Unde înotăm în București?

Înotul câştigă tot mai mult teren în rândul persoanelor pasionate de sport şi, în acelaşi timp, cucereşte inimile multor părinţi dornici să îşi ducă puştii la un sport care le garantează o dezvoltare armonioasă.

Acum şase ani când am decis să mă apuc de înot (aveam ceva noţiuni pe care le învăţasem în copilărie la un curs de vară) mi-am dat seama că nu sunt foarte multe opţiuni de piscine şi bazine de înot în Bucureşti.

În afară de cluburile sportive cu tradiţie, oferta spaţiilor particulare era destul de săracă. Am găsit câteva, am început să cer referinţe, iar lista s-a scurtat dramatic. Până la urmă am luat o decizie. A fost una inspirată, cu toate că era foarte departe. La momentul respectiv detaliul acesta nu m-a deranjat.

Între timp, lucrurile au început să se mişte. Cererea a crescut iar piscinele şi bazinele de înot au început să mai apară.  În prezent, în Bucureşti există un număr rezonabil de spaţii destinate înotului care arată bine. La capitolul servicii mai este de învăţat, trendul este totuşi unul pozitiv.

Cum îți alegi bazinul?

Sunr de luat în calcul câteva aspecte în alegerea unui piscine sau a unui bazin de înot.

În primul rând, probabil ne gândim cu toții prima dată la apropierea de casă. Dar nu e suficient.

Indiferent dacă vorbim despre cursuri de iniţiere pentru adulţi sau copii sau despre alegerea unui loc bun de antrenament sau relaxare prin înot, sunt câteva lucruri de la care nu se poate face rabat.

Poate cel mai important este reprezentat de condiţiile igienico-sanitare. Mai pe scurt, curăţenia. În vestiar, la duşuri, toalete şi în incinta bazinului curăţenia este absolut obligatorie.

În acelaşi registru intră şi calitatea apei. În prezent există diverse metode chimice prin care se realizează dezinfectarea apei şi nu ar fi rău dacă te-ai informa puţin despre tehnicile folosite, mai ales dacă e vorba de copiii tăi care merg acolo.

Când vorbim de calitatea apei, vorbim şi de temperatura ei. De multe ori temperatura apei poate te poate influenţa negativ sau pozitiv. Copiii reacţionează cel mai repede, însă şi pentru adulţi este important. Dacă este prea rece, nu îţi vine să mai intri, dacă este prea caldă te moleşte repede, iar randamentul la antrenamente scade.

Lucrurile nu se opresc aici. Mai sunt şi alte elemente deloc de neglijat în luarea unei decizii.

Personalul specializat (în cazul cursurilor ar fi indicat să cunoşti instructorul înainte de a începe sau să ceri referinţe), accesibilitatea (cât mai aprope de casă, cu atât mai bine, mai ales iarna), programul de funcţionare (multe cluburi au înţeles că este important să deschizi dimineaţa devreme şi să închizi seara cât mai târziu), echipamentul pentru înot (plute, baghete din spumă, centuri, covoare plutitoare), tarifele care diferă în funcţie de preferinţe (cursuri sau agrement) sau în funcţie de momentul zilei (există abonamente daytime sau full-time), toate acestea sunt detalii care te pot ajuta să-ţi faci o imagine de ansamblu când optezi pentru un club sau altul.

Cam toate cluburile oferă posibilitatea de a viziona bazinul de înot şi spaţiile conexe înainte de a te decide, așa că ar fi grozav să vezi cu ochii tăi cum arată totul înainte de a decide.

Am ales să prezint câteva piscine sau bazine de înot din Bucureşti cu menţiunea că numărul lor este mult mai mare, iar criterul principal a fost localizarea lor în oraş, tocmai pentru a oferi variante indiferent de zona în care locuieşti.

Clubul sportiv Dinamo Bucureşti

Pune la dispoziţie două posibilităţi, bazinul acoperit Tolea Grinţescu (care cuprinde un bazin mic şi unul mare) şi unul descoperit (care deja nu mai poate fi folosit :).

 

Bazin Dinamo

 

Ambele bazine sunt în incinta clubului, iar adresa este şoseaua Ştefan cel Mare 7-9, Bucureşti. În ceea ce priveşte detaliile tehnice, bazinul mic acoperit are 25mX12,5m; adâncime: 1,25m-1,65m, este deschis de luni până vineri în intervalul 10-20, iar sâmbătă în intervalul 9-13.

Clubul Dinamo organizează cursuri de iniţiere copii şi adulţi (la grupă sau cu antrenor personal), dar acest bazin mai mic se poate folosi şi pentru agrement de luni până vineri seara, de la 20:00 la 22:00 şi în weekend de la 13:00 până la 20:00.

Pentru agrement, bazinul mare acoperit este are următorul program: luni-vineri în intervalul ora 18:00-22:00, sâmbătă de la începând cu ora 12:00 până la 20:00, iar duminică de la 10:00 la 20:00.

Mai multe detalii: http://www.csdinamo.eu/agrement-natatie

Bazinul de înot Steaua

Se află pe Bd.-ul Ghencea nr. 35, în sectorul 6.

 

Bazinul Steaua

 

Bazinul din Ghencea este un bazin de înot folosit mai ales pentru competiţiile de polo, are dimensiunile de 33×25 metri, cu o adâncime de 2,3 metri, dar are şi unul pentru antrenamente –  25×12,5 metri, cu o adâncime variabilă între 1,2 şi 1,8 metri. Sunt organizate și cursuri de iniţiere pentru adulţi şi copii. Detalii pe http://www.csasteaua.ro/initiere-in-sporturi/ sau http://inot-sport.ro/bazinul-steaua/

 

Daimon Club

 

Bazin Daimon

 

Un complex wellness aflat într-o zonă verde din Parcul Tineretului, Daimon Wellness are un bazin interior de 20 de metri lungime. Există și piscină interioară, găsiți acolo și acces la saună sau masaj. Până pe 15 octombrie sunt prețuri speciale la abonamentele anuale full time: 30% reducere.

Detalii la http://www.daimonclub.ro/

 

Viva Sport Club

Este localizat în sectorul 4, pe Şoseaua Olteniţei 103, şi este deschis în timpul săptămânii, de luni până joi, în intervalul 07:00-23:00, iar vineri de la 07:00 până la 22:30, iar în weekend, sâmbătă de la 09:00 la 19:00, iar duminică de la 09:00 la 18:00.

Serviciile puse la dispoziţie cuprind cursuri de iniţiere şi performanţă pentru copii şi adulţi, atât la grupă, cât şi individual. De asemenea, bazinul este deschis pentru agrement pe toată perioada programului de funcţionare.

Acolo înoți în piscină semi-olimpică, 5 culoare, 11 m lățime și o adâncime ce variază de la 1,3 m până la 1,8m. Un lucru esențial de menționat este faptul că dezinfecția apei se face prin procesul de electroliză a sării (fără adaos de clor) și raze ultraviolete. În aceeași incintă se găsesc și bazine special amenajate pentru Aqua Gym, Aqua Baby și un Jacuzzi.

Detalii și la http://www.vivasportclub.ro/program/

Clubul Aqua Sport

Pune la dispoziţie trei bazine de înot, în sectoarele 1 şi 3. Bazinele Persepolis (Aviaţiei) sunt situate pe str. Virgil Madgearu 25-27, iar cel din Titan (bazinul Dante Aligheri) are adresa aleea Fuiorului, nr. 9.

Sunt organizate cursuri de iniţiere şi performanţă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Programul este acelaşi pentru toate cele trei bazine: de luni până vineri, în intervalul 07:00-23:00 şi în weekend de la 08:00 la 20:00.

Detalii pe http://aqua-sport.ro/cursuri-inot-copii/

Bery Fitness Spa

Pune la dispoziţie două bazine. Unul este situat pe str. Turnu Măgurele 244A, în zona Berceni, sector 4, iar cel de-al doilea în zona Iancului, pe str. Elev Stefănescu Ştefan nr.66, sect. 2. În ambele locații sunt organizate cursuri de iniţiere pentru adulţi şi copii, antrenamente tip personal trainer, clase de iniţiere şi perfecţionare a tehnicii.

De asemenea, există şi opţiunea înotului de agrement. Programul pentru clubul din Iancului este de luni până vineri de la 07:00 la 23:00, sâmbătă între 09:00 şi 21:00, iar duminică în intervalul 09:00-19:00.

Cel din zona Berceni este puţin diferit. În timpul săptămânii începe de la 08:00 şi este deschis până la 23:00, iar în weekend, sâmbătă de la 09:00 până la 21:00, iar duminică de la 09:00 până la 19:00.

Detalii pe http://bery-fitness-spa.ro/berceni/index.php şi http://bery-fitness-spa.ro/

Alte cluburi sportive cu piscine şi bazine de înot, care organizează cursuri şi oferă opţiunea de agrement, mai sunt:

Ramada Aqua Swim

Bazin Floreasca

FitnessSpa

Worldclass

Bazin Olimpia

Bazin Tenis Club

Bazin Miramar

Bazin Club IDM

Lia Manoliu

Bazin Facultatea de Medicina

Acestea fiind spuse, spor la înotat! 🙂

Previous Post

Run Europe Isostar 2017 – antrenează-te și câștigă!

Next Post

Sunt oficial instructor de fitness & antrenor personal. Și ce dacă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top