Cum te pregătești pentru o cursă cu obstacole
Nu foarte dezvoltat în România, acest concept de competiție mizează mai degrabă pe ideea de efort de echipă și distracție, cu prieteni sau cu colegi de birou.
Dar un circuit de acest tip este foarte interesant, din mai multe motive: te scoate din antrenamentele clasice, fie ele doar alergare sau doar clase de fitness sau doar forță la sală; te face să gândești, să te adaptezi la fiecare element al cursei de obstacole – fie că trebuie să te târăști pe un teren mâlos, să traversezi un tunel strâmt, să traversezi un sistem de bare prin efortul brațelor, să te cațeri pe garduri verticale sau orice altă provocare prezintă circuitul; te face să improvizezi, să îți pui la bătaie resursele fizice și de strategie; îți activează absolut toate reflexele și grupele de mușchi.
În general, circuitele curselor cu obstacole au elemente inspirate din antrenamentul militarilor profesionisti sau al trupelor speciale.
Chiar dacă poate părea pentru unii mai mult distractiv decât sportiv, vă garantez că nu e. Combinația de forță cu viteză și agilitate, într-un ritm susținut, cere o anumită pregătire și ceva antrenament.
Am pregătit câteva sugestii pentru tine, dacă te gândești să abordezi un astfel de circuit în cadrul unei competiții. Sau poate că ești curios cu ce poate ajuta un astfel de antrenament.
Sunt patru puncte cheie de care trebuie să ții cont în programul tău de pregătire și le vom lua pe rând.
Exerciții de forță și flexibilitate
Nu trebuie să lipsească din meniul tău, indiferent de sportul pe care îl practici. Dacă nu reușești să faci câteva flotări, să ridici greutăți (adaptate nivelului tău) sau nu ai stat niciodată în poziție de planșă (așa numitele planks), atunci nu îți va fi prea ușor la cursa asta…
Pentru că va fi nevoie să îți folosești forța corpului ca să urci pe pereți verticali sau poate să te cațeri pe scări din funie sau să te târăști în spații strâmte și să te ridici repede, în alergare…
Exercițiile de forță sunt fundamentale și nu doar că te fac un sportiv mai bun, dare le te păzesc și de eventualele accidentări – mușchii, încheieturile sunt întărite și nu mai cedează așa ușor.
Alergare de tip trail
Dincolo de faptul că alergarea pe pământ sau potecă este cu mult mai sănătoasă pentru încheieturi decât cea pe asfalt, alergarea de trail îți aduce următorul câștig: te face stăpân și comfortabil pe teren accidentat. Îți dezvoltă agilitatea și focusul.
Atunci când sari peste pietre sau rădăcini, când îți adaptezi viteza pe coborâre și suflul pe urcări, toate acestea îți dezvoltă simțul echilibrului dar și anumiți mușchi de stabilitate, destul de nedezvoltați dacă alergi doar pe asfalt.
Cursele cu obstacole se țin în general pe iarbă și pământ, și ia în considerare că va trebui să te cațeri, să te târăști, să sari și să pui la bătaie cam toate grupele de mușchi.
Antrenamentul tip circuit
Acest antrenament constă în repetarea fără pauză a unor serii de exerciții și trecerea bruscă de la un tip de serie de exerciții la un altul. Este important pentru că simulează într-un fel efortul tău într-o cursă cu obstacole: probe scurte, intense și diferite, fără pauză între ele.
În general, un circuit complet dureaza aproximativ 15 minute si constă in câteva exercitii cu greutăți, plus un element cardio. Iată un exemplu: exerciții – împins deasupra capului cu gantere, flexii cu gantere, flotări cu gantere în mâini, plus genuflexiuni. În acest caz însă, nu ai nevoie de greutăți precum gantere, pentru că ideal este să te antrenezi cu propria greutate a corpului tău. Exact asta vei face în cursă, așa că trebuie să fii cât mai specific cu tipul de effort în pregătirea ta.
Aici, pe Greatist.com, vei găsi tipuri de exerciții cu propria greutate și nu trebuie decât să-ți alegi câteva și să îți creezi o serie de repetări.
Intervalele de viteză
La ce sunt bune intervalele de alergare viteză? Păi, te ajută să fii mai rapid în ziua cursei. Pentru a simula ce va fi atunci, te sfătuiesc să incluzi o varietate de ritm (pace), ca să te obișnuiești cu tranziția de la târât la alergare din cadrul unei curse cu obstacole.
Poți încerca intervale pe pistă de tartan sau repetări la deal. Dacă nu ai prin apropiere nici pistă și nici dealuri, mergi la sală și încearcă un antrenament de alergare tip fartlek, pe bandă. Alergarea de tip fartlek este un concept suedez ce presupune alergare în ritmuri diferite. Exemplu: începi prin încălzire, apoi jogging, treci la un ritm rapid, revii, iarăși crești ritmul și tot așa.
Acesta este totuși cel mai puțin indicat dintre toate, având în vedere obiectivul tău. Ai nevoie să fii în natură și să te cuplezi la tot, deschizându-ți simțurile.
Sigur că e fundamental cum așezi toate aceste tipuri de antrenament într-o ecuație, pentru a evita accidentările sau oboseala. Chiar dacă nu se regăsesc în exemplele de mai sus, recuperarea, odihna precum și alergările ușoare sunt implicite.
În niciun caz să nu treci la interval de viteză după un antrenament de tip circuit. Și mereu să faci pauză de recuperare și să observi cum te simți la antrenamente. Nu toate antrenamentele presupun să împingi pedala de efort la maximum, ba chiar e total contraindicat.
Succes în alegerea cursei de obstacole potrivite pentru tine și nu uita să urmezi un program de antrenament înainte de a participa la una.
Articol apărut și în ediția de weekend a ziarului Romania Libera (print și online).
*
Dacă sunteți în căutarea unei astfel de curse, pe 21 mai va avea loc în parcul Pantelimon din București cursa cu obstacole – necompetitivă – Asaltul Lupilor. Traseul are 5 kilometri iar concurenții, individual sau în echipe de minim 4 membri fiecare, se vor confrunta cu scări suspendate, fumigene, gropi cu apă și noroi, tunele subterane, precum și cu alte obstacole naturale sau artificiale, pregătite de organizatori.
Mai multe detalii pe http://www.asaltullupilor.ro/ si pe pagina de Facebook a evenimentului.
Adrenallina.ro este partener media al evenimentului.
Cum îți alegi obiectivul sportiv potrivit pentru tine
Ai început probabil să practici sport din unul unul dintre aceste motive: pentru a slăbi, pentru a-ți tonifia corpul, pentru a scăpa de sedentarism, pentru că te-a inspirat un prieten/coleg, pentru că ai descoperit întâmplător un anumit sport și ai realizat cât de bine te simți făcând asta, pentru că ai practicat sport în copilărie (de performanță sau nu) și ai reluat acum mișcarea, la câțiva ani distanță.
Cam acestea sunt principalele declanșatoare. 🙂
După o perioadă de acomodare cu sportul sau într-un anumit moment te ispitește fiorul competiției. Și îți setezi un obiectiv: de timing sau de cursă.
Este fundamental să îl alegi bine și acest obiectiv să fie în acord cu potențialul tău și, mai ales, cu baza de pregătire
Dacă îl alegi greșit, supraestimându-te, riști accidentări, oboseală cronică, riști să intri pe tușă mult timp de acum încolo și să te îndepărtezi cu totul de sport.
Dacă te subestimezi, well, nu îți vei atinge potențialul, și e păcat. Dar poate că vrei doar să practici sport în mod constant – fără un obiectiv de viteză sau de distanță. Este și acesta un obiectiv, ba chiar unul nu întotdeauna ușor de atins.
Iată câteva aspecte fundamentale de care să ții cont atunci când îți alegi un obiectiv sportiv potrivit pentru tine:
foto Dreamstime.com
În primul rând, trebuie să înțelegi ce sport îți place
Și, după ce ai stabilit asta, care este distanța, proba (dacă ne gândim la viteză versus anduranță, distanțe scurte versus distanțe lungi) cu care te simți cel mai comfortabil.
Sau poate să simți la ce anume ai putea excela. Sau ceva ce îți dorești să practice pe o perioadă lungă de timp, de ce nu, întotdeauna? 🙂
Tu îți cunoști cel mai bine corpul și trăirile, sigur știi ce anume ți-ai dori, ce te “mână în luptă”. Trebuie să te analizezi.
Documentează-te cât mai bine asupra obiectivului ales
Să zicem că vrei să devii foarte bun la distanța de 5 km, alergare pe plat. Fă research și vezi care sunt timpii “din piață“ pe distanța asta, care sunt competițiile unde te-ai putea remarca.
Află unde anume rezultatul tău ar putea să conteze: la un campionat național? La o competiție tip masters? (seniori, categorie de vârstă). La curse de alergare adresate amatorilor?
Sau poate că vrei să ajungi la un anumit personal best. Poate că trebuie să vorbești cu un antrenor, el îți poate spune care ar fi etapele ca să ajungi la rezultatul ăsta, dacă este un personal best setat corect, care e timpul în care l-ai putea atinge, astfel încât să fii sănătos și să ai o evoluție corectă, nu forțată.
Fii rațional și fă-ți calculele
În cât timp ai putea ajunge la acel personal best ( n.r. ) pe care ți l-ai setat? Cât trebuie să te antrenezi? Câte ore pe săptămână? Ce timp ai la dispoziție pentru asta?
Ce trebuie să se schimbe în programul tău actual pentru a integra antrenamentele? Te descurci singur, ești autodidact, sau poate ar fi mai bine să apelezi la suportul unui antrenor? Cum trebuie să îți schimbi alimentația pentru asta? Cât trebuie să investești în asta: timp, bani, energie.
Dacă îți alegi un obiectiv de anduranță
În acest caz, chiar dacă pare că îți tai aripile, încearcă să dai la o parte celebrul dicton “Dacă vrei, poți“. Sigur că poți, dar merită?
Întreabă-te care este baza ta de pregătire înainte de a-ți seta un obiectiv “eroic“.
Nu sări etapele, pentru că vei plăti, mai devreme sau mai târziu. Ia-ți timp pentru a ajunge acolo, construiește, vezi cum te simți, adaptează-te din mers și recalibrează-ți obiectivul dacă ceva nu merge.
Important este să fii sănătos și neaccidentat, ca să poți continua să faci sport.
Anduranța vine la pachet și cu posibile afecte secundare, despre care este bine să știi.
Fără un set complet de analize nici nu ar fi bine să începi să ataci distanțele lungi.
Unul dintre aceste efecte secundare ar putea fi și dezvoltarea unor probleme la inimă.
Medicul James O’Keefe, de la Mid America Heart Institute, a studiat această legătură și a declarat că “exercițiile/antrenamentele/cursele care presupun un efort cardio intens și de lungă durată, în evenimente sportive extreme precum curse de triatlon, Ironman sau ultra pot afecta în timp sistemul cardiac”.
Vorbește cu cât mai mulți oameni despre ceea ce vrei să faci
Oameni care au mai participat la această cursă și care îți pot spune la ce să te aștepți. Experți pe zona de antrenament, care să te ghideze cu privire la un program specializat și personalizat pe care să îl urmezi.
Fă-ți un test de efort, să vezi în ce moment al formei fizice te găsești. Fă-ți analizele! Informează-te despre carențele de vitamine pe care le ai, dacă este cazul, și vezi dacă este nevoie să suplimentezi acest aport, în funcție de consumul energetic la care îți vei supune corpul.
Vorbește cu soția/soțul, iubitul/iubita/familie/cei apropiați. Pune-i la curent cu planul tău și poate îi cooptezi și pe ei să facă mișcare. Astfel, nu vor resimți lipsa ta de acasă când ești plecat la antrenamente sau la competiții.
Alege totuși ceva ce simți că te provoacă
E singura șansă de a rămâne motivat pe termen lung. Este acea cursă/personal best care îți dă fiori de câte ori de gândești la asta. Este ceea ce te scoală din pat dimineața la 6, când plouă afară și trebuie să ajungi la antrenament.
Este secretul tău și ceea ce știi deja că poți și că la momentul la care va veni, vei da totul. 🙂
Ia în calcul toate acestea când îți setezi un obiectiv sportiv și încearcă să fii echilibrat. Asta te va duce în siguranță la linia de finish și, mai ales, la următoarele.
articol apărut și în ediția de weekend a ziarului Romania Libera (print și online)
Istvan Szokolszky despre noutățile Xman România 2017! Sfat pentru începători: să apeleze la un antrenor
Cum sunteți la mijlocul lui februarie? V-ați setat cursele? Ați început programele de antrenament? Dacă Halfironman sau Ironman sunt pe lista voastră, sperăm că da :))
Promotorul în România al triatlonului de tip distanță semilungă și lungă, Istvan Szokolszky, și el atlet de anduranță, ne spune într-un interviu excusiv noutățile celei de a 8-a ediții a XMan Romania, care anul acesta va avea loc pe data 10 iunie, bineînțeles, la Oradea. Adrenallina.ro este partener media al concursului.
El însuși atlet de anduranță, Istvan este cel care a “botezat“ la linia de finish majoritatea Ironman-ilor și HalfIronman-ilor din România. 🙂 L-am întrebat și despre evoluția triatlonului de anduranță de tip extrem în România în ultimii ani.
Adrenallina.ro: Salut, Istvan, care sunt noutățile Xman România 2017?
Istvan Szokolszky: Cea mai așteptată noutate este legată de traseul de bicicletă. În sfârșit am reușit să găsim un traseu cu o circulație aproape „0”, și cu o diferență de nivel puțin mai mică decât la edițiile anterioare. Vom avea la half diferență pozitivă de nivel de 795 m, iar la full 1.550 m.
(Aici este traseul gps al probei de bicicletă)
La aceasta ediție deja am simțit nevoia să schimb traseul de alergare, probă care în acest an se va desfășura în centrul istoric al orașului.
Finish-ul va fi chiar în fața Teatrului de Stat, pe scenă, bineînțeles cu tradiționala bandă de finisher personalizata cu numele sportivului.
Acesta este un gest de recunoștință al organizatorilor față de sportivul care obține titulatura de IronMan/Half IronMan. (Aici este traseul gps al probei de alergare).
Dorim să afișăm și un panel imens cu leduri, unde vom putea difuza spoturi de reclamă a sponsorilor, și, foarte important, sportivul va putea să-și vizualizeze timpii, și turele de alergare rămase.
O altă noutate este legată de un circuit format din 4 concursuri pe distanța Half Ironman, intitulat de Federația Română de Triatlon (FRTRI) – Halfdistances Triathlon Series 2017 , care va debuta la Oradea.
Prima etapa va fi deci XMAN Romania, a doua Trichallenge Constanța, a treia – Endurance Triathlon Belis și ultima etapă Transfier.
La fiecare etapă se vor primi punctaje, atât în categoriile de vârstă, cât și la open; astfel, la finalul anului vom afla premianții Campionatului Național de Half Ironman.
Cat de dificil este să asigurați un traseu închis pentru proba de ciclism și care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în dialogul cu autoritățile locale?
Ca orice organizator din această țară, mă lupt cu autoritățile de fiecare dată. Mi se pare cea mai grea parte din organizarea concursului.
Plecăm de la „nu se poate” și trebuie să ajungem practic la un consens pentru toate variantele.
Cât mizați pe concurenții străini?
Numărul spotivilor din străinatate va fi în creștere. Încă nu pot anunța oficial, dar suntem în curs de a încheia parteneriate cu concursuri similare din Europa, de unde automat sunt așteptați și sportivi amatori.
Cum a evoluat triatlonul pe distanță lungă și semilungă în România, în ultimii ani? În ce stadiu este sportul de anduranță la noi?
Opinia mea este că în acest moment în România triatlonul este printre puținele ramuri sportive care a avansat cel mai mult în ultimii 2-3 ani!
Acest fapt se datorează atât FRTRI, cât și organizatorilor de concursuri, participanților amatori, care petrec din ce în ce mai mult timp antrenându-se și aducând multă pasiune în acest sport.
Să nu uităm și de sponsori, CEO ai unor companii care investesc în sport. Eu personal niciodată nu am avut șanse să primesc vreo sponsorizare de la firme unde în conducere nu există măcar un sportiv! 🙂
Acesta fiind introducerea, să-ți răspund la întrebare.
Pe măsură ce avansezi într-o ramură sportivă și te împrietenești cu metodica de antrenament, cu competițiile, îți crește pofta de a încerca ceva extrem. Sau încerci să-ți afli limitele fizice, sau încerci să finalizezi un triatlon pe distanță lungă, pentru satisfacția de a te numi IronMan.
Asta nu este o titulatură ce se poate cumpăra. Trebuie să o obții prin muncă, prin sacrificiul a multe ore, zile, săptămâni de antrenament.
Dar așa ne place nouă! Unii pentru acest sentiment trăiesc! Dacă nu ma înșel, sunt în total în jur de 240 IronMani în România, în acest moment.
Un număr mic raportat la populația țării, dar dacă ne gândim că acest număr era în jur de 60 – 70 acum 3 ani, eu zic că suntem pe calea cea bună :). A, și peste 70 % dintre IronMani sunt absolvenți la Oradea ! 😉
Cum ți-a venit ție ideea de a organiza un concurs de Ironman pe vremea când și triatlonul pe distanță clasică era cumva mai pe la început în România?
Nici eu nu mai stiu cum a fost ;). Eram acum mulți ani cu un coleg sportiv, cu care alergam mai mult și făceam drumeții lungi, de 100 – 130 km sau pedalam întruna câte 200 km…
Ne-am zis că ne trebuie și o altă provocare. Atunci am auzit de celebra probă IronMan! Wow! Ni s-a părut realizabil, dar foarte greu.
Doream să facem un Ironman, dar singura cursă în apropiere era în Ungaria (la un preț accesibil), în rest în alte țări din Europa erau sume mult prea ridicate pentru momentul respectiv.
Atunci am hotărât să organizam noi o competiție de acest gen. Nu ne-am gândit nici la cerere și nici la ofertă! Pur și simplu am organizat primul Ironman Oradea, în 2008 J. Atunci nici nu știam cu ce se mănâncă triatlonul, Ironmanul nici atât!
Cum a evoluat X-man România de la începuturile lui și până acum? Cu cât a crescut prezența feminină?
Evolutia X-Man Romania a fost cu pași mici dar siguri. Triatlonul în sine este o ramură sportivă relativ nouă în țară, dar se dezvoltă foarte dinamic și asa este și evoluția X-Man.
La prima ediție au fost 16 sportivi amatori! Iar acum, în 2017, sunt așteptați în jur de 400 de sportivi. Luând în calcul că totuși vorbim de un concurs extrem, eu zic că tendința de creștere este clară!
În ultimii 2 ani fetele au prins curaj și s-au antrenat suficient să poată aborda cu brio și o cursă de IronMan. Suntem foarte bucuroși de prezența lor la concursul organizat de noi. Sunt femei lider, un exemplu demn de urmat.
Care ar fi primul lucru extrem de important pe care simți că ai vrea să îl spui celor care practică triatlon tip half și iron?
Timp de 7 ediții am observat un lucru îmbucurător. Sportivii amatori rareori se aruncă nepregătiți la o astfel de cursă.
Bineînțeles, mici excepții, cei cu ego mai mare decât puterea reală “în picioare” dar ceea ce am constatat este că raportul abandonului la cursa noastră este foarte scăzut în raport cu numărul de participanți. Asta înseamnă că sportivii se antrenează.
Pentru cei care încearcă primul Half sau IronMan în viața lor pot să le spun să se antreneze în mod perseverent; să țină un jurnal de antrenament, eventual să apeleze la un instructor sau antrenor de triatlon.
Extrem de important este să conștientizeze ce înseamnă să parcurgi o distanță lungă, ce se întâmplă cu organismul în acest timp și cum trebuie să se pregătească fizic și mental pentru astfel de curse.
Un IronMan este ca un fel de examen de bacalaureat în triatlon: daca nu ai învățat (antrenat) cât trebuie, nu ai cum să reușești, decât dacă ai noroc – iar asta cu norocul se întâmplă în maximum 10% din cazuri.
Cum simți concursul în ziua în care se petrece? Știu că ești mereu acolo, la microfon, anunțând ture, vorbind cu concurenții, și așa mai departe. Cum simți ziua asta?
Sunt si eu membru al Familiei Ironmanilor din Romania si nu fac altceva decat sa sustin pe cei vechi sa-si consolideze pozitia, iar pe cei noi sa-i intampin cu caldura in familie.
Poate aici este secretul acestor putine abandonuri, toti organizatorii si voluntarii in ziua respectiva sustinem cum putem noi mai bine pe fiecare dintre concurenti. Toti merita atentia noastra maxima, pentru că fac un lucru fenomenal, sunt pe cale de a deveni IRONMANI !
Am înotat 7 km. Cum a fost
Știți weekendurile acelea când îți propui să faci mișcare și te întrebi: ce-ar fi dacă aș înota eu 7 km?! În fine, mie mi se întâmplă! :))
Pare o distanță măricică, dar cu antrenament și puțină voință, devine aproape accesibilă. Să vă povestesc așadar weekendul meu :D, cine știe cum vă treziți și voi într-o dimineață asemănătoare și aveți nevoie de câteva tips-uri de la cineva care a trecut deja prin așa ceva! 🙂
Să-i dăm drumul:
- Când iei decizi ziua asta, că vei face un antrenament de anduranță, de acumulare/volum, asigură-te că ești în cea mai bună formă: ești foarte odihnit, ai avut o săptămână în care ai acumulat ceva mai mulți carbohidrați decât de obicei, ai chef de mișcare. De preferat să ai vreo 2, 3 zile în care să nu fi făcut mișcare prea mult. Așa vei avea energie stocată și un chef nebun să înoți, să înooooți, să înooooooooți 😀
Din seria fă ce zice popa nu ce face popa: eu eram cam obosită după o săptămână de muncă și pe sistem Coldrex de 2 zile; îmi dădea târcoale o răceală, cu nas înfundat, ceva transpirații, durere în gât. Cred că și asta m-a enervat (urăsc să fiu bolnavă!) și mi-am zis că e momentul perfect să dovedesc ce zic cercetătorii britanici: cu sport alungi orice răceală!!
M-am pregătit un combo energizant și sâmbătă m-am prezentat în bazin, decisă să duc la bun sfârșit încercarea, against all ods.
(btw, am și eu cont de Instagram, mă găsiți acilisha.)
Faza e că semnele nu erau foarte promițătoare: la recepție la Daimon mi-au dat o cheie care nu mergea, așa că m-am întors după alta. Iar pe la al 100-lea bazin m-am uitat pe geam și am văzut în vârful unui brad un corb negru (mă rog, pentru impresie artistică menționez culoarea, corb alb sau de altă culoare încă nu există 🙂 ), fâlfâind implacabil aripile.
Dincolo de aceste semne ale destinului, începuse totuși să mi se facă greață la fiecare întoarcere de bazin. Am simțit de la primul cu pluta că nu sunt în cea mai bună formă, dar am continuat să mă păcălesc. A funcționat până la 2 km și 400 de metri.
hm, e frumos la înot, ia uite, se învârte și bazinul… și tavanul… a..
De aici încolo mi-a fost absolut imposibil să mai înot și un braț în plus. Am ieșit, mi-am luat catrafusele și m-am dus acasă, tremurând, cu frisoane și febră! M-am culcat și am dormit 5 ore, apoi am balotat propolis, coldrex, ardei iute, ciorba fierbinte, iar somn.
A doua zi m-am prezentat iar 🙂
- Ia-ți la tine o băutură isostonică și ceva energizante/batoane, ca să susții efortul și să îți hrănești corpul. Pentru distanța asta vei petrece în medie cam până la 4 ore în bazin (sigur, depinde de cât de antrenat ești), iar la fiecare oră e indicat să te hidratezi/alimentezi.
Eu am avut cu mine o băutură de nutriție sportivă lansată recent de Herbalife: 24 CR7 Drive, o băutură hipotonică dezvoltată în parteneriat cu renumitul fotbalist Cristiano Ronaldo, ambasador al brandului.
Băutura conţine carbohidraţi şi electroliţi pentru menţinerea performanţei de anduranţă și este recomandată oricui practică activități sportive prelungite.
Îmi place că nu conține arome sau îndulcitori artificiali și pentru că o aveam la test nu am găsit ocazie mai bună de a o testa decât acest challenge personal, eu cu mine, într-o piscină care s-a golit ușor ușor, până am rămas singură și a venit domnul să o curețe și să închidă Daimon! :))
Îmi place headline-ul de marketing al produsului: It’s about the bold choices we make that embrace risk, inspire courage and drive you further. 🙂
Și dacă e să trag niște concluzii, m-am înțeles bine cu CR7 Drive, din următoarele motive:
- are un gust care îmi e pe plac: ușor acrișor, în niciun caz dulceag; înțeleg că are aromă de fructe de acai, sincer nu am putut asocia gustul cu cel al unui fruct, tot ce pot să spun este că mi-a priit;
- am simțit cu adevărat că hidratează: conține electroliți vitali – sodiu, potasiu, magneziu, probabil de aceea;
- am avut energie pe parcursul celor 3 ore și jumătate pe care le-am petrecut în bazin; nu am avut highs & lows;
- Împarte distanța asta în bucăți, cu stiluri de înot și exerciții variate, altfel vei înnebuni dacă vei înnota continuu :D. Eu am înotat la Daimon, într-un bazin de 20 de metri. Am parcurs așadar pentru 7 km nu mai puțin de 350 de bazine.
Am avut noroc cu antrenorul meu de înot, Vali Roșioară (el este cel care m-a învățat să înot, acum … 4 ani :), tot la Daimon), căci mi-a spart enormitatea asta în bucățele și exerciții, astfel că mi-a venit psihic mult mai ușor!
Iată hârtiuța de exerciții de la capătul bazinului:
- Dacă tot simți că te-ai plictisi 4 ore în bazin :D, atunci poți face așa: îți chemi prieteni, să vină să înoate cu tine, la diferite intervale, de timp sau distanță. Dacă ești triatlonist nu vei avea probleme! Se strânge repede un grup de asistență activă! 🙂
Eu m-am dus de capul meu și am avut companie pe cei care au împărțit culoarul cu mine sau au înotat pe culoarele alăturate.
Astfel, s-au înregistrat următoarele mișcări de trupe:
- un el și o ea care au venit la piscină să își rezolve probleme de cuplu: din 2 în 2 bazine petreceau un sfert de oră discutând aprins la capăt, apoi ieșeau și continuau pe șezlong, apoi reintrau în bazin și o luau de la capăt. Anduranță și asta, nu zic nu!! (Situația conjugală s-a tranșat în cele din urmă cu un masaj în doi, în bazin, ea cu spatele 😀);
- un tânăr a ținut pasul cu mine timp de o oră și jumătate, apoi timp de altă jumătate de oră a privit cu ochii bulbucați și atât;
- un tip s-a jucat pe telefon timp de 2 ore, pe șezlong;
- o doamnă a înotat stilul broască, fără să își ude niciun centimetru de păr sau față, purtând în acest timp ochelari heliomați (?!);
Apoi a plecat toată lumea și am rămas singură și apoi a apărut domnul de la curățenie și mi-a zis: Domnișoară, s-a închis!
Apoi am fluturat din genele ude, cu cearcănele adânci de 1 metru de la ochelari și i-am spus sfios: Vă rog, mai am 20 de bazine și termin!! La final, domnul cavaler mi-a făcut aceste frumoase fotografii de mai sus. Îi mulțumesc, dacă nu era el acest articol s-ar fi chemat Am înotat 7 km fără 20 de bazine! :))), ceea ce ar fi fost trist.
- Sigur că nu te poți arunca la distanța asta fără antrenament. Eu vă spuneam că mi-am setat ca anul ăsta să mă împrietenesc cu apa, așa că am acordat mai multă atenție înotului. A fost într-adevăr o încercare pentru mine, una fără ceas/cronometru/public, și mi-am setat-o să văd cum mă simt și dacă îmi iese. Aș putea încheia spunând că a fost îngrozitor de greu, dar aș minți. M-am simțit ok pe tot parcursul celor 7 km. Nu am ieșit epuizată din apă și probabil dacă nu închideau piscina, mai duceam :).
Și un final sec, ca-n clasa a IV-a, pe stilul Așa a fost vacanța mea de vară!: așa a fost weekendul meu! :))
Mă găsiți pe aici pentru detalii suplimentare!! 😉
Jurnal de cursă Triatlon Háromszék – offroad pe bune!
Preambul
În weekendul 3-4 septembrie a avut loc a 25-a editie a triatlonului off road Cupa Háromszék Triatlon, organizat de Asociația AlpinSport, considerat cel mai vechi concurs de triatlon din România!
Mai exact, acum 25 de ani se lua startul pentru prima dată la un triatlon, la noi în țară! Au fost atunci 6 participanți 🙂. Iată-i într-o fotografie de arhivă, luând startul în proba de înot, în lacul Reci (județul Covasna).
1991 – start primul triatlon din Romania (c) arhiva Klosz Peter, Facebook
De atunci și până acum s-au întâmplat lucruri bune în triatlonul românesc: a crescut enorm numărul celor care îl practică, mai ales în ultimii ani, la start se aliniază din ce în ce mai multi triatloniști de gen feminin :), a crescut nivelul de organizare, ba chiar anul trecut România a găzduit Cupa Europeana Premium la Triatlon, la TriChallenge Mamaia, cu sportivi de talie internațională din peste 20 de țări aliniați la start. Mai sunt multe de făcut, dar asta într-un alt articol.
Câteva precizări
- Triatlonul offroad presupune ca probele de alergare și ciclism se petrec pe teren accidentat/offroad, bicicleta este așadar de tip mountainbike; înotul e în apă deschisă, ca și la triatlonul de șosea;
- Anul acesta, evenimentul a fost și competiție Grand Final a Circuitului Național de Cross Triatlon din România. Asta ce înseamnă: după această ultimă competiție din Circuit, s-a tras linie, s-au calculat rezultatele/punctele tuturor sportivilor care au participat la competițiile din circuitul de triatlon offroad și s-au desemnat campionii naționali – la Super Liga (un fel de profesioniști 😉 ) și Age Group – adică sportivii amatori.
- Anul acesta cursa nu s-a mai ținut la Reci, ca în anii precedenți. S-a înotat în lacul Valea Crișului, iar traseele de bike și alergare au fost altele decât în anii trecuți, cu un grad de dificultate sporit: bike – 30 de km cu 1000 de metri diferență de nivel (între Valea Crișului și Șugaș), alergare – 7 km, cu vreo 300 și ceva metri diferență de nivel, în Șugaș Băi)
Cursa mea
Fast forward 25 de ani mai târziu de la prima ediție, cu mine la start! 😀
În ultima vreme, deplasările mele la curse în țară vin la pachet cu un beneficiu neașteptat: somnul!! Asta pentru că plec cu o zi înainte de cursă, de dimineață, ca să apuc să mă refac după drum și să mai înțeleg poate ceva despre locul în care am ajuns.
Cum am ajuns vineri după masă la 17.00 iar cursa era duminică, aveți 3 variante ca să răspundeți la întrebarea ce am făcut cu acest timp! Da, în principiu am dormit!! 😀 Sigur, am mai și mâncat! Nu se poate să ajungi în zonă și să nu testezi gulaș & derivate. Cu gânditul mai puțin, să știți. Am rămas la astea două.
Înotul
Nu prea m-am panicat cu gândul la proba de înot, iată o premieră. Înainte de cursă, vreau să zic. 🙂 Sigur, am ajuns cu colegul Purcaru cu 5 minute înainte să se închidă tranziția! Deși eram la tot atâtea minute – sau poate mai puțin- de mers cu mașina până acolo.
Am lăsat mașina în parcare și am plecat pedalând pe niște pietre oribile, făcând flic flac-uri cu roata din spate, cu un rucsac gigantic după mine într-o mână, cu schimburile pentru tranziție, și cu neoprenul pe umăr și casca strâmbă pe cap. Un număr de circ foarte reușit.
La următorul număr puteam să tai și bilete: începusem să mă echipez cu neoprenul, gâfâind și înjurând (dacă ați încercat operațiunea asta, știți despre ce vorbesc), când, ajunge la mine Cristi Logofătu și mă bate discret pe umăr, spunându-mi următorul lucru șocant, dar mai încet așa: nu ne lasă cu neopren.
in tranzitie
Vai de mine! 🙂 Sigur, dacă priveam în jur aș fi văzut că nu e NIMENI în neopren, că toată lumea e prezentă și că dacă startul e peste 15 minute chiar înseamnă că nu e cu neopren. Aha. Panic moment! 😀 Neoprenul asigură o flotabilitate cu cel puțin 15% mai bună decât cea naturală, să zicem, dar mai face ceva neoprenul: îi ajută psihic pe speriații ca mine!, șoptindu-le în cap: nu ai cum să te îneci dacă porți neopren.
Din momentul ăsta lucrurile au luat-o razna: mi-am auzit numele și m-am dus să-mi iau cipul și să-l leg de picior, l-au auzit pe Purcaru întrebându-mă holbat CUM E APA?!, eu blocată pentru că în timpul ăsta cineva urla Start Elite în 3 minute! (amatorii, adică noi, eram imediat după, la 2 minute), i-am strigat și eu lu’ Purcaru: de unde vrei să știu, nu vezi că n-am intrat în apă?!, apoi m-am repezit la bicla din tranziție, și am început să țip: cine are ulei de lanț????
Atunci a apărut îngerul Rafael, cu o mână ținea harpa, cu una îmi ungea mie lanțul cu ulei, apoi s-a făcut nevăzut, că venea startul, apoi eu am gonit către malul apei, dârdâind numai privind-o, s-a dat startul la Elite și apoi am intrat în apă până la genunchi și când să încerc să intru să mă obișnuiesc cu temperatura, începe numărătoarea inversă: 20, 19, apoi am început să țip Vă rog să mai amânăm, e prea RECE!!!, sincer doar vreo 4, 5 dintre noi apucaseră să intre în apă și să dea câteva brațe, 10, 9, PUTEM SĂ MAI AMÂNĂM PUȚIN, E PREA DEVREME!!, ESTE FOARTE RECE APA!!! 5, 4, 3 LA NAIBA!!!, 2, 1 START!
Ok. Deci start. Gașca pornise, strategia mea infailibilă era, ca de obicei, să rămân în urmă, ca să nu intru în mașina de spălat, doar că acum nu puteam să intru deloc! Simțeam că mă sufoc și că e prea RRREEECCCEEE! Grupul se îndepărta iar eu îmi imaginam următorul dialog: Cum a fost la triatlon? Nașpa, nu am luat startul. De ce? Era apa rece. Așa că am pornit.
După 5 brațe aveam să aflu că nu era așa de rece. 🙂 Doar că îmi ia mie prea mult – fizic și psihic – să mă obișnuiesc cu apa și temperatura ei. Și cu ideea că voi înota!!
nu, nu eram printre ei! 😀 asteptam sa se faca lacul limpede la loc 😀
Eram într-un lac, tot ce știam despre el era ce-mi spusese un localnic – că a fost o carieră de piatră înainte pe locul ăsta – nu am tras nicio concluzie după informația asta. Purcaru doar a zis ceva de genul: înseamnă că este groaznic de adânc! Nu știu cum a făcut corelația. În orice caz, după cursă i-am spus că am simțit curenți în lac și el a mai venit cu o teorie (cred că am să îl recomand la site-urile alea – secretele, efemeride, etc, are stofă :D) – și anume aceea că s-au produs într-adevăr curenți de la peștii gigantici din lac, A SIMȚIT ȘI EL!!! – deoarece acolo e un fel de crescătorie. Bine că mi-a zis asta DUPĂ.
Nu ne-a crezut mai nimeni că au fost curenți în lac, deși am povestit multor concurenți! Nimeni nu a simțit nimic în afară de noi!
Am ieșit clătinându-mă din lac și am ajuns în tranziție odată cu colegul Purcaru. Până mi-am revenit a luat ceva, până m-am coordonat să mă încalț tot așa… Iar când am pornit pe pietrele alea, părea că mă mișc cu încetinitorul.
Bicicleta
A fost groaznic în primii 10 kilometri! Nu reușeam să mă încălzesc! Gâfâiam în ultimul hal.
Dar pădurea era minunată! Iar urcările nu foarte abrupte, astfel am putut să constat că le-am cam făcut pe aproximativ toate în șa. E bine, nu m-am rupt degeaba anul ăsta la Maratonul Olteniei sau la Cozia MTB sau la Cheile Nerei.
După 10 kilometri am revenit la viață și am parcurs cu bucurie un traseu ideal de mountainbike: cu trase tehnice de nisip, cu coborâri dubioase cu pietre și rădăcini, dealuri deschise, poteci single trail, drum de piatră totală, poteci în întunecimea și răcoarea pădurii, curbe strânse… Wow, de multă vreme așteptam un traseu foarte ciclabil, așa cum a fost acesta! Sau poate că eram eu mai pregătită pentru el, cine știe? 🙂 Chiar dacă am pierdut ceva timp în primii 10 kilometri, m-am declarat mulțumită de prestația mea aici. Chiar am simțit că i-am dat și că m-am simțit grozav pe traseu. Îmi pare rău că nu prea sunt fotografii de pe traseu, a fost spectaculos! Am găsit câte ceva:
(c) Triatlon Háromszék
Alergarea
Eh, complicat :). Am început să alerg cu un efort mult prea mare. De fapt, cred că era maximum din ce puteam da. Am avut o buclă de parcurs, de 4 ori. La naiba, mi-a luat o veșnicie.
Pur și simplu pierdusem orice speranța de a accelera – pe urcări efectiv abia mergeam. Venea o coborâre destul de lunguță, dar ambele trase principale ale traseului păreau a fi la limită pentru starea în care eram: urcările erau prea abrupte, coborârea lunguță, aveai timp să te refaci pe ea, dar cam tehnică – îți solicita mult mușchii și concentrarea. A fost o alergare chinuită, din păcate, nu vreau să-mi mai amintesc de ea! 🙂
Campion național (??!!)
Ok, locul 1 la categoria mea de vârstă la triatlonul ăsta e cum e, nu de alta, dar nu am avut concurență la propriu – gen, am fost singura care a concurat la 35-40 de ani.
Dar campion național categorie de vârstă pe tot Circuitul național de Triatlon Cross, adică offroad?! Well, se pare că cea mai mare realizare a mea din sport (am mai fost campion național la triatlon categorie de vârstă în 2014, doar că atunci a fost la triatlonul de șosea) mă găsește într-un an în care am avut totuși alte priorități decât antrenamentele și sportul. Purcaru a ieșit și el vicecampion național la categoria lui de vârstă, 50-55!
(c) arhiva personala
Ca să mărturisesc până la capăt – la început de an îmi propusesem ceva major – antrenamente și susținerea curselor la SuperLiga, pentru triatlon offroad, dar faptul că nu am avut cum să prioritizez antrenamentele, m-a lăsat doar înscrisă în SuperLigă, concurând apoi la amatori. Uitându-mă peste timpii fetelor din SuperLigă nu pot spune decât Jos, pălăria! Sper să reușesc și eu în viața asta acești timpi. 🙂
Dar totuși s-a întâmplat chestia asta și nu poate fi decât o prăjiturică de sus, probabil pentru că mi-am învins teama. De înot, de ape deschise, de faptul că nu o să fac față cursei, de faptul că voi fi întrecută așa cum poate nu se întâmpla în anii în care aveam un program de antrenament. Am pus înaintea acestor frici dragostea pentru sport și pentru natură. Și ceva magic s-a întâmplat! 🙂 Am descoperit că ceea ce vreau să fac în sport este în zona de offroad – așa că am să cam las triatloanele de șosea, până când o să simt că mă cheamă iar! Deocamdată, triatlon offroad scrie pe mine! 🙂
poza de grup cu toti campionii nationali ai Circuitului offroad 2016 – amatori si SuperLiga
p.s. trebuie să spun despre tratamentul regesc de care am beneficiat în cursă – voluntari super, marcare traseu excelentă, organizare impecabilă – dar mai ales post race. Oameni buni, dacă s-a mai pomenit așa ceva, a fost o echipă întreagă de maseuri în tehnica Yumeiho, care doar de noi s-au ocupat, a fost incredibil de bine! Dacă nu am intrat în transă în cursă, atunci aici sigur s-a-ntâmplt ceva! Îi recomand cu mare drag, aici îi găsiți – www.gim.prevent.ro și www.sry.ro.
A, și am spus oare despre ceaiurile, reci (cu gheață din belșug) și calde cu care ne-au răsfățat cei de la Demmers Teehaus? Eu am băgat vreo 5! A fost o nebunie, le mulțumim! 🙂
#JoinTheVEGIWay. Cum să te apuci de triatlon cu un job full time
Hei, salut. În primul rând articolul ăsta nu e un ghid complet Cum să, dar sper că o să îți dau câteva argumente și tips-uri, pe care să le folosești apoi ca să îți dovedești ție că este posibil. Da, se poate să ai un program de pregătire pentru triatlon în timp ce mergi zilnic la serviciu.
Acum, la naiba, cu toții muncim ziua ca să avem bani să cheltuim pentru triatlon 😀 cu ce să trăim 🙂 . Întrebarea este: poți adăuga în programul tău încărcat niște ore de antrenament, pe lângă obligațiile job/familie/prieteni/etc?
Răspunsul este da iar dovada e peste tot. Una la îndemână: campionii naționali la triatlon pe distanță lungă, adică Ironman, anul acesta, sunt Andreea Călugăru (corporatistă cu acte în regulă, triatlonisto-corporatistă cum își spune pe blogul ei) la feminin și Andrei Dudu Dan (da, și el corporatist), la masculin! Ce tare, nu? 🙂
Pregătirea pentru Ironman presupune muuuuulte ore de antrenament luate din ecuația personală, dar un triatlon clasic presupune mult mai puțin :). Asta e vestea bună.
(Triatlonul olimpic înseamnă 1,5 km inot, 40 km bicicleta de sosea, 10 km alergare pe asfalt.
Triatlonul olimpic pe distanță rapidă (sprint): 750 m înot, 20 km bicicletă de șosea, 5 km alergare pe asfalt. )
Și tot o veste bună este că odată ce semnezi pactul cu triatlonul, o multitudine de beneficii se vor pogorâ asupra ta! 😀 Iar asta se va traduce într-o viață mai sănătoasă: o alimentație corectă, un somn mai bun și mai odihnitor, o stare de spirit îmbunătățită, mai multă energieee și… mai multă încredere în tine și în ceea ce poți realiza.
Iată câteva clauze ale contractului cu viața de triatlonist cu full time job:
- Cel mai probabil va fi nevoie să te trezești devreme. Foarte devreme :); Seara vei fi obosit (de la full time job, remember? 😉 și sigur vei alege în cele din urmă să faci altceva cu timpul tău;
- Trebuie să te culci devreme. Asta e garanția că vei reuși să te trezești a doua zi;
- Încearcă să mănânci cu 2, 3 ore înainte de somn, ca să îți asiguri o digestie bună, un somn odihnitor și o dimineață plăcută :);
- Redu alcoolul. Sorry, folks. Alcoolul deshidratează și consumat înainte somn îți afectează odihna;
- Când sună alarma sari în secunda aia din pat. Renunță la “încă 5 minute”. Nu funționează;
- Nu sări peste orele de somn! Fără odihnă, oricât de structurat ar fi planul tău de antrenament, va fi fail total. Dormi 8 ore pe noapte! 7 când nu se poate altfel… ;
- Poți folosi pauza de prânz de la birou ca să te antrenezi! 40 de minute de alergare sau înot o să îți lumineze ziua. Să vezi ce fresh o să revii în birou. Sigur, asta înseamnă că o să ronțăi un sandwich cu vreo oră, 2 înainte, în fața calculatorului. Nu e cel mai sănătos, dar nici nu vei face asta în fiecare zi;
- Atrage colegi de la muncă spre sport! Așa nu vei mai fi singur la antrenamentul de la prânz :), dar vei fi făcut și o faptă bună;
- Citește cât de mult poți despre nutriție, despre antrenamente și încearcă să găsești formula câștigătoare pentru tine. Dacă te mai consulți și cu un medic nutritionist atunci e perfect;
- Disciplină și structură. Vei descoperi în tine persoana asta, disciplinată și structurată. În orice caz, trebuie s-o cauți :), pentru că fără ea nu ies lucrurile;
- Pregătește-te să te vezi mai rar cu prietenii, să refuzi diverse invitații la evenimente… Ăsta e un preț, dar depinde și măsura implicării tale în sport. Tu ești singurul care decide balanța asta;
- #JoinTheVEGIWay. Vei vedea că vei intra și tu sub hashtag-ul ăsta, în cazul în care nu ești deja. Ce înseamnă asta: alegerea de a trăi o viață mai sănătoasă, din toate punctele de vedere, fizic, mental. Corpul tău va începe să facă organic unele alegeri: vei începe să strâmbi din nas la fast food și vei începe să consumi mai multe salate cu legume, mai multe fructe, vei bea mai multă apă. Vei avea mai multă energie.
Că tot vorbim despre energie, Sloop (sucuri din fructe și legume care nu conțin aditivi, coloranți, arome sau zahăr adăugat) a creat o gamă special dedicată celor care înțeleg beneficiile consumului de legume și al practicării sporturilor, este vorba despre Gama SLooP VEGI.
SlooP VEGI e un power-shot plin de bunătăți verzi ce oferă un plus de zvâc persoanelor active. Iată cele 3 combinații yummy și fistichii:
NEATZA VEGI Power Shot: iarbă de grâu, spanac, țelină și spirulină
CURAJ VEGI Power Shot: sfeclă, ghimbir, piper cayenne și lime. (Foarte bun pentru recuperarea post antrenament)
TONIQ VEGI Power Shot: turmeric, spanac, castravete și kale
p.s. sticluțele pot fi găsite la Mega Image.
- Să continuăm. 🙂 Vei deveni mai eficient la locul de muncă! De ce? Cum e posibil? Păi, sportul te face mai deștept :D. Sunt multe studii care arată că în timpul exercițiilor sportive se eliberează o moleculă care generează cunoaștere, modificând structura neuronală.
Și dacă tot suntem la capitolul studii, primul studiu pe sporturile de anduranță în România, derulat de noi, vine cu rezultate minunate. La întrebarea
Cum vi s-a schimbat viaţa profesională de când practicaţi sport/sporturi de anduranţă?
52% dintre respondenţi au spus că au devenit mai organizaţi şi mai energici, că dau mai mult randament şi se concentrează mai bine la locul de muncă iar
31% dintre ei spun că au dezvoltat un sistem de time management mult mai bun decât înainte. 🙂
Ce spui? Te apuci de triatlon? 😉
Curse memorabile de MTB – reverii estivale
Țin minte că stăteam la baza muntelui, mă uitam în sus la creste și mă întrebam cum o să ajung acolo cu… bicicleta. Apoi am rugat pe cineva să îmi arate cum se schimbă vitezele atunci când urci ceva… În jur concurenții se încălzeau pe bicicletele lor futuriste, abia priveau pe sub ochelarii de cursă fumurii iar eu aveam așa multe emoții că am uitat să mă mai întreb ce naiba caut acolo.
Tocmai primisem o bicicletă cadou – un calorifer de 15 kg – și mi-am zis (nici acum nu îmi amintesc cum și de ce) că trebuie să particip la o competiție! Mai pedalasem de câteva ori în copilărie… și cam la asta se rezuma trecutul meu ciclist.
Aveam 29 de ani și ajunsesem la prima mea competiție de mountainbike, MTB Predeal Trophy. A fost prima dată când am intrat cu o bicicleta într-o pădure, pe munte.
Experiența asta mi-a schimbat viața
Am pedalat atunci 20 de kilometri, cu o diferență semnificativă de nivel, pe furtună și ploaie torențială, alunecând pe rădăcinile umede ale copacilor, coborând în viteză pe pietriș și poteci înfrunzite pe Valea Azugii (era toamnă), cărând după mine cele 15 kg de fier pe Creasta Cocoșului, unde e imposibil să stai pe bicicletă.
Pe final am căzut peste un buștean, mi-a sărit lanțul, am terminat cursa alergând pe lângă bicicletă, dar când am trecut linia de finish eram altă persoană.
Din momentul ăsta a început o altă viață pentru mine, viața mea sportivă. Am participat la majoritatea competițiilor de ciclism montan din România, am intrat într-o echipă de ciclism de amatori, am început să urc pe podium. Devenisem dependentă de adrenalina din competiții, de efortul până la epuizare, de peisajele de vis din pădurile și munții din România.
6 ani mai târziu sunt la fel de infestată cu virusul ăsta, ba s-au mai adăugat și alte nebunii, cum ar fi alergarea sau înotul. Acum mă holbez la calendarul competițional ca mâța-n calendar și nu știu cum/ ce să aleg. Maraton? Trail sau șosea? Mountainbike? Tura lungă sau tura scurtă? Duatlon? Triatlon? E greu 😀
Undeva in cretacic, prin 2012… 🙂 Pe atunci nu aveam totusi dilema asta 😀
De tradiție
Am câteva curse totuși la care merg anual, e deja tradiție. Am început să prefer și evenimentele duble – o zi alergare, o zi bicicletă – Maratonul Olteniei (Râmnicu Vâlcea) e un exemplu bun.
Aici am avut o cursă de mountainbike memorabilă anul trecut, unde era cât pe ce să abandonez… Mă băgasem la tura lungă – 51 de km cu 1.700 de metri diferență de nivel – probabil pentru că uitasem ce înseamnă să urci atâta… Nu-i nimic, mi-am reamintit la fața locului. 😀
Și nici nu e munte plin acolo, sunt dealurile dintre Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești, dar ai de urcat, frate. Noroc că sunt puncte de alimentare și mai ai parte de hidratare și încurajări de la voluntari ;).
Cu un an în urmă parcursesem tura scurtă – are 33 de km cu 900 de metri diferență de nivel. Ce să zic, dacă e scurtă nu înseamnă că e și mai ușor J). Trebuie să ai ceva kilometri acumulați dacă te înscrii la ambele, sunt și tehnice traseele… Peisajele sunt absolut minunate, cărări în păduri, coborâri pe iarbă deasă pe pășuni deschise…
Nu tratați acest concurs ca pe o plimbărică, indiferent de proba pe care o veți alege, scurtă sau lungă. Asta e important de știut. Anul ăsta vreau să ajung la tura lungă și intenționez să am ceva kilometri la bord până atunci. Timp e, cursa are loc la final de august, pe 27.
Aici aveți un mic preview de pe traseu (cred că cel scurt), l-am găsit pe Youtube, e filmat de un participant la ediția Maratonul Olteniei 2013.
Voi la ce curse de tradiție personală mergeți în fiecare an? 🙂
Hai, spor la pedalat pe coclauri 🙂
Saint Ana Lake Xterra Triatlon – înapoi la „am ieșit din apă”
Acum 3 ani făceam primul meu triatlon și mă prezentam la start într-o stare de panică maximă. Înotam pentru prima dată în mare, într-un concurs, la 2 luni de când învățasem să înot. Marea dar mai ales eu înotând în ea s-a dovedit o experiență cam traumatizantă, aici e povestea :).
Eh, mi-am zis, așa e prima oară!! La două săptămâni după momentul ăsta, iată-mă înotând într-un lac la Oradea, în proba de Half Ironman – 1.900 m de înot. Bun găsit, atac de panică, și aici – din seria dacă doriți să revedeți, iată povestea cursei!
Mă rog, am mai fost la câteva triatloane de atunci – nu chiar foarte multe, și povestea s-a repetat. Pentru mine concursul începea cu adevărat după ce reușeam să ies naibii din prima probă.
Pe 9 iulie sunt la startul Saint Ana Lake Xterra Triatlon 2016, se spune unul dintre cele mai grele triatloane din România.
(c) Saint Ana Lake Xterra 2016
Moartă de frică. Panicată. Terifiată. După atâta timp. Din același motiv: că nu o să ies din apă, că o să fac atac de panică în apă, că ceva o să meargă foarte prost în apă!
Cu o săptămână înainte abia am putut să mănânc de stres. Cine mă cunoaște știe cât de mult îmi place să mănânc! 😀 Ei bine, nu s-a putut. Dincolo de asta, mai era ceva: făceam ștafetă cu colegul meu de echipă de la Club Sportiv Adrenalina, Alexandru Marcu, proaspăt racolat de Purkaru în rândurile noastre, ale obsedaților de sport. Trebuia să îi dau înotul. Dacă se întâmpla ceva, cursa lui nu mai avea loc.
Urși & revelații
Cum am ajuns la Tușnad am mâncat ceva și am decis că trebuie să merg să fac o probă în lac. Să depășesc puțin pragul psihologic, ca să fie (mai) în regulă a doua zi. Să înot din nou în apă deschisă după mult timp. Să testez noul neopren de la TriSport, ochelarii noi, Tyr, tot de acolo…
De la Tușnad până la lac sunt vreo 20 și ceva de kilometri și pe drum mă holbam pe geam, cu inima bătându-mi cu putere și realizând ceva: la naiba, au fost atâtea triatloane la care puteam merge și nu am făcut-o. Sigur, mereu au fost diverse motive – am de lucru în București, am alte priorități acum, nu sunt antrenată, etc etc. Dar dacă motivul real a fost de fapt că mi-a fost groază de înot?!
Am ajuns la lac și domnii de la intrarea în rezervație (Lacul Sfânta Ana este parte dintr-o rezervație naturală) ne-au spus că e deja 8 și nu mai e voie să coborâm la lac. Dacă vrem s-o facem o facem pe propria răspundere, pentru că seara vin animăluțele sălbatice să se adape din lac. Ursul, gen.
Evident, am coborât, mi-am luat neoprenul în brațe, decisă să intru neapărat în lac – oricum nu am luat foarte în serios avertismentul, și foarte rău am făcut. Și eu și Alex și Carmen, soția lui, am luat-o urgent la goană înapoi la mașină: ne-au tăiat calea doi urși. 😀
Superb! Nu puteam să am și eu o noapte liniștită, de ce s-o am când pot să n-o am.
Here we go again…
Dimineață când îmi așezam lucrurile în tranziție și mă autoîncurajam, în principal încercând să respir normal, mi-au căzut ochii pe marca de neopren: Dare to Swim. 🙂 Practic, era prima dată când vedeam ce scrie, deși e cât capul nebunului.
(c) Alex Marcu
La start cred că eram pe 180 puls în repaos :D.
Când a început numărătoarea inversă mi-a trecut prin cap să merg pe mal, să-mi iau ceva de băut și să stau liniștită, privind concursul de pe margine. Dar apoi m-am gândit să fac așa: voi rămâne ultima, îi aștept pe toți să se îndepărteze și înot în legea mea. Mă așezasem foarte în stânga lateral față de prima baliză – tot ca să evit îmbulzeala brațelor și picioarelor, așa că la un moment dat trebuia să fac dreapta pe diagonală ca să ajung la ea și apoi s-o ocolesc.
După ce învălmășeala s-a potolit, am pornit și eu, cătinel, cătinel :))). Targetul era, la halul în care mă găseam, următorul: să termin proba de înot. Se pare că uneori trebuie să te întorci la un T 0 și s-o iei de la capăt, ca și cum T1, T2, T20, T 100 (aici cred că e Ironman :D) nu s-a petrecut niciodată.
Am început să înot, era liniște :), apa era numai bună, lină, un pic cam cenușie dar asta nu mă deranja câtuși de puțin. Tot înotând așa am realizat că mai nimic nu mă deranjează, de fapt. Că… sunt ok.
Atât timp cât continui să înot, totul e ok. Am început să ajung concurenti dar de teamă să nu apară drăguțul de atac de panică am decis să nu:
- depășesc prea mulți concurenți iar când o fac să am grijă să nu ajung la mijloc, între ei și să nu
- accelerez și să-mi pierd suflul.
Așa că eram la o tură de înot de relaxare în lacul Sfânta Ana și mă simțeam destul de bine! 🙂 Alunecam excelent cu noul neopren, cât despre ochelari, a fost primul înot în apă deschisă în care am văzut absolut totul în jur, nu mi-a intrat apă în ei, nu s-au aburit, nu m-au strâns… Iar detaliile astea mici sunt vitale.
Soarele era sus pe cer și eu mă apropiam de finalul celei de a 2-a ture de înot – la Sfânta Ana parcurgi de 2 ori 450 de m, ieșind pe mal și intrând iar în apă pentru a 2-a.
Când am ajuns în tranziție și i-am dat cipul lui Alex eram în culmea bucuriei. Mă cam clătinam dar cred că m-am mișcat destul de repede cu spd-urile și cu bicicleta. Nu mi-aș fi iertat-o dacă nu reușeam să ajung la traseul de bicicletă. Auzisem că e greu, că e foarte tehnic… Știam că 23 de km cu 800 de metri diferență de nivel înseamnă multă urcare, dar abia așteptam.
Cum a fost bike-ul
Tot entuziasmul meu s-a cam spart la începutul probei, pentru că a început cu o urcare susținută pe asfalt (cred că urăsc asfaltul, în special dacă sunt pe un mtb), apoi a continuat cu o urcare susținută pe teren accidentat – deja altă treabă, chiar dacă urcările nu sunt punctul meu forte. Cum necum am început să depășesc.
Știam că pot recupera pe coborâri, unde am tehnică și viteză, așa că îi dădeam maxim. Până când m-am prins că traseul ăsta este unul unde ai nevoie de ceva foarte important, pe lângă tehnică: prudență este cuvântul.
Mi-am dat seama de asta când am căzut într-un foarte mic șănțuleț – pur și simplu era nevoie continuu de manevre – să ocolești pietre, pietroaie, rădăcini, gropi, șanțuri, iarbă înșelătoare sub care se găseau alte gropițe sau pietre, treceri bruște și neașteptate la coborâri destul de periculoase…
Hm. Iată un traseu la care odată intrat pe o trasă nu te poți relaxa, pentru că terenul nu îți permite asta. Nicio clipă de relaxare, pare să spună traseul de bike de la Afânta Ana. Mereu în alertă, ca să nu ți-o iei – să te rănești, să cazi sau să faci pană…
Totul era ok, deja depășisem destul de multe fete, până când a venit o nouă urcare susținută pe asfalt. Doamne, cât am urât-o! Nu aveam absolut niciun chef de ea, așa că m-am mișcat în reluare și am pierdut nepermis de mult timp.
Alergarea – mai stau puțin să respir, ok?
Am ajuns în tranziție și am plecat destul de repejor la alergare. Sigur, repejor ăsta se va transforma în mai puțin de 3 minute în aproape stat. Prima porțiune de alergare este o urcare PIEPTIȘĂ!!! de vreun kilometru. Care m-a făcut zob. Abia puteam merge. Abia puteam respira. Bun găsit, triatlon! Uitasem cât de greu ești. Mulțumesc că îmi reamintești, îmi fusese dor de tine!
Proba de alergare a continuat la fel de sincopat.
(c) Saint Ana Lake Xterra 2016
Deși am ajuns pe poteci perfect alergabile în pădure. Unde am făcut uz la greu de fluierul portocaliu din kitul de înscriere, despre care organizatorii ne-au spus că e pentru urs. 🙂 Eram singură cuc și ca să nu fiu singură urs :)), am suflat din ăla cu ultimele rezerve de oxigen.
Da… era greu de acceptat, îmi venea să mă dau cu capul de pereți copaci dar fix asta se întâmpla: după fiecare kilometru aproape că mă opream ca să respir. Și nu, nu vă imaginați că sprintam rău de tot. Aveam picioarele grele, de plumb, suflul era scăpat de sub control și noroc că a venit o coborâre lungă și mi-am mai revenit.
Pe final mă aștepta poarta de finiș, de cealaltă parte a lacului, pe care trebuia să-l ocolesc. Au fost cred 2 kilometri. Groaznici. Abia m-am târât. Mintea îmi cerea să accelerez dar corpul meu nu putea!! De unde fusesem singurică pe tot traseul de alergare, acum mă ajungeau concurenți pe ultimii 2 km. Super. Fete să mai vină și tot ce am tras până atunci se ducea în bălării.
Ce lecție îți dă triatlonul și cum te așază acolo unde ți-e locul. 🙂 Exact cât investești în el exact atât îți dă înapoi. De ce am fost ruptă la alergare? Păi, pentru că nu m-am antrenat specific, legând disciplinele între ele. Și pentru că nu am antrenament pe trail. Pentru că, pentru că…
Chiar dacă distanțele par poate mici luate separat – am avut 900 de metri de înot, 23 de km de bicicletă cu 800 de metri diferență de nivel și 6 km de alergare cu vreo 300 de metri diferență, cred – , atunci când legi aceste 3 sporturi într-unul singur, situația devine alta.
Nu mă așteptam ca timpii mei să conteze la podium amatori, but it did. Saint Ana Lake Exterra m-a primit ca o mamă iubitoare, care-și învață copilul o lecție, iar la final îl mângâie pe cap. Îi spune drăgăstos: vezi, anul ce vine să știi mai bine!
Nu știu dacă Triatlonul Sfânta Ana este cel mai greu triatlon din România, așa cum se spune. Dar știu că s-ar putea să-mi fi deschis apetitul ca să parcurg cât mai multe și să pot veni la final cu o comparație și un verdict. 🙂
Până atunci, sper să ne tot vedem la start! 🙂
Cum te refaci după un maraton
Oricât de mare este bucuria trecerii liniei de finish și oricât de fericit(ă) ai fi că ai o medalie la gât, nu lăsa starea de bine să-ți fure rațiunea. Un maraton este un efort mare pentru organism, indiferent că ești începător sau profesionist. Recuperarea post-cursă este la fel de importantă ca pregătirea pentru ea, așa că uite cam ce spun experții de la runnersworld.com că ar trebui să faci că să ajungi întreg la următorul maraton:
1. Nu te opri după ce ai terminat cursa. Inima încă bate ca nebuna și corpul ți-e încă în modul de luptă, așa că nu te prăbuși la final, ci mai mergi măcar 10 – 15 minute. În felul acesta pulsul îți scade treptat, nu forțat, iar circulația revine la normal.
2. Nu te îndopa cu mâncare după cursă. Poți lua o gustare la 30 – 60 de minute după maraton, dar nu încerca un meniu complet. Mănâncă ceva ușor, ai nevoie de carbohidrați și proteine, dar nu mai mult de 300 de calorii. Dacă e cald afară, poți încerca sucuri de recuperare, iar dacă e frig, merge o supă.
3. Ai ajuns acasă, poți începe relaxarea. Fă-le picioarelor un bine și bagă-le în apă rece. Poți purta benzi de compresie ca să reduci inflamația membrelor și să crești recuperarea. Poți merge și la masaj, dar să fie unul ușor, de relaxare și abia a doua zi după cursă. Ajută la oxigenarea mușchilor și îmbunătățirea circulației.
4. Somnul, cea mai bună recuperare. Cel mai simplu mode de a-ți odihni corpul este somnul. Strenghtrunning.com recomandă chiar să tragi un pui de somn imediat după cursă. Apoi, în următoarele zile, e bine să dormi mai mult cu o oră în fiecare noapte.
sursa: treklocations.com
5. Reîncepe antrenamentul cu alt tip de sport. Înotul este cel mai potrivit pentru recuperare, pentru că apa are un efect calmant asupra mușchilor, spune greatist.com. Dar nici bicicleta nu e de neglijat. O tură lejeră pune picioarele în mișcare din nou, în mușchi ajunge sânge oxigenat și se refac mai repede.
6. Nu alerga! Pe bune, stai pe tușă măcar o săptămână. Thisrunnersrecipes.com spune că până și maratoniștii profesioniști fac o pauză de alergare de până la două săptămâni. Corpul tău a fost suprasolicitat până la ultima celulă și dacă tu îl forțezi cu antrenamente riști să te rănești.
7. Când reîncepi să alergi? Deja nu mai ai răbdare, nu? Poți reveni la alergat din a doua săptămână, dar cu prudență. Runnersworld.co.uk spune că nu trebuie să alergi mai mult de 60% din distanța ta obișnuită și să nu depășești 16 kilometri.
Primul meu semi. Narcis: Cele mai mari emoții din viața mea
Narcis, al finish-ul primul semimaraton din viata lui. foto arhiva personala
Cred că nici dacă m-aş fi însurat, cu siguranţă n-aş fi avut atâtea aprecieri ca după primul meu semimaraton, la OMV Petrom Bucharest Half Marathon. O să-ncep cu mulţumirile, aşa că ele vor curge sincer către Roxana Lupu, cel mai bun motivator şi antrenor (ambele în acelaşi timp) în viaţă. Deci, dacă vreţi să începeţi o asemenea provocare, contactaţi-mă pentru a vă pune în legătură cu ea. În doar 2 luni m-a făcut să alerg un semimaraton, pe mine, unul care a avut o perioadă de 3-4 ani în care abia mai călca pe piciorul stâng.
Şi apoi să le mulţumesc lui Liviu Dan şi Cezar Romaniuc, pentru sfaturi şi antrenamente, lui Toni Dumitru, care ne-a motivat de ziceai că jucăm finala Cupei Mondiale, celor doi iepuri din cursă, Andreea Archip şi Anca Marcu!
De Andreea m-am ţinut până la kilometrul 11, cred, sau 12, iar pe Anca am lăsat-o 18 kilometri să asculte muzică, o mai întrebam în clipele în care mi s-a făcut rău cam cât mai e... şi am văzut kilometrul 18, apoi mi s-a făcut rău. Am pierdut-o din vedere şi am văzut-o doar la finish. Colegilor de alergare trebuie să le mulţumesc, Ana Jităriţă, Bogdan Ciubuc, Alexandra Tătar, primii doi şi ei la primul lor semimaraton.
Şi să-i mulţumesc singurului meu fan din timpul cursei. Nu îl cunosc, dar el pare că mă ştie bine, probabil e radioascultător (n.r. Narcis Drejan este redactor sef Sport Total Fm :)). A fost ca un înger păzitor, când la Piaţa Alba Iulia, când la Muncii, când la Unirii, când la Eroilor, când aproape de finish.
Ţin minte doar cum îmi spunea: “Drejane, bagi tot semimaratonul?”, “Mai poţi?”, “Ai agăţat ceva?”, “Dacă nu mai poţi, ia-o uşor”, “Hai cu medalia!”. Avea barbă, ochi albaştri, dar sigur nu era Isus… sper să nu fi avut halucinaţii, dar şi pentru el am terminat cursa. Şi pentru cei doi oameni care au tras de mine la kilometrul 19, o doamnă care mi-a zis că nu trebuie să renunţ, şi un domn, cam la 50 de ani, care îmi dădea sfaturi ce să fac, pentru că am avut crampe musculare la piciorul drept.
Nu știu de ce s-a întâmplat asta, că am luat magneziu înainte de cursă și în ultima vreme am avut mare grijă la hidratare și alimentație.
A fost o cursă incredibilă, am avut emoţii mai mari decât orice la examen din viaţa mea, decât la orice invitaţie la dans a unei fete, decât primul sărut, decât orice, sper să nu se supere femeile. 😀
Emoţii peste emoţii, pe care le-am stăpânit la început, pe traseu, făcând mişto de cuplul gay, care vorbea murdar în engleză, în timpul cursei, de băiatul cu bicicletă, care întreba o blondă: “când ieşim la o cafea?”, iar fata îi tot spunea: “cine ne aude ne şi crede!” şi până la kenyenii care au zburat şi au câştigat.
A fost bine până la kilometrul 19, eram sub două ore de cursă, aveam ritm bun, o pierdusem pe Andreea, dar eram cot la cot cu Anca, pe care am întrebat-o cât o mai fi… îi povesteam ceva despre bachatta, că puţini ştiu că e originar din Republica Dominicană, şi-mi aminteam cum dansau dominicanii o zi întreagă pe bachatta, pe malul Caraibelor şi aşteptau să vină balenele în golful Samana! 🙂
Şi la kilometrul 19 mi s-au pus crampe, simţeam că mi-e rău, că mi-e foame... mergeam într-un picior, săream ţup-ţup în stângul, care începuse să doară. M-a văzut un nene de la SMURD, avea de 3 ori greutatea mea, mi-a dat cu apă pe faţă, a pus gheaţă pe locul crampei, apoi am alergat şi nu m-am mai oprit.
Am avut timp să mă gândesc la toţi anii în care n-am avut încredere în mine, după ce am avut piciorul stâng praf, să mă minunez de câţi oameni reuşesc să alerge un semimaraton, să mă încăpăţânez că nu trebuie să renunţ când mi s-a făcut rău, când aveam crampe, să ţin cont de ce ne spunea Roxana Lupu sau Toni Dumitru: “Important e să nu te opreşti, orice ar fi, o iei uşor, dar nu te opreşti decât deasupra ceasului de la finish!”.
. Nu am mai plâns de când a murit bunică-mea şi-s foarte mulţi ani de atunci. L-am sunat pe tata, să mă oprească din plâns, apoi Cezar m-a sunat să vadă dacă am terminat…şi i-am spus tot cu lacrimi în ochi că nu-mi vine să cred şi că nu-mi explic de ce plâng. Şi întrebam oamenii dacă e normal să plâng, pe toate canalele posibile, apoi a venit şi fostul meu coleg de la Adevărul, Emilian Isăilă, şi m-a îmbrăţişat, tot pentru că plângeam…
Şi trebuie să închei cu o promisiune, toată emoția asta o cere: nu mă opresc aici! 🙂
My Sloop ♥
Probabil vă veți întreba cum, cât și ce am mâncat în ultimele luni de pregătire! Nu am exagerat cu carnea, (mănânc puțină carne), mult pește în general și înainte cu o săptămână de concurs am încercat paste!
Cu sos de roșii cherry, cu fructe de mare, cu ciuperci, cu orice! La un moment dat aproape că nu le mai suporți în farfurie, dar e nevoie de carbohidrați, ce să-i faci! E bine să beți multă apă! Și multe salate, contează enorm o alimentație sănătoasă în sport!
Fructele nu le-am cărat după mine la antrenamente, pentru că există Sloop!
Cu toții știm cât de importantă este o alimentație echilibrată, nu doar pentru slăbit, ci și pentru sănătate. Orice sport trebuie să fie însoțit și de un aport de vitamine din fructe și legume, iar dacă nu ai tot timpul posibilitatea de a căra 1,5 kg de mere, 2 roșii, 1 morcov, jumătate de țelină și o felie de lămâie în fiecare zi după tine :), Sloop te ajută cu 2 din 5 porții de vitamine necesare în fiecare zi. După fiecare alergare prin parc luam câte o sticluță de Sloop și aveam asigurată porția de fructe proaspete! La kilometrul 19, în timpul crampei din cursă, m-a salvat și un pic de Sloop, simțeam nevoia de dulce.
Preferatul meu este Sloop cu castravete și avocado!
Avocado conține magneziu și potasiu, importante pentru producția de energie, contracția și relaxarea musculară. Castravetele conține vitaminele B, acid folic, vitamica C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc și garantează un boost de energie. Așa că m-am hidratat cu Sloop uneori înainte de alergări, pentru forjă :D, și alteori după antrenamente, pentru recuperare!
la finish, cu gasca #spreprimulsemi
Narcis, al finish-ul primul semimaraton din viata lui. foto arhiva personala
