Cristina Dobre Calman: Am început să practic ciclismul la 45 de ani

la antrenament in Parcul Tineretului, Bucuresti

la antrenament in Parcul Tineretului, Bucuresti

 

Am început să practic  ciclismul la vârsta de 45 de ani, nu că n-aș mai fi încercat până la această  vârstă şi  alte sporturi. Am mai practicat gimnastică, handbal, scrimă  şi bowling,  însă am renunţat uşor.

Cu 4 ani în urmă, mi-am cumpărat o bicicletă, cu scopul de a face mişcare.  Nu mă pricepeam deloc la biciclete, aşa că în momentul  în care am fost intrebată ce vreau să fac cu ea am răspuns  că vreau să mă plimb prin parcuri.

Într-una din zile, mai exact pe 1 decembrie 2013, am hotărât împreună cu soţul meu  să mergem la o defilare pe biciclete, în București. Pe drum am întâlnit un grup de biciclişti, care ne-a întrebat  dacă nu  vrem să-i insoţim. Cu timpul, am cunoscut şi alte grupuri şi  am început sa ies tot mai des la ture. Preferam  traseele offroad (pădurea Cernica, Comana, Moara Vlasiei).

Îmi aduc aminte că la o ieşire pe Valea Prahovei, un prieten  biciclist  mi-a spus ca aş putea participa la concursuri  pentru că mă dau bine şi am foarte mult curaj. La acea vreme nu ştiam nimic despre concursuri.

Întâmplarea a făcut ca la o lună de zile după acea discuţie să aflu că la Câmpina are loc un concurs mountain bike.

M-am dus. A fost un traseu cu multe emoţii si  peripeţii.  La jumătatea traseului am facut pană.  Cum nu mă pricepeam să schimb  camera, am luat-o pe jos pe lângă bicicletă, epuizată si dezamagită că nu puteam termina concursul.

Am mers vreo 300 m pe langă bicicletă,  până în momentul  în care am întâlnit un voluntar de pe traseu. L-am întrebat care este cel mai scurt drum spre linia de finish, dar el mi-a  spus să nu renunţ la cursă pentru că la aproximativ 200 m există un punct de alimentare, unde se acordă şi asistenţă tehnică.

Am început să alerg pe lângă bicicletă (nu ştiu de unde am găsit atâta energie!), până acolo şi am fost surprinsă să întâlnesc un grup foarte mare de cicliști de la Catena, care era oprit la punctul  de hidratare. Atunci am realizat că nu sunt chiar ultimul concurent de pe traseu şi imediat după remedierea penei am plecat în mare viteză. 

 

prim plan cu pana de atunci :)

prim plan cu pana de atunci 🙂

 

Surpriza și cea mai mare bucurie a fost să aflu că la categoria mea de vârstă eram prima concurentă care termină cursa :).

Fiind primul concurs la care am participat, Campina MTB rămane concursul meu de suflet.

Au urmat şi altele, Cozia MTB, Topoloveni,  BikeXpert Challenge Pucioasa, Bucovina MTB  si multe altele.  Erau luni în care participam la câte două concursuri.  Începuse să-mi placă atât de mult bicicleta, încât era nelipsită şi în perioada concediilor.

Mersul pe bicicletă mă  aduce mai aproape de natură, mă ajută să-mi recapăt echilibrul interior şi-mi dă acea senzaţie de libertate  şi de satisfacţie.

Am început să-mi intensific antrenamentele, în special în Parcul Tineretului, pe traseul de la Moon Time Bike şi am căutat să particip la curse tot mai lungi. Prima tură cu cei mai mulţi kilometri a fost cu Adevaraţii VeloPrieteni, un traseu de 160 km,  urmat de Turul Munteniei, de 300 km. Cea mai lungă cursă a fost Cupa AV-Rovelo 2016, unde am obținut brevetul care atestă că am parcurs 400 km, cu 2000 de metri diferență de nivel. Am pedalat cei 400 de km în  23 de ore, continuu, limita de timp fiind de 27 de ore.

A fost cea mai lungă si cea mai grea tură.  Practic, am plecat din Bucureşti,  sâmbătă dimineaţa la ora 6 şi ne-am întors a doua zi la 5 dimineaţa. S-a  pedalat încontinuu, cu opriri  la cele patru puncte de control şi o  pauză de masă la Târgovişte.

Pe parcursul traseului s-au format mai multe grupuri, în funcţie de viteza de rulaj. Grupul alături de care am pedalat a fost de aproximativ zece ciclişti, trei fete – eu, Roxana Ghilţ şi Simona Iuliana, restul baieţi.  Îl menţionez pe liderul de grup, Florin Munteanu, pentru că este cel care m-a încurajat să particip la acest brevet şi nu numai, şi care a adaptat o  viteză de mers astfel  încât sa ramanem un grup compact  pană la sfârşitul traseului.

 

Pe traseul de 400 de km, alaturi de o prietena, Roxana Ghilt

Pe traseul de 400 de km, alaturi de o prietena, Roxana Ghilt

 

După un an de mers pe bicicletă și la îndemnul unui prieten, am început să alerg. Nu mai alergasem din școala generală.  După primele două alergări, am fost tentată să renunț. Am făcut o pauză de o lună de zile, după care am reînceput să alerg și în anul următor când am participat la primul meu semimaraton –  la Gerar.

 

in actiune la Gerar

in actiune la Gerar

 

Prietenii mei spun că am înnebunit şi nu pot înțelege cum de am căpătat această pasiune pentru sport tocmai la această varstă 🙂.

Singurul care îmi inţelege nebunia şi mă susţine în tot ceea ce fac, este soţul meu, căruia îi sunt recunoscatoare pentru răbdarea pe care o are cu mine.

La începutul anului trecut am primit propunerea de a face parte din prima și echipă de ciclism feminin pentru amatori din România, Daimon Women Cycling Team. A fost începutul unei poveşti frumoase, alături de nişte oameni minunaţi.

Odată intrată in această echipă, am început să particicp şi la concursurile de şosea, însă pasiunea cea mai mare rămane  mtb-ul.

Obiectivul meu în 2017 este  să particip la un semimaraton montan şi sper să mă pot bucura de cât mai multe competiţii pe bicicletă.

Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că începi să te cunoşti mai bine atunci când îţi depăşeşti limitele. Celor care spun că vârsta reprezintă un impediment pentru a practica sport vreau să le transmit că doar încearcă să găsească o scuză :).

 

Alaturi de echipa Daimon

Alaturi de echipa Daimon

Previous Post

Stelian Larga: Îmi place foarte mult să mă joc cu limitele corpului meu!

Next Post

Cursa cu obstacole Asaltul Lupilor, pe 21 mai

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top