Azi este joi, ora 10.44 și eu sunt oficial intrată în panică, regulamentar, cu ambele picioare. Peste 2 zile, cam pe la ora asta, o să înot pentru prima dată în mare, în cadrul unui concurs de triatlon – Fără Asfalt 2012. Până la urmă, n-ar fi ceva tocmai ieșit din comun, se pare că de obicei cam sar etapele: prima dată când am mers cu o bicicletă printr-o pădure a fost la un concurs de mountain bike, la 28 de ani ;).
Se spune că triatlonul este mai degrabă o probă de psihic decât una de pregătire. Mizez pe asta destul de mult. În ultimele 2 luni nu am alergat aproape deloc. Câteva ture de parc răzlețe nu sunt de ajuns să te introducă în vreun ritm. Sunt 6 kilometri. O să-i fac, dar o să cam gâfâi. Mai ales că proba de alergare de la Fără Asfalt va fi pe teren accidentat, “cu zone dificile – traversări înguste, stânci, nisip moale”, zice pe site. Cu bicicleta o să mă descurc.
Ce ne facem cu înotul? În bazin lucrurile arată binișor. Săptămâna trecută am apucat să recuperez câteva din ședințele sărite în ultimul timp. Am mers 3 zile consecutiv la Daimon și, slavă Domnului, l-am prins și pe instructorul meu preferat :), nu spunem cine, că nu vrea el. Mi-a făcut un program de cazarmă – multe ture, în serii de câte 2 sau de câte 3 bazine legate, la intensitate ridicată. În general, n-am plecat de la Daimon fără 60 de bazine cumulate, fie că asta a însemnat și câteva ture cu pluta, pentru antrenamentul picioarelor.
Weekendul trecut am ajuns la Câmpina, la niște buni prieteni, și am dat o fugă la bazin și vineri și sâmbătă. Bazinul de înot de acolo a fost modernizat recent și arată excelent. Când intri în apă vezi în față un geam enorm, care înlocuiește peretele, și prin el ți se arată munți și copaci și verdeață și cer. Nu am realizat că are o lungime mai mare decât Daimon decât atunci când am început seriile de intensitate. Nu se mai termina culoarul! La final am avut și confirmarea, de la administratorul bazinului: are 25 de metri în lungime (la Daimon sunt 20).
Am și înregistrat câteva secvențe, așa că o să vedeți cam cum înot ;). Accept cât de multe sfaturi se poate în rubrica de comentarii la post. După cum vedeți, nu am tocmai o tehnică ;), mâinile îmi șerpuiesc cam ciudat și deschid cam mult gura când respir.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Zsk8Z2FdVZs&feature=em-share_video_user]
Am luat la mine și costumul de neopren împrumutat de colega mea de la Bikersteam, Andreea Crivoi. Ea face și scufundări și costumul este specific pentru asta. Am înțeles însă că se poate folosi și pentru înot, în competiții. Am mai întrebat: unii au spus că e ok, cu excepția unei mici probleme de flexibilitate a brațelor în timpul înotului – materialul este gros, iar la încheieturi nu permite o mobilitate foarte bună, pentru că nu e conceput pentru înotul crawl. Am târât după mine bestia de costum – are vreo 2 kilograme, cred – mi-a luat vreo 10 minute să intru în el, iar când am început să și înot, parcă eram încapsulată. Brațele se mișcau greu, eu mă mișcam greu în tot procesul. A trebuit să-l dau jos după 2 bazine, ca să pot să înot și ca să ajung la concluzia tristă că n-am cu ce să mă prezint la triatlon.
Între timp situația s-a rezolvat ferice: acum 2 seri mi-am luat un costum de neopren de la Decathlon, cel mai ieftin – 220 de lei. Scrie pe el că își face treaba în ape cu temperaturi de peste 18 grade Celsius. Asta nu e neapărat înveselitor – apa mării nu cred că va atinge nici 14 grade sâmbătă. Dar am primit asigurări că menține constantă temperatura corpului. Sunt convinsă că o va face – numai cât l-am probat și mă luaseră căldurile. Sper doar să nu pătrundă foarte multă apă în el – am mâinile cam subțiri și nu stă foarte strâns pe corp în zona asta.
Aseară am mers din nou la bazin la Daimon. Mi-am luat de data asta neoprenul nou, ca să-l probez. Instructorul s-a uitat la mine: “ultimul antrenament?!”. Da, ultimul. 2 luni jumătate de când am început să înot.
E bun costumul meu. Intră cam multă apă în el, dar n-are a face. Am înotat mai puțin de data asta – instructorul meu nu vrea să mă obosească cu 2 zile înainte de concurs. Chiar și așa, faptul că am avut costumul pe mine a făcut ca la final să fiu la fel de obosită ca după 60 de bazine. Și am făcut doar 40, de data asta.
N-am înotat niciodată la adâncime, însă. E și ăsta un hop psihologic. La bazin mă opream când aveam eu chef, dacă oboseam. Puneam piciorul jos, atingeam fundul bazinului și era bine. Guess what. Acuma n-o să mai pot face la fel.
M-am uitat pe prognoza meteo. O să fie soare sâmbătă în 2 Mai. Și o să fie cea mai frumoasă zi. Baftă tuturor, ne vedem pe plajă! 😉
