassos și să vezi că 2 le-ai pus deja la loc :)).
Să te uiți pe antrenamentele de pe ceasul gps și să vezi că începi să crești și apoi să vină ceva și să nu mai ajungi la bazin o săptămână… două. Și s-o iei de la capăt. Mereu de la capăt. E și asta o metaforă a vieții, cred.
de pe la antrenamente
Ce alte obiective am anul ăsta: vreau să fac câteva semimaratoane pe trail, în zone mișto din țară, unde nu am mai fost (any ideas?) și… și….TREBUIE să ajung la un maraton de mountainbike. Pur și simplu sufăr după bicicletă, este somatic deja. Ar trebui să fie o cursă care să nu dureze mai mult de 4 ore maximum (insemnand ca am zero antrenament pe bici, dei probabil sub 40 km si diferenta de nivel micuta), așa că voi alege cursele și distanțele și în funcție de asta. Va aștept cu sugestii – dacă ați fost la concursuri în zone faine de la noi; aș vrea să încerc curse mai micuțe și insolite, nu neapărat consacrate.
Mă uit pe geam și văd că astăzi e soare. Nici săptămâna asta nu voi ajunge la bazin: întinderea de ligament, soțul în deplasare… Începând de săptămâna viitoare ar trebui să recuperez tot. 😀 Pare imposibil. Pe 16 iunie e cursa. A doua zi e ziua mea. 😀 Oricum va fi, va fi interesant. Nu îndrăznesc să mă uit pe prognoza meteo: știu că dacă marea e agitată va fi complicat să îmi depășesc panica de apă. E gălăgie în capul meu. Dar tremurul asta înainte de o cursa grea… întrebările, fricile, mobilizarea, așteptarea – e tot ce îmi doresc să trăiesc mereu.
Va țin la curent! 😀
Text în cadrul campaniei #letsdoitMAMA, powered by Anca Bucur, sportiv Herbalife: multiplă campionă mondială în fitness, Anca se pregătește să participe la un nou Campionat Mondial.
Este proaspătă mămică, bebelușul ei are câteva luni, dar asta nu o oprește să lupte pentru visul ei.
Testez. Brățara de fitness Samsung Gear Fit2 Pro
Samsung Gear Fit2 Pro
Nu am fost niciodată prietenă cu gadget-urile, din simplul motiv că simt că îmi ocupă prea mult timp din viață: ia și învață butoanele, shortcut-urile, fii stresat în timp ce înregistrează să nu cumva să se întrerupă sau să apeși aiurea pe vreun buton, descarcă pe computer, salvează, downlodeaza aplicații, compară, etc, etc.
Totuși, un device funcțional în timpul efortului mă motivează, nu spun nu! 🙂
Atât doar că nu suport complicațiile.
Din punctul ăsta de vedere, brățara de fitness Samsung Gear Fit2 Pro, pe care am primit-o la test de la Orange.ro, m-a ajutat.
Este intuitivă și îți face cunoscute informațiile principale. Complexitatea datelor cred că ar trebui să intervină atunci când te monitorizezi constant în timp ce muncești pentru o evoluție concretă. Nu e cazul meu în perioada asta, așa că Samsung Gear Fit2 Pro a fost pe gustul meu.
De pe Orange.ro o puteți achiziționa, dar mai întâi haideți să aflăm câteva lucruri despre ea.
În primul rând, este o brățară adresată mai ales sportivilor amatori, iubitorilor de micare aflați cumva mai la început, dar este una dintre cele mai generoase brățări de fitness în ceea ce privește multitudinea tipurilor de mișcare înregistrate.
Eu m-am distrat cu ea vreo două săptămâni, și împreună am înotat și am alergat – cu partea de forță sunt încă paralelă, e nevoie de un device care să îmi așeze un pistol la tâmplă de 2 ori pe săptămâna și să mă amenințe să strecor antrenamente de forță în program :)). Cred că mai durează ceva până se inventează treaba asta.
Iată câteva dintre lucrurile pe care știe să le facă mititica Samsung Gear Fit2 Pro:
Deposit Photos
– Îți înregistrează efortul în umatoarele sporturi/tipuri de mișcare: running, walking, cycling, hiking, elliptical trainer, exercise bike, step machine, treadmill, swimming, lunges, crunches, squats, ștair jumps, pilates, yoga, rowing machine.
Și faza interesantă este că detectează singură tipul de mișcare – nu trebuie să îl selectezi tu – grație funcției Workout detection;
– Monitorizează pulsul fără a fi nevoie de o centură de puls – a făcut asta 24/24, am verificat lăsând-o activată la mâna non stop în acest interval;
– Îți măsoară și momentele de inactivitate și te anunță, din proprie inițiativa :D, să treci la treaba :);
– Îți monitorizează și somnul, dacă o porți noaptea, și chiar îți spune dacă ai dormit continuu sau agitat; ba chiar într-o dimineață, la trezire, mi-a povestit un coșmar! :))) (glumă, da? :D)
– Este rezistentă la apă: până la 5 atmosfere. Când am intrat în piscină, am selectat doar lungimea bazinului, adică 25 de m, când are piscina de la Daimon, unde înot eu. Încă ceva foarte important: atât mâna cât și brățara să fie uscate înainte de utilizare, altfel o ia razna micuta;
– Prin aplicația MapMyRun, mi-am putut planifică și urmări rutele de alergare (mă rog, jogging, dacă e să fiu sinceră până la capăt :D), pentru că sunt hărți în timp real pentru asta;
– Mi-am salvat fiecare antrenament în brățară;
– Are touchscreen, astfel că atunci când am pornit un nou modul de antrenament am făcut selectectia simplu, cu degetul pe ecran;
– Îți poți salva muzică (prin Bluetooth), ca să asculți la antrenamente și, de asemenea, poți primi notificări din smartphone.
Așadar, faza foarte tare este că nu ai nevoie de telefon pentru a ieși din casă la sport!
Mă cam chinuiam înainte de ea, pentru că foloseam un device care nu-mi permitea să ascult melodiile preferate, așa că mă căram cu telefonul printr-un buzunar, cheile de acasă în altul și zornaiam în alergare că o sanie cu zurgălăi :D.
Frumușica asta are însă un storage de 3 GB, așa că e suficient spațiu să îi încarci și albumele lui Elvis dacă vrei! 🙂 – doar să folosești căștile Bluetooth, ca să poți asculta.
– Mi-a plăcut mult o chestie pe care am descoperit-o, absolut întâmplător, după o alergare în Tineretului: poți închide ecranul bratarii dacă așezi palma peste el! 😀 Asta e cool pentru cineva ca mine, care urăște să rețină zeci de combinații de butoane și shortcuts complicate.
Așa, și tot pe subiectul asta – am descoperit că dacă ești cumva ud sau murder pe mâini, poți deschide/activa ecranul, fără să îl atingi, astfel: mișcând încheietura mâinii. Dacă o miști în sens invers, se închide la loc!
Câteva aspecte mai puțin prietenoase cu utilizatorul:
Eu am folosit-o destul de mult la înot, și am avut câteva situații: dacă mă opresc din înot câteva secunde sau schimb brusc stilul de înot, o cam ia razna. Nu am putut să fac drills – sesiuni scurte de viteză/intensitate, astfel că m-am mulțumit doar cu înot lung.
– Monitorizarea cardiacă nu este fidelă – mi-au apărut câteva valori pe ecran de m-am speriat :D. Nu prea aveam cum să am un puls de 185 în timp ce alergam cu 8 pe mie. Sau?! :D)
– Statisticile, înregistrările antrenamentelor nu pot fi scoase din brățară (mă rog, pe mine nu mă deranjează asta).
– Și iarăși despre rezultate: nu pot fi urcate pe alte aplicatii, precum Strava sau Endomondo.
Gear Fit2 Pro este a treia încercare a Samsumg în ceea ce privește smartwatch urile focusate pe fitness. Modelul anterior – lansat în iunie anul trecut, este foarte asemănător cu acesta nou. Diferențele constau în schimbarea curelei și ușor a look-ului – mult mai classy și mai comfortabil acum – precum și câteva update-uri special pentru înotători, printre care rezistența la adâncimi de până la 50 de metri.
Poate părea puțin, dar nu prea multe puține brățări fitness au rezistență la apă sau features pentru înot.
Acestea fiind spuse, dacă v-a sărit Moș Crăciun anul asta, iată o idee :D.
Spor la antrenamente! 🙂
Cu ce gânduri sportive încep 2017
- Este primul an din viața mea sportivă când planurile legate de sport au legătură cu slăbitul și cu tonifierea. Asta și pentru că în ultimii 2 ani am mâncat ușor compulsiv (există așa ceva? :)) ) și am uitat că nu mai am metabolismul de la 25 de ani; la asta s-au adăugat și 2/3 încercări de regimuri mai speciale, pe perioade scurte spre foarte scurte de timp, care nu au făcut decât să îmi adauge kilograme la cântar.
De 2 ori am încercat să devin vegetariană, însă nu a mers. Mi-am dorit, dar nu s-a putut, organismul meu a refuzat privarea de proteină animală.
Acum sunt la încercarea cu numărul 3 și mă descurc mult mai bine! 🙂 O să revin la subiectul ăsta.
Am încercat și varianta sugar free și fără făinoase, dar nu am putut renunța la fructe.
Suntem la început de an și bănuiesc că acum este cel mai bun moment să fim hotărâți și să începem să ne formăm obiceiuri de mâncare sănătoasă, curată, din surse pe cât posibil cunoscute/verificate. Iată câteva motive să începem să facem asta: http://www.cleaneatingmag.com/blog/10-reasons-to-eat-clean/
- Anul acesta pentru mine este anul înotului! 🙂 Știu, nu mă ajută prea mult la punctul 1 :))) (contrar aparențelor, înotul nu slăbește iar de tonifiat te tonifiază după muuuulți ani clorurați :). Este sportul în care sunt cea mai vulnerabilă – dacă vorbim despre ape deschise. Altfel, a devenit sportul pe care îl iubesc cel mai mult!
Nu simt că depun efort când înot, am senzația că aș putea dormi în timp ce înot sau că aș putea fi uitată într-un bazin decuseară și găsită a doua zi de dimineață, în același ritm!
(c) Larisa Balta
Mai este un motiv pentru care am ales înotul companion de nădejde în 2017: competițiile în zona de înot amatori sunt destul de puține și pentru că în țara noastră bazinele sportive sunt cvasiinexistente nu a existat o tradiție în adevăratul sens al cuvântului, astfel că nu suntem așa mulți cei care știm să înotăm sau practicăm acest sport cu regularitate.
Cred că vreau să încerc să descopăr sportul ăsta așa cum merită, să ajung să nu îmi mai fie teamă de el și să vorbesc mai mult despre înot. Am descoperit că mulți dintre cei care nu se apucă de triatlon au o problemă cu apa: fie le este teamă, au o panică față de apă (hei, nu sunteți singuri!!), fie nu știu să înoate și nici nu cred că vor reuși vreodată (e posibil, oameni buni).
Sigur că mă gândesc și la zona de competiții :D. Îmi voi stabili un obiectiv (bine, fie, e stabilit deja dar nu pot încă să spun despre ce e vorba :D.)
- 2017 va fi și anul experimentelor și aventurii sportive! Până acum, chiar dacă am diversificat sporturile, lucrurile au arătat cam așa în ce mă privește: primii ani mountainbike, apoi, după ce am învățat să înot: triatlon, duatlon, dar și competiții de alergare (maraton, semi, trail, șosea); anul ăsta, chiar dacă mă concentrez pe înot, (nu înseamnă că renunț la celelalte sporturi, doar că vor fi în plan secund) vreau să particip la: un concurs de aventură, unul de orientare, o cursă de explorare în caiac, rafting și mai avem ce mai apare insolit în calendarul competițional! 🙂
Vă doresc un Nou An în care să vă alegeți cu înțelepciune obiectivele sportive și să aveți dorința și pasiunea de a le duce la bun sfârșit! La mulți ani! 🙂
Am înotat 7 km. Cum a fost
Știți weekendurile acelea când îți propui să faci mișcare și te întrebi: ce-ar fi dacă aș înota eu 7 km?! În fine, mie mi se întâmplă! :))
Pare o distanță măricică, dar cu antrenament și puțină voință, devine aproape accesibilă. Să vă povestesc așadar weekendul meu :D, cine știe cum vă treziți și voi într-o dimineață asemănătoare și aveți nevoie de câteva tips-uri de la cineva care a trecut deja prin așa ceva! 🙂
Să-i dăm drumul:
- Când iei decizi ziua asta, că vei face un antrenament de anduranță, de acumulare/volum, asigură-te că ești în cea mai bună formă: ești foarte odihnit, ai avut o săptămână în care ai acumulat ceva mai mulți carbohidrați decât de obicei, ai chef de mișcare. De preferat să ai vreo 2, 3 zile în care să nu fi făcut mișcare prea mult. Așa vei avea energie stocată și un chef nebun să înoți, să înooooți, să înooooooooți 😀
Din seria fă ce zice popa nu ce face popa: eu eram cam obosită după o săptămână de muncă și pe sistem Coldrex de 2 zile; îmi dădea târcoale o răceală, cu nas înfundat, ceva transpirații, durere în gât. Cred că și asta m-a enervat (urăsc să fiu bolnavă!) și mi-am zis că e momentul perfect să dovedesc ce zic cercetătorii britanici: cu sport alungi orice răceală!!
M-am pregătit un combo energizant și sâmbătă m-am prezentat în bazin, decisă să duc la bun sfârșit încercarea, against all ods.
(btw, am și eu cont de Instagram, mă găsiți acilisha.)
Faza e că semnele nu erau foarte promițătoare: la recepție la Daimon mi-au dat o cheie care nu mergea, așa că m-am întors după alta. Iar pe la al 100-lea bazin m-am uitat pe geam și am văzut în vârful unui brad un corb negru (mă rog, pentru impresie artistică menționez culoarea, corb alb sau de altă culoare încă nu există 🙂 ), fâlfâind implacabil aripile.
Dincolo de aceste semne ale destinului, începuse totuși să mi se facă greață la fiecare întoarcere de bazin. Am simțit de la primul cu pluta că nu sunt în cea mai bună formă, dar am continuat să mă păcălesc. A funcționat până la 2 km și 400 de metri.
hm, e frumos la înot, ia uite, se învârte și bazinul… și tavanul… a..
De aici încolo mi-a fost absolut imposibil să mai înot și un braț în plus. Am ieșit, mi-am luat catrafusele și m-am dus acasă, tremurând, cu frisoane și febră! M-am culcat și am dormit 5 ore, apoi am balotat propolis, coldrex, ardei iute, ciorba fierbinte, iar somn.
A doua zi m-am prezentat iar 🙂
- Ia-ți la tine o băutură isostonică și ceva energizante/batoane, ca să susții efortul și să îți hrănești corpul. Pentru distanța asta vei petrece în medie cam până la 4 ore în bazin (sigur, depinde de cât de antrenat ești), iar la fiecare oră e indicat să te hidratezi/alimentezi.
Eu am avut cu mine o băutură de nutriție sportivă lansată recent de Herbalife: 24 CR7 Drive, o băutură hipotonică dezvoltată în parteneriat cu renumitul fotbalist Cristiano Ronaldo, ambasador al brandului.
Băutura conţine carbohidraţi şi electroliţi pentru menţinerea performanţei de anduranţă și este recomandată oricui practică activități sportive prelungite.
Îmi place că nu conține arome sau îndulcitori artificiali și pentru că o aveam la test nu am găsit ocazie mai bună de a o testa decât acest challenge personal, eu cu mine, într-o piscină care s-a golit ușor ușor, până am rămas singură și a venit domnul să o curețe și să închidă Daimon! :))
Îmi place headline-ul de marketing al produsului: It’s about the bold choices we make that embrace risk, inspire courage and drive you further. 🙂
Și dacă e să trag niște concluzii, m-am înțeles bine cu CR7 Drive, din următoarele motive:
- are un gust care îmi e pe plac: ușor acrișor, în niciun caz dulceag; înțeleg că are aromă de fructe de acai, sincer nu am putut asocia gustul cu cel al unui fruct, tot ce pot să spun este că mi-a priit;
- am simțit cu adevărat că hidratează: conține electroliți vitali – sodiu, potasiu, magneziu, probabil de aceea;
- am avut energie pe parcursul celor 3 ore și jumătate pe care le-am petrecut în bazin; nu am avut highs & lows;
- Împarte distanța asta în bucăți, cu stiluri de înot și exerciții variate, altfel vei înnebuni dacă vei înnota continuu :D. Eu am înotat la Daimon, într-un bazin de 20 de metri. Am parcurs așadar pentru 7 km nu mai puțin de 350 de bazine.
Am avut noroc cu antrenorul meu de înot, Vali Roșioară (el este cel care m-a învățat să înot, acum … 4 ani :), tot la Daimon), căci mi-a spart enormitatea asta în bucățele și exerciții, astfel că mi-a venit psihic mult mai ușor!
Iată hârtiuța de exerciții de la capătul bazinului:
- Dacă tot simți că te-ai plictisi 4 ore în bazin :D, atunci poți face așa: îți chemi prieteni, să vină să înoate cu tine, la diferite intervale, de timp sau distanță. Dacă ești triatlonist nu vei avea probleme! Se strânge repede un grup de asistență activă! 🙂
Eu m-am dus de capul meu și am avut companie pe cei care au împărțit culoarul cu mine sau au înotat pe culoarele alăturate.
Astfel, s-au înregistrat următoarele mișcări de trupe:
- un el și o ea care au venit la piscină să își rezolve probleme de cuplu: din 2 în 2 bazine petreceau un sfert de oră discutând aprins la capăt, apoi ieșeau și continuau pe șezlong, apoi reintrau în bazin și o luau de la capăt. Anduranță și asta, nu zic nu!! (Situația conjugală s-a tranșat în cele din urmă cu un masaj în doi, în bazin, ea cu spatele 😀);
- un tânăr a ținut pasul cu mine timp de o oră și jumătate, apoi timp de altă jumătate de oră a privit cu ochii bulbucați și atât;
- un tip s-a jucat pe telefon timp de 2 ore, pe șezlong;
- o doamnă a înotat stilul broască, fără să își ude niciun centimetru de păr sau față, purtând în acest timp ochelari heliomați (?!);
Apoi a plecat toată lumea și am rămas singură și apoi a apărut domnul de la curățenie și mi-a zis: Domnișoară, s-a închis!
Apoi am fluturat din genele ude, cu cearcănele adânci de 1 metru de la ochelari și i-am spus sfios: Vă rog, mai am 20 de bazine și termin!! La final, domnul cavaler mi-a făcut aceste frumoase fotografii de mai sus. Îi mulțumesc, dacă nu era el acest articol s-ar fi chemat Am înotat 7 km fără 20 de bazine! :))), ceea ce ar fi fost trist.
- Sigur că nu te poți arunca la distanța asta fără antrenament. Eu vă spuneam că mi-am setat ca anul ăsta să mă împrietenesc cu apa, așa că am acordat mai multă atenție înotului. A fost într-adevăr o încercare pentru mine, una fără ceas/cronometru/public, și mi-am setat-o să văd cum mă simt și dacă îmi iese. Aș putea încheia spunând că a fost îngrozitor de greu, dar aș minți. M-am simțit ok pe tot parcursul celor 7 km. Nu am ieșit epuizată din apă și probabil dacă nu închideau piscina, mai duceam :).
Și un final sec, ca-n clasa a IV-a, pe stilul Așa a fost vacanța mea de vară!: așa a fost weekendul meu! :))
Mă găsiți pe aici pentru detalii suplimentare!! 😉
AVENTURĂ. Ce este canyoning? Tu ai încercat?
Vrei o doză de adrenalină combinată cu entuziasmul descoperirii unui mediu spectaculos, săpat de apă în stânci? Atunci pune pe to do list canyoning-ul!
Acest sport cuprinde o serie de tehnici, cum ar fi alpinism, mers pe jos, rapel și pe alocuri înot, toate desfășurându-se într-un canion, unde vei coborî pe firul apei!
Pregătește-te să sari în apă de pe stânci, de la diverse înălțimi, să cobori pe cascade și să te dai pe tobogane naturale. Desigur, totul într-un cadru organizat și purtând neapărat echipament adecvat.
Pe lângă rolul de protecție, costumul de neopren face experiența să fie plăcută, în ciuda apei reci ca gheața. Plus că este nevoie de un instructor experimentat, care să indice locurile sigure pentru sărituri, unde apa este suficient de adâncă.
Foto: travelguideromania.com
În România există diverse locuri în care poate fi practicat, de exemplu Fundata-Rucăr, Şapte Scări, Avrig-Porumbacu, Bâlea, Cheia, Lotrişor, Gura Teghii, Herculane, Cheile Olteţului, Valea Sipotului, Rucăr – Cheile Dâmboviței sau Cheile Buții.
Va fi cel mai distractiv mod de a vedea cascadele din România și de a explora împrejurimile. Plus că va fi palpitant să cobori de pe munte în rapel și să folosești liniile de tiroliană. Acolo unde acestea lipsesc vei simți și mai multă adrenalină, fiindcă va trebui să sari!
Canionul Nevidio, Muntenegru
Foto: tara-raft.com
Există, desigur, și în afara țării locuri spectaculoase unde se poate face canyoning. Unul dintre ele este canionul Nevidio, în Muntenegru, un loc puțin explorat și vizitat până acum, unde natura se desfășoară nestingherită. Canionul are o lungime de 4 km cu numeroase cascade și împrejurimi de vis, pentru că lumina pătrunde în cantitate redusă, iar flora s-a adaptat și a creat peisaje cu adevărat deosebite.
De asemenea, în Slovenia, canyoning-ul se poate practica la Sušec, Mlinarica și Fratarca lângă Valea Soča și în canioanele Grmečica, Mostnica și Jerečica, lângă lacul Bohinj.
Deci avem de-a face cu un sport care reunește elemente de căţărare, speologie, înot, totul dus la extrem. Sună palpitant? Cu siguranță este! Dacă l-ai practicat, lasă un comentariu și împărtășește-ne experiența. De-abia așteptăm să încercăm și noi!
Saint Ana Lake Xterra Triatlon – înapoi la „am ieșit din apă”
Acum 3 ani făceam primul meu triatlon și mă prezentam la start într-o stare de panică maximă. Înotam pentru prima dată în mare, într-un concurs, la 2 luni de când învățasem să înot. Marea dar mai ales eu înotând în ea s-a dovedit o experiență cam traumatizantă, aici e povestea :).
Eh, mi-am zis, așa e prima oară!! La două săptămâni după momentul ăsta, iată-mă înotând într-un lac la Oradea, în proba de Half Ironman – 1.900 m de înot. Bun găsit, atac de panică, și aici – din seria dacă doriți să revedeți, iată povestea cursei!
Mă rog, am mai fost la câteva triatloane de atunci – nu chiar foarte multe, și povestea s-a repetat. Pentru mine concursul începea cu adevărat după ce reușeam să ies naibii din prima probă.
Pe 9 iulie sunt la startul Saint Ana Lake Xterra Triatlon 2016, se spune unul dintre cele mai grele triatloane din România.
(c) Saint Ana Lake Xterra 2016
Moartă de frică. Panicată. Terifiată. După atâta timp. Din același motiv: că nu o să ies din apă, că o să fac atac de panică în apă, că ceva o să meargă foarte prost în apă!
Cu o săptămână înainte abia am putut să mănânc de stres. Cine mă cunoaște știe cât de mult îmi place să mănânc! 😀 Ei bine, nu s-a putut. Dincolo de asta, mai era ceva: făceam ștafetă cu colegul meu de echipă de la Club Sportiv Adrenalina, Alexandru Marcu, proaspăt racolat de Purkaru în rândurile noastre, ale obsedaților de sport. Trebuia să îi dau înotul. Dacă se întâmpla ceva, cursa lui nu mai avea loc.
Urși & revelații
Cum am ajuns la Tușnad am mâncat ceva și am decis că trebuie să merg să fac o probă în lac. Să depășesc puțin pragul psihologic, ca să fie (mai) în regulă a doua zi. Să înot din nou în apă deschisă după mult timp. Să testez noul neopren de la TriSport, ochelarii noi, Tyr, tot de acolo…
De la Tușnad până la lac sunt vreo 20 și ceva de kilometri și pe drum mă holbam pe geam, cu inima bătându-mi cu putere și realizând ceva: la naiba, au fost atâtea triatloane la care puteam merge și nu am făcut-o. Sigur, mereu au fost diverse motive – am de lucru în București, am alte priorități acum, nu sunt antrenată, etc etc. Dar dacă motivul real a fost de fapt că mi-a fost groază de înot?!
Am ajuns la lac și domnii de la intrarea în rezervație (Lacul Sfânta Ana este parte dintr-o rezervație naturală) ne-au spus că e deja 8 și nu mai e voie să coborâm la lac. Dacă vrem s-o facem o facem pe propria răspundere, pentru că seara vin animăluțele sălbatice să se adape din lac. Ursul, gen.
Evident, am coborât, mi-am luat neoprenul în brațe, decisă să intru neapărat în lac – oricum nu am luat foarte în serios avertismentul, și foarte rău am făcut. Și eu și Alex și Carmen, soția lui, am luat-o urgent la goană înapoi la mașină: ne-au tăiat calea doi urși. 😀
Superb! Nu puteam să am și eu o noapte liniștită, de ce s-o am când pot să n-o am.
Here we go again…
Dimineață când îmi așezam lucrurile în tranziție și mă autoîncurajam, în principal încercând să respir normal, mi-au căzut ochii pe marca de neopren: Dare to Swim. 🙂 Practic, era prima dată când vedeam ce scrie, deși e cât capul nebunului.
(c) Alex Marcu
La start cred că eram pe 180 puls în repaos :D.
Când a început numărătoarea inversă mi-a trecut prin cap să merg pe mal, să-mi iau ceva de băut și să stau liniștită, privind concursul de pe margine. Dar apoi m-am gândit să fac așa: voi rămâne ultima, îi aștept pe toți să se îndepărteze și înot în legea mea. Mă așezasem foarte în stânga lateral față de prima baliză – tot ca să evit îmbulzeala brațelor și picioarelor, așa că la un moment dat trebuia să fac dreapta pe diagonală ca să ajung la ea și apoi s-o ocolesc.
După ce învălmășeala s-a potolit, am pornit și eu, cătinel, cătinel :))). Targetul era, la halul în care mă găseam, următorul: să termin proba de înot. Se pare că uneori trebuie să te întorci la un T 0 și s-o iei de la capăt, ca și cum T1, T2, T20, T 100 (aici cred că e Ironman :D) nu s-a petrecut niciodată.
Am început să înot, era liniște :), apa era numai bună, lină, un pic cam cenușie dar asta nu mă deranja câtuși de puțin. Tot înotând așa am realizat că mai nimic nu mă deranjează, de fapt. Că… sunt ok.
Atât timp cât continui să înot, totul e ok. Am început să ajung concurenti dar de teamă să nu apară drăguțul de atac de panică am decis să nu:
- depășesc prea mulți concurenți iar când o fac să am grijă să nu ajung la mijloc, între ei și să nu
- accelerez și să-mi pierd suflul.
Așa că eram la o tură de înot de relaxare în lacul Sfânta Ana și mă simțeam destul de bine! 🙂 Alunecam excelent cu noul neopren, cât despre ochelari, a fost primul înot în apă deschisă în care am văzut absolut totul în jur, nu mi-a intrat apă în ei, nu s-au aburit, nu m-au strâns… Iar detaliile astea mici sunt vitale.
Soarele era sus pe cer și eu mă apropiam de finalul celei de a 2-a ture de înot – la Sfânta Ana parcurgi de 2 ori 450 de m, ieșind pe mal și intrând iar în apă pentru a 2-a.
Când am ajuns în tranziție și i-am dat cipul lui Alex eram în culmea bucuriei. Mă cam clătinam dar cred că m-am mișcat destul de repede cu spd-urile și cu bicicleta. Nu mi-aș fi iertat-o dacă nu reușeam să ajung la traseul de bicicletă. Auzisem că e greu, că e foarte tehnic… Știam că 23 de km cu 800 de metri diferență de nivel înseamnă multă urcare, dar abia așteptam.
Cum a fost bike-ul
Tot entuziasmul meu s-a cam spart la începutul probei, pentru că a început cu o urcare susținută pe asfalt (cred că urăsc asfaltul, în special dacă sunt pe un mtb), apoi a continuat cu o urcare susținută pe teren accidentat – deja altă treabă, chiar dacă urcările nu sunt punctul meu forte. Cum necum am început să depășesc.
Știam că pot recupera pe coborâri, unde am tehnică și viteză, așa că îi dădeam maxim. Până când m-am prins că traseul ăsta este unul unde ai nevoie de ceva foarte important, pe lângă tehnică: prudență este cuvântul.
Mi-am dat seama de asta când am căzut într-un foarte mic șănțuleț – pur și simplu era nevoie continuu de manevre – să ocolești pietre, pietroaie, rădăcini, gropi, șanțuri, iarbă înșelătoare sub care se găseau alte gropițe sau pietre, treceri bruște și neașteptate la coborâri destul de periculoase…
Hm. Iată un traseu la care odată intrat pe o trasă nu te poți relaxa, pentru că terenul nu îți permite asta. Nicio clipă de relaxare, pare să spună traseul de bike de la Afânta Ana. Mereu în alertă, ca să nu ți-o iei – să te rănești, să cazi sau să faci pană…
Totul era ok, deja depășisem destul de multe fete, până când a venit o nouă urcare susținută pe asfalt. Doamne, cât am urât-o! Nu aveam absolut niciun chef de ea, așa că m-am mișcat în reluare și am pierdut nepermis de mult timp.
Alergarea – mai stau puțin să respir, ok?
Am ajuns în tranziție și am plecat destul de repejor la alergare. Sigur, repejor ăsta se va transforma în mai puțin de 3 minute în aproape stat. Prima porțiune de alergare este o urcare PIEPTIȘĂ!!! de vreun kilometru. Care m-a făcut zob. Abia puteam merge. Abia puteam respira. Bun găsit, triatlon! Uitasem cât de greu ești. Mulțumesc că îmi reamintești, îmi fusese dor de tine!
Proba de alergare a continuat la fel de sincopat.
(c) Saint Ana Lake Xterra 2016
Deși am ajuns pe poteci perfect alergabile în pădure. Unde am făcut uz la greu de fluierul portocaliu din kitul de înscriere, despre care organizatorii ne-au spus că e pentru urs. 🙂 Eram singură cuc și ca să nu fiu singură urs :)), am suflat din ăla cu ultimele rezerve de oxigen.
Da… era greu de acceptat, îmi venea să mă dau cu capul de pereți copaci dar fix asta se întâmpla: după fiecare kilometru aproape că mă opream ca să respir. Și nu, nu vă imaginați că sprintam rău de tot. Aveam picioarele grele, de plumb, suflul era scăpat de sub control și noroc că a venit o coborâre lungă și mi-am mai revenit.
Pe final mă aștepta poarta de finiș, de cealaltă parte a lacului, pe care trebuia să-l ocolesc. Au fost cred 2 kilometri. Groaznici. Abia m-am târât. Mintea îmi cerea să accelerez dar corpul meu nu putea!! De unde fusesem singurică pe tot traseul de alergare, acum mă ajungeau concurenți pe ultimii 2 km. Super. Fete să mai vină și tot ce am tras până atunci se ducea în bălării.
Ce lecție îți dă triatlonul și cum te așază acolo unde ți-e locul. 🙂 Exact cât investești în el exact atât îți dă înapoi. De ce am fost ruptă la alergare? Păi, pentru că nu m-am antrenat specific, legând disciplinele între ele. Și pentru că nu am antrenament pe trail. Pentru că, pentru că…
Chiar dacă distanțele par poate mici luate separat – am avut 900 de metri de înot, 23 de km de bicicletă cu 800 de metri diferență de nivel și 6 km de alergare cu vreo 300 de metri diferență, cred – , atunci când legi aceste 3 sporturi într-unul singur, situația devine alta.
Nu mă așteptam ca timpii mei să conteze la podium amatori, but it did. Saint Ana Lake Exterra m-a primit ca o mamă iubitoare, care-și învață copilul o lecție, iar la final îl mângâie pe cap. Îi spune drăgăstos: vezi, anul ce vine să știi mai bine!
Nu știu dacă Triatlonul Sfânta Ana este cel mai greu triatlon din România, așa cum se spune. Dar știu că s-ar putea să-mi fi deschis apetitul ca să parcurg cât mai multe și să pot veni la final cu o comparație și un verdict. 🙂
Până atunci, sper să ne tot vedem la start! 🙂
Triatlonul Sfânta Ana- informații de ultimă oră
În weekend, mai precis sâmbătă, 9 iulie, are loc la Băile Tușnad poate triatlonul off road cel mai frumos din România, Saint Ana Lake Exterra Triathlon! De ce spun asta? Pentru că se înoată în lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, se pedalează și se aleargă pe poteci de munte, în masivul Ciomatu din județul Harghita. 🙂
Organizatorii sunt Extreme Sport Club – Baile Tușnad & Asociația ADVENTURE împreună cu Asociaţia AKTIVITY.
Iată câteva informații de ultimă oră pentru participanți:
- Traseul este: 900 m înot – 23,2 km bicicletă – 6.2 km alergare
- Ștafetă – același traseu, cu mențiunea că este posibil să faci la ștafetă 2 probe și să iei timpul cuiva de la cea de a 3-a! Este o decizie de ultimă oră luată de organizatori. Inițial regulamentul prevedea că la ștafetă un concurent participă la o singură probă. Așadar, puteți lua înotul de la un prieten! 🙂 Dar trebuie să anunțați la fața locului organizatorii, înainte de competiție.
(c) Radu Cristi, Donez Amintiri
- Cei care ajung vineri, 8 iulie, cu o zi înainte de concurs, pot ridica kitul de participare după ora 19.00 la Hotel Fortuna Băile Tușnad (str. Kovacs Miklos nr. 68).
- program sâmbătă:
* Ora 08.00 -10.00: înregistrare și ridicare kit de participare, Lacul Sfânta Ana
* Ora 10.00: check-in în zona de tranziție și verificări tehnice
* Ora 10.30: Start pentru copii
* Ora 11.30: festivitate de premiere copii
* Ora 11:45: ședință tehnică
* Ora 12:00: START
* Ora 16.00 festivitatea de premiere la Lacul Sf. Ana.
Succes & see you there!
Cum te refaci după un maraton
Oricât de mare este bucuria trecerii liniei de finish și oricât de fericit(ă) ai fi că ai o medalie la gât, nu lăsa starea de bine să-ți fure rațiunea. Un maraton este un efort mare pentru organism, indiferent că ești începător sau profesionist. Recuperarea post-cursă este la fel de importantă ca pregătirea pentru ea, așa că uite cam ce spun experții de la runnersworld.com că ar trebui să faci că să ajungi întreg la următorul maraton:
1. Nu te opri după ce ai terminat cursa. Inima încă bate ca nebuna și corpul ți-e încă în modul de luptă, așa că nu te prăbuși la final, ci mai mergi măcar 10 – 15 minute. În felul acesta pulsul îți scade treptat, nu forțat, iar circulația revine la normal.
2. Nu te îndopa cu mâncare după cursă. Poți lua o gustare la 30 – 60 de minute după maraton, dar nu încerca un meniu complet. Mănâncă ceva ușor, ai nevoie de carbohidrați și proteine, dar nu mai mult de 300 de calorii. Dacă e cald afară, poți încerca sucuri de recuperare, iar dacă e frig, merge o supă.
3. Ai ajuns acasă, poți începe relaxarea. Fă-le picioarelor un bine și bagă-le în apă rece. Poți purta benzi de compresie ca să reduci inflamația membrelor și să crești recuperarea. Poți merge și la masaj, dar să fie unul ușor, de relaxare și abia a doua zi după cursă. Ajută la oxigenarea mușchilor și îmbunătățirea circulației.
4. Somnul, cea mai bună recuperare. Cel mai simplu mode de a-ți odihni corpul este somnul. Strenghtrunning.com recomandă chiar să tragi un pui de somn imediat după cursă. Apoi, în următoarele zile, e bine să dormi mai mult cu o oră în fiecare noapte.
sursa: treklocations.com
5. Reîncepe antrenamentul cu alt tip de sport. Înotul este cel mai potrivit pentru recuperare, pentru că apa are un efect calmant asupra mușchilor, spune greatist.com. Dar nici bicicleta nu e de neglijat. O tură lejeră pune picioarele în mișcare din nou, în mușchi ajunge sânge oxigenat și se refac mai repede.
6. Nu alerga! Pe bune, stai pe tușă măcar o săptămână. Thisrunnersrecipes.com spune că până și maratoniștii profesioniști fac o pauză de alergare de până la două săptămâni. Corpul tău a fost suprasolicitat până la ultima celulă și dacă tu îl forțezi cu antrenamente riști să te rănești.
7. Când reîncepi să alergi? Deja nu mai ai răbdare, nu? Poți reveni la alergat din a doua săptămână, dar cu prudență. Runnersworld.co.uk spune că nu trebuie să alergi mai mult de 60% din distanța ta obișnuită și să nu depășești 16 kilometri.
EXCLUSIV. Singura femeie care a înotat Dunărea și râurile Europei: “Asta e tot ce contează: următoarea mișcare, următorul braț”
Mimi Hughes este o profesoară de liceu de undeva din America, Tenessee, în vârstă 59 de ani și având 4 copii. Mimi este și singura femeie din lume care a traversat înot, în 2006, pe când avea 50 de ani, cei 2.850 de kilometri ai Dunării, pornind de la izvor (munții Pădurea Neagră, Germania) și până la vărsare (Sulina, România). Este prima persoană din lume care a traversat fluviul fără să se ajute de aripioare de înot și a doua persoană care încearcă să facă această expediție și reușește. A realizat performanța asta împreună cu fata ei, Kelsey, atunci în vârstă de 19 ani, care a însoțit-o într-un caiac.
Dar asta nu e singura aventură incredibilă a americancei: înotătoarea de anduranță a traversat și distanța dintre Alaska și Rusia (strâmtoarea Bering, în 1997, la 41 de ani), cei aproape 5 kilometri de ape înghețate și foarte periculoase (din cauza curenților), precum și afluenții Dunării, râurile Drava (707 km) și Mura (480 km), dar și râul Tenessee (1049 km), din sud estul Statelor Unite, și râul Ohio (1579 m).
Am vorbit cu Mimi Hughes în exclusivitate, pentru Adrenallina, și am aflat o poveste minunată: înotătoarea a dedicat fiecare dintre aceste epice aventuri unei cauze, iar aceasta este, de cele mai multe ori, protejarea mediului înconjurător. Mimi și-a însoțit traversările de speech-uri de conștientizare cu privire la importanța protejării ariilor naturale și necesitatea unor măsuri care să limiteze poluarea si distrugerea naturii. Adică, după ce înota peste 30 de kilometri pe zi, stând în apă între 6 și 8 ore, (a început traversarea în luna mai și a finalizat-o în august), uneori avea întâlniri cu oamenii și oficialitățile localității, pentru a vorbi despre protejarea Dunării. (n.r. aceste întâlniri erau aranjate de cei cei care au sprijinit-o pe Mimi în expediție, The World Wide Fund for Nature și Rotary International.)
Mimi Hughes (Petterson)
credit foto: danubeswimmer.com
“Dacă nu aș fi dedicat traversările unei cauze mai mari decât mine și mai semnficative decât persoana mea, nu aș fi reușit să fac asta”, ne-a mărturisit Mimi, care a completat: “Să înot fluvii este mai eficient decât să stau acasă și să mă plâng copiilor mei despre chestiile care mă deranjează în lume.”
Aventura ei pe Dunăre a durat 90 de zile, perioadă în care a înotat între 6 și 8 ore pe zi, într-o apă în bună parte poluată, din cauza deversărilor accidentale de petrol și a deșeurilor de plastic aruncate iresponsabil. Mimi a povestit întreaga expediție a Dunării într-o carte, care se găsește de cumpărat pe Amazon, și se numește Wider than a Mile.
“Cu toții ar trebui să fim îndrăgostiți și interesați de sănătatea mediului înconjurător. Este viața noastră. Dacă ții cu adevărat la oameni, atunci trebuie să te asiguri că nu vor bea apă care le face rău sau că respiră un aer care le dăunează”, a declarat Mimi în 2007 unui reporter Associated Press.
Să îi aflăm povestea:
Dragă Mimi, pentru început, felicitări pentru performanțele tale remarcabile! Spune-ne, cum a început totul pentru tine? Cum ai descoperit înotul de anduranță?
Când cei 4 copii ai mei erau mici, i-am înscris într-o echipă de înot. La începutul sezonului de înot, se plângeau de apa rece. M-am gândit că ar fi corect să înot și eu în apa aia rece, cu ei. La acea vreme, deja începusem să alerg. Înotul era doar o completare minunată pentru alergările mele. Pe atunci eram mulțumită să înot 1500 de metri. Apoi, fiica mea, Tess, a început să se remarce ca înotătoare profesionistă. A fost nevoie să o duc la 50 de kilometri depărtare de casă, la un bazin mai mare și un antrenor mai bun.
În loc să stau pe o bancă și să mă uit la ea cum înoată, m-am înscris în echipa de înot Masters, și am înotat și eu. Distanțele mele de antrenament au crescut până la 5 kilometri. Adoram distanțele lungi, și antrenorului meu îi plăcea să-mi dea seturi de 800 de metri. În lunile de vară, am început înotul în ape deschise, pe un lac din apropiere. Toți copiii mei stăteau într-un caiac gonflabil și eu îi trăgeam după mine pe lac. Uneori îi trăgeam la mal ca să-și ia o înghețată sau să-și comande cartofi prăjiți, apoi plecam iar, trăgându-i după mine pe lac.
Acum, când sunt deja mari, tot mai facem asta uneori: mă lasă să îi trag după mine pe lac, în timp ce ei beau bere și ascultă muzică la Iphone-uri.
Știu că toate traversările tale au avut o cauză, majoritatea de conștientizare a problemelor mediului înconjurător. Ce ai aflat înotând atâtea râuri internaționale? Care au fost principalele tale îngrijorări?
Fiecare traversare a unui râu/ocean a avut o cauză. Dacă nu aș fi dedicat traversările unei cauze mai mari decât mine și mai semnificative decât persoana mea, nu aș fi reușit să fac asta.
Rusia, prima mea traversare majoră (n.r. strâmtoarea Bering, în 1997) a fost pentru pace și vindecare între națiuni; (n.r. Mimi a crescut în anii Războiului Rece, când relațiile politice și militare dintre America și aliații NATO cu țările din Blocul de Est erau extrem de încordate)
Traversările râurilor Tenessee, Dunăre, Drava și Mura au fost pentru a inspira mai multă responsabilitate socială și de mediu; traversarea râului Ohio a fost pentru responsabilitate socială, în ceea ce privește susținerea deprinderilor de viață și a unei educații academice pentru fete și femei, la nivel local, național, internațional.
Mimi vorbeste despre nevoia de a proteja Dunarea, la un festival in Serbia, 2013; foto credit foto wwf.panda.org/
Au fost multe îngrijorări la toate aceste traversări, și toate se puteau schimba oricând în alte îngrijorări, în funcție de situație. Era imperativ să finalizez traversarea, și, pentru asta, important pentru mine și ajutorul de caiac era să rămânem în momentul prezent. Să te gândești la ceea ce ți se poate întâmpla nu face decât să-ți ia din hotărâre.
Care a fost cea mai grea experiență/parte a acestor traversări? Ai înotat săptămâni, luni la rând, mai mult de 20 de km pe zi. Cum ai reușit să faci asta? Pare suprauman.
Angajamentele de lungime și timp pentru aceste expediții fac să fie greu pentru mine să spun care a fost cea mai grea parte din tot – provocările erau variate și se schimbau frecvent. Când era prea frig, ne luptam cu hipotermia. Când era prea cald, epuizarea din cauza temperaturii ridicate era o problemă.
Grindina, furtunile, ploaia și inundațiile au fost pe lista de provocări ale vremii. Obținerea apei și a mâncării sănătoase (suntem vegetariene, eu și fiica mea) nu a fost ușoară. Uneori, habar nu aveam unde vom dormi la finalul zilei. Când kilometrii dintr-o zi erau finalizați, căutam locuri de campat pe lângă râu. Din fericire, oamenii – indiferent de naționalitate, rasă, religie sau gen – au venit la râu, oricare ar fi fost acesta, ca să ajute, și au făcut posibil succesul fiecărei traversări în parte.
Acum îmi dau seama că cea mai grea parte a acestor traversări nu e doar ceea ce se întâmplă în timpul lor, dar și ceea ce se întâmplă DUPĂ. Traversările sunt prea intense și copleșitoare ca să mai ai timp să și reflectezi la ele în timp ce se petrec. Să îmi fi permis să mă gândesc la mai mult decât următorul minut, următoarea mișcare a brațului, următoarea gură de apă ar fi fost devastator pentru hotărârea mea. Singura mea grijă și preocupare a trebuit să fie limitată la momentul prezent. Asta e tot ce contează: următoarea mișcare, următorul braț.
Când traversarea e gata și mă întorc acasă, abia atunci începe reflecția. Alături de reflecție – uneori asupra unor lucruri pe care nu doresc să mi le amintesc – este și epuizarea fizică și psihică pe care trebuie să le depășești. Reunirea cu prieteni și cunoștințe este grea pentru că înotul mă schimbă.
Dunărea a fost o experiență incredibilă. Mă gândesc la oamenii care au venit la râu să ne ajute și la cei care ne-au ajutat de la distanță, atunci și în fiecare zi din viața mea.
Ai făcut echipă cu fiica ta, Kelsey, în multe dintre aceste expediții: ea este cea care te-a acompaniat, într-un caiac. Cum ați funcționat ca echipă?
credit foto experimentinflight.blogspot.com
Prietenii mei, Kathy Cohen (asistentă medicală) și Pam Dean (profesor) au fost echipa mea pentru 2 traversări: Rusia și râul Tenessee. Kelsey încă era la liceu când am înotat Tenessee, dar a făcut parte din echipaj spre sfârșitul expediției. A fost un membru de echipaj grozav. De aceea am ales-o pentru Dunăre. Era foarte tânără, avea doar 19 ani când m-a însoțit pe Dunăre, în cele 3 luni, și a fost copleșită teribil de toată această experiență. Încă reflectă asupra acestei expediții ca fiind foarte dificilă și provocatoare, dar spune fără ezitare că ar face-o din nou.
Kelsey a început să înoate și să alerge când avea 5 ani. S-a apucat de fotbal la 8 ani, și nu s-a mai oprit de atunci. A pus umărul la înființarea unei echipe de fotbal în Huntsville, Alabama, și deseori arbitrează Organizația de Forbal Junior American (American Youth Soccer Organization). Înoată rar dar aleargă de plăcere curse de 5 kilometri. Îi place de asemenea raftingul.
Cum v-ați conectat în timpul expedițiilor?
Kelsey a avut o sarcină foarte dificilă. Ea era ochii mei pentru următoarea mișcare în Dunăre. Unde mă conducea ea, eu o urmam. Să înot în linie dreaptă pentru mine e imposibil! Am învățat cum să funcționăm ca o echipă, ca o singură persoană. Îmi făcea mișcări cu mâna pe lângă caiac, ca să mă atenționeze că urma pericol sau ca să mă opresc. La fiecare 1 oră/2 ore mă oprea, ca să îmi dea apă și mâncare. Fără ea, mă îndoiesc că aș fi reușit. Am fost o echipă. Nu mereu o echipă fericită dar o echipă. Sunt mândră de toți copiii mei și îi iubesc pe toți, dar eu și Kelsey am avut o experiență pe care nu a mai avut-o nicio altă mamă și fiică din lume.
Tatuajul lui Mimi, simbolul reciclarii, este un cadou din partea uneia dintre fiicele ei. credit foto blog.al.com
Cum ți-au schimbat aceste expediții viața?
Cum mi-au schimbat viața? Mi-au schimbat viața în multe feluri, dar cea mai semnificativă schimbare a venit din interacțiunile cu oamenii din localitățile de pe lângă râuri și de dincolo de ele, cei care m-au ajutat să finalizez aceste traversări. Am aflat că majoritatea oamenilor (din păcate) nu învață niciodată. Ca oameni, ne dorim toți același lucru: o planetă sănătoasă și liniștită, unde să trăim și să iubim. Doar când ne privim prin prisma rasei, a religiei, a naționalității, a clasei sociale, sau a genului găsim motiv de ură, brutalitate și de susținere a războiului.
Indivizii nu beneficiază niciodată de pe urma unei astfel de mentalități, doar guvernele, liderii religioși și cei extraordinar de bogați. Eu mă străduiesc să iau în considerare oamenii după caracter și nu după rasă, religie, și așa mai departe.
Una dintre cele mai prețioase posesiuni ale mele nu are valoare monetară. Este o floare pe care un bărbat mi-a trimis-o din Rusia, împreună cu urarea unei traversări reușite. Nu știu nimic despre acest bărbat, decât că este un rus care m-a ajutat enorm în incercarea din strâmtoarea Bering, împreună cu soția lui Natasha. Darul unei flori, în țara mea, simbolizează compasiunea de care toți suntem capabili față de ceilalți, ca ființe umane. Trebuie să ținem minte asta, că înainte de toate suntem ființe umane.
Varianta în engleză a interviului, aici.
Mimi si fiica ei, Kelsey, la una dintre opririle pe malul Dunarii; credit foto www.kpbs.org
Doua femei, un singur fluviu. Coperta cartii scrise de Mimi, Jurnalul de calatorie al expeditiei de traversare inot a Dunarii
- La 59 de ani, Mimi continuă să înoate și să participe la ultramaratoane de alergare, dar, mai ales, continuă să inspire oamenii din toată lumea, indiferent de rasă, sex, orientare religioasă…
Antrenament cu Baractaru: Cum construiești anduranța de triatlon (I)
Mihai Baractaru, foto arhiva personala
Intrăm direct în pâine, cum îi stă bine oricărui atlet în ianurie :), așa că haideți să vedem cum facem să exploatăm la maximum perioada aceasta pentru a ne construi anduranța de triatlon!
ÎNOT
Primul lucru care ar trebui spus, în introducere, ar fi că ai nevoie de ședințe de înot cât se poate de apropiate în timp și să fii cât mai consecvent cu putință. Mai exact, dacă vrei să progresezi foarte mult la înot trebuie să faci antrenamente aproape zilnic.
Timp pentru antrenamente
În principiu, recomand un interval pe sesiune de 45 de minute pâna la două ore de stat în bazin, și lucrat foarte mult pe tehnică. După ce efectiv ai lucrat foarte mult pe tehnică și ai început să deprinzi tehnica de înot, după ședințele de înot urci la sală și mergi să lucrezi acele grupe musculare care te avantajează și-ți cresc nivelul de anduranță.
Trebuie să lucrezi la sală bicepși, tricepși, trapez etc, toate grupele musculare care împreună angrenează mișcarea pentru înot. Bineînțeles, nu poți progresa dacă nu ai și un timp de odihnă suficient. De exemplu, eu nu pot să dau randament la antrenamente dacă nu dorm minimum opt ore pe noapte. Dacă dorm șase ore pe noapte, resimt oboseala și va trebui ca în următoarele zile să compensez acele ore pierdute.
Pentru mine, înotul a fost teribil de greu, chiar și până în ziua de astăzi a rămas ultima probă pe care aș vrea să o practic la antrenament, dar mă duc pentru că trebuie, e foarte importantă. În triatlon, dacă nu încerci să ai toate cele trei discipline la același nivel, la un moment dat, în cursă, vei începe să plătești pentru acel deficit. Antrenamentele mele de înot sunt în fiecare zi, și durează cam o oră și jumătate. Este destul de obositor să stai o oră și jumătate în bazin, deși asta este recomandat la probele de rezistență: să stai cât mai mult în apă.
Aș vrea să mai punctez și faptul că, pentru înot, ai nevoie de o mobilitate extraordinară. Știu că mulți dintre noi suntem foarte rigizi și asta ne împiedică să progresăm. Înotul se desfășoară într-un alt mediu decât suntem noi obișnuiți și trebuie să ne adaptăm cât mai bine.
Ca să îmi cresc mobilitatea la toate articulațiile, am introdus un program de stretching combinat cu exerciții de respirație. Nu trebuie să dureze mult, maxim 10-15 minute, când vă treziți.
BICICLETĂ
La bicicletă ar fi indicat în perioada asta să faci antrenamente și pe trainer și pe bicicleta de spinning. Este foarte important să ai zilnic (sau măcar o dată la două zile) mișcarea de bicicletă, de alergare, pentru că mușchiul uită. În cazul meu, timpul de antrenament pe bicicletă este de la o oră până la trei ore pe zi.
Antrenamentele pe trainer sunt mult mai bune decât antrenamentele la spinning, deoarece te apropie de condițiile de antrenament de pe șosea… Simulează mult mai bine poziția ta, mișcarea… Pentru că în sezonul rece temperatura nu ne permite, putem să lucrăm destul de ușor și pe trainer. Evident, nu se compară cu un antrenament afară, cu toate condiițle meteorologice. Pe bicicleta indoor, poți să insiști foarte mult pe poziție (să găsești modalități noi prin care să-ți găsești un confort mai bun. Un prieten mi-a spus odată: „confort is performance”. Nu poți să dezvolți foarte multă putere, dacă nu stai confortabil pe bicicletă. Eu mi-am facut bike fitting-ul la bicishop.ro și am simțit o îmbunătațire de cel puțin 25% legat de poziție.
Acum că am început să vorbim despre poziția bicicletei, ne întoarcem la exercițiile de stretching, deoarece fără o mobilitate bună nu poți obține cea mai bună poziție pentru tine. Te vei chinui mereu să stai înt-o anumită poziție, încordat, stresat că nu-ți iese, și într-un final să-ți dai seama că ai dezvoltat o putere mult mai mică față de cea din poziția inițială.
Pe lângă poziția pe bicicletă, contează mult și respirația. Cât de bine ne oxigenăm în timp ce pedalăm. Cu cât respiri mai bine, cu atât ai mai multă forță în pedale. Cu cât te oxigenezi mai bine, cu atât începi să deții controlul asupra situației.
ALERGARE
Eu alergare fac aproape zilnic. De la 45 de minute (undeva la 10 km) până la 30 km, care înseamnă două ore, două ore jumătate de alergare, de acumulare. Atât la alergare cât şi la bicicletă este foarte important ca antrenamentele să nu fie făcute în grabă. Majoritatea atleţilor au tendinţa să facă antrenamentul doar pentru că trebuie să-l facă şi apoi să meargă direct la birou. Nu este chiar ok. Pentru că dacă tu îl faci mecanic, într-adevăr poţi menţine tonusul muscular, dar tu de fapt nu ai lucrat nimic în ziua respectivă, nu ai făcut un antrenament de calitate. L-ai făcut pur şi simplu doar pentru că trebuia, este doar o stare de tonus muscular.
Dar că să progresezi mai mult, trebuie să înţelegi ce se întâmplă acolo în interior, trebuie să vezi exact care sunt limitele tale şi cât de mult poţi să tragi de ele şi estimativ să vezi cam până unde ai putea să ajungi în sezonul respectiv.
Ca să ai parte de un antrenament calitativ, încearcă pe parcursul şedinţelor de antrenament să nu te mai gândeşti la familie, job, prieteni sau altele, pentru că nu fac decât să-ţi distragă atenţia de la ceea ce este important, şi anume să fii prezent la antrenament.
Nu te mai gândi cum o să te simţi la km X, pentru că nu vei şti dinainte, se pot întâmpla multe în decursul sesiunii de antrenament şi corpul este intr-o continuă schimbare, atât fizic cât şi emoţional.
Vei reuşi să înţelegi mai bine cum funcţionează lucrurile doar atunci când vei avea timp să te asculţi şi pe tine. Corpul îţi trimite foarte multe informaţii şi noi alegem ce vrem să „ascultăm”; foloseşte-te de ele. O să dureze un timp, dar trebuie să fii răbdător cu tine.
Încearcă să nu mai alergi cu căşti în urechi, pentru că nu fac decât să te distragă de la ceea ce se întâmplă cu tine şi ce se află în jur.
Alergarea ar trebui să fie cât se poate de naturală, dar noi alegem să o complicăm al naibii de mult, devenind din ce în ce mai dependenți de gadget-uri. Sunt bune, şi eu le folosesc, şi îmi arată anumite informaţii pe care le iau ca reper. Atâta tot, nimic mai mult.
Alergaţi de plăcere, şi pentru că puteţi. Bucuraţi-vă de fiecare dată când mergeţi la antrenament. Nu ar trebui să devină o corvoadă. Când faci ceea ce-ţi place o faci cu drag şi nu simţi că depui vreun efort.
*Mihai Baractaru este primul triatlonist român calificat la Campionatele Mondiale Ironman de la Kona, Hawaii. Deține recordul național pe distanța de Ironman – 3, 800 km înot, 180 de km bicicletă și 42 de km alergare. Îl găsiți pe Mihai pe Facebook, aici.
Mihai Baractaru, finish Ironman Kona, octombrie 2015
